Diana și Nico sunt prietene, învață la același liceu și de un an joacă fotbal împreună la clubul de Liga a 3-a ACS Dream Team București. Tot împreună au început un blog, unde spun că-și doresc să le schimbe părerea celor care cred că fotbalul este un sport dedicat doar băieților. „Ne dorim să inspirăm fetele din România pasionate de acest sport, să le atragem alături de noi, să le arătăm cum e viața unei echipe de fotbal feminin”, scriu ele.
Puțin după ora 18, pe un teren aflat în Pipera, undeva la marginea Bucureștiului, aproape 20 de fete îmbrăcate în echipamente albastre lovesc crampoanele ghetelor pe iarba sintetică, în lumina nocturnei. După încălzire, antrenamentul continuă cu un exercițiu cu mingea pentru care antrenoarea le-a împărțit pe fete în două grupuri: unul dintre ele poartă veste de antrenament verzi peste tricouri, iar celălalt veste roșii, pentru a se diferenția. Diana, 18 ani, primește una dintre vestele verzi. E ușor de recunoscut datorită părului lung prins în coadă. Poartă numărul 23, e printre cele mai înalte jucătoare de pe teren și joacă pe postul de mijlocaș. Nico, 17 ani, e fundaș și căpitanul echipei. Ea a primit o vestă roșie. Au frunțile transpirate, dar aleargă cu zâmbetul pe buze. Din când în când, în timpul exercițiilor, fiecare își mai încearcă norocul cu câte un șut la poartă. Diana smulge aplauzele colegelor după ce o minge trimisă de ea intră în poartă, în timp ce un șut al lui Nico lovește bara de sus a porții.
Diana și Nico s-au cunoscut la echipa de fotbal feminin a liceului la care învață amândouă, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București. Se întâmpla în urmă cu doi ani, când Diana era în clasa a X-a și Nico în clasa a IX-a. Atunci s-au împrietenit, iar pasiunea pentru fotbal le-a ajutat să păstreze o relație strânsă. Se întâlnesc de multe ori să joace FIFA (unul dintre cele mai cunoscute jocuri de fotbal pe calculator) împreună, chiar dacă Diana – care alege întotdeauna Real Madrid – câștigă de cele mai multe ori în fața Barcelonei lui Nico. În vara lui 2018, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, cele două s-au întâlnit special pentru a urmări meciurile, echipate cu tricourile naționalelor favorite: Belgia pentru Diana și Spania pentru Nico. Când cele două echipe au ieșit din competiție, ambele au susținut în finală Croația. Petrec timp împreună inclusiv în vacanțe, când merg la mare și mai joacă fotbal pe plajă contra băieților, cărora le arată că „și fetele știu să joace fotbal”.
Ambele sunt pasionate de acest sport din copilărie, chiar dacă au ajuns la clubul ACS Dream Team abia în toamna lui 2017, când a fost înscris în Liga a 3-a, la câteva luni de la înființare. Nico a încercat și alte sporturi, pentru că nu a găsit o echipă de fotbal feminin: de la karate, baschet, handbal și volei. Iar Diana a jucat în școala generală alături de echipa de băieți a clasei. Apoi a mers la câteva antrenamente ale unei alte echipe de fotbal feminin bucureștene, dar nu a fost mulțumită de atmosfera de acolo: nu s-a simțit bine alături de colege, iar comportamentul antrenorului față de fete o nemulțumea. Însă echipa la care sunt acum coechipiere o descriu amândouă ca pe o familie. Pentru că, după cum scria Nico într-unul dintre textele de pe blog, fetele sunt prietene între ele și se respectă reciproc. Se ajută inclusiv când vine vorba de teme și poartă în geanta de antrenament o pereche în plus de jambiere, pentru cazul în care una dintre ele le-a uitat acasă. Când s-a accidentat, coechipierele i-au făcut o vizită surpriză. „Ele știu prea bine că pentru mine fotbalul este totul și au realizat imediat că această neputință de a juca mă macină. Ce au făcut ele? Au adus fotbalul la mine. Mi-au făcut o vizită surpriză și m-au lăsat să le bat la FIFA. A fost cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva pentru mine vreodată.”
Au patru antrenamente pe săptămână și meciuri în weekend, iar viața celor două se leagă de fotbal și în restul timpului. Fie că e vorba de jucat FIFA, fie că urmăresc meciuri la televizor sau scriu despre fotbal pe blog. Dar niciuna dintre ele nu resimte presiunea unui program mai încărcat pentru că joacă fotbal. Le ajută faptul că învață dimineața, iar antrenamentele au loc seara. Deși are examene anul acesta, Diana nu vede fotbalul ca pe un obstacol, ci ca pe o modalitate de relaxare și de a scăpa de stresul școlii. Diana plănuiește să dea admitere la Universitatea Politehnică din București, fie la Automatică, fie la Electronică. Iar Nico se gândește să dea la Medicină când va termina liceul, anul viitor. Totuși, niciuna dintre ele nu stă pe gânduri când vine vorba de fotbal: își doresc să joace în continuare, indiferent de locul în care își vor continua studiile.
Antrenamentul se termină cu un meci în care fetele de la prima echipă joacă împotriva celor mai mici, care se pregătesc pentru o competiție de junioare. Cele mari sunt înaintea ultimului meci din turul campionatului, iar în prima parte a jocului se văd dueluri tari pentru minge, chiar dacă experiența echipei din care fac parte Diana și Nico se vede din felul în care recuperează și controlează mingea. Așa că antrenoarea le cheamă la marginea terenului și le spune pe un ton calm: „Nu mai băgați piciorul așa, le demoralizați”. Cele mari o ascultă și le dau mai mult spațiu adversarelor, care încep să capete încredere și să se apropie mai des de poartă. Iar fiecare reușită a fetelor, indiferent de echipa în care joacă, e aplaudată de pe margine de antrenoare, chiar dacă mingile nu ajung întotdeauna în plasa porții. E lecția despre care Nico a scris și pe blog: „La Dream Team am învățat că nu îți inspiri coechipierele arătându-le cât de grozavă ești tu. Le inspiri arătându-le cât de grozave sunt ele, ajutându-le, punându-le în valoare fiecare calitate și susținându-le necondiționat.”
