
Doamna Dudu n-are dude, dar face ilustrații și colaje și giumbușlucuri vizuale.

James Pătrașcu a alergat cu mama lui de mână pentru prima oară la un maraton în 2015, când avea doar cinci ani. De atunci, a continuat să facă bine societății. Astăzi este în clasa a VI-a și strânge bani pentru diverse campanii. Caritatea i-a devenit practic hobby. Prima dată a alergat pentru curtea grădiniței sale, apoi pentru incubatoare pentru nou-născuții din Sibiu, pentru Constituția României adaptată copiilor, pentru MagiCamp, tabăra copiilor bolnavi de cancer. James face parte din generația Alfa, cea a nativilor digital, preocupați de mediu, foarte creativi și potrivit unor voci, cea care va schimba lumea.
Înainte de începerea școlii, am revenit, după un an, la Mariana Șerban, o bunică din Rahova care le crește singură pe cele două nepoate ale ei. A fost nevoită să iasă la pensie, deși și-ar fi dorit să lucreze în continuare, pentru că s-a obișnuit printre copiii care îi spuneau „mamaie” și pensia e mai mică decât salariul. „Nu e o rușine să dai cu mătura”, spune femeia. Deși munca ei din ultimul an a însemnat mai degrabă să dezinfecteze obsesiv suprafețele din clase și băi, într-o școală cu trei schimburi de elevi.
Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.