
Doamna Dudu n-are dude, dar face ilustrații și colaje și giumbușlucuri vizuale.

Pe lângă școală, mii de copii din România își împart programul între concursuri, ore de pian sau limbi străine, modelling, muzică sau sport. În acest an pandemic, copiii au învățat, pe lângă lecțiile din programa școlară, cum să trăiască departe de colegi, de prieteni, de scenă, de podium, fără activități extracurriculare. Școala 9 vă prezintă povestea a trei copii pasionați de karting și de muzică și au încercat să nu-și abandoneze hobby-urile nici în pandemie. Și asta i-a ajutat să depășească un an care a lăsat cicatrici psihologice la copiii și tinerii din toată lumea.
Din om de resurse umane a ajuns să lucreze cu oameni pentru care fiecare resursă este drămuită. Raluca Băilă a plecat în ianuarie în aventura vieții ei, în Arusha, Tanzania. Nu pentru plajele infinite de cristal și nici pentru safari. Raluca a lăsat Galațiul pentru a face voluntariat într-o școală săracă, de la peste 5 mii de kilometri distanță. Cu experiență zero la catedră și fără vreun manual sau programă școlară, românca a trebuit să învețe repede cum să-i țină ocupați pe cei 30 de copii din clasa ei. Nu au decât câteva caiete și carioci și se bucură că primesc o jumătate de cană de cereale cu lapte pe zi. Reușesc să se bucure de copilărie în ciuda sărăciei, fiindcă oricum asta e realitatea generală: în Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei.
În vară am fost cu toții martorii unei mișcări de solidarizare extraordinară, când a avut loc greva profesorilor. Am apreciat vocile care ne-au susținut. Am asistat însă și la hărțuirile celor care, după caz, se aflau fie în tabăra greviștilor, fie a celor care au continuat să predea. Zilele acestea s-a discutat despre cazul Goethe, unde o mămică a acuzat un profesor de bullying după ce nu și-a mai trimis copilul la el la meditații. De ce nu ne solidarizăm și în astfel de cazuri? De ce nu ne solidarizăm să reclamăm abuzurile?