Editorial. Copii din Prahova duși la școală în trei ture, cu un singur microbuz școlar

Ultimele statistici arată că aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural, iar copiii de la sat sunt cei mai predispuși abandonului școlar. Rata părăsirii școlii în România este de 16,4%, iar principalele motive sunt taxele,  cărțile și transportul.

De curând, am aflat povestea elevilor din satul meu, din apropierea Ploieștiului, care sunt predispuși abandonului școlar din cauza transportului elevilor către școala din comună sau mai bine spus din cauza lipsei acestuia. 

Noul an școlar bate la ușă, iar din septembrie elevii din satul Zănoaga se vor împărți în două: la școala din sat va rămâne un singur cadru didactic cu trei clase simultane (15 elevi), și elevii care anul acesta vor intra în clasa pregătitoare vor fi trimiși la școala din comună care are cam 130 de elevi. Din Zănoaga până în Dumbrava, reședința de comună, sunt 2 kilometri de drum asfaltat.  

Despre transportul elevilor nu se știe nimic sigur, dar se crede că vechiul microbuz școlar va fi reparat și elevii transportați în mai multe ture. Astfel, unii vor ajunge foarte devreme la școală și unii cu câteva minute înainte de începerea orelor. 

Am fost și eu în situația asta în școala generală, erau zile când ajungeam cu 10-15 minute după începerea orelor sau microbuzul nu reușea să ajungă și de cele mai multe ori eram nevoiți să mergem pe jos, astfel lipseam la prima oră. După-amiază va fi aceeași problemă, unii elevi se vor grăbi să prindă microbuzul, uneori chiar plecând cu câteva minute înainte de finalul orei, și alții vor aștepta și o oră până vine microbuzul. Nu mai vorbesc de zilele când microbuzul este stricat, ceea ce în ultimul timp se întâmplă din ce în ce mai des, elevii trebuie fie să rămână acasă, fie să vină pe jos (2 km sau chiar 5 pentru cei din satul vecin, Trestieni de Sus) sau să găsească alt mijloc de transport. Doar că o mașină de ocazie în zonă e rară ca o oază în deșert. 

Și acum să ne imaginăm o posibilă situație, un elev de clasa pregătitoare, adică șase ani, va aștepta în stradă 30 de minute microbuzul școlar în timpul iernii. Dacă un copil răcește, pentru părinții care își duc traiul muncind prin vecini cu ziua, tratamentul înseamnă o sumă colosală. Cu cât un copil din familii sărace stă mai mult acasă, cu atât e un pas mai aproape de a abandona școala.

La elevii din clasele mici se adaugă și elevii de gimnaziu, care merg și ei la școala din comună. Fiindcă singurul microbuz școlar îi duce prioritar pe elevii din clasele primare, nu mai are cum să-i ia pe cei de la a cincea în sus. Un copil de doar 11 ani trebuie să meargă la șapte dimineața, pe întuneric, 2 kilometri prin zăpadă. Nici pentru elevii din clasele mai mari nu este mai ușor, aceste zeci de minute parcurse pe jos în fiecare zi le ,,fură” din orele de studiu individual acasă. Scad rezultatele școlare? Iată unde am putea să ne mai uităm după motive. 

După o cercetare mai amănunțită am aflat că autoritățile puteau chiar împiedica această situație. Elevii din sat erau suficienți pentru a se mai forma o clasă. Cu timpul, dacă în fiecare an vor fi trimiși elevi la școala din comună, școala din sat se va desființa, iar asta pentru familiile cu venituri mici înseamnă întreruperea studiilor.

Situația este grea și pentru elevii din satul vecin, Trestieni de Sus. Școala din sat s-a închis cu mult timp în urmă din cauza numărului mic de elevi, iar pentru ei zilele în care microbuzul școlar nu poate ajunge sunt îngrozitoare. Au de mers aproximativ 5 km până la școala din comună, iar o bună parte dintre ei au casele în câmp. Populația este în scădere, majoritatea familiilor cu copii care și-au permis s-au mutat la oraș. O mare parte dintre familiile rămase sunt familii cu venituri scăzute, a căror copii ajung la întreruperea studiilor din această cauză.

Al treilea sat care își cedează elevii școlii din comună este Trestieni de Jos, copiii din acest sat trebuie să parcurgă 7 km până la școală, dintre care o parte destul de mare sunt răsfirați cu casele într-un câmp. De precizat este că același microbuz școlar transportă elevii din toate cele trei sate la ore diferite și scenariul se repetă de fiecare dată: unii ajung mult prea devreme la școală, iar alții sunt nevoiți să întârzie.

Dar anul școlar încă nu a început, deci încă autoritățile mai pot face ceva pentru a îmbunătăți situația. O soluție ar fi achiziționarea încă unui microbuz școlar și angajarea încă unui conducător auto. Astfel, copiii ar ajunge la timp la școală, fără să petreacă câteva zeci de minute în ploaie sau zăpadă. În timpul anului școlar care urmează, autoritățile poate își vor da seama și de greșeala pe care ar face-o dacă ar închide școala din sat, poate vor realiza câtor copii le vor „răpi” dreptul la educație doar printr-o măsură luată într-o dimineață.

„Speră la ce-i mai bun, dar așteaptă-te la ce e mai rău” – spunea un vechi proverb englez. Așadar, voi spune și eu că sper ca rata abandonului școlar din localitate să nu crească odată cu noile schimbări făcute de autorități.

Culmea, într-o conferință la Ploiești, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a spus că din Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi cumpărate 1860 de microbuze școlare electrice și 2500 hibrid. E un plan frumos, de care nu știu câți copii din Zănoaga vor mai beneficia și câți vor fi pierduți pentru muncile câmpului. 

Articolul, într-o formă prescurtată, a fost publicat inițial pe site-ul România curată.