Totuși, în momentul dialogului, ca la un examen, nu ați reușit să vă faceți înțeles sau înțeleasă, v-au scăpat unele idei, unele clarificări, le-ați ratat și vă spuneți că ați fost doar de nota 5, deși erați pregătit sau pregătită de un 9-10. Apoi, pentru că omul acela, totuși, vă cunoaște nu doar prin acel dialog, ci prin tot ceea ce ați fost de-a lungul timpului în interacțiunea cu el, descoperiți că tot ce vă reproșați că nu ați putut clarifica, el știe, înțelege, ia în considerare.
Și dacă în intro am problematizat situații de viață, să mai dăm un exemplu și din concretul experienței didactice. Zilele trecute mi-a scris un elev, care a absolvit clasa a XII-a. L-am avut elev doar o parte dintre anii de liceu. Era un elev foarte smart, nu pasionat de literatură, dar care vedea textul și mesajul în profunzime, interpreta original, făcea legături. Mereu l-am prețuit și am încercat să îl încurajez, îmi plăcea de el. Cu toate acestea, se întâmpla să ia note mediocre la teste, fie rata unii itemi, din neatenție, fie nu avea citit textul studiat, fie avea el o pasă proastă. Încercam însă, mereu, să-l duc spre finalul semestrelor, spre o medie cât mai bună, pentru că știam că nivelul lui e peste 9. Dar, pentru că la teste rata uneori, mediile nu îi ieșeau mereu de 9. Întâlnindu-l apoi, când nu l-am mai avut elev, mi-a mărturisit că se descurcă greu cu româna, pentru că noua profesoară îl taxează, nu-l creditează, îi dă note mici fiindcă nu e de acord cu unele argumente ale lui sau cu interpretările pe care le face. În acest context, se temea efectiv că nu va lua bacalaureatul. L-am liniștit, i-am spus să nu-și facă griji, să urmărească reperele din subiect și să răspundă la ele. Ei bine, cum spuneam, mi-a scris zilele trecute și mi-a mulțumit: a luat la bacalaureat, la română, 9,75. Acolo e nivelul lui real.
Presiunea notelor, una dintre presiunile cu care începe și pe care o duce cu el orice nou an școlar. Nu e ceva nou cu adevărat, am mai scris despre asta, reluăm acum problema. Toată lumea știe și profesorii, și elevii, primii o au și în fișa postului, că pe parcursul unui semestru elevii trebuie să acumuleze la o materie un anumit număr de note. Concret, numărul acestora trebuie să fie mai mare cu unu față de numărul orelor avute la o disciplină săptămânal. Dintre acestea, o parte trebuie să fie pe răspunsuri orale, o parte pe teste scrise. La unele discipline, între acestea se numără și teza, o formă de evaluare sumativă, care în fapt reevaluează conținuturi și competențe pentru care elevii au fost evaluați o dată. Ei bine, numărul acestor note este o presiune care duce în bună măsură la vicierea calității actului pedagogic și didactic.
De ce? Mai întâi, pentru că profesorii ajung să alerge după îndeplinirea unei norme formale, în loc să se poată concentra pe dimensiunea pedagogică și didactică a profesiei lor. Când ai cinci clase de elevi, spre exemplu, a câte 25 de elevi, cu patru ore pe săptămână, ai de dat într-un semestru fiecărui elev câte cinci note. (Să nu spuneți că e timp berechet, fiindcă numărul de ore atribuit prin planurile-cadru unor discipline este direct proporțional cu complexitatea competențelor ce trebuie structurate și cu cantitatea conținuturilor.)
E o goană continuă, care presupune adesea și subiectivitate, erori, superficialitate. Iar dacă ai în normă 18 clase, căci materia pe care o predai este de o oră pe săptămână, ai de dat, în medie, 900 de note într-un semestru. Unor elevi pe care îi întâlnești, atenție, o dată pe săptămână, câte o oră, în colective de câte 25 de elevi. E halucinant, dacă ne uităm la aceste cifre.
În al doilea rând, complementar însă cu cel dintâi, această notare are, mai ales în privința disciplinelor cu mai multe ore pe săptămână, un alt dezavantaj, care vizează progresul. Un elev care la începutul semestrului primește un 5, apoi pe la mijlocul semestrului primește un 7, iar la finalul semestrului primește un 9, va avea media 7. Este el de nota 7 sau de nota 9 în acel moment? Dar dacă nota aceea de 5 de la început era influențată de o intrare în ritm mai greoaie, dacă acel 7 era influențat de o noapte nedormită din cine știe ce motive?
Niciunul dintre noi nu este la un moment dat media a ceea ce a fost cândva și a ceea ce este astăzi. Fiecare dintre noi este, la un moment dat, doar suma acumulărilor sale. Să-ți dai astăzi nota 7, când tu acum cinci ani erai de 5, iar astăzi ești de 9, înseamnă să te împuținezi și să nu-ți recunoști progresul. De aceea, notarea ritmică și presiunea numărului de note în mediul educațional, cu o medie făcută din aceste note este, în egală măsură, o nerecunoaștere a nivelului la care a ajuns un elev și recunoașterea doar a unui nivel la care el ajunsese în urmă cu ceva timp. Mult mai corectă ar fi notarea printr-o evaluare sumativă, la final de semestru sau chiar de an școlar, care să evidențieze progresul lui și nivelul la care a ajuns prin succesivele acumulări de pe parcurs. O evaluare făcută printr-o sarcină de lucru complexă, care să evidențieze cu adevărat competențele dobândite, progresul și punctul la care a ajuns, însoțită poate de o descriere narativă, explicativă a acestui progres. Știm, poate părea utopic. Dar vi se pare chiar nerealizabil?
