
„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.
Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.
Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon.

În plin război, acum o sută de ani, se înființau 40 de școli la țară. Se discuta intens, ca și cum, despre programa școlară și pregătirea elevilor pentru viață. Cei înscriși la școală învățau inclusiv „studiul tablourilor”, făceau mult sport și erau pregătiți într-ale gospodăriei. Iar extrașcolar, aveau cursuri pe care azi le-am numi de „public speaking” și scriere creativă. Antonia Pup aduce în atenție, ca studiu de caz, școala din Vulcani de la care am putea învăța când vorbim de înființarea școlilor-pilot de astăzi. Astăzi, al treilea episod al seriei „Școala veche”.
Încă din liceu, Andrei Cerbu și-a luat viitorul artistic în propriile mâini și a dezvoltat în garajul tatălui un studio muzical. Astăzi, chitaristul-minune - cum îl numea presa când avea 11 ani, după ce a obținut locul al treilea la „Românii au talent” - înregistrează cover-uri cu propria trupă. Studioul din garaj a tot crescut și el a ajuns să câștige și bani din pasiunea sa. Tânărul om de afaceri și-a gândit și viitorul în termeni manageriali: cum știe că în România se trăiește greu din artă, a dat la facultatea de informatică, unde e student acum.
„Nu te-a învățat la școală să saluți?” Întrebarea se aude de undeva din spatele meu și sesizez, în tonul vocii, iritare. „Ce vă învață la școală? Numai prostii...” continuă doamna. Nu întorc capul, dar mustesc. Este frustrant să auzi reproșuri redundante la adresa școlii și să simți această etichetă care îi este atribuită: spațiu în care nu se întâmplă mai nimic, în care învățarea nu se produce, în care tot ce se livrează sunt prostii.