„Nu găseai un frezor nicicum, nu mai exista pregătirea aceasta în școli. De acolo a pornit discuția prin 2009”, își amintește Camelia Engel, președinta consiliului de administrație a Școlii Profesionale Germane Kronstadt. Așa că mai multe firme care făceau parte din Clubul Economic German au început să se uite spre ce a făcut Germania ca să facă rost de meseriași. Așa au ajuns să cunoască modelul dual, școli organizate în parteneriat public-privat, pentru formarea meseriașilor, în care jumătate din pregătire e practică. De asemenea, elevii primesc burse de la companii și apoi cei mai buni sunt și angajați.
În 2012, cu susținere de la inspectoratul școlar și autoritățile locale, era înființată deja școala. Au început cu 123 de elevi, astăzi sunt 350. „Ne-am dori mai mulți, dar nu avem loc fizic”, glumește președinta.
Venită la București pentru conferința organizată de Alianța „O voce pentru educație” despre noile legi ale educației în luna februarie, Camelia Engel a povestit pentru Școala 9 cum este manageriat liceul Kronstadt: elevii sunt recrutați pe baza unui interviu, ca la angajare, au criterii de performanță pe parcursul anilor și trebuie să-și mențină media peste 6.50, trec prin tot felul de traininguri și la final 95% ajung să fie angajați.
Școala 9: Managementul școlilor românești este rezervat persoanelor din sistem, adică profesorilor. „O voce pentru educație” a propus pentru noua lege a educației, ca la conducerea școlilor să poată fi și persoane care nu au pregătire de profesor, dar articolul nu a rămas în forma care este acum în Parlament. Cum ați ajuns dumneavoastră să conduceți consiliul de administrație al unei școli de la noi?
Camelia Engel: La un moment dat funcționa un consiliu managerial în școală în care eram și noi, agenții economici, prezenți. În urma modificărilor legislative, singurul organism de management școlar a rămas consiliul de administrație (CA) unde noi nu mai eram membri.
Am avut multe discuții la nivel de minister, de inspectorat județean și s-au făcut modificările legislative necesare pentru școlile cu învățământ profesional preponderent dual. În cazul nostru este exclusiv dual.
Acum există posibilitatea ca agentul economic să fie reprezentat 50% în consiliul de administrație.
În discuțiile din consiliul de administrație, în parteneriat cu școala, am venit și cu un sistem de management pe care l-am preluat din firmele noastre.
Apoi, s-a creat această posibilitate. În calitate de membru al CA și de președinte am avut ocazia de a veni cu aceste sisteme de management școlar care spunem noi că sunt cheia succesului.
De acum șapte ani am implementat indicatori de performanță foarte clari. Am mers pe principiul că ce legea nu interzice este posibil. Legea nu spune că nu poți avea un sistem de indicatori de performanță în școală și l-am implementat.
„Fiecare elev trebuie să aibă un progres de măcar un sfert de punct de la o testare la alta”
-Care sunt?
-Avem testare standardizată implementată de acum 7 ani, pe care o dădeam semestrial, acum adaptat la module. Un indicator important este progresul elevului în urma testării standardizate, adică fiecare elev trebuie să progreseze cu 0,25 puncte de la testare la testare.
-Și dacă asta nu se întâmplă?
-Avem discuții cu profesorii, cu elevul respectiv, venim cu măsuri remediale. E adevărat că e un efort și e susținere din mediul economic. Tot pe baza acestei testări standardizate urmărim și rezultatul școlarizării. Adică fiecare elev trebuie să aibă minimum 6.50 media pe an.
-Altfel nu absolvă?
-Ba da, pentru că sistemul educațional îi permite, dar nu mai primește bursa din partea agentului economic. Dar nu ăsta e obiectivul nostru, noi nu vrem să economisim banii din burse, ci să-i aducem pe toți peste un nivel.
6,5 este trecut și în contractul de practică și indicatorul acesta trebuie atins la nivel de școală, de clasă și de elev.
Despre „reticența față de mediul privat”
- Care au fost provocările când ați ajuns din mediul de afaceri mai flexibil în sistemul educațional foarte reglementat și cu proceduri?
- Inflexibilitatea profesorilor, dar la nivel de mentalitate. Inflexibilitatea venită și din: „dar ISJ-ul nu ne-a spus, nu avem nicio indicație clară”. Nu-i nimic, o facem noi! „E în fișa postului?”
Asta e cea mai mare piedică, inflexibilitatea. Noi în mediul economic suntem out of the box (mod de gândire în afara normelor, deschidere către nou, n.r.), iar profesorii sunt obișnuiți să acționeze exclusiv în cadrul unei fișe de post total restrictivă. Această fișă de post ne-ar descalifica pe noi în mediul economic. E prea complicată și în exprimări, nu te prea prinzi ce vrea să zică, e ambiguă.
Apoi a fost reticența față de mediul privat exprimată prin: „vine privatul să-mi spună cum să-mi fac eu treaba”. Și aici e vorba de multă colaborare și încet-încet profesorii care sunt chiar pregătiți pentru acest sistem dual, văd beneficiile și împreună avem rezultate frumoase. Și-au dat seama că de la mediul de afaceri nu vin doar așteptări, vin și soluții, sprijin și se simt și ei încurajați și chiar se simt mult mai bine.
Vin și ei la noi în firmă, le arătăm procesele noastre, iau contact cu mașini noi, sistemele de operare, automatizări, iau contact cu viața reală din fabrică a viitorilor absolvenți. Altfel, în școală, ar fi limitați la ce au învățat cândva în școală și ceea ce este disponibil doar acolo.
„La un moment dat nu-i mai recunoști pe elevi, au capul sus și sunt foarte încrezători în ei”
-Elevii dumneavoastră trec și printr-un interviu de recrutare. La ce vă uitați când îi selectați?
-Elevii, în momentul în care se înscriu, trec printr-o testare. Avem un test de matematică adaptat nivelului de pregătire gimnazial, la nivel decent și un interviu.
Testul este clar, ideea a fost să aibă măcar nota 5 pe acel test, însă sunt elevi care abia sunt notați cu 1 – 1 și ceva. Aceasta este realitatea. Însă nu este un criteriu eliminatoriu 100% pentru că foarte mult contează interviul. Acolo discutăm cu elevul, vrem să-i înțelegem interesul, dacă e interesat cu adevărat să urmeze o profesie sau este împins de părinți sau are alte interese care nu s-ar potrivi cu ce avem noi. Dacă vrea să fie chelner, nu are ce să facă la noi în școală, că noi avem calificări din industrie. Dacă mai degrabă preferă să picteze, iarăși e foarte posibil să nu i se potrivească ce avem noi. Ne uităm la atitudine, la semnalele pe care le transmite copilul.
Câteodată e chiar dureros pentru că sunt niște copii la care te uiți și-ți dai seama că nu au nicio șansă și din păcate nu sunt potriviți nici cu calificările noastre și nu-i putem accepta. Mai sunt copii care vin cu foarte multă nesiguranță, temere, dar au o sclipire în ochi, au un anumit zâmbet, un mod de a vorbi, de a se exprima care ne arată că da, merită să investim în el.
Dacă la acea testare abia îndrăznește să spună câte ceva și îl vezi că vine dintr-un mediu unde probabil obiectivul principal era să aibă măcar o masă pe zi și poate să nu fie tratat agresiv verbal sau fizic, în cei trei ani îi vezi cum cresc.
La un moment dat nu-i mai recunoști pentru că au altă îmbrăcăminte, frizură, au umerii ridicați, capul sus și sunt foarte încrezători în ei. Pentru noi acela este cel mai frumos rezultat.
Calea spre un loc de muncă
-Pe 95% îi angajați după absolvire. Cum de atât de mulți ajung să se angajeze?
-Noi nu-i formăm decât ca să-i angajăm. Sistemul nostru dual pleacă de la necesitatea noastră ca angajatori, ca firme, practic. În fiecare an se discută acel plan de școlarizare, coordonat de ISJ (inspectoratul școlar județean) pentru anul următor școlar. Noi, în asociația noastră, cerem partenerilor noștri numărul de elevi de care au nevoie, pe calificări.
Și în firme funcționează așa: eu ca manager de resurse umane mă uit care sunt proiectele din firmă, ce proiecte noi mai vin și ce locuri de muncă sunt vizate de acele proiecte noi, de ce calificări avem nevoie și în funcție de asta, și rata fluctuației, pentru că noi avem ca obiectiv ca 10% din rata fluctuației să o acoperim cu acești elevi calificați.
Transmitem astfel numărul de locuri: pentru anul școlar 2024-2025 avem nevoie la noi în firmă de 15 frezori, 10 matrițeri, 5 electromecanici, 5 operatori injectare mase plastice, avem aceste liste, le transmitem către asociație, pentru toți cei 19 angajatori și ne iese de obicei un număr foarte mare, sute de elevi.
Avem în medie cam 350 de elevi pe an. Și am avea nevoie de mai mulți, doar că trebuie să ne limităm la infrastructura școlii, nu încap mai mulți elevi. Chiar dacă 50% din timp sunt în practică, sunt în ateliere sau la noi în firmă, tot nu ne ajung clasele.
Deja din momentul în care acel elev ne este alocat pe firmă, noi începem o colaborare strânsă cu el, avem tutori de practică în firmă care îi supraveghează. Ei când în firmă vin însoțiți de un maestru de practică din școală și tutorele de practică urmărește modul cum aplică ceea ce învață în școală sau parțial în atelierele școlare.
Deja acel elev știm că în trei ani când termină intră pe proiectul x, poate chiar și la utilajul y.
Deja din ultimul an, în clasa a unsprezecea, când elevul începe pregătirea proiectului de absolvire, noi cei de la resurse umane intrăm în discuție cu elevul, cu părinții lui și încheiem contractul de muncă, chiar dacă urmează să-și înceapă activitatea în 6 luni sau peste un an. Este o garanție, vede și elevul și părintele că acesta e locul de muncă, acesta e salariul și la ce dată începe. În 95% din cazuri merg mai departe.
-Ce se întâmplă cu ceilalți 5%?
- Majoritatea aleg o altă direcție, respectiv fie să se întoarcă în zonele de unde vin (unii nu reușesc să găsească cazare la un nivel financiar pe care să și-l permită sau vor să se întoarcă acasă), alții optează pentru un alt angajator sau alt job. De exemplu, două eleve absolvente au optat să lucreze în Mall Afi, iar unii își urmează părinții în străinătate.
Noi ne asigurăm că toți elevii care ajung în clasa a 11-a absolvă cu succes și toți, aproape fără excepție, primesc oferte de angajare de la operatorii economici care i-au școlarizat.
- Dacă refuză angajarea, trebuie să plătească ceva, costuri de școlarizare?
- Nu, nu plătesc nimic. Nu avem asemenea prevederi contractuale și nici nu ne dorim. Dorim să îi putem convinge în cei 3 ani că suntem angajatorul la care pot urma o carieră profesională.
Consiliere pentru copiii care „au fost martori la violențe sau au fost ei supuși la violențe”
- Care este profilul elevilor dumneavoastră?
- Sunt copii care vin cu un bagaj de nu-ți vine să crezi, care au fost martori la violențe, la neglijență, la cazuri de omor în familie. Plus că sunt în perioada adolescenței, ei nu au avut parte de o educație în ideea sănătății fizice și mentale și în perioada adolescenței sunt dați cu atât mai mult peste cap. Noi încercăm să-i formăm mai mult decât în profesia în sine, frezor, operator montaj.
Organizăm module psihologice, câte unul pe lună, în colaborare cu partenerul nostru de medicină. Vorbim de bullying, de cybersecurity și dependența de droguri, alcool, că sunt o realitate. Este în permanență consiliat, este însoțit pe tot parcursul zilei și săptămânilor.
Pasul următor: masteratul dual
-O întrebare care poate părea cinică, dar e un business la mijloc: vă scoateți investiția în pregătirea tinerilor?
- Da! Da! Categoric! Am constatat că investiția se întoarce. Au mai fost discuții că poate copilul nu rămâne la mine în firmă. Nicio problemă, merge la cealaltă firmă. La un moment dat oamenii migrează între angajatori. Noi nu vrem să fim noi o bulă de best practice, interesul nostru este ca acest sistem să funcționeze la scară largă, că atunci câștigăm și noi.
Merită și este o investiție de succes pe care noi o continuăm, creștem numărul de calificări de la an la an, am crescut la 7 calificări și de anul școlar următor ajungem la 10 din necesitatea noastră din firme. Ne bucură modificările legislative care prevăd pregătirea continuă pentru că vrem să introducem cât mai devreme calificări de nivel 4 și vrem să transformăm parteneriatul de master universitar pe care îl avem cu Universitatea din Brașov și să-l transformăm în master dual.
