Apropiere de școală prin sport

Apropiere de școală prin sport

Cum îți înveți copiii să iubească și să practice sportul? E greu? E scump? Merită? Încercăm să aflăm mai multe răspunsuri, de-a lungul unei serii dedicate sportului ca parte din modul de viață.

11.09.2018

De Nicoleta Coșoreanu, ilustrații de Ana Maria Dudu

Luminița, sau Lumi, cum îi spun colegii de la antrenamentele de fotbal, și-a descoperit pasiunea pentru sport la Clubul de Educație Alternativă (CEA). Locuiește în Ferentari alături de mama ei, un frate mai mic și o soră mai mare, care îi e și coechipieră. Tatăl lor este plecat la muncă în străinătate.

Lumi, 10 ani, este unul dintre cei aproximativ 20 de copii de la Club care se întâlnesc în fiecare sâmbătă a anului școlar pentru antrenamentele care au loc în sala de sport a Școlii 147. Sunt antrenați de Florentina Smărăndoiu, 48 de ani, un fost portar de fotbal care se ocupă de grupele cu vârste mai mici de 14 ani. Clubul înființat în 2010, care mai are și ateliere de teatru sau dansuri pe lângă activitățile sportive, este o inițiativă a organizației Policy Center for Roma and Minorities, pentru a reduce absenteismul școlar. În prezent, aici vin aproximativ 200 de copii de la Școala 136 și Școala 147, ambele situate în cartierul Ferentari din București. Centrul acoperă toate cheltuielile necesare pentru ca acești copii să poată face fotbal, de la echipamente la competiții și cantonamente, organizate în cadrul proiectului Football for Hope, al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA). Situația lui Lumi arată cum îi ajută Clubul de Educație Alternativă pe copii să vadă școala ca pe un mediu prietenos, care-i susține să-și urmeze pasiunile.

***

În jurul orei 8 dimineața, în sala de sport cu var sărit pe alocuri și porți vopsite în alb și negru, intră 22 de elevi și Smărăndoiu. Dintre cele șase fete, Lumi se remarcă datorită părului brunet împletit în cozi subțiri. Înainte de începerea antrenamentului, Mariana, sora lui Lumi, îi cere voie antrenoarei să meargă acasă pentru că nu se simte bine. Lumi o conduce până la ieșirea din sală, iar apoi revine pentru încălzire. Când copiii trec la jocul cu mingea, se formează echipe mixte. Lumi e printre cele mai mici de statură, însă asta o ajută să se strecoare cu ușurință printre adversari. În timpul jocului, e lovită de minge în abdomen. Face o grimasă de durere, își șterge câteva lacrimi, dar joacă în continuare.

Cum a ajuns să practice fotbal?

Înainte de fotbal, Lumi a mai practicat volei și baschet, tot la CEA. La primul sport a renunțat din cauză că s-a desființat echipa, iar de baschet s-a lăsat „pentru că nu reușea să bage mingea în coș”. A venit la primul antrenament de fotbal din curiozitate, alături de prietena ei Alina și i-a plăcut atât de mult încât a continuat să joace.

Cât timp dedică fotbalului?

În weekendurile în care nu se antrenează câte două ore sâmbăta, copiii de la Clubul de Educație Alternativă participă la meciuri organizate cu ajutorul antrenorilor sau prin programele derulate de Policy Center. La finalul anului școlar, recompensa celor care au venit regulat la antrenamente și care au avut note suficient de bune pentru a trece clasa este un cantonament de pregătire. Vara asta, Lumi a mers alături de alți 20 de elevi la Brezoi, în Vâlcea, timp de o săptămână. Cheltuielile au fost asigurate de FIFA.

Câte dintre colegele ei mai joacă fotbal?

Lumi mai are două colege de clasă care fac fotbal. Smărăndoiu pregătește la club în jur de zece fete, deși rareori reușesc să se strângă toate la același antrenamente. În cantonamentul de vara asta, au participat șapte.

Cât timp îi rămâne pentru școală și alte activități?

Lumi spune că nu are probleme în a împăca programul de școală cu cel de la club, unde mai face handbal, canto și dansuri. Dintre toate activitățile, spune că cel mai bine se pricepe la dansuri, iar dintre materiile de la clasă îi plac româna, engleza și „matematica uneori”, atunci când are de făcut calcule. Smărăndoiu povestește că fata se descurcă „binișor la școală” – nu are cele mai mari note, însă nici nu a avut probleme cu corigențele.

Ce spun cei din familie despre tot ce face?

Lumi vine dintr-o familie cu trei copii și spune că și-a uimit părinții cu toate activitățile în care e implicată. Mai are un frate de 5 ani și o soră de 12, care vine cu ea la antrenamentele de fotbal și alături de care a fost în cantonamentul de la Brezoi. Ambele fete învață la Școala 136.

Ana Maria Dudu

Designer Grafic

Doamna Dudu n-are dude, dar face ilustrații și colaje și giumbușlucuri vizuale.

Nicoleta Coșoreanu

Reporter

Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.  

CUVINTE-CHEIE

ONG elev sport