Am fost la copiii români de la granița cu Ucraina să ne arate desenele lor, pe care nu au mai apucat să le pună pe Podul Prieteniei

S-au pregătit zile în șir să meargă pe pod, între Ucraina și România, și să ceară pace. De dimineață au auzit însă vuietul alarmelor. La circa 100 de kilometri de ei a fost bombardat un aeroport în Ucraina.

Era chiar dimineața în care sute de elevi români și ucraineni anunțaseră că își vor da mâinile ca să formeze un lanț uman. Locul stabilit era podul, punctul de trecere al frontierei din Sighetu Marmației, unit de localitatea ucraineană Solotvino (Slatina, în română). În schimb a venit semnalul războiului. 

Copiii urmau să stea unul lângă altul cu mesajele în mâini, mesajele fiind desene, iar la capete, chiar la linia roșie dintre state, să se facă schimb de steaguri, român și ucrainean. - Adriana Curmei, Asociația Culori pentru Pace

Drumul în locul podului

„S-au pregătit foarte mult pentru eveniment și au fost tare dezamăgiți când le-am spus că nu se va mai face. Știau deja ce se întâmplă, că nu vom mai merge pe pod, sunt mari și inteligenți”, spune profesoara de etnie ucraineană Duruttya Marta. Profa e cea care predă muzică la Școala Gimnazială George Coșbuc, din Sighetu Marmației.

Ce poți pune în locul unui pod? Un drum. Am mers la copiii care au ratat ziua pe care și-o doriseră atât. Școala era nouă, înaltă, portocalie.   

Sunteți supărați? S-au uitat la noi. Un băiat se oprește din liniște și se miră: „Cum de o linie ne desparte între război și a bea un ceai liniștit?”. E calm, aproape stoic. Nu știm de unde a scos vorbele, noi ne uităm la profă, ea se uită la noi. Nu e neîncredere, e doar senzația că la nici un kilometru mii de oameni, care trec cu desagele lor de refugiați granița, ar spune același lucru simplu, precum acest băiat.

Ce desene ați pregătit?

Un alt băiețel, din prima bancă, arată că a desenat două mâini împreunate. „Prietenie ar trebui să existe între țări, nu război”, îl intitulează el. 

Familii cu copii, cărând bagaje. Așa se numește un alt exponat din galeria care a dispărut odată cu sunetul sirenelor. „Fug din calea războiului, își părăsesc casele”, explică el ce fac oamenii cu bagaje supradimensionate. 

Dar aici? O fetiță își explică simplu coala de hârtie: „Oameni morți, de ambele părți”. E prea mult, ți se pune un nod în gât, ca și cum fata ar fi obișnuită cu moartea. De ce informația asta n-a ajuns dintr-o sală zugrăvită de școală până într-o sală poleită din marile cancelarii?

Crocodilul

„Cel mai mult mă doare că ucrainenii au început să reconstruiască țara, iar acum se strică totul”, spune profesoara Duruttya Marta. 

Copiii au pregătit și un cântec. E dintr-un film rusesc și se numește „Cântecelul crocodilului”. Versurile au fost traduse în limba română: „Vrem să fie bucurie, vrem în pace să trăim! Cu părinții împreună, vrem în viață să pășim!”, răsună în clasă. Afară e soare, dar frig. Plecăm spre Ucraina, în răspărul valului uman. În îndepărtare se aud alarme.