Jurnalistul Costi Rogozanu, profesor de română la sat: „Alternez Eminescu cu Tzancă Uraganu la ore”

„N-au fost șocuri, ăsta a fost primul șoc. E tare, e interesant, e viu totul. Încerci în fiecare zi tot felul de chestii. Recomand meseria asta”, rezumă Rogozanu, adâncit într-un fotoliu, primul semestru de școală. În spatele său, pe perete, sunt mai multe rafturi pline de volume. „Așa, cu cărțile pe fundal să mă pozați, ca să fie clișeul până la capăt”, râde el.

Cărți sunt și pe jos, pe masă și pe biroul de lângă fereastră, în română, engleză și franceză. Ies în evidență coperțile îngălbenite ale „Shogun” și „Nobila casă”, de James Clavell, niște Mihail Sadoveanu și Marin Preda, cotorul verde de la „Sălbaticele”, de Rory Power, și un teanc de volume mici din colecția  „Biblioteca pentru toți”.

Un pachet de așteptări stereotipice

În vârstă de 44 de ani, Costi Rogozanu a terminat Facultatea de Litere din București și a fost colaborator la mai multe reviste de cultură. Șapte ani a fost prezentator la Realitatea Plus, de unde a plecat în primăvara lui 2020. Acum semnează opinii în Libertatea.

Profesor de Română a ajuns, din septembrie 2021, dintr-un experiment: a vrut să vadă cum este examenul de titularizare. L-a luat și și-a spus că nu are nimic de pierdut dacă merge mai departe. Așa că și-a ales Școala Gimnazială „Ionel Sârbu” din Ciorăști, județul Vrancea, aflată la vreo 20 de kilometri de Nănești, unde locuiește cu soția sa, Dora. Face zilnic naveta până la școală. A preluat clasele V-VIII și este diriginte la a șaptea.

„Am fost destul de repede contrazis în așteptări”, spune Rogozanu.

O pisică neagră cu păr lung se îmbârligă printre picioarele noastre și trage cu lăbuțele de cablurile de la echipamentul de filmare. Alte între 10 și 15 feline - nu mai știu nici ei exact! - mișună prin curtea casei și dorm pe canapeaua din bucătăria de vară, la căldură. Nu sunt toate ale lor, au venit din vecini, au văzut că le e bine aici și n-au mai plecat.

„Păi, la ce ne așteptăm de obicei, stereotip? La țară sunt profesori proști, nu sunt educați destul, nu se zbat destul, sunt copii dezinteresați. Astea sunt lucrurile care se spun, le știm cu toții”, continuă el.

A găsit, în schimb, profi implicați, cu care vorbește tot timpul despre copii și despre cum ar putea face lucrurile mai bine, precum și elevi dornici să învețe.

Ce a aflat despre cum citesc elevii, fiind activ pe Tik Tok

Ca să-i înțeleagă pe „copiii din ziua de azi”, Rogozanu recunoaște că a intrat pe Tik Tok.

„E clar că nu le înțelegi glumele, aluziile, nu înțelegi jumate din viața lor socială dacă nu ești pe TikTok”, spune el. Aplicațiile de Instagram și Tik Tok ar trebui să fie obiecte de studiu pentru toți profesorii, crede Rogozanu, ca să învețe să comunice cu tinerii. Fractura dintre generații este lizibilă, iar adulții au nevoie să o micșoreze, învățând, întâi de toate, să „vorbească” pe limba celor mai mici decât ei.

Urmărindu-i pe Tik Tok și-a dat seama că, în mare măsură, elevii citesc și înțeleg acum un text, o poezie sau o narațiune fragmentat, pe episoade. Așa cum urmăresc clipuri de 40-60 de secunde pe rețelele sociale, care surprind exact ideile principale ale unei povești, ori care sunt diverse fragmente din seriale sau filme.

Spre exemplu, când vorbește despre poezie, profesorul împarte firul liric în mini episoade, pe care le prezintă pe rând. Apoi, le arată elevilor legăturile dintre ele.

Epitetele și metaforele le explică prin filtrele pentru fotografiile de pe Instagram - Tudor Arghezi introduce un efect poetic, de exemplu, exact așa cum este aplicat un filtru la o poză pe Insta, ca să arate mai altfel.

Ei consumă orice poveste ca pe un puzzle recompus din mers. Și atunci trebuie să adaptezi predarea unei lecții de română clasice la genul ăsta de înțelegere ultrafragmentară.

„Sunt astfel de metode sau măcar astfel de expresii care fac dintr-odată mai ușor de înțeles o chestie banală. Pericolul și boala profesională în literatura română este să te dai mare că ai citit. Nu, șmecheria e să iei ce ai citit și să cobori din nou printre pământeni, să le explici și celor care nu știu cum funcționează”, spune Costi Rogozanu.

De la Eminescu la Tzancă Uraganu

Din când în când, versurile din manele și muzica pop românească trec și ele prin filtrul orei de română, atunci când Rogozanu le vorbește elevilor despre comparații, epitete sau alte figuri de stil. Vrea, pe de-o parte, să aplice lecțiile pe ceva cu care cei mici sunt mai familiari, iar pe de altă parte, să le arate care sunt modalitățile prin care media și cultura pop îi atrag spre anumite subiecte.

„De ce nu? Poți analiza o imagine literară propusă de Tzancă Uraganu fără să strâmbi din nas. Uneori, trebuie să lucrezi cu ceva care le e foarte familiar. Trebuie doar să alegi înțelept anumite versuri, sintagme unde poți să aplici ceva util, să învețe copilul o figură, o comparație”, spune Costi Rogozanu.

„Dacă nu ne învățăm copiii să vadă cum au fost păcăliți de alții să fie atrași cu mijloace ieftine, vor rămâne veșnic ușor manipulabili. De-aia eu nu văd o problemă să alternez Eminescu cu Tzancă Uraganu din când în când. Nu mi se pare o problemă, mi se pare că e benefic”, adaugă el.

„Din asta se fac bani, domnu’!”

Am început discuția cu Costi Rogozanu în fața unor rafturi doldora de cărți din locuința sa și am continuat-o în câteva săli de clasă dintr-o școală veche, cea din Ciorăști, la 20 de kilometri de casă.

Dar Rogozanu nu predă chiar aici, așa că ne continuăm drumul încă 3 kilometri până în satul vecin, Mihălceni. Când școala „Ionel Sârbu” a intrat în renovare, elevii - vreo 120, de la clasa 0 la clasa a opta, care învață în două schimburi - au fost mutați acolo. Cu termen de finalizare a lucrărilor 31 mai 2021, școala veche încă stă cu zidurile gri, iar în curte sunt împrăștiate fiare și lemne.

Școala „Ionel Sârbu” se află încă în construcție

În clădirea provizorie din Mihălceni, sălile sunt mici, cu bănci individuale și tradiționala tablă neagră pe care stă scrisă, cu cretă albă, data, în colțul din dreapta, sus. Îmbrăcat într-un hanorac portocaliu, cu ghete asortate, Rogozanu intră hotărât la o clasă de-a șaptea, unde e diriginte. În sală se face instant liniște. Profesorul își trece o mână prin păr, iar cu cealaltă își trage mai bine masca pe nas. Le spune puștilor că au ocazia să ne pună întrebări despre ce înseamnă jurnalism, în cazul în care vor să facă o carieră din asta.

Dar copiii sunt deja deciși: procurori, psihologi, polițiști. Alții, tractoriști și mecanici auto, pentru că „din asta se fac bani, domnu’!”, spune unul dintre ei. La a cincea, pe partea cealaltă a holului, întâlnim preponderent tot viitori polițiști, procurori și medici veterinari.

Dirigintele neamuzant

La câteva săptămâni, proful de Română face ședințe cu elevii. Îi întreabă cum cred ei că ar putea fi îmbunătățite orele și ce și-ar dori să facă.

Copiii i-au cerut să folosească mai des clipuri video, prezentări, imagini. Problema e că școala e slab dotată și are un singur proiector. Trebuie să schimbe clasele și nu pot face asta tot timpul.

La a șasea, cineva i-a recomandat să fie mai amuzant.

„La asta le-am spus că nu mai pot lucra la 45 de ani, îmi pare rău, ați rămas cu proful neamuzant la oră”, râde Rogozanu. „Nu sunt amuzant nici la dirigenție, unde vorbim despre bullying, despre mesajele din piesele lui Dani Mocanu și despre cum vorbesc băieții despre fete”.

O nevoie acută de carte nouă

„E foarte greu cu urnitul spre citit”, spune profesorul. Problema nu e cu cititul, în general, ci cu răspândirea cărții noi printre copii, mai ales în zona rurală. Poate copiii au la îndemână cărți, dar nu pe cele pe care și le-ar dori, noi, contemporane.

Iar accesul la ele e dificil din mai multe cauze, explică profesorul: părinții nu-și permit să le cumpere copiilor cărți, în condițiile în care cele noi sunt foarte scumpe. Bibliotecile nu fac achiziții de carte nouă și rămân doar cu cele foarte vechi, neatractive. În timpul ăsta, nici statul nu face vreun pas pentru a subvenționa, într-un fel, cumpărarea lor.

Ca să compenseze, Rogozanu le aduce elevilor cărți de-acasă, volume de Jules Verne, spre exemplu, sau „Colț Alb”, de Jack London, ori „Coliba unchiului Tom”, a lui Harriet Beecher Stowe. Și cărți de autori contemporani, care sunt potrivite pentru vârsta lor. Însă nu are suficiente exemplare pentru toți.

„Ca ei să ajungă la cărți noi, multe, fie trebuie să trag la loz în plic un cec câștigător, fie să se înțeleagă problema”, spune el.

Autoritățile ar putea oferi vouchere copiilor, destinate achiziției de cărți noi - asta ar putea fi o soluție, crede Rogozanu, măcar temporară.

Știu că sunt chestii superficiale, dar astea ne atrag pe toți la un moment dat în viață. Ne plac lucrurile noi, frumoase. Unii dintre copii chiar adoră să citească. Alții, cred eu, sunt pierduți din acest motiv: nu simt vibe-ul vremii. Cartea pe care i-o dai o simt ca pe o relicvă.

De ce nu este o idee bună ca școlile să renunțe la teme

Dar asta nu este singura problemă pe care o are sistemul de învățământ românesc, spune profesorul. Educația din România este, în primul rând, subfinanțată (în bugetul de anul acesta primește doar 2,28% din Produsul Intern Brut, cel mai scăzut procent din ultimii trei ani). Iar întregul sistem este centrat prea mult pe examene, teme, și, mai ales, note, amintește acesta.

Teme pentru acasă se dau elevilor din toată lumea, însă timpul alocat de copii pentru ele diferă de la o țară la alta. Dacă în China elevii alocă aproximativ 14 ore pe săptămână, în Estonia, țara europeană cu un  sistem de educație performant, vorbim de o oră pe săptămână, potrivit Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Conform unui ordin de ministru din 2016, temele pentru acasă nu trebuie să depășească două ore pe zi. Elevii români lucrează cam șapte ore pe săptămână pentru teme. Un sondaj realizat anul trecut de Școala 9 arată că adolescenții le consideră necesare, dar și-ar dori ca profesorii să le dea mai puțin de lucru acasă.

Un experiment făcut de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca pe 400 de elevi de clasa a II-a a arătat că majorarea volumului temei pentru acasă în învățământul primar poate avea un efect pozitiv, potrivit EduPedu.

În 2019, părinții din România au făcut o petiție online prin care au cerut eliminarea temelor din școli, iar USR chiar a avut această măsură în programul de guvernare. Mai multe școli din lume, din Dubai, spre exemplu, Marea Britanie sau Franța au renunțat la temele pentru acasă pentru a-i scăpa pe elevi de o povară, dar și pentru a le oferi profesorilor mai mult timp pentru îmbunătățirea lecțiilor.

Părerile experților sunt, așadar, împărțite. Concluzia generală este, însă, că temele sunt benefice, dar în cantitate limitată.

„Știu că e un curent de anti-teme în toată educația mondială, însă eu cred că deocamdată, cu ce resurse avem, e cea mai bună metodă să încercăm să-i responsabilizăm. Le dau teme mici de obicei, cinci-zece rânduri, dar să știe că sunt responsabili pentru ele”, spune Costi Rogozanu.

În toamnă, în vacanța neașteptată provocată de pandemie, toți elevii lui de la clasele V-VIII au avut de ținut un jurnal în care să povestească ce au făcut ei în fiecare zi.

„Au scris foarte haios atunci, au notat ce fac cu prietenii. Până la urmă, o greșeală gramaticală o poți descoperi și în astfel de teme relaxate, nu trebuie să dai exercițiile din manual”, punctează Rogozanu.

Notele, „un fel de gamificare a vieții de școlar, dar organizată de Ministerul Educației”

„Copiilor li se transmite această obsesie, cu notele. Adică întrebarea «domnu’, dar e cu notă?», «domnu’, îmi puneți un punct?» este universală. Orice facem, dă-mi un punct. E un fel de gamificare a vieții de școlar, dar organizată de Ministerul Educației, nu de TikTok. Mergi prin viața de școlar și capeți tot felul de bonusuri, ca un personaj de jocuri”, crede profesorul.

Se pierde prea mult timp din studiu și predare cu acordarea notelor, pe care le consideră mai degrabă inutile pentru că nu îmbunătățesc în niciun fel viața de școlar. Cu toate astea, sistemul actual de notare, chiar dacă e mai mult „de avarie”, nu poate fi eliminat complet, spune Rogozanu. În principal, dă note mari, spune el, dar încearcă să le acorde astfel încât acestea să reflecte progresul elevului, nu cât știe el în momentul respectiv.

„Problema e ultra socială. Trebuie să fim atenți să nu dăm note familiilor, pentru condițiile în care trăiesc acești copii. Eu vreau să evaluez de la cât am pornit cu un anumit elev, care poate nici nu știa să citească bine, și unde am ajuns acum. Cam așa văd eu notarea, în funcție de evoluția individuală. Sigur, e și o răsplată, n-ai cum să eviți asta”, spune Costi Rogozanu.

Dar pericolul cu meritocrația asta e că nu e meritocrație. Tu de fapt răsplătești cu note mari copiii de condiție bună și cu note mici copiii care, nu din vina lor, nu au condiții să învețe la fel de bine ca ceilalți.

Copii maturizați prea devreme

În 2020, 1,5 milioane de copii s-au aflat la risc de sărăcie și excluziune socială, potrivit unui raport al organizației Salvați Copiii. O situație mai gravă decât în Kosovo. Rata deprivării materiale severe, adică a lipsurilor, a crescut cu 8% pentru copiii mai mici de 6 ani, iar excluziunea socială s-a accentuat și ea, mai ales în mediul rural.

Sărăcia este una dintre principalele cauze ale abandonului școlar. Vorbim, așadar, de copii aflați în situația de a nu avea ce mânca, de a nu avea acces la servicii medicale și de a nu mai putea merge la școală.

„Avem copii, și nu doar în Ciorăști, foarte mult din spațiul rural, care trebuie să muncească pentru familii, că nu răzbat. Și atunci, cum să-i ceri unui copil să facă și școală, să taie și lemne, să ajute și pe mătușa, și pe bunica? Sunt copii maturizați foarte devreme care simt că e nevoie de ei. Și atunci care e soluția? Să oprești nevoile astea”, spune Costi Rogozanu.