Grupul de activiști a avut ca scop inițial protejarea tradițiilor, a mâncărurilor și a obiceiurilor locale, marcate de un ritm mai lent și mai tihnit de viață. Însă, cu timpul, din aceste discuții, proteste și dezbateri publice inițiale, s-au născut noi mișcări sociale, extinse în domenii variate: educație, turism, modă, stil de viață etc.
Toate mișcările sociale aflate sub umbrela slow („fără grabă”) au în comun câteva lucruri: punctează importanța comunității, a interdependenței dintre oameni și resurse, a intenționalității, a traiului conștient și tihnit.
Aceste aspecte sunt valabile și pentru domeniul educației. Mișcarea „fără grabă” reflectată în educație rămâne, în esență, despre cum reușim să formăm comunități organice de învățare, despre a nu forța procesul de învățare și de a-i permite să se desfășoare în libertate, în funcție de nevoile și orientările celor care beneficiază de el. Cu alte cuvinte, educația fără grabă ar trebui, în primul rând, să faciliteze implicarea elevilor într-un proces autentic de învățare, relevant pentru ei și pentru comunitățile lor, nu într-o cursă a testelor standardizate sau a fișelor de lucru.
Educația pe îndelete valorizează, în primul rând, procesul și are în vizor stimularea pasiunii pentru învățare, a dorinței de a investiga, de a afla, de a cunoaște. Componenta comunitară este de asemenea importantă în această paradigmă a educației slow. Le permite elevilor să-și cunoască foarte bine comunitățile din care fac parte și îi ghidează astfel încât ei să reușească să se implice pentru a le îmbunătăți, pentru a găsi soluții la probleme locale și pentru a-și înțelege mai bine rolul în cadrul nucleelor sociale din care fac parte.
Dar nu în ultimul rând, educația fără grabă este și despre comunitatea școlară la firul ierbii. Toți membrii unei astfel de comunități ar trebui să aibă ocazia de a se cunoaște cât mai bine între ei, de a interacționa la toate nivelurile, fie că este vorba de elevi, profesori sau de echipa de management. Ori, pentru a ajunge la acest nivel de cunoaștere și interacțiune este nevoie în primul rând de timp, lipsit de grabă.
Sociologul George Ritzer a adus în atenția publică termenul de „mcdonaldizare”, definit drept un fenomen prin care principiile industriei de fast food ajung să fie încorporate și în alte domenii sociale, inclusiv în educație. Astfel, la un nivel simbolic, putem considera că lipsa de conexiune cu produsele alimentare, de implicare profundă în procesul de preparare și de grăbire a gătitului, pe care o regăsim în industria fast food, ajunge să se reflecte și în educația puțin preocupată de proces, dar foarte mult focusată pe obiective clare de atins și teste standardizate.
Pe scurt, cele mai importante principii încorporate în „slow education” sunt următoarele:
- învățarea este văzută ca un proces care se derulează fără grabă și fără tendința de a „îndopa” elevii cu informații peste informații, pe care nu au timp să le internalizeze și să le digere. Educația devine un demers experiențial, care are la bază participarea, învățarea practică, încurajarea creativității, a curiozității, a gândirii critice, a autonomiei și a colaborării;
- slow education nu consideră procesul educațional și școlile drept niște „fabrici” în care sunt „produși” viitorii actori economici ai lumii. Mai degrabă, se concentrează pe valorizarea potențialului copiilor, pe construirea rezilienței acestora, stimularea creativității și pregătirea lor pentru o lume cu un viitor incert, care e posibil să evolueze în cele mai inimaginabile moduri și pentru care nu suntem, de fapt, pregătiți;
- se pune accentul pe conectarea individului cu procesul de învățare, pe stimularea plăcerii de a învăța și de a veni în contact cu informații. Li se oferă copiilor posibilitatea să absoarbă informații în ritmul lor și conform intereselor și pasiunilor pe care aceștia le au;
- se urmărește dezvoltarea unei înțelegeri ecologice și comunitare în rândul copiilor, cu evidențierea modurilor în care funcționează comunitatea și mediul înconjurător, cu respect față de toate formele de viață și de co-existență. Stabilirea conexiunilor cu mediul local și social sunt foarte importante. Copiii trebuie să fie conștienți de mediul înconjurător mai larg în care trăiesc, să învețe să îl cunoască, să îl înțeleagă și să îl modeleze;
- se valorizează (auto) reflecția asupra procesului de învățare.
Unele tipuri de educație alternativă, cum ar fi pedagogia Waldorf sau homeschooling, încorporează prin excelență principii „slow”. Spre exemplu, în comunitățile de învățare Waldorf se pune un accent foarte mare pe celebrarea ritmurilor lente ale naturii, dar și pe respectarea ritmurilor de creștere ale copiilor. Homeschooling, ca filosofie alternativă de viață și de educație personalizată, se axează, în primul rând, pe interesele și aplecările copilului, oferindu-i acestuia spațiul necesar pentru a-și hrăni pasiunile.
Principiile „slow education” nu au fost însă aplicate doar în sfera educației alternative. Se practică și în școli obișnuite, care doresc să încorporeze în curriculumul lor astfel de principii. Astfel, există școli care au preluat aceste principii și le-au integrat în modul în care se derulează lecțiile la diferite discipline, în care interesul cade pe investigație, descoperire și reflecție asupra modalității în care se desfășoară învățarea. În astfel de lecții, profesorul acordă elevilor timp suficient pentru a gândi și formula răspunsuri la întrebări, discută și valorizează greșelile din punct de vedere educațional, dă și primește feedback în mod regulat și evaluează și procesul de învățare, nu doar produsul acestuia.
De exemplu, la finalul unui proiect în care elevii au lucrat în grupe mici, profesorul analizează și modul în care copiii au colaborat în cadrul grupului, gradul de implicare al fiecăruia, felul în care pot aplica în viața reală ceea ce au învățat etc. De asemenea, școlile interesate de „slow education” organizează activități extracurriculare care vizează dezvoltarea la elevi a unor abilități și atitudini specifice, necesare funcționării cu succes într-o lume cu un viitor imprevizibil. Vorbim aici de reziliență, rezolvarea de probleme, implicare în viața comunității, identificarea și combaterea știrilor false. Astfel de activități se pot concretiza în acțiuni civice sau în proiecte de servicii în beneficiul comunității, prin care se găsesc soluții la problemele și nevoile zonei în care locuiesc sau chiar ale lumii în care trăiesc, de exemplu, cele legate de mediu sau de schimbările climatice.
În concluzie, „educația pe îndelete” poate fi văzută ca un proces care se întinde pe toată durata vieții, ajutându-i pe elevi să se transforme în adulți rezilienți, conștienți, siguri pe ei, care știu cum să se bucure de ceea ce fac, care iubesc învățarea și care nu se opresc vreodată din a învăța.
Slow education nu reprezintă neapărat o noutate pedagogică. Mai degrabă, sunt idei vechi, redescoperite și revalorificate în contextul unei lumi grăbite, axate pe profit și pe obținerea de produse pentru consum.
În prezent, se discută pe agenda publică din România despre prelungirea anului școlar, deși nu aceasta ar trebui să fie prioritatea momentului greu, de pandemie, prin care trec școlile și profesorii. Totuși, poate că un an școlar mai lung, în condițiile în care curriculumul rămâne neschimbat, ar putea aduce cu sine și o învățare mai pe îndelete, în avantajul elevilor, cu condiția ca profesorii să dorească să facă acest lucru și să nu aducă la ore conținuturi suplimentare.
