Responsabili cu prezența în școli, analize zilnice ale absențelor, programe de sănătate mintală. Ce au făcut alte țări să combată abandonul
O treime dintre tinerii din România nu văd mersul la școală ca fiind o petrecere utilă a timpului, au arătat datele colectate în timpul testării PISA. Cum poți să dai sens și utilitate școlii pentru acești copii care, de altfel, observă și că după ce termină învățământul profesional, de pildă, nu au mai multe șanse să se angajeze decât un coleg care a făcut un liceu teoretic. Hannah Kitchen și Lucie Cerna, experte în educație la Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, au dat exemple de politici publice care pot funcționa și la noi, în cadrul podcastului REZOLVAT.
18.07.2024
de Andreea Archip
REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții pe educație, iar primele episoade abordează tema abandonului școlar, căci România e la acest capitol în fruntea Uniunii Europene. Noi am mers către oamenii care au soluțiile.
O lectură de 16 minute.
Școala9: În ceea ce privește ratele abandonului școlar și absenteismul, puteți să-mi prezentați situația din țările OCDE, deoarece deseori ne uităm la problemă ca și cum doar noi ne confruntăm cu ea. Care este situația acum la un nivel mai larg?
Lucie Cerna, Analyst in the Directorate for Education and Skills of the OECD: În ultimul studiu PISA a existat și o întrebare care arată procentul elevilor care au chiulit de la școală cel puțin o dată în săptămânile anterioare testului PISA. Și în special pentru România, este un procent destul de ridicat, în jur de 46% dintre elevi au chiulit de la școală cel puțin o dată în cele două săptămâni anterioare testului PISA.
Și în special la elevii dezavantajați, aproape 55% au declarat că au chiulit de la școală, iar în cazul elevilor imigranți, procentul a fost de aproximativ 64%. Este destul de ridicat comparativ cu media OCDE, care este de aproximativ 19,8% pentru toți elevii.
Foto: Lucie Cerna, analyst in the Directorate for Education and Skills of the OECD
Și apoi, există și o întrebare în ultimul chestionar PISA despre elevii care au lipsit mai mult de trei luni consecutive la orice nivel de școlarizare. Deci, este vorba de cel puțin 60 de zile. La acel moment în OCDE, media era aproximativ 7,6%. Pentru România, cifrele sunt 7,8%, destul de similar cu media OECD.
60 de zile și mai bine înseamnă o perioadă lungă și multe țări consideră asta ca fiind o mare îngrijorare.
Dar putem, de asemenea, să ne uităm la motivele absenteismului pe termen lung. Cel mai important motiv a fost că au fost bolnavi, așa au spus în proporție de 70%. Următorul motiv este că „nu m-am simțit în siguranță la școală”, aproximativ 18,5 %, și, de asemenea, 18,5 % pentru că „m-am plictisit”.
Dar există multe diferențe între țări și motivele pentru care elevii lipsesc de la școală pentru perioade mai lungi de timp în România, de fapt, aproximativ 40% dintre elevi au declarat că au lipsit de la școală cel puțin trei luni pentru că s-au plictisit.
Deci, există, de asemenea, o mulțime de probleme legate de implicarea în școală, curriculum - înțeleg că există o reformă pe curriculum în curs de desfășurare acum în România - dar acesta este un procent destul de mare. Cred că este unul dintre cele mai ridicate, împreună cu Bulgaria, pe motiv de plictiseală.
Ce politici au implementat alte țări
Dar multe țări au implementat unele politici pentru a face față acestei probleme de absenteism. Am avut poate 27 de țări pe care le-am întrebat ce faceți pentru a răspunde nu numai absenteismului, dar și despre abandonul școlar.
Unele dintre ele oferă servicii precum sprijin pentru sănătatea mintală și inițiative pentru starea de bine. Unele consolidează colectarea de date, deoarece aceasta este adesea și o problemă importantă legată de ce fel de date sunt colectate și cu ce frecvență. Multe țări colectează date pe absenteism doar o dată pe an. Unele și-au schimbat acum sistemul de colectare a datelor și colectează o dată pe săptămână sau, uneori, chiar o dată pe zi.
Unele au, de asemenea, sisteme de avertizare timpurie în vigoare.
Unele au finanțări pentru școli sau entități locale pentru abordări specifice. Acestea pot fi, de exemplu, specifice pentru a organiza cluburi de mic dejun sau prânzuri calde etc. Unele modifică vârsta de școlarizare obligatorie, astfel încât, de obicei, crește de la 16 la 18 ani.
Unele implică și comunitățile, deci, nu este doar responsabilitatea profesorului sau a școlii să se asigure că elevii frecventează școala. Există o mulțime de proiecte de angajare în viața școlii și a părinților, tutorilor, familiilor, comunităților.
Țări precum Irlanda au început din septembrie anul trecut campanii de mesaje pozitive și consolidarea capacităților.
Unele țări, cum ar fi, de exemplu, Anglia, au o abordare foarte cuprinzătoare în vigoare. Au încercat să identifice factorii determinanți, cred că au identificat 12 factori determinanți ai absenteismului școlar și încearcă să aibă o serie de politici prin care încearcă să le vizeze poate nu pe toate cele 12, dar să vizeze o serie dintre ele.
Și au îmbunătățit colectarea de date. De asemenea, au sisteme de avertizare timpurie și colaborează foarte îndeaproape cu școlile, au consilieri de prezență în școli. De asemenea, au un centru de asistență, așadar, există un fel de sprijin reciproc între școli. De exemplu, cele care au o prezență foarte bună lucrează mai îndeaproape cu școlile care au o prezență poate slabă, au mentori pentru prezență, au alianțe de acțiune pentru prezență.
- Când se transformă absenteismul în abandon școlar? Există o linie?
Lucie: Nu toți copiii care au absentat o perioadă îndelungată vor abandona școala în cele din urmă, dar e nevoie de multe eforturi, cred, pentru ca elevii să obțină sprijin încă de la început. De aceea este importantă colectarea timpurie a datelor, astfel încât să nu se ajungă prea târziu la elevii care au rămas în urmă și poate nu au primit suficient sprijin așa că au abandonat.
Hannah Kitchen, policy analyst: Dacă ne uităm la datele pentru elevii de 11 ani, există aproape o șesime din elevii de 11 ani în România (17%) care sunt încă în școala primară când ar trebui să fie în ciclul secundar inferior (gimnaziu).
Așadar, în ceea ce privește absenteismul și modul în care acesta este legat de abandonul școlar, cred că, în mod evident, nu este o linie dreaptă pentru fiecare persoană în parte, dar depinde de locul în care apare și, cu siguranță, atunci când este în jurul acelor momente de tranziție de la un ciclu la altul, este foarte vulnerabil să renunțe cu totul.
- Și ce exemple de bune practici aveți aici?
- Ne putem gândi cu siguranță la politici individuale, dar în general, trebuie să ne amintim că tinerii sunt, în esență, actori raționali și vor merge la școală dacă percep că este util pentru ei.
Așadar, una dintre întrebările adresate tinerilor în PISA este cum percep școala, dacă ei cred că mersul la școală este o bună utilizare a timpului lor. Și, de fapt, în România se observă că o treime dintre tinerii de 15 ani nu consideră școala ca fiind o bună utilizare a timpului.
Așadar, este despre cum văd ei valoarea specifică și interesul de a merge la școală.
- cu procente similare de elevi care cred că școala este o pierdere de vreme sunt și țări precum Belgia, Țările de Jos, Slovacia, Norvegia, Turcia și cei mai mulți sunt în Polonia. - N.R.
De fapt, majoritatea elevilor din România tind să meargă în învățământul profesional. Acest lucru este foarte pozitiv, deoarece ceea ce observăm în cadrul OCDE este că țările cu un număr mare de programe de învățământ profesional tind să sprijine finalizarea studiilor. Așadar, avem țări precum Austria, Slovenia, Elveția și Polonia, Republica Slovacă, Cehia, unde există o mulțime de elevi înscriși în învățământul profesional și aceste țări au, de asemenea, rate foarte ridicate de finalizare a studiilor.
La celălalt capăt al scalei, vedem țări fără învățământ secundar superior profesional, dar cu rate ridicate de finalizare. Astfel, în Statele Unite, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă și Austria, deși aceste țări nu oferă învățământ profesional, ele le oferă tinerilor o mulțime de opțiuni în ceea ce privește materiile pe care le studiază. Și ceea ce vedeți din asta este că tinerii când sunt în liceu vor să aibă de unde alege, pentru că nu sunt interesați de orice, sunt interesați doar de anumite lucruri.
Adolescenții care nu merg la școală pentru că trebuie să muncească
Acest lucru este important și pentru economie, pentru că duce la crearea de locuri de muncă. În cele din urmă, vă doriți o gamă largă de competențe.
În România există o mulțime de elevi înscriși în învățământul profesional, dar care nu au parte de alegerile pe care și le doresc. Și cred că și în învățământul general elevii studiază, probabil, o gamă largă de materii.
Doar în ceea ce privește învățământul secundar superior profesional, ce știm în legătură cu lucrurile care funcționează cu adevărat este că tinerii trebuie să combine ceea ce învață în școală pentru educația profesională cu experiența practică bazată pe muncă.
Așadar, în România, observăm că doar o minoritate de elevi din învățământul profesional combină învățarea la școală cu cea la locul de muncă. Dar a crescut ponderea din 2015 și apoi până în 2021. Dar, din nou, vedeți că sistemele care au o cantitate uriașă de învățare bazată pe muncă au rate mult mai mari de finalizare. Acestea sunt țări care au sisteme istorice de învățământ dual, dar nu numai, există mulți vecini ai României, unde elevii au posibilitatea de a face o școală profesională care se bazează pe practică și învățare.
Cred că este interesant să ne gândim la ceea ce fac tinerii în România, pentru că una dintre întrebările pe care PISA le-a adresat-o tinerilor a fost, atunci când absentează de la școală pe termen lung, când nu au fost la școală timp de trei luni, care au fost motivele? Lucie a menționat plictiseala, dar am întrebat elevii dacă nu merg la școală pentru că trebuie să muncească. Iar în România, aproape 25% dintre tineri spun că trebuie să meargă la muncă.
Așadar, cred că este o juxtapunere interesantă între ceea ce sistemul educațional oferă în mod formal, că de fapt nu sunt foarte multe oportunități de a lucra în școală, în timp ce, de fapt, tinerii lucrează în România. Poate că unul dintre lucrurile care trebuie luate în considerare este modul în care tinerii ar putea fi încurajați să lucreze mai formal în cadrul programelor vocaționale și să fie remunerați pentru asta.
- Și există mici schimbări pe care școala le poate face înainte ca politicile să fie puse în aplicare de sus în jos? Sau este vorba mai degrabă de o problemă sistemică?
- Cred că este o problemă sistemică. Nu cred că este ceva ce poate fi făcut cu ușurință la un nivel mic. Pentru că dacă ne întoarcem la cifra despre ponderea tinerilor care nu consideră că școala este o utilizare eficientă a timpului lor, cred că există în mod clar lucruri pe care profesorii le pot face la clasă, dar probabil în România nu este cazul unei singure școli. De fapt, este o problemă sistemică.
Asta nu înseamnă că este neapărat foarte dificil sau un proces foarte lent. Dar cred că înseamnă să recunoaștem că, pentru ca copiii să meargă la școală și pentru ca tinerii, în special, să meargă la școală, trebuie să merite pentru ei.
Avem câteva date despre angajabilitatea tinerilor. În principiu, se așteaptă ca un program profesional de nivel secundar superior (liceu) să pregătească un tânăr pentru un loc de muncă. Se așteaptă, de asemenea, să pregătească tinerii pentru a intra în învățământul terțiar.
La nivelul OCDE, cei care termină învățământ vocațional au o rată de ocupare cu 10% mai mare, dar nu este cazul în România.
În România, elevii din învățământul profesional nu au niciun avantaj atunci când ajung pe piața muncii, comparativ cu cei care urmează un program general de liceu. Și astfel, dacă vă gândiți că majoritatea, 55% dintre tinerii din România fac învățământ profesional, dar acesta nu le aduce beneficii în termeni de locuri de muncă, în aceste condiții este destul de dificil pentru profesori să facă atât de multe lucruri la nivel de clasă. Este mai degrabă legat de valoarea pe care școala o poate oferi tinerilor.
- Documentând seria pentru proiectul REZOLVAT, mi-am dat seama că avem o bază de ONG-uri care au venit cu modele de bune practici, dar la o scară mai mică și am auzit adesea acest discurs în România că sectorul neguvernamental face ceea ce ar trebui să facă statul. Când ar trebui să intervină factorii de decizie și cum ar trebui să preia un model și să-l reproducă la nivel național?
- Cred că Portugalia este un bun exemplu în care rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut cu adevărat și a fost o abordare concertată din partea guvernului, la mai multe niveluri, cu privire la curriculum, la proiectarea învățământului secundar superior. Cred că probabil ONG-urile sunt în măsură să aibă acțiuni specifice în școli.
Dar eforturile sistemice legate de modul de organizare a învățământului secundar superior, de conținutul programelor, de legăturile cu piața muncii, acestea trebuie realizate la nivel de politici publice. ONG-urile au, probabil, o arie de acțiune destul de limitată fără o acțiune centrală la nivel de minister.
- Ce arată studiile, când ar trebui să ne așteptăm la rezultate?
-Nu știu, dar cred că deja vedeți că ponderea tinerilor în învățământul profesional în România, între 2015 și 2021, au fost doar șase ani, a crescut de mai mult de două ori. Așa că eu cred că este ceva care trebuie să dureze 10 ani. Știu că România are deja în vedere introducerea mai multor opțiuni și în învățământul secundar superior. Nu este ceva ce trebuie să dureze ani și ani.
Citește toate articolele din proiectul REZOLVAT by Școala9, pe tema abandonului școlar:
