După 14 ani neîntrerupți de „Gașca Zurli”, Vero Căliman a decis să încerce altceva în carieră. Din cunoscuta echipă au mai plecat și Lulu Varodi - „Bucătărașul Lulu” și Răzvan Marina - Truli. Mirela Retegan, fondatoarea trupei, i-a liniștit însă pe fani - „Gașca Zurli” va merge mai departe și fără cei trei actori.
Vero Căliman merge și ea mai departe. Spune azi că rolul ei în „Gașca Zurli” „a durat totuși o secundă prea mult”. Deși încă are „momente în care visez, respir sau vorbesc ca Zurli”, vrea să încerce și roluri de adult. Lucrează cu copiii de la sate și de curând este și directoarea artistică a școlii de teatru Qfeel.
Școala 9: Povestește pentru cei care nu știu, cum ai ajuns tu să fii fetița Zurli?
Vero Căliman: Este o poveste destul de lungă. Pe scurt: am cunoscut-o pe Mirela (Mirela Retegan, n.r.) într-un loc de joacă pentru copii, la mare. Acolo, animatorii Zurli făceau entertainment pe timpul verii. Mi-a oferit un loc în echipă, așa că din toamna următoare am început colaborarea. După câteva luni mi-a citit conceptul Gașca Zurli în care eu am primit acest rol. Asta se întâmplă în 2009, iar în 2010 am avut primul spectacol.
- De ce ai vrut să faci teatru?
- Mă visam pe scenă cântând și dansând încă de mică. Învățăm toate poeziile foarte repede și abia așteptam următoarea serbare. Când mergeam la bunici cu autobuzul, povestește mama, mă ridicam în picioare pe scaun și tot drumul recitam și cântam, tot ce știam. Deși nu fusesem niciodată la teatru, știam destul de clar ca asta trebuie să fac. Nu cred ca am vrut, cred că am simțit.
.jpg)
- Toți te știm ca fetița Zurli. Te-ai identificat cu acest rol vreme de mulți ani, dar cine ești tu dincolo de hainele personajului pe care l-ai îmbrățișat?
- Sunt un om cu mai multe fețe, evident, care încearcă sǎ înțeleagă regulile celui mai complex joc pe care-l poate juca oricine: viața! Îmi iubesc prietenii și familia mai mult decât orice, cărțile, muzica și natura. Mai știu despre mine că sunt o persoană motivată și perseverentă cu multă iubire și bucurie de dăruit, departe de a fi perfectă.
- Ești în continuare, sunt convinsă, strigată pe stradă „fetița Zurli”. Cum te simți când ți se adresează lumea așa?
- O bucurie dulce - amară care îmi confirmă că am făcut ceva bine, până acum. Alfel mă simt ciudat când mă strigă Vero. Recent, copiii și părinții au înțeles că acesta este numele meu și că sunt actriță. Sincer, atunci îmi tresare inima de parcă ceva este în neregulă. Dar mă liniștesc repede, respir și-mi amintesc: da, eu sunt Vero și e ok pentru cei mici să mă cunoască și așa.
„Cred că cea mai bună strategie de a reuși orice este să te prezinți ca tine însuți”
- Sunt mulți actori care acuză că un anumit rol le-a marcat cariera într-atât încât ulterior au rămas asociați cu un anume personaj. Cum arată noua ta viață astăzi? Cum a fost să te desprinzi de tot ce ai creat?
- După atât de mulți ani, nu poți să spun că m-am desprins în două luni. Încă mai am momente în care visez, respir sau vorbesc ca Zurli. Ăsta este adevărul. Încă am tendința să acționez în aliniere cu acel personaj, pentru că asta a fost rutina atât de mult timp. Așa că nu știu despre alții, dar în ceea ce mă privește înțeleg că, în primul rând, eu trebuie să mă disociez, iar lumea va urma… și situațiile, oportunitățile care vor veni spre mine se vor adapta.
Viața mea acum se simte ca cea a unui tânăr la început de drum. Cu toată nesiguranța și emoția noilor descoperiri.
- Care este planul tău pentru a te repoziționa ca imagine?
- Nu am niciun plan în sensul ăsta. Tot ce îmi doresc este să reușesc să fiu autentică. Cred că cea mai bună „strategie” de a reuși orice este să te prezinți ca tine însuți. Cu toate aspectele și rolurile pe care le joci în fiecare zi. Este și cea mai grea - am descoperit! - deocamdată.
- Viața ta a guvernat în jurul acestui personaj. Cum a fost să fii fetița Zurli, să fii veselă mereu în fața tuturor?
- A fost minunat. Mi-am antrenat capacitatea de a trece de la o stare la alta. Am înțeles că stă în puterea mea să aleg pe ce stare pun reflectoarele, atât pe scenă cât și în viața personală. Bineînțeles, nu a fost ușor deloc să reușesc să fac asta, nu mi-a ieșit de la început. Dar emoția și bucuria de pe fețele copiilor m-au motivat constant.
Este foarte important să găsești în tine o motivație care să se alinieze cu valorile și principiile tale. De asta m-am agățat. De dorința de a participa la ceva mai mare decât mine. Asta fost drive-ul meu.
Care este motivația mea? Este, cred eu, o întrebare la care oricine, indiferent de cariera pe care și-o alege, să-și poată răspunde.
Despre toate jucăriile pierdute sau stricate
- Ai cântat mult despre iubire, ai fost un copil iubit?
- Este o întrebare foarte profundă. Am fost iubită. Poate nu întotdeauna cum aș fi avut nevoie. Iubirea are două căi principale. Se transmite și se primește. Adulții din viața mea m-au iubit așa cum s-au priceput ei mai bine și mai frumos. Poate nu cum aș fi avut eu nevoie întotdeauna, dar cum s-a simțit asta pentru mine, este o alta poveste.
- Are mama o singură fetiță, pe Vero? Cum ți-o aduci aminte?
- Mama mai are o fetiță. Pe sora mea Adriana care a contribuit extraordinar de mult la formarea mea. Îmi amintesc că eram o fetiță veselă, curioasă, empatică, dezordonată, prietenoasă, pozitivă și întotdeauna cu gândul la joacă.
- Era, oare, generoasă și empatică la fel ca și fetița cu conuri?
- Haha. Da. Cu siguranță. Îmi amintesc că atunci când primeam anumite jucării de la sora mea din Germania, abia așteptam să ies cu ele afară să mă joc cu copiii din fața blocului. Aproape întotdeauna mă întorceam fără sau cu ele distruse. Mama îmi spunea să nu le mai împart, dar eu nu puteam să înțeleg bucuria de a le avea doar pentru mine, foarte greu îmi era să mă joc singură. Și de fiecare dată, se repeta povestea.
.jpg)
- Adult fiind acum, crezi că ai vindecat o parte din tine cu ajutorul fetiței Zurli?
- Da. O parte foarte importantă. Am reușit prin fetița Zurli să-mi cânt toate nevoile pe care atunci când eram copil, nu știam cum sau nu îndrăzneam să le cer. Plus, știind cât de mult iubea tata muzica și dansul, simțeam că-l fac mândru de fiecare dată când urcam pe scenă. (Tatăl actriței a murit când aceasta avea 7 ani, n.r.)
- Ai simțit că au avut oamenii „pretenția” să nu crești și să rămâi a copiilor toată viața, să te închizi în lumea copilăriei?
- Da.
Lectura, „cea mai importantă cale spre eliberarea minții”
- Copiii îți dau energie, dar ți-o și fură. Tu cum te simțeai în mijlocul lor?
- Da așa este, erau momente când la finalul unui eveniment sau al unei serii de spectacole, mă simțeam atât de stoarsă de energie încât tot ce puteam face cu timpul meu liber, era să zac. Dar în continuare, când sunt între ei mă simt foarte energizată, simt ce înseamnă să trăiești în momentul prezent. Copiii îmi stimulează creativitatea. Îmi place cum mă provoacă să gândesc diferit, să găsesc căi imposibile pentru lumea adulților, cum s-ar spune. Când îi spui unui copil o poveste, trebuie s-o crezi, altfel el te simte și te „trage la răspundere” de parcă ai fi un impostor. Așa că, datorită lor, am învățat să cred.
- Ai un proiect cu copiii de la sate. Se știe cât de puține oportunități au copiii de la țară pentru a participa la activități extrașcolare. De ce ai vrut să faci lucruri pentru și cu ei?
- Pentru ca le înțeleg foarte bine nevoile. Pentru că-mi doresc pentru ei să aibă șansa să experimenteze diferite situații. Vreau să înțeleagă că fiecare este important, indiferent de locul de unde provine. Vreau să se simtă validați, văzuți și încurajați să-și antreneze imaginația cât mai mult. Încerc să le transmit iubirea pentru lectură, pentru că mi se pare cea mai importantă cale spre eliberarea minții.
Mare bucurie am avut când la ultima întâlnire au început să-mi spună cine și ce a început să citească.
- Cum sunt copiii de la țară cu care lucrezi versus cei de la oraș? Cum i-ai simțit în interacțiunea cu ei? Ce te întreabă sau îți spun?
- Sunt foarte bucuroși de tot ceea ce li se întâmplă. I-am simțit temători, dar curioși. Unii dintre ei au povești dramatice acasă, dar au încă o sclipire de lumină în ochi, pe care îmi doresc să-i ajut să o prelungească cât mai mult.
Despre Gașca Zurli: „Nu mă mai simțeam dorită acolo”
- Ce sentimente porți acum, la câteva luni distanță, față de ruptura definitivă pe care ai avut-o față de proiectul Zurli? Cu ce ochi vezi tot ce s-a întâmplat?
- Sunt recunoscătoare și conștientă ca am trăit o experiență la care alții pot doar să viseze. Cred că a durat totuși o secundă prea mult. Văd destul de clar și greșelile pe care le-am făcut eu, dar și limitele și drepturile care mi-au fost încălcate. Deși cum spuneam mai sus, încerc să nu mă concentrez pe cele din urmă, vreau să mă asigur că nu le voi uita, că voi fi capabilă să spun stop la timp, de acum înainte. Mi-aș dori să facem ceva-cumva ca tinerele generații să-și înțeleagă mai clar drepturile și obligațiile.
- Care au fost motivele care te-au împins să te îndepărtezi de echipa Zurli?
- Foarte multe, dar în principal ritmul de muncă și faptul ca nu mă mai simțeam dorită acolo. Eu, Vero.
- Cum arată viața ta în prezent, Vero?
- Acum viața mea se simte inundată de iubire. Ciudat, în timp ce eram prinsă în proiect cumva recunoștința și iubirea publicului nu prea ajungeau la mine. Acum parcă s-a deschis un canal direct prin care văd, simt și înțeleg. Deci din punctul ăsta de vedere viața mea se vede ironic, roz. Altfel, încerc să răspund tuturor proiectelor care vin spre mine, cu entuziasm.
Lucrează cu copiii de la țară
- Ești în continuare activă social și lucrezi mult cu copiii. Ce proiecte desfășori? Ce planuri ai?
- Îmi doresc să dezvolt proiectul „Teatru la Sat”, pregătim acum spectacolul „Peter Pan” pentru 1 iunie și ne gândim cum să facem să organizăm pentru copiii din sat o mică tabără de vară. Câteva zile în care copiii să aibă parte de tot felul de ateliere și experiențe.
Alături de Organizația Ecotron, am început o altă colaborare de suflet. Împreună am ajuns deja în câteva școli din Iași. În Săptămâna Verde le-am povestit copiilor despre importanța reciclării aparatelor electrice și electronice și ne-am luat angajamentul ca vom deveni ambasadori activi ai pământului. Urmează o serie de filmulețe informative pe această temă pe care le vom posta pe canalele noastre de social media. Pe timpul verii voi urca pe scenă în rol de prezentatoare, pentru o serie de evenimente dedicate familiilor.
Și pentru că nu s-a mai întâmplat din facultate, îmi doresc foarte tare să joc și roluri de adulți, sunt curioasă dacă și cum voi reuși să fac asta.
- Numele tău este alăturat proiectului Qfeel…
Că rezonez foarte mult cu intențiile și valorile celor de la Qfeel, practic ei reușesc să facă dezvoltare personală cu ajutorul teatrului atât pentru copii, cât și pentru adulți. Este o zonă care mă atrage foarte mult, așa ca am acceptat invitația lor de a mă alătura echipei. Primul pas va fi să susțin cursuri de teatru pentru copii în cadrul școlii lor.
Apoi, urmează să dezvoltăm o serie de spectacole (pe care eu le voi regiza) bazate pe povești clasice, dar și originale în care vom pune atenția pe explicarea și înțelegerea unor emoții specifice. De exemplu, în „Fata babei și Fata Moșului” ne vom concentra pe empatie și generozitate.
