Cât de importante sunt activitățile extrașcolare la grădiniță

Cât de importante sunt activitățile extrașcolare la grădiniță

Un studiu din Ohio la care au participat peste 400 copii de grădiniță arată că un sfert dintre ei nu sunt implicați în nicio activitate extrașcolară. Strâns legate de această neimplicare a celor mici în activități precum sportul, muzica, dansul sau pictura sunt aspectele ce țin de familie, inclusiv educația și etnia părinților.

19.11.2022

de Cristina Radu

Cercetarea realizată de Universitatea de stat din Ohio a avut ca scop analizarea modului în care se dezvoltă copiii în primii cinci ani de educație, atât din punct de vedere al învățării, cât și din punct de vedere social.

Cele mai populare activități au fost cele sportive, urmate de cele religioase

Părinții sau alți membri ai familiilor au completat un chestionar cu datele lor demografice și mediul în care trăiesc și au fost întrebați, de asemenea, dacă cei mici participă la una sau mai multe dintre următoarele activități în afara grădiniței: lecții de muzică, dans sau artă, sport, activități religioase, sunt parte din diverse organizații, precum Cercetașii, ori fac cursuri academice suplimentare.

Rezultatele au arătat că aproximativ un sfert dintre copii nu sunt implicați în nicio activitate extrașcolară. Ceva mai mult de un sfert sunt implicați într-o singură activitate, iar un alt sfert, în două activități. Restul sunt implicați în trei, patru sau cinci activități.

Sportul a fost cea mai menționată activitate în rândul copiilor (60%), urmată de activități religioase (39%) și de lecții de dans, muzică sau artă (31%). Cursurile academice au reprezentat 8 procente dintre răspunsurile părinților.

Studiul Universității din Ohio mai relevă un aspect important: factorii demografici joacă un rol important în participarea sau neparticiparea copiilor de grădiniță la lecții sau activități în afara clasei.

Copiii ai căror părinți au o educație precară sunt mai degrabă prezenți în activități religioase

Spre exemplu, copiii din familii albe au de 2,6 ori mai multe șanse să ia parte în activități sportive, comparativ cu copiii de alte rase sau etnii. Și educația mamei are o semnificantă influență: mai puțin de jumătate dintre copiii ale căror mame au terminat liceul sau au mai puține clase fac sport, comparativ cu 96% dintre copiii ale căror mame au absolvit o facultate.

Cifre asemănătoare sunt în toate tipurile de activități, mai puțin la cele religioase, unde se întâmplă opusul: mamele cu educație precară și-au dus copiii în activități ce țin de biserică, arată studiul.

„Datele sunt îngrijorătoare”, crede Elise Allen, una dintre autoarele studiului. „Activitățile extrașcolare îi ajută pe copii în atât de multe feluri. Dacă cei care provin din minorități etnice sau din familii dezavantajate nu au acces la astfel de activități de la vârste fragede vor pierde oportunități majore care i-ar putea ajuta mai departe în școală”, adaugă ea.

Cum se explică influențele demografice?

Unul dintre motivele pentru care copiii din medii cu resurse limitate nu sunt înscriși la diverse activități ar fi, explică cercetătorii din Ohio, faptul că cei mici au nevoie să fie însoțiți de părinții lor la cursuri sau antrenamente. Mulți, chiar dacă își permit financiar aceste activități, nu pot pleca de la serviciu ca să meargă cu copiii la evenimente.

Specialiștii atrag atenția că mulți dintre preșcolarii din familii dezavantajate încep deja școala cumva în urma colegilor lor din punct de vedere al performanțelor academice, sportul, lecțiile de muzică sau desen din afara orelor școlare ar veni ca un plus în educația lor.

„În acest fel, s-ar reduce diferența dintre ei și colegii lor care au un mai mare potențial de reușită datorită mediului din care fac parte. Trebuie să-i ajutăm pe copii să se implice în astfel de activități extrașcolare de la vârste mici, astfel încât cei din medii socio-economice dezavantajate să aibă aceleași beneficii și oportunități ca ceilalți”, spun ei.

Cristina Radu

editor și reporter

A terminat Facultatea de Jurnalism din București și a început să lucreze în presă în 2016, în primul an de studii, la agenția de presă News.ro. În perioada 2018-2024 a fost reporter la ziarul Libertatea, unde a documentat poveștile din spatele știrilor. Acum este reporter de investigații la Snoop.ro. Scrie despre oamenii care schimbă câte puțin societatea, despre mediu și animale, abuzuri și cheltuirea banilor publici. Îi place Harry Potter, are trei pisici răsfățate și crede că locul stafidelor nu este în prăjituri.

CUVINTE-CHEIE

gradinita activitati extrascolare parinti sport dans muzică activitati religioase