EXTRA Episodul 2: Versus Magazine

EXTRA Episodul 2: Versus Magazine

O mână de adolescenți de 17 ani și-au făcut o revistă. Și acum ce?

14.05.2019

de Elena Văduva, ilustrații de Daniel Lupu

#1: isopatrusute | #2: Versus Magazine | #3: Lotul Național de Dezbateri | #4: CineHub Tonitza

După ce și-au făcut o revistă, câțiva adolescenți de 17 ani au început să-și pună întrebări. Care e cel mai bun format pentru revista perfectă? Ce faci când entuziasmul tău începe să se topească în responsabilități și cum ții în viață un proiect când ai vrea să mergi la mare, să-ți faci măști de păr și, în general, să fii un adolescent normal?

Eli Văduva: Salut, eu sunt Eli Văduva și acesta este „Extra”, un podcast lunar produs de Școala9 despre cât de multe lucruri extra poți face atunci când ești elev. Dacă nu știi ce este Școala9, intră pe școala9.ro. Acolo vei găsi povești documentate cu grijă despre școală în care profesorii, părinții, dar și elevii se pot regăsi.

Cătălina Perju: Uneori vreau să fiu mai dură, ca să se înțeleagă un lucru, și după mi se pare că sunt prea dură și devin moale și zic bine, hai poate nu știu cum.

Vladimir Ciobanu: Mie îmi place foarte mult, mă liniștește să lucrez la Versus. Deci oricine dorește să-și deschidă o revistă, n-o faceți. Vă ocupă mult prea mult din timp.

Eli Văduva: În episodul acesta vom face cunoștință cu echipa de adolescenți care stă în spatele revistei VERSUS, pornită în 2017 într-o cafenea, dar, înainte să ajungem la povestea lor, aș vrea să vă mai spun ceva. Pe 15 aprilie am urcat pe scena teatrului național alături de actori, cântăreți, profesori și activiști la DoR Live: Școala9, un eveniment prin care am expus publicului încercările pe care le facem constant pentru ca sistemul nostru de învățământ să devină mai bun. În holul teatrului am avut și o cabină audio, unde spectatorii au fost invitați să intre și să-și înregistreze în intimitate activitățile EXTRA-școală pe care le fac în școală, pe care le-au făcut sau pe care au vrut să le facă, dar nu le-au făcut niciodată. Am promis atunci pe scenă că le voi asculta pe toate, așa că am făcut-o, iar începând cu acest episod o să vă las și pe voi să le ascultați vocile. Poate vă ajută.

Cabină EXTRA: Eu în liceu am început să fac ceva EXTRA și a fost un EXTRA incredibil de important pentru viața mea. În liceu am început să fac debate, am chiulit de la franceză ca să văd o demonstrativă de dezbateri academice și I got hoocked on it rău de tot, mă dueam în fiecare weekend acolo. Primul training a durat 6 ore sau au fost 12 ore într-un weekend de teorie maximă, a fost teribil de plictisitor și mi-a plăcut fiecare secundă din el. Și am învățat cum să vorbesc argumentat. Și după aia m-am dus în clasa a IX-a în fiecare weekend la clubuld e dezbateri academice să învăț cum să-mi structurez gândurile, cum să vorbesc persuasiv și probabil cel mai important, deși atunci nu mi-am dat seama, să fiu în tribul meu. Acolo era familia mea. Acolo erau oamenii mei. Ăsta a fost EXTRA-ul meu din liceu și a fost atât de important că acum fostul meu EXTRA este principalul meu. Acum fac debate și mănânc debate pe pâine și este extraordinar.

Eli Văduva: Odată cu DoR Live mi-a venit și o idee. De acum înainte vom începe fiecare episod cu un lucru EXTRA pe care tu, cel care asculți, poate l-ai făcut în școală și ai vrea să-l împărtășești cu ceilalți. Îmi poți trimite activitatea ta extra înregistrată la adresa mea de mail pe care o găsești pe Instagramul Podcast EXTRA. Acum, înapoi la episod.  

Vladimir Ciobanu: Am rugat pe un coleg să se ocupe de site. Tot timpul ăsta cât timp noi mai revizuiam toate articolele, ne ocupam de eveniment, ne simțeam foarte importanți, nu avem timp noi pentru site, haide că te lăsăm pe tine să-l faci. Dar cu două zile înainte am intrat eu și Perju, era Perju la mine acasă, editam câte ceva, și am zis haide să intrăm pe site, să vedem cum arată, nu era nimic lucrat. Am avut o criză.

Cătălina Perju: Îi vedeai lui Vladi cum îi pulsează așa o venă.

Vladimir Ciobanu: Da.

Eli Văduva: Suntem în 2018 pe 2 noiembrie. Vocile pe care tocmai le-ați auzit sunt ale Cătălinei Perju și ale lui Vladimir Ciobanu, elevi în clasa a XI-a în Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din București. Perju și Vladi, așa cum îi cunosc și îi strigă prietenii, au intrat în panică imediat ce au realizat că peste două zile aveau să se urce pe scenă și să țină o lansare fără ca site-ul revistei pentru care au pregătit articole să existe. Aveau în spate un an de pregătiri, ședințe de redacție ținute în cafenele și inevitabil câteva certuri. Aveau și un loc care se pregătea pentru lansarea revistei lor. Reușiseră să obțină o sală în Teatrul independent Unteatru pe gratis, iar colegii de clasă și prietenii îi tot întrebau dacă au emoții, dacă sunt pregătiți să lanseze o revistă online la doar 17 ani. Acum, fără site și fără vreo explicație logică din partea colegului care trebuia să se ocupe de asta, Perju și Vladi s-au lovit de un zid mai mare decât se așteptau. Dar, ca să înțelegem cum au ajuns amândoi să se holbeze la o pagină goală pe un televizor conectat la laptop, trebuie să ne întoarcem în timp. Mai exact cu un an în urmă, la o cafenea, când Perju, pe atunci la 16 ani, și-a dus telefonul la ureche și l-a sunat pe Vladi.

Vladimir Ciobanu: Mi-a zis Vladi, Vladi, Vladi, Vladi, am ceva foarte important de propus. Așa mi-a spus. Și i-am zis ok, Perju, sunt la montaj cu părinții mei. Vorbim mâine.

Cătălina Perju: Eram nu. Și i-am zis atunci.

Eli Văduva: Ce i-a zis Perju atunci a fost că-și dorește să pornească o revistă, pentru ca adolescenții ca ei să poată avea un loc unde să se exprime. Să nu fie nevoiți să aștepte să crească pentru a încerca să lucreze la o revistă. Aveau să-și facă ei una, fix așa cum și-o doreau, în care să-și reverse absolut toate ideile și toată creativitatea. Perju spune că motivul pentru care l-a sunat fix pe Vladi atunci a fost pentru că el era persoana aia pe care o suni prima oricând, fie pentru a-i spune că ai pierdut metroul sau pentru a o anunța lucruri importante. Lucrul important pe care-l făcea când l-a sunat Perju era montatul unei mobile. Familia lui Vladi are o firmă de montaj de mobilă, iar el își ajută constant părinții. El și Perju se cunoșteau pe atunci de un an deja, din clasa a IX-a, de când obișnuiau să filmeze un serial pe Snapchat cu titlul „Pusi pusicuța salvatoarea lumii”.

Vladimir Ciobanu: Am văzut așa o tipă cu o mască mov de pisică.

Cătălina Perju: De la mac.

Vladimir Ciobanu: De la mac. Și i-am zis, eram amândoi a IX-a, am zis hei, haide s-o salut, să văd, îmi fac prietenii noi, erau primele săptămâni de liceu, cred, și m-am dus până la ea și i-am zis lasă-mă, te rog frumos, să-ți fac o poză și de atunci am făcut pe Snapchat un mini-serial care se numea

Cătălina Perju: Pusi pusicuța, salvatoarea lumii.

Vladimir Ciobanu: Da.

Cătălina Perju: Eu eram pusi pusicuța și el era cameramanul.

Vladimir Ciobanu: Era un serial foarte interesant, salva lumea din depresie în mare parte. Adică găseam o grămadă de prieteni de prin liceu și eu împreună cu Perju scriam scriptul, cum ar veni. Și erau vreo...

Cătălina Perju: Pe whatsapp.

Vladimir Ciobanu: Da, îl scriam pe whatsapp și erau vreo 6 poze în total și ne salvam story-urile și dădeam share și toată lumea era super fană wow, pusi-pusicuța și după, am făcut un sezon întreg, s-a terminat sezonul când pusi-pusicuța și-a trimis cel mai mare dușman în iad. Era foarte complicat totul.

Cătălina Perju: Regina iadului am avut.

Vladimir Ciobanu: Da, regina iadului.

Cătălina Perju: Doamne.

Eli Văduva: După pusi-pusicuța, Perju și Vladi au rămas nedespărțiți. Chiar dacă nu învățau în aceeași clasă, în pauze reușeau mereu să se țină la curent cu tot ce făceau. Perju era la profil bilingv germană, iar Vladi la matematică informatică intensiv engleză, dar asta nu i-a oprit să găsească subiecte comune care să le întărească prietenia. De asta Vladi a fost mai mult decât entuziasmat de ideea lui Perju și a mers cu ea la profesoara lui Perju de română. Chiar dacă știau că ideea lor era bună, știau că au 16 ani și nu știau ce trebuie să faci ca să ai o revistă. De unde începi, cum o construiești, cum scrii? Ce face mai exact un editor? Dar un redactor? Dar un reporter? Așa că s-au dus la profesoara de română, care a fost mai mult decât încântată să transforme ideea lor în revista școlii. Botezată D-ale Caragialului, revista avea să cuprindă în primul număr un text despre istoria selfie-ului scris de Vladi și un interviu făcut de Perju, despre care nu îi place să vorbească. Dar lucrurile nu au funcționat tocmai bine.

Vladimir Ciobanu: Doamna directoare ne-a zis vai, ce drăguț, e o intenție foarte bună, ok, bine, am așteptat răspunsul câte luni?

Cătălina Perju: O lună. Răspunsul și la...

Vladimir Ciobanu: Nu o lună jumate?

Cătălina Perju: Nu, nu, era o lună, a fost toată, sau hai, 5 săptămâni...

Vladimir Ciobanu: Și nu ni s-a spus absolut nimic.

Cătălina Perju: Da, apropo de corectură, gen, de articole cu corecturile finale, ce corecturi finale, că nici n-am mai folosit articolele alea, și când am văzut noi că nu se întâmplă nimic, nu știu ce, am zis că băi, ne despărțim de liceu sau rămânem ai liceului, dar să sperăm că într-a XI-a lansăm ceva, pentru că noi voiam într-a X-a să terminăm, adică în mai să lansăm și să fie wow.

Eli Văduva: Tocmai pentur că voiau să fie wow, s-au adunat la câteva zile după ce Perju i-a povestit lui Vladi ideea și au mai strâns în jurul lor alți prieteni. Au semnat atunci un contract pentru a se asigura că nu li se va urca faima la cap, pentru că, așa cum spune Perju acum, atunci nu știau deloc ce va urma și ce presupune, de fapt, să vrei să aduci o revistă la viață. După ce s-au despărțit oficial de liceu, Perju și Vladi au făcut o ședință de redacție la cafenea cu toți prietenii care voiau fie să scrie, fie să fotografieze pentru a găsi un nou nume revistei. Nu puteau merge tot cu d-ale Caragialului. Voiau să fie independenți.

Cătălina Perju: În data de 27 decembrie 2017 încheiat la Tucano xulică, y, eu, Vladi, erau și vară-mea era acolo, wow, da, și am zis că nu știu ce, ne-am dat semnătura, zodia și data nașterii, după am zis P.S. am semnat ca să nu ni se urce la cap faima. Adică aveam așa o idee și mai ales eu la început, o idee că mamă, că o să câștigăm nu știu ce concursuri de reviste, că o să fie, că hai că nu e așa greu și acum încet, încet mi-am dat seama că înainte nici nu scriam așa bine și în fine, adică au fost niște lucruri pe care le-am realizat în timp, știi, că sunt greșite și mai ales contractele. Adică luasem un contract, un exemplu de pe internet și l-am adaptat gândirii noastre.

Eli Văduva: Numele revistei în urma acestei ședințe a devenit versus. Noi versus lumea, după cum spune Perju. Voiau să evidențieze cât de diferită era lumea pe care o trăiau ei de cea a părinților și a profesorilor lor. După ce au trecut de certuri, pauze în care nu-și vorbeau, discuții mult prea lungi despre ce este Versus și de o luptă continuă de a găsi un format perfect, lansarea revistei era pusă în calendar. 4 noiembrie 2018 la teatrul independent Unteatru. Era formula perfectă pentru o lansare perfectă a unei reviste care se voia perfectă. Numai că era 2 noiembrie, era noapte, iar Perju și Vladi încă se holbau la pagina goală a site-ului.

Vladimir Ciobanu: Am avut o criză.

Cătălina Perju: Îi vedeai lui Vladi cum îi pulsează așa o venă.

Vladimir Ciobanu: Da. Și am stat eu și Perju 12 ore în fața calculatorului și am făcut tot site-ul de la zero.

Cătălina Perju: Da, nici nu era calculator, era un laptop care avea, era laptop...

Vladimir Ciobanu: Nu, era calculator care era conectat la televizor.

Cătălina Perju: La televizor. Și asta mi s-a părut wow, așa, wow. Și am lucrat, da, pe un calculator așa. Am belit ochii 12 ore, că nu pot să spui altfel. Nu poți să zici am urmărit. Am belit ochii la un televizor și am lucrat.

Eli Văduva: Au lucrat și au transformat site-ul în ceea ce poți găsi și astăzi când cauți versus magazine pe internet. Nu sunt neapărat mulțumiți de cum arată. Spun că site-ul într-adevăr arată de parcă cineva ar fi muncit 12 ore pe un televizor să-l facă, dar atunci erau mândri. Reușiseră să facă site-ul să stea în picioare înainte de lansare, iar ăsta era cel mai important lucru. Însă, pentru Perju, așteptarea lansării a început să o apese mai mult decât credea. Și nu într-o formă la care se aștepta.

Cătălina Perju: Pur și simplu, parcă și când mă întreba lumea de Versus, a, mai aveți 3 zile, înainte dădeam ochii peste cap și ziceam lasă-mă, te rog, și nu merită un coleg de-al nostru să-i spun lasă-mă când el vrea să știe mai multe, dar el nu știe de fapt că eu am vorbit 12 ore despre Versus ziua precedentă și tot așa. Și noaptea visam Versus.

Eli Văduva: Asta până când, pe 4 noiembrie UNTeatru  s-a umplut de prieteni și familie. Cei 6 membrii ai revistei pe atunci s-au strâns înainte să urce pe scenă în jurul unui laptop și au apăsat butonul post pentru toate articolele pe care le pregătiseră.

Vladimir Ciobanu: Și a fost chiar foarte frumos. Am avut un videoproiector, aveam acolo și un filmuleț.

Cătălina Perju: Microfoane. Ce rușine ne-a fost.

Vladimir Ciobanu: Microfoane.

Cătălina Perju: Așa îmi făcea mâna, nu mai puteam, și am și uitat să zic de multe lucruri și eram gen Vladimir, urcă pe scenă acuma.

Vladimir Ciobanu: Da. A trebuit să urcăm pe rând. Eu în ultimul moment, eu trebuia să fiu prezentatorul și nu mai puteam emoții. I-am zis băi, îmi pare rău, nu pot să fac asta și am rugat-o pe o fostă colegă, Iulia. Iulia, te rog eu frumos, fii tu prezentatoarea, că eu nu pot. Și din fericire ea a fost de acord.

Cătălina Perju: A fost de acord.

Eli Văduva: După ce și-a prezentat fiecare rubrica, pentru că Versus are șefi de rubrici, Perju, Vladi și ceilalți membri au coborât de pe scenă. Abia după câteva zile au început să simtă ce înseamnă cu adevărat să aibă grijă de proiectul pe care tocmai îl lansaseră. Prima care a fost alterată a fost relația dintre Perju și Vladi. Pentru că petreceau foarte mult timp împreună și vorbeau aproape constant despre Versus, cei doi au început să se distanțeze și chiar să se certe. De atunci au început să pună în aplicare o soluție pe care o folosesc și astăzi când simt că nu mai pot comunica eficient unul cu celălalt. Au început să facă pauze și au momente în care nu-și vorbesc zile întregi.

Cătălina Perju: Am învățat asta cu Versusul. Înainte nici nu aveam astfel de probleme. Adică da, avem și grupuri separate, dar până la Versus n-am știut care ne sunt limitele, cred.

Eli Văduva: Apoi a venit partea și mai complicată. Pentru că Vladi avea un laptop cu tastatura în limba spaniolă și nu știa cum să o schimbe în română, Perju era cea care trebuia să-și corecteze colegii și prietenii care nu scriau cu diacritice textele pe care le trimiteau spre publicare. Pentru ea, tot ciclul de a alege subiectele, de a corecta materialelor, de a posta, de a modifica în cazul în care apar greșeli a început să se transforme într-un stres continuu. Simțea că trebuia să le facă pe toate și că timpul i se scurgea printre degete. Avea 17 ani, dar se simțea mult mai în vârstă. Nu puține au fost momentele în care nu înțelegea de ce viziunea ei asupra a ce avea să se întâmple odată ce-și lansau revista nu se potrivea de fapt deloc cu ce se întâmpla în realitate. A suportat și suportat ca textele să ajungă la ea fără diacritice...

Cătălina Perju: Până, deci până am țipat cred că o dată la ei și am spus dacă mai primesc unul, chiar nu mai discutați cu mine. Le-am spus nu vă dau afară, dar nu mai aveți nicio, nimic, niciun dialog cu mine și s-au învățat și chit că-mi trimit de pe telefon și se vede că e aranjamentul prost, că sunt sa în loc de să sau să în loc de sa trec cu vederea, că nici eu acuma nu pot să-i bat sau ceva.

Eli Văduva: Când vine vorba de editat, Perju preferă să nu intervină prea mult în texte. Crede că e suficient să se asigure că textul are diacritice și că nu are greșeli gramaticale. Nu intervine prea mult în viziunea celui care scrie. Nu-și amintește să o fi făcut vreodată. Când aleg articolele pentru site, Perju și Vladi verifică grupul de whatsapp, locul unde sunt aruncate ideile tuturor membrilor din redacție. Perju și Vladi nu obișnuiesc să refuze idei, dar se mai întâmplă din când în când. De când s-au lansat și până acum, adolescenții din Versus au publicat pe site eseuri personale, ale lor sau ale altor adolescenți, poezii ale unei prietene care nu se mai află printre ei, dar și un proiect pe care-l țin în continuare în picioare, tinerii lui 19, în care vorbesc cu adolescenți de 19 ani care fac lucruri interesante. Au început și să primească mai multe invitații la diverse evenimente, cum a fost DoR Live: Școala9. Sub toate lucrurile astea pe care încep să le facă, însă, Perju simte că uneori pierde controlul.

Cătălina Perju: Uneori vreau să fiu mai dură, ca să se înțeleagă un lucru, și după mi se pare că sunt prea dură și devin moale și zic bine, hai poate nu știu cum, și e lumea așa, puțin confuză, nu știu cum, și după și la mine în cap e o confuzie să fiu mai rea? O să mă vadă ei, gen, ca maleficent? O să vrea să mă dea afară? O să vină toți să-mi sară în cap și iarăși obosesc și de la gândul ăsta, când de fapt nu e așa deloc și ei înțeleg din prima ce zic.

Eli Văduva: Nici acum nu poate spune că știe să-i lase mai mult pe ceilalți să se implice. Vladi se ocupă de postarea materialelor, dar Perju simte constant nevoia să mai arunce un ochi peste tot ce se întâmplă. Încă nu știe cum să găsească un echilibru între școală, revistă și timp pentru a-și face măști de păr, dar nici nu vrea să se gândească cum ar fi să renunțe.

Cătălina Perju: Pentru că asta e ceea ce vreau de la 6 ani. Sau chiar mai mică și nu mi-am dat seama. Până n-am scos-o pe gură acum un an jumătate. Când eram mică, țin minte și acum, că veneam cu o perie din asta de păr la tata și îl întrebam bună ziua, suntem la locul crimei, de la potv sunt, nu știu ce, dați-ne explicații. Și am făcut asta foarte, foarte mult timp și îi enervam și mama era lasă-mă, nu știu ce. Mi-a dat cu o rufă o dată peste cap, că făcea, curăța acolo ceva. Și după prezentam vremea în fața dulapului mamei, care e ditamai dulpaul, eram gen, acum, în partea de nord a țării, nu știu ce se întâmplă.Și eram gen foarte fasinată de asta și după na, am crescut și m-am luat cu școala, așa, și după, când am vorbit atunci la cafea mi-am dat seama wow, de mică voiam asta. Și ziare. Eu citeam ziare. Eu nu am fost cu tabletele, cu televizorul, cu ziarele.

Eli Văduva: Dacă pentru Perju Versus a devenit atât o sură de stres, cât și o cale de îndeplinire a visurilor din copilărie, pentru Vladi a devenit un sens.

Vladimir CIobanu: Când mă gândeam la viața mea, mă gândeam că ar fi foarte interesant să am o scăpare de la viața mea normală, adică să știu că am un loc unde aș putea să mă duc și să fac fix ceea ce-mi doresc. Și până atunci recunos că nu mă gândisem deloc la jurnalism, la scris, la fotografie, la absolut nimic din domeniul ăsta, înainte mă gândeam să mă duc pe arhitectură și când mi-a propus Perju am zis ok, asta e o nouă încercare, aș putea să fac chestia asta, să încerc, să văd ce-mi iese și acuma m-a ajutat atât de mult că m-a sunat în ziua respectivă, încât eu acuma chiar îmi doresc să mă duc pe jurnalism în continuare și am realizat că iubesc ceea ce fac și nu îmi mai place arhitectura. Bine, am tot respectul pentru arhitectură, dar nu mai doresc să mă duc pe acel domeniu.

Eli Văduva: Perju nu mai crede că Versus înseamnă neapărat noi versus lumea, cât înseamnă noi și lumea. Dar sună prea bine „Versus” și au deja stickere cu numele. Încă nu dețin rețeta magică pentru o revistă perfectă, nici nu cred că pot avea vreodată una, mai ales la 17 ani, dar încearcă să nu uite de ce au făcut Versus. Pe lângă faima pe care o așteptau la început, Versus ar trebui să fie locul în care adolescenții care vor să se exprime găsesc acceptare și susținere. Așa cum o vor și ei de la ceilalți. Așa cum vrem toți, de altfel. Membrii din redacție se mai schimbă, dar Perju și Vladi plănuiesc să rămână în Versus până vor ajunge să meargă în toate locurile unde visează să-și lipească stickerele pe pereți. Pe ele o să scrie „Versus a fost aici”.

Vladimir Ciobanu: Cred că în vară, cel mai probabil, să facem cele mai multe. Posibil să facem, cum am zis, Constanța, Cluj, Brașov.

Cătălina Perju: Eh, dacă ar fi după mine, și Iași și Timișoara și...

Vladimir Ciobanu: Păi hai!

Cătălina Perju: Eh, hai! Acuma!

Vladimir Ciobanu: Ce ne oprește?

Cătălina Perju: Urcă pe covorul meu magic!

Eli Văduva: Mulțumesc că ai ascultat. Podcastul „Extra” este produs de Școala9, un proiect editorial DoR și al BRD GROUPE SOCIETE GENERALE. Identitatea vizuală a fost creată de Daniel Lupu, iar inginer de sunet este Octavian Coman. 

Daniel Lupu

Ilustrator

Este un student la illustrație în Anglia cu o pasiune pentru creație și rezolvarea problemelor vizuale. Dorește să-și facă o carieră din ilustrație și artă în general.

Elena Văduva

Reporter

Om pasionat de alți oameni, de sunet și de povești. 

CUVINTE-CHEIE

adolescent podcast EXTRA

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile