Pentru a nu ne pierde în stridențe sau, dimpotrivă, în acțiunile adesea discrete și manipulatoare ale celor care doresc păstrarea status quo-ului, cu monopol pe formarea profesorilor, control și politizare, ajută să ne uităm puțin la cifrele furnizate de organisme prestigioase (Banca Mondială, Comisia Europeană, OECD, etc.) și să ne punem apoi întrebările potrivite.
Povestea datelor zice așa:
- Jumătate dintre copiii României sunt în risc de sărăcie și excluziune socială;
- 1 din 5 copii din România rurală abandonează școala înainte de a împlini 15 ani. România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din UE: 15,3%; Rata abandonului este dublă în mediul rural;
- Decalajul în învățare între un copil de 15 ani care a studiat în rural față de unul care a studiat în urban este de 3 ani;
- Riscul de performanță școlară scăzută este de 6 ori mai mare pentru un copil din medii dezvantajate față de altul care are acces la resurse;
- Doar 2% din populația romă are studii universitare; mai mult de 80% are cel mult 8 clase;
- Rezultatele obținute de elevii români la testările internaționale arată abilități foarte scăzute de literație, numerație, gândire științifică (PISA 2018, underachievement in reading: 40,4%; math: 46,6%; science: 41,4%).
- Dacă mai adăugăm 27 de miniștri ai educației în 20 de ani și cel mai mic cost standard/elev începem să ne facem o idee nu doar despre cum e să fii elev în România rurală, ci și despre cum va arăta viitorul pe care noi, prin alegerile noastre, îl construim acum, împreună. De exemplu, costul standard/elev în România este 1.359 SPC versus 12.322 în Luxemburg, SPC fiind standardele puterii de cumpărare, o monedă artificială comună care uniformizează puterea de cumpărare a diferitelor monede naționale. Cu alte cuvinte, SPC „cumpără” același volum dat de bunuri și servicii în toate țările.
În măsura în care vom reuși să ieșim din interesul personal și/sau profesional absolut legitim (ce e mai bine pentru copilul meu; ce e mai bine pentru mine, ca profesor; ce e mai simplu pentru mine ca dezvoltator și legiuitor de politici publice), pentru a vedea tabloul mare și pentru a ne așeza în papucii cetățeanului care evaluează din perspectiva anului 2030 calitatea deciziilor prezente, vom înțelege că prioritatea zero pentru noi acum ar trebui să fie rezolvarea sistemică a problemei inechității din sistemul nostru educațional.
Pentru a putea privi din unghiul potrivit provocarea legată de inechitate, ar ajuta și să ne raportăm la cele două dimensiuni majore care definesc conceptul: incluziunea și imparțialitatea (Field, Kuczera și Pont, 2007; Ballarino et al., 2014). Incluziunea vizează nivelul minim de educație de calitate oferit fiecărui elev și are drept indicator al calității diferența de performanță între elevii cu rezultate școlare slabe și cei cu rezultate bune la final de ciclu primar și gimnazial, iar imparțialitatea se referă la interdependența dintre rezultatele elevilor și mediul socio-economic în care aceștia trăiesc.
În ciuda eforturilor adesea consistente și bine intenționate ale guvernanților de a combate inechitatea, România înregistrează decalaje îngrijorătoare la ambele categorii. Devine evident faptul că strategiile abordate nu răspund în întregime cauzelor profunde care au generat, perpetuat și agravat cercul vicios al sărăciei, iar o analiză simplă ne arată și unde este provocarea majoră.
Până în prezent, am abordat inechitatea mai degrabă prin lentila inputului – acces egal, prin învățământ gratuit și obligatoriu, și sprijin reactiv, suplimentar, pentru a susține accesul copiilor din medii vulnerabile la școală – masă caldă, burse sociale, tichete sociale pentru grădiniță, rechizite, tablete, etc. Programele privind calitatea actului educațional în școlile din medii dezavantajate (A Doua Șansă, programe remediale și inițiative de tipul „școală după școală”) par să fi eșuat lamentabil, dar previzibil, pentru că ele au fost susținute exact de către cadrele didactice care au generat și/sau au menținut printr-o motivație nepotrivită și printr-o pregătire inadecvată decalajele (Comisia Europeană, Eurydice, Echitatea în învățământul școlar din Europa. Structuri, politici și performanțele elevilor).
Soluțiile la care au apelat sistemele educaționale ce au reușit să restrângă diferențele și să performeze sunt cunoscute de multă vreme (McKinsey & comp, How the world`s best-performing school systems come out on top, 2007), dar deocamdată ignorate în România și integrate doar parțial în noile reglementări privind cariera didactică:
- Selectarea oamenilor potriviți să devină profesori (calitatea unui sistem educațional nu poate fi mai mare decât calitatea profesorilor săi);
- Dezvoltarea acestor oameni în gestionarea eficientă a învățării (singura cale de a îmbunătăți rezultatele pe termen mediu și lung este să îmbunătățești calitatea procesului de învățare);
- Asigurarea unor sisteme de sprijin care să asigure accesul fiecărui copil la educație de cea mai bună calitate (singura cale ca un sistem educațional să atingă cea mai înaltă performanță este să ridice standardul fiecărui elev).
Altfel spus, pentru un spor de echitate și de performanță reale, asigurarea accesului egal a fost corelată clar cu o calitate sporită a actului educațional, prin profesori special selectați, antrenați și echipați pentru a asigura progresul fiecărui copil.
De aproape 10 ani, Teach for Romania derulează, în parteneriat cu Ministerul Educației, un program de intervenție în școlile din medii vulnerabile, care valorifică toate aceste componente. Am reușit să articulăm un program de intervenție care valorifică experiența globală în gestionarea sistemică a inechității, bine contextualizat pe realitățile din comunitățile rurale sărace, izolate, adesea segregate.
Datele noastre de impact ne-au arătat că, mai ales atunci când este sprijinit și de resursele care asigură accesul, profesorul dedicat, bine antrenat, poate schimba traiectoria de viață a copiilor și poate sparge bariera mediului socio-economic în creșterea performanței elevilor.
Acesta este și motivul pentru care am definit și susținem în continuare setul de măsuri privind cariera didactică pe care l-am propus legiuitorilor și pe care sperăm să-l regăsim mai ferm declinat în legislația secundară, subsecventă:
- Flexibilizarea rutelor de acces în sistem, cu respectarea rigorii pregătirii academice și a standardelor înalte de performanță;
- Selectarea cadrelor didactice în funcție de un profil de competențe care să vizeze 4 dimensiuni critice, care să vizeze nu doar cunoștințele și practica profesională, ci și motivația adecvată rolului și capacitatea de a construi relații productive cu stakeholderi diferiți (elevi, părinți, colegi, autorități locale, etc.);
- Trasee de evoluție în cariera didactică atât pe verticală, prin grade didactice, cât și pe orizontală, prin specializarea pe tematici/direcții critice: management și control, specialiști în literație, numerație, proiecte extracurriculare, etc.;
- Această abordare a fost pilotată și documentată de Teach for Romania și susține nevoia noastră strategică de a decupla rezultatele elevilor de mediul socio-economic în care aceștia se dezvoltă. Concret, flexibilizând accesul, am adus în școlile vulnerabile, pe lângă cadre didactice formate pe traseul știut, dinspre teorie spre practică, și oameni cu solidă pregătire academică și cu bogată experiență profesională, care și-au dorit o schimbare în carieră prin asumarea misiunii de a face o diferență în viața copiilor din România rurală. Aceștia au intrat într-un program accelerat de formare didactică și au primit sprijin mentoral consistent. Mulți dintre ei s-au regăsit complet în acest rol și au ales să rămână în educație și să treacă printr-un proces de conversie pentru a se profesionaliza și în cariera didactică.
Centrând procesul de selecție, de formare și de mentorat pe un profil de competențe care vizează și alte dimensiuni decât cunoașterea unei discipline și pregătirea metodică de bază, am adus în viața comunităților dezavantajate profesori capabili să acționeze ca agenți de schimbare, pentru că își văd rolul și dincolo de „materie” și de sala de clasă.
Nu este despre a-i salva pe copiii de la țară
Acești oameni gândesc în termeni de outcomes/schimbări comportamentale vizibile în învățare, așa că aleg să construiască în sala de clasă o cultură a reușitei pentru fiecare elev, facilitează învățarea ținând cont de dezvoltarea integrală a copilului (cognitiv, socio-emoțional și fizic), construiesc o relație solidă cu părinții, ajutându-i să înțeleagă și să susțină parcursul academic al copiilor, oferă copiilor acces și expunere și la alte medii decât cele în care aceștia trăiesc, se asigură că acești copii au competențele transversale necesare progresului și unei viitoare inserții profesionale de succes (literație, numerație, abilități socio-emoționale, civice și digitale).
În ceea ce privește evoluția în carieră pe orizontală, prin specializare, am văzut diferența pe care o poate face în viața copiilor care trăiesc în medii vulnerabile un profesor antrenat special pentru a gestiona cu succes programe de învățare accelerată (remediale) în literație, numerație și programe extracurriculare concentrate pe dezvoltarea spiritului civic și a leadershipului elevilor. De asemenea, am văzut cum își poate susține colegii un profesor antrenat să devină formator pe dezvoltarea unor abilități critice pentru un cadru didactic ce acționează în școli dezavantajate sau un director antrenat special pentru a genera schimbări sustenabile la nivel de cultură școlară.
Credem cu tărie că a venit vremea să ieșim din reactivitate și din paradigma lui „fă rai din ce ai”.
Iar pentru asta, avem nevoie mai întâi de un alt tip de mindset, mai ales atunci când ne uităm la copiii din mediile vulnerabile. N-ar mai trebui să fie niciodată despre „cu ăștia nu se poate face nimic”. Nici despre cum îi reparăm, cum „îi aducem la nivelul celorlalți”. Nici despre cum îi salvăm și programe „remediale”.
Ar ajuta să fie despre cum le descoperim și le susținem potențialul. Și despre convingerea că fiecare dintre ei poate. Și despre bucuria de a fi parte din devenirea lor, aducând în viața lor profesorii care vor și pot să facă o diferență.
Din alt unghi se cere privită și inechitatea, pentru că nu e doar problema comunităților dezavantajate, ci e o chestiune care afectează bunăstarea noastră colectivă și viitorul nostru comun.
Dincolo de mindset, e nevoie și de pricepere. De foartă multă pricepere. Iar asta înseamnă să nu ne așteptăm să facă „rai” cineva care nu are motivația potrivită, antrenamentul necesar și susținerea adecvată. Înseamnă să avem curajul de a ne selecta, forma și susține diferit profesorii.
Iar diferit înseamnă realmente diferit, nu cosmetizat. Nu doar cu aceiași furnizori care au generat situația actuală. Înseamnă să acționăm strategic și sistemic, pentru că problemele sistemice au nevoie de soluții sistemice. Înseamnă abordare integrată și operaționalizare riguroasă, pentru că profesorii au mare nevoie și de un „cum” cât mai clar, de acces la modele de bună practică adaptate nevoilor specifice din școlile dezavantajate.
Pentru a ne extinde această pricepere atât de necesară, noi am ales să găzduim în perioada 14-16 martie 2023 o conferință europeană ce aduce împreună experții Teach for All în intervenții sistemice globale pe inechitate, directori de formare și specialiști în monitorizarea și evaluarea impactului din programele Teach for din Europa.
În cadrul generos de conectare și de învățare oferit de Europe Heads of Training and MEL Leads Conference (n.r. Monitoring, Evaluation and Learning) ne dorim să explorăm împreună strategii viabile de gestionare a inechității, contextualizate pe specificul sistemelor educaționale din țările noastre, să oferim colegilor din celelalte țări acces la realitatea românească de la firul ierbii, prin participarea directă la ore în comunități vulnerabile, să descoperim felul în care o strategie de impact bine gândită poate spori relevanța și aplicabilitatea programelor de formare pentru profesorii care acționează și ca agenți de schimbare.
De asemenea, vom explora activ soluții pentru a ieși din paradigma reactivității, cu focus pe restrângerea decalajelor, pentru că a devenit evident că operând doar la acest nivel nu putem decupla rezultatele elevilor de mediul în care aceștia trăiesc și că elevii noștri au nevoie de altceva în lumea care se naște acum, sub ochii noștri.
Vom folosi acest prilej și pentru a reuni experții Teach for All cu reprezentanți ai Ministerului Educației, având convingerea că experiența globală în gestionarea echității poate susține eforturile țării noastre în această direcție și că putem oferi un sprijin real pentru accelerarea și eficientizarea unor procese.
Conștienți că trăim vremuri în care, dincolo de nenorocirile care zguduie planeta, se deschid nebănuite oportunități, noi, cei din comunitatea globală Teach, ne asumăm aceeași misiune: să readucem bucuria de a învăța și relevanța învățării în sălile noastre de clasă, astfel încât elevii noștri să fie bine echipați pentru a construi un viitor mai bun pentru noi toți.
Mirela Ștețco este Director de training la Teach For Romania
