La începutul fiecărei prezentări am pus următoarele întrebări: știți când sunt următoarele alegeri? Primele la care puteți vota? Întotdeauna a fost cineva în sală care a știut și am repetat ca să știe toată lumea. Și cine merge la vot? Ne-am dat seama că nu facem lucrurile chiar de pomană. Am reluat întrebarea la sfârșit și proporția mâinilor ridicate a fost mai mare. Chiar au plecat tineri care au reținut ceva.
Pe asta am mers: nu ține doar pentru tine informația, dă-o mai departe și când mergi la vot ia-ți și prietenii, familia, hai cu toții. E efectul de bulgăre în spate. Adică votul ar trebui privit ca o sărbătoare la urma urmei, pentru că s-a luptat mult pentru acest drept și noi nu conștientizăm drepturile pe care le avem. Nu ni s-a explicat de mici cât de relevante sunt, de fapt, pentru noi și nu știm cum e să nu ai drepturi.
Deși termin un liceu de mate-info, am descoperit la sfârșitul clasei a X-a experiența de voluntariat cu dezbateri de tip ONU. Simulări ale comitetelor, fiecare devine un reprezentant al unei țări și se discută pe anumite topicuri, se realizează rezoluții la asociația Tineretul ONU din România. Mi-a plăcut anturajul cu oameni cu vaste cunoștințe generale, apoi am început să mă interesez mai mult de partea civică, de ce se întâmplă și am realizat că vreau să merg pe drumul ăsta. Teoretic trebuia să fiu focusat pe Bac, dar s-a potrivit cu alegerile și n-am putut sta deoparte. Nu am fost niciodată elevul premiant care are numai 10, am încercat toată viața de liceu să merg spre activitățile extrașcolare și să le împac pe toate. Am participat la Swimathon pentru un laborator de robotică în școală, pentru că profilul mate-info nu înseamnă să ne limităm la programare.
La școală lumea nu prea vorbește despre politică, dar în sensul civic al ei, să te intereseze ce se întâmplă cu orașul tău, cu societatea în care trăiești, să-ți pese ce se întâmplă la nivelul țării, la nivel european, mondial. Nouă ni s-a transmis un sentiment, probabil de la părinți, de la lumea care a trecut prin regimul comunist, că politica e undeva acolo sus, intangibilă, infailibilă. Că nu se poate schimba nimic și nu contăm. E o percepție greșită. Eu am avut baftă cu ai mei că sunt deschiși și de la ei am gustul spre istorie și învățare.
Tata m-a ajutat în campanie. A venit cu idei, e critic, jurist de formație. Tot timpul era ceva ce putea fi îmbunătățit, „dar dacă ai spune așa?”, „poți să fii mai explicit, mai concret”, „ce vrei să spui acolo?”. Pentru generația lor, spre 50 de ani, sunt activi civic, vor ca lucrurile să meargă transparent și urmăresc ce se întâmplă. Tata merge la împăduriri, își face timp. Reciclăm.
Un coleg din Asociația Tineretul ONU din România, care studiază la Relații Internaționale și Studii Europene, unde vreau și eu să merg, tot aplica la conferințe în străinătate și am început să aplic și eu. Am ajuns într-o tabără organizată de American Councils for International Education Romania, Camp Kennedy, unde i-am cunoscut și pe cei din Expert Forum (think thank cu experți în politici publice- n.r.). O săptămână cu vizite tematice pe la instituții ale statului, cu discuții despre principii și valori ale democrației, separarea puterilor în stat, despre vot. Am fost și la tribunal în București, la autoritatea electorală permanentă și a fost punct de inspirație pentru campanii, pentru că ne-au explicat cum monitorizează partidele parlamentare la alegeri ca să nu fie derapaje. Pe mine mă interesează să fiu și observator la alegeri.
Pentru tabără am avut de făcut un proiect de follow-up, care a fost un demo pentru campania ce a urmat. 70 de colegi de-a XII-a la mine în liceu cu care am vorbit despre europarlamentare, dar am fost mai tehnic. Am vorbit despre faptul că trimitem 33 de reprezentanți ai noștri acolo, ce fac ei cinci ani, beneficiile României. Apoi am învățat că la noi dacă vii cu statistici nu funcționează, trebuie să fie pe înțelesul tuturor. Am tradus statisticile în viața noastră de zi cu zi. Am vorbit despre schimbări climatice, că pungile de plastic au început să fie înlocuite, urmează tacâmurile, farfuriile și bețele de la balonașe dispar. Toată lumea a văzut imaginea cu balena de la Parlamentul European (n.r. creată din plastic) sau plaje din Tenerife invadate de gunoaie și plastic. Am vorbit și despre drepturile de autor, de când au fost valuri că dispare Youtube. Am folosit și metafora: noi suntem aici jos și sus e un norișor departe. Din acel norișor mai cade câte-o ploaie rece care te trezește la realitate. Ce e ploaia asta? Sunt legi, e un buget. Poate ți se spune că plouă și e de fapt ninsoare. Aici îți pui problema de fake news sau manipulare.
Cu ajutorul celor de la Asociația Civica din Iași (care printre altele monitorizează ședințe de consiliu local și locul în care am făcut voluntariat) am făcut un joculeț fain, o speță prin care am simulat o excursie-petrecere. Am decis s-o facem prin vot. Am votat reprezentanții, am aranjat sala ca să înțeleagă că fiecare clasă își alege reprezentanții într-un comitet de organizare a excursiei. Așa și noi trimitem reprezentanți în UE. Fiecare etapă a excursiei a fost tradusă în realitate cu ce se întâmplă la alegerile astea. Am vorbit și despre absenteism și am propus trei destinații pentru excursie: mare, munte, București/ Cluj. Majoritatea ar fi votat la mare, dar dacă majoritatea ar fi lipsit de la vot, toată lumea ar fi fost obligată să meargă la munte.
E greu să atragi atenția celor de vârsta noastră pentru că ne caracterizează pragmatismul excesiv și fragmentarismul. Informația o păstrăm doar dacă ne folosește imediat.
Tot întrebam: Tu ce ai vrea să știi despre Europa? Tu ce știi despre alegerile astea? Majoritatea spuneau: nu mă interesează, nu mă întreba, sunt paralel, nu prea-mi pasă, chiar dacă m-aș duce nu contez. După 5-10 minute, în majoritatea cazurilor apar întrebări, „mai spune-mi”. Și reprezentanții pe care-i trimitem ce fac? Care-i treaba cu bugetul? Care e treaba cu legile adoptate de Parlamentul European? Ei au și fost grupul țintă al campaniei.
Da, există o mică parte din tineri care au ales să se implice, o mică parte care nu vor sub nicio formă, apoi este majoritatea, o masă pasivă, așa cum am fost și eu până să ajung în asociație, care ni s-a prezentat într-o oră la școală. Majoritatea așteaptă ceva care să-i determine să se miște într-o direcție.
Pe lângă argumentele cu libertatea de circulație cu buletinul, am mai simulat ce-ar fi dacă am fi singuri? Mergem, de exemplu, la un restaurant și nu avem voie să ieșim din incinta lui, să ne dăm cu o bărcuță pe lac, ar trebui să consumăm doar de la barul de acolo, unde prețurile sunt ridicate și nu am avea voie să mergem la un magazin de afară, unde prețurile sunt mai mici. Aici evidențiem că în UE s-a încercat reducerea taxelor și circularea mărfurilor, ca cetățenii să beneficieze, de oriunde, de același nivel de trai, aceleași produse.
Le-am spus că România este în cea mai benefică poziție din toată istoria. Suntem parte dintr-un club select de țări și asta ne ajută în dezvoltarea noastră. Pe lângă pace și prosperitate, ne gândim la comerț. E un lucru când vorbește România cu China și stabilește niște legături comerciale, și cu totul altceva când vorbește UE cu China. Sunt peste 500 de milioane de locuitori. Altfel stai la masa negocierilor, altfel aduci argumentele, obții beneficii pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei ai unei țări. Pe lângă securitate, pe noi tinerii ne interesează viitorul. Unii am mai fost în proiecte Erasmus+, alții poate vor facultate, hai să trimitem niște reprezentanți în Parlament care se luptă pentru noi, să mai mărească bugetul la Erasmus, să îmbunătățească proiectele. Mai e mișto inițiativa prin care poți circula gratuit cu trenul (pentru cei de 18 ani). După prima prezentare, o parte dintre ei au și aplicat. În Erasmus se formează și cupluri, mai glumim că așa creștem natalitatea UE.
În toată speța cu excursia, s-a bazat totul pe exprimarea votului, să ai un punct de vedere. Am mai vorbit despre importanța opoziției. Am plecat de acasă cu gândul să mergem la mare, dar toată lumea s-a gândit doar la Vamă sau Mamaia. Și reprezentanții s-au gândit să mergem în Ibiza sau Croația. Importanța opoziției era să modereze alegerile celorlalți și să ajungă la un consens pentru toată lumea. Unii nu au posibilități financiare, nu vor, preferă marea doar la noi. E important de subliniat.
Am mers pe varianta în care școlile au avut o sală mai mare, pentru că e o informație care trebuie să circule în toate clasele de-a XII-a, grupul nostru țintă. Primul vot. Am cerut directorilor să-mi asigure 100 de elevi care să asiste pe toată durata prezentării. A trebuit să vorbesc cu oameni la instituții și la asociații cu proiectul, am început să scriu mailuri, am conversații în chatul de Gmail. A fost nou pentru mine și m-a ajutat.
Am început să caut parteneri în același timp și mă gândeam la denumire. Aflasem în vară și de cei de la DeDataAstaVotez și tot primeam mailuri de la ei. Au fost motor și imbold pentru ce am făcut și m-au sprijinit cu materiale (insigne, brățări, broșuri). Și Civica m-au ajutat să fac mapa proiectului, să pot să merg la școli, să am documente de arătat directorilor. Am fost și la câteva evenimente Europe Direct (serviciu de informare despre UE - n.r.). Am încercat să găsesc un nume tot aproape de tineri. Ne interesează ce facem cu viitorul nostru pentru care trebuie să decidem noi. A ieșit #viitorUEalnostru. Am avut mereu 1-2 vorbitori, în primul rând de la Europe Direct, am avut și un fost observator care ne-a spus din experiența lui și o doamnă de la Centrul de Studii Europene, pe cineva de la „Iași, Capitala Tineretului din România 2019-2020”. E wow că avem mandatul ăsta și tinerii trebuie să știe că se întâmplă.
Sunt mulți care se gândesc să plece, unii la studii, alții definitiv, alții pentru că nu li se pare că au o soluție aici dar își doresc să se întoarcă. Altfel, Of-urile se îndreaptă spre tot procesul de educație. Ar vrea să înțeleagă mai bine cu se mănâncă viața de adult. Dacă ai niște acte de depus la primărie să știi cum funcționează lucrurile. Ar fi necesară o educație pe parte civică, mai apropiată de noi. Lumea nu știe nici acum cine e pe scena noastră politică, ce atribuții are Guvernul, care e puterea legislativă, judecătorească. De ce președintele nu face mai mult în țară? Nu știm că majoritatea atribuțiilor președintelui sunt de relații externe.
Am încercat să transmit că votul e un drept care trebuie exercitat lucid și informat, care lărgește cu mult sfera puterii fiecărui cetățean și-l transformă în cineva care contează.
Noi, tinerii, nu prea ne simțim băgați în seamă și se simte lucrul ăsta. Adică politica e acolo sus. La PE există niște căi de comunicare, dar care trebuie promovate mai mult. Ar trebui să fim aproape de PE, de deciziile pe care ei le votează, dar să nu ne oprim aici. Ce ar trebui să facă un cetățean în mod normal? După vot poți apela la europarlamentari, poți suna pe cineva în Franța sau Germania. Ei îi reprezintă pe cetățenii din țara lor, dar devin reprezentanți ai tuturor cetățenilor, se poate ajunge ușor la oricine. Iar ei sunt obligați să răspundă cererilor noastre. Pot fi mai aproape, dar și noi de ei. Trebuie să se trezească interesul.
Ne lipsesc și modelele în societate. Nu prea întâlnești în sfera politică pe cineva „uite așa aș vrea și eu să fiu în viață”, corect, care respectă legea și să facă lucruri în beneficiul cetățeanului. Europarlamentarul ar trebui să fie el însuși un cetățean activ și un model în societate, să-și facă un plan realizabil pe perioada mandatului. Chiar dacă planul nu ar cuprinde toate rezolvările problemelor, trebuie să atingă esențialul pentru alegători.
Momentan sunt în dubii cu cine să votez [la europarlamentare], trebuie să iau în calcul evoluția partidelor și tendințele, vocile noi. Trebuie să ai o privire cât mai obiectivă, să vezi care e cea mai bună variantă. Urmăresc dezbaterile la radio sau tv și sper să mă regăsesc în cineva.
Ce alegi la el? Carisma, imaginea, promisiunile? Sau te duci spre fapte, spre ce a făcut omul cu adevărat? Și asta le-am mai spus. Un europarlamentar trebuie să fie un specialist în domeniul lui ca să ia decizii lucide, informate.
Mie mi-ar plăcea pe viitor, dacă continui pe partea de UE, să fac și eu o schimbare, chiar dacă schimbările în educație nu se văd pe termen scurt. Mi-ar plăcea să activez în educație sau pe mediul înconjurător sau energie regenerabilă. Îmi place ideea de diplomație, dar nu neapărat să fiu în față. E departe încă.
Proiectul l-am făcut pentru că am și eu nemulțumirile de cum merg lucrurile. Deși au un trend ascendent, se poate mai bine. De-asta am simțit să fac ceva în sensul ăsta. Când vrei să faci o schimbare în societate, și în general, e ca și cum ai aprinde un bec. N-o să te lumineze doar pe tine, vor fi mai mulți oameni care vor beneficia. Dacă nu se aprinde becul, măcar știi că ai încercat. Poate în cinci ani o să reușesc mai mult. Important e să nu fii singur.
