Cum îi învățăm pe elevi să ia decizii? Legătura dintre literație, alfabetizare matematică și gândire critică

REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții în educație. A treia temă abordată, după cele ale abandonului școlar și literației, este alfabetizarea matematică și științifică.

„Dacă nu poți citi prospectul (unui medicament, n.r.), atunci priceperea ta, competențele tale de a-ți îngriji sănătatea sunt mai limitate”, explică Maria Kovacs, specialistă în literație și gândire critică, invitată la podcastul REZOLVAT. Un termen nou trebuie înțeles înainte de a fi aplicat.

Dar dacă un adult „cititor competent” înțelege sau știe ce să facă atunci când se lovește de un element de noutate, un copil trebuie învățat de la zero.

Asta face Maria Kovacs.

Specializată în literație și gândire critică, Maria Kovacs a co-fondat Asociația Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România. Din 2016, a coordonat programul Școli cu scLipici în cadrul Fundației Noi Orizonturi, program aflat acum sub umbrela Asociației Toți Copiii Citesc, co-fondată de Maria Kovacs.

Asociația organizează cursuri, webinarii și oferă mentorat pentru dascălii din învățământul primar. Mai oferă și pachete de literație, ce conțin cărți pentru cititorii mici și jocuri care stimulează dezvoltarea literației.

„Dacă ajung la școală și nu pot rupe în foneme cuvântul, probabil vor întâmpina greutăți când învață să citească”

Școala9: Când auzim literație, ne gândim mai degrabă la alfabetizare. Dar ce învață copiii, de fapt, atunci când învață sau încep să învețe să citească și să scrie?

Maria Kovacs: Știm că un copil, ca să învețe să citească, să scrie, are nevoie să se poată orienta într-o carte, într-un text tipărit. Și aici vorbim de cartea ca obiect fizic. Cum o răsfoiești? Nouă ni se pare foarte clar modul în care răsfoim o carte, dar nu e ceva cu care te naști. Adică ai nevoie de exercițiul acela, al datului paginilor, cum se face corect.

După care, evident că e nevoie să înțeleagă ce anume citim, unde citim. Cărțile pentru copii, în mod normal, au și ilustrații. E nevoie să vedem dacă copilul știe că noi citim textul și nu ilustrațiile. După aceea, e important să știe de unde începem să citim. Din nou, pare foarte simplu că întotdeauna începem din colțul de stânga sus și mergem pe rând, după care, când am ajuns la capătul rândului prim, ne întoarcem așa, într-un Z foarte aplatizat, la începutul rândului doi și așa mai departe.

Ce e acela un cuvânt e o altă chestiune pe care cei mici, ca să învețe să citească, să scrie, au nevoie să-l înțeleagă. Ce este aceea o literă, cum arată. Toate aceste lucruri sunt absolut de bază, dar poate că în primul și în primul rând, este limbajul oral pe care ne așteptăm de la cei mici să-l stăpânească la un anumit nivel atunci când ei învață să citească și să scrie. Limbajul oral e nenegociabil pentru că tu ai nevoie să recunoști, apoi, în formă scrisă ceea ce altminteri poți rosti.

Mai este partea căreia eu îi spun Cenușăreasă, pentru că i se acordă foarte puțină atenție și în grădiniță, dar și în clasele mici, mai ales la copiii care au nevoie de mult exercițiu ca să-și dezvolte așa numita conștientizare fonologică. De exemplu, un copil mic s-ar putea să nu știe că atunci când noi vorbim, rostim cuvinte. Cuvintele acestea nu stăm să le rostim individual. Le leg.

Deci ca să poți învăța să scrii, să citești, ai nevoie să faci corespondența între sunetele din cuvântul pe care îl rostești și literele prin care se reprezintă acel cuvânt în scris. De exemplu, ca să poți scrie cuvântul „cal”, ai nevoie să înțelegi că acolo ai „C”, „A”, „L” și acele sunete au nevoie de o reprezentare în scris.

Acest lucru nu se învață chiar atât de simplu de către copiii cu un limbaj mai modest și care nu prea au parte de jocuri cu cuvinte care rimează, așa cum majoritatea copiilor norocoși au parte în familie, în grădiniță, în toate aceste contexte până să ajungă la școală.

Dacă ajung la școală și nu pot rupe în foneme cuvântul și reda acele foneme, sunete, în ordinea în care se înșiră în cuvânt, probabil că vor întâmpina greutăți atunci când învață să citească. - Maria Kovacs

Este o activitate foarte simplă, de altfel, Elkonin Boxes. E un dreptunghi pe care îl împarți în trei, și cuvântul îl reprezinți cu jetoane egale cu numărul de sunete și egale cu numărul de cutii. De exemplu, „jos”, ai trei jetoane și îi vei arăta copilului din ce sunete se compune „jos”. Pe măsură ce rostesc sunetele, mut jetonul în câte o cutie. Deci pentru primul sunet, „J”, jetonul prim îl voi muta în prima cutiuță, „O”, al doilea sunet, mut al doilea jeton, și pentru „S”, la fel.

Aceasta este o învățare aparent simplă, dar cu nevoie de exersare. Și exersarea se face prin învățător sau adultul care lucrează cu copilul, demonstrându-i și cerându-i după aceea să facă la fel. Nu e nevoie de episoade lungi, pentru că e relativ plictisitor, dar odată ce copiii prind, e evident că au trecut de hopul acesta și pot merge mai departe.

E ușor pentru părinți să se joace astfel cu copiii lor micuți, deci nu trebuie să aibă o anumită vârstă. La 3-4 ani sigur te poți juca astfel cu sunetele. Din repetare se învață.

Care este legătura dintre literație și alfabetizare matematică

- Ultimul raport TIMSS pe 2023 a arătat că elevii români au rezultate foarte bune la matematică și științe până în clasa 4-a, dar apoi, până în clasa 8-a, rezultatele lor încep să scadă. Ce se întâmplă la gimnaziu de se produce această ruptură? Sau nu se întâmplă la gimnaziu, se întâmplă mai devreme?

- Cred că putem bănui, mai degrabă. Știm că trecerea din clasa a patra către clasa a cincea e o provocare pentru majoritatea copiilor. Faptul că majoritatea copiilor stau împreună cu învățătoarea cinci ani e un lucru semnificativ, acolo se dezvoltă o relație, chiar dacă nu e cea mai grozavă, dar există stabilitate și învățătorul poate să cunoască foarte bine nevoile copiilor în timpul acela lung.

Totuși, sunt copii în situații foarte nefericite, unde li se schimbă învățătorii aproape anual. Deci, acolo, din păcate, nu vom avea rezultate grozave nici la învățământul primar.

Însă, da, relația care se stabilește în cei cinci ani, abordarea integrată, acolo, în clasele mici - înveți și matematică, și citire, și scriere… Doamna învățătoare e aceeași. Știe că dacă tu ai nevoie să exersezi citire, atunci și textul de la geografie sau de la istorie, educație civică e un text bun pentru a exersa citirea. Sau matematica, n-ai cum să eviți matematica, nici măcar din povești.

Cred că ce se întâmplă la gimnaziu este, în primul rând, această bucățire, numărul mare de discipline și timpul puțin alocat fiecărei discipline. E în detrimentul învățării profunde. Un profesor care are o singură lecție de 50 de minute pe săptămână cu un copil - înmulțiți cu numărul săptămânilor din școală și gândiți-vă cât poate să afle despre copiii din clasă în acel timp redus. - Maria Kovacs

Multe concepte noi, multe cuvinte noi, multe idei, teorii noi în gimnaziu, ele nu se consumă atât de ușor în timp scurt.

Cred că în mod ideal, profesorii ar sta împreună și s-ar uita la acele competențe pe care programele școlare le prevăd și s-ar gândi cum și-ar putea îngemăna eforturile. În mod cert în unele locuri se întâmplă, dar mi se pare inadmisibil, lipsit de logică și contraproductiv să nu colaborezi măcar în interiorul disciplinelor din aceleași arii curriculare. Mi se pare lipsit de sens să ignori că acolo sunt și alte discipline care în mod cert pot intra într-o sinergie cu disciplina pe care tu o predai, iar tu poți colabora cu colegii de la disciplinele învecinate.

- Cum vedeți predarea gândirii critice, ca o materie separată sau introdusă în celelalte discipline?

- Nu cred că gândirea critică se dezvoltă în absența unor gânduri, ca să zic așa. Gândurile acelea trebuie să ți se lege de ceva.

De multe ori, confundăm gândirea critică cu comprehensiunea. Pentru a putea gândi critic asupra oricărei teme, oricărei teorii, oricărei situații, ai nevoie să înțelegi prima dată acea situație, acele concepte.

Deci a înțelege e o primă treaptă. Nu este egală cu a gândi critic. După ce ai înțeles ideile, ai înțeles care autor, care vorbitor, ce dorește să comunice, după aceea poți tu să gândești critic asupra felului în care alegi să acționezi în contextul respectiv.

Pentru mine, gândirea critică este egală cu a avea - definiția aparține unui prieten, nu mie - o atitudine sceptică, dar politicoasă în relație cu ideile. Și normal că ea începe cu întrebări pe care ți le formulezi și se termină cu o decizie pe care o iei. O decizie care, în mod ideal, duce către acțiune. E ca un proces de cercetare, în esență. Ai niște întrebări, cauți să te documentezi, să-ți aduni date, să te uiți la surse multiple, să alegi dintre ele cele care sunt fundamentate suficient pentru a le lua în calcul atunci când decizi.

Deciziile pe care i-am invitat pe copii să le ia ar fi adecvate vârstei lor. Într-o școală, într-un mediu mai sărac, niște copii erau într-un context în care voiau să identifice probleme pe care ei le-ar putea rezolva sau la rezolvarea cărora ei ar putea contribui. Stăteau la un soi de brainstorming. Fiecare contribuia cu idei. Și unii au început să vorbească despre a-și ajuta colegii care nu vin la școală foarte frecvent să recupereze ceea ce pierd ei atunci când nu vin. E nevoie de niște avizări de la adulții din jur, dar e un caz concret în care copiii erau puși să decidă gândind critic care este cea mai bună abordare pe care să o adopte pentru a-și ajuta acei colegi să vină la școală.

- Care este legătura dintre literație și alfabetizarea științifică?

- Literația, în esență, are de-a face cu textul scris. Normal că această comunicare în scris nu e ruptă total de comunicarea orală. E o combinație între limbajul oral, limbajul scris, dar limbajul scris nu poate ieși din ecuația literației.

Acum, alfabetizare științifică… Ai o rețetă. Ei, bineînțeles că, dacă nu poți citi prospectul, atunci priceperea ta, competențele tale de a-ți îngriji sănătatea sunt mai limitate. Ca să mă întorc la literație științifică sau matematică, normal că avem de-a face cu felul în care limbajul scris se manifestă în rezolvarea problemelor de tipul celor care vin fie din zona științelor, fie din zona matematicii.

În dezvoltarea alfabetizării științifice, dezvoltarea oricărei fațete a literației, vei avea o combinație de gestionare a mesajelor, a ideilor, care pot fi în scris sau oral. Ei, dacă am un concept nou la știință pe care ar trebui să mi-l însușesc, atunci, din perspectiva limbajelor, e ca și cum ai avea un termen nou pe care trebuie să-l înțelegi. O variantă, evident, e aceea că îți explică profesorul.

Altă variantă este aceea că citești un text în care se explică acel termen. În mod fericit, ai și varianta în care citești textul, ai și varianta în care îți explică profesorul, care nu suplinește cititul textului, ai și varianta în care ai multiple ocazii de a folosi în limbaj oral - în enunțuri pe care tu le construiești, în interacțiuni cu alții -, acel termen pentru a te asigura că îl înțelegi în profunzime. Adică ți se creează o reprezentare mentală a acelui concept. 

Avem cerința aceasta pentru elevi, „redă în cuvintele proprii”. Înseamnă „uită-te cu ochii minții la reprezentarea aceea pe care ți-ai creat-o și descrie-o”. În mod normal, redatul acesta în cuvinte proprii e ca și cum ți-ai traduce conceptul nou apelând la termeni cunoscuți deja. Asta e inevitabil la orice disciplină, nu doar la științe, nu doar la matematică, la absolut orice. Nu mă pricep la fotbal, la o grămadă de lucruri nu mă pricep, de altfel, dar când aud câte un cuvânt, știu ce să fac ca să-l înțeleg mai bine și cred că asta ar putea arăta faptul că sunt pricepută la a gestiona situații în care întâlnesc noul.

Noi, cititorii competenți, știm ce să facem atunci când întâlnim un element de noutate. Dar pe copii trebuie să îi învățăm.