SOLUTION BOX. Ghid pentru profesori și părinți: cum recuperăm anii pierduți ai elevilor rămași în urmă?

REZOLVAT este primul proiect de jurnalism de soluții în educație. A treia temă abordată, după cele ale abandonului școlar și literației, este alfabetizarea matematică și științifică.

Datele ultimului raport TIMSS, care evaluează nivelul de competențe la matematică și științe ale copiilor de gimnaziu, arată că elevii români de clasa a patra au rezultate peste media internațională la matematică și științe, dar performanțele lor scad până la clasa a opta. Ajunși la liceu, doar unul din cinci elevi români în vârstă de 15 ani poate transpune soluții matematice în contextul unor situații din viața reală, spune și raportul PISA 2022.

Competențele matematice și științifice sunt strâns legate de literație - trebuie întâi să înțelegi ce citești ca să poți interpreta informații care vin din sfera matematicii și științei, de exemplu, un grafic, un sondaj sau un prospect medical. Și nu numai.

Maria Kovacs a mers dincolo de procente și văzut la firul ierbii ce funcționează și ce nu. A întâlnit copiii care nu au mai ținut niciodată în mână o carte până la cele primite de la asociația sa, Toți Copiii Citesc. A cunoscut profesori implicați, cu care ține cursuri de literație, dar a văzut și dascăli care „se străduiesc să treacă printr-un manual”.

„Degeaba vrei să îi predai, așa, vulgar spus, materia de a 5-a copilului în clasa a 5-a, dacă el nu e cu ceea ce ar fi trebuit să știe până la acel moment. Fără îndoială, (elevii, n.r.) au nevoie de timp în plus. (...) Trebuie să ne gândim și la cei care sunt atât de în urmă încât nu-i poți încadra în grupurile care se configurează în clasă. Acolo e nevoie, probabil, de cel mai mult ajutor din partea multora, nu doar din partea unui profesor de la o disciplină”, explică Maria Kovacs.

Specialista a venit, la podcastul REZOLVAT, cu soluții despre cum pot deopotrivă părinții și profesorii să-i sprijine pe elevi să învețe.

„Trebuie să ne gândim și la cei care sunt în urmă”

- Ați lucrat foarte mult cu profesori, veniți chiar dumneavoastră din sistemul clasic de învățământ, ca să zic așa. Cât de flexibil simțiți că este sistemul de educație din România atunci când vine vorba de a se focusa nu doar pe predatul la clasă, ci și pe înțelegerea materiei și pe literație și alfabetizare?

- Cred că sistemul e foarte permisiv în foarte multe lucruri, în foarte multe aspecte. Și câteodată îmi pare rău că e atât de permisiv. Programele acestea de gimnaziu noi, mi-e teamă că sunt interpretate cu o enorm de mare flexibilitate de către diverși profesori.

Sistemul permite coexistența celor care se străduiesc să pună în aplicare programele școlare și celor care se străduiesc să treacă printr-un manual. Dacă pot coexista aceste două tipuri de profesori, atunci, bănuiesc că sistemul e flexibil. Deci poți să dezvolți, poți să facilitezi învățare de enorm de bună calitate și poți și să faci rabat de la asta.

- Deci ai o parte bună și o parte negativă.

- Sunt multe nuanțe acolo între cele două capete și de multe ori, e clar că e din necunoștință sau nepricepere și în alte cazuri, din lipsă de dorință de a înțelege cum ar trebui să procedezi ca să facilitezi o învățare mai de calitate, adică să reușești să muți accentul pe a-l sprijini pe copil să învețe.

Există această teorie a zonei proximei dezvoltări (concept psihologic care sugerează că învățarea se întâmplă mai eficient atunci când elevii sunt sprijiniți, fie de un adult, fie de un coleg mai avansat, să depășească provocări accesibile, dar puțin peste nivelul lor de cunoștințe, n.r.). Întrebarea mare este cine acționează conform acelei teorii?

Adică cine se străduiește să înțeleagă unde e copilul în acest moment? Și de ce are el nevoie ca următor pas ca să se dezvolte și, bineînțeles, să se dezvolte în sensul în care prevede programa.

Degeaba vrei să îi predai, așa, vulgar spus, materia de a 5-a copilului în clasa a 5-a, dacă el nu e cu ceea ce ar fi trebuit să știe până la acel moment. Nu are fundamentul pe care să poți construi. Normal că sarcina ta e pentru a gestiona totalitatea acelei situații, deci nu doar câte un copil. Bineînțeles că și profesorul e om, dorește să aibă această recompensă sufletească dacă vede că copiii au învățat. Da, dar ce anume și câți?

Fără îndoială, (elevii, n.r.) au nevoie de timp în plus. Dar timpul în plus nu e doar pentru cei care progresează enorm de iute, pentru a-i pregăti pentru diverse concursuri. Ci trebuie să ne gândim și la cei care sunt atât de în urmă încât nu-i poți încadra în grupurile care se configurează în clasă. Acolo e nevoie, probabil, de cel mai mult ajutor din partea multora, nu doar din partea unui profesor de la o disciplină.

- Asta voiam să spun, că aici intervin și alte probleme, mai ales când ai o diversitate de elevi în clasă. Sunt și foarte mulți, ai pe de-o parte extremele și dacă te focusezi pe cei pe care ar trebui să te focusezi ca profesor, ca să le ridici nivelul, s-ar putea ca ceilalți să se plictisească un pic în clasă. Cum faci acest echilibru? Cum îi aduci pe profesori să colaboreze?

- Elevii mai avansați, de regulă, au un grad de autonomie mai mare. De multe ori, aceasta este exact întrebarea pe care, un pic retoric, o pun și profesorii. O soluție destul de la îndemână ar fi învățarea prin cooperare, unde copiii mai avansați să sprijine copiii mai puțin avansați.

E clar că ai nevoie de pregătirea lecției multiplicată cu numărul acestor subgrupuri din clasă sau de pregătirea lecției astfel încât să apelezi la învățarea prin cooperare care să aibă sarcini de lucru mai complexe, care să continue pe o perioadă de timp, să lase timp copilului mai puțin avansat să avanseze, dar să pună provocări și celui mai avansat pentru a învăța.

Cum anume organizezi aceste sarcini sau proiecte, în care fiecare să-și găsească provocarea pe măsură, acolo e măiestria care se dobândește cu experiența. Nu vom ieși de pe băncile facultăților pregătiți pentru aceste situații cu care ne întâlnim în școala reală.

Pe baza rezultatelor copiilor în clasa pregătitoare, la intrare și spre capăt, e predictibil parcursul copiilor, cel puțin până în clasa a doua. Copilul care nu progresează în clasa pregătitoare va fi cel care nu răspunde corect sau are sarcină nerezolvată la evaluarea de a doua la citire.

Eforturile noastre ajung până acolo, încât distanța dintre copiii cei mai buni și cei mai slabi nu mai crește. Care e mare lucru. Se menține distanța, cu alte cuvinte, progresează în același ritm. În ciuda progresului chiar mai bun al unor copii care intră cu nivel scăzut, tot nu ajung la nivelul cu care intră în clasa pregătitoare cohorta cea mai avansată.

Cu alte cuvinte, deja în clasa pregătitoare, și la intrare, dar și la ieșire, ai o diferență de cel puțin un an școlar.

„E greu să câștigi încrederea părintelui, care la școală nu a fost foarte fericit”

- Care trebuie recuperat.

- Sincer, doar excepțional se recuperează cu totul, dar măcar dacă se poate menține, adică să nu rămână și mai în urmă cei care sunt în urmă.

- Pentru că suntem la un podcast de solution journalism în educație, haideți să vorbim și despre soluțiile pe care le vedeți dumneavoastră pentru a recupera anii aceștia pierduți cu elevii rămași în urmă și soluțiile pe care le vedeți pentru a dezvolta literația mai mult decât o faceți dumneavoastră ca ONG-uri în sistemul de învățământ.

- Să începem cât mai devreme cu înțelegerea că startul e enorm de important.

Copilul va tot acumula frustrări pe măsură ce înaintează, pentru că va vedea că el nu poate ceea ce pot colegii lui mai avansați și asta nicidecum, în mod normal, nu va fi un factor care să-l încurajeze.

Dimpotrivă, excepțional, bineînțeles, că se vor ambiționa unii, dar în mod normal, e un factor descurajator să vezi că tu veșnic ești cel care nu știe, nu poate, îi e greu, cu toate că vezi ușurința cu care alții rezolvă acea sarcină.

Deci resursele și sprijinul cât mai substanțial la pornire e una dintre soluții. Și noi asta am încercat. Dacă sprijini învățătorul, dacă îi dai resurse învățătorului, le dai cărți copiilor… Noi dăm câte un set de 10 cărți, format A5, ilustrate, potrivite pentru copii, inclusiv ca obiecte pe care să le posede. Să ai 10 cărți ale tale pe care îți poți trece numele e un lucru important. Cărți care să ajungă în mâna copilului, nu să stea pe raft.

- Și să fie adaptate vârstelor.

- Cărți potrivite vârstei. Acum, vorbim despre vârste și vârste. Copilul are o vârstă de cititor. Și are o vârstă de receptor. În mod normal, noi nu prea găsim pe piața românească tipul acela de cărți pe care am început să-l dezvoltăm acum, destul de recent, care să fie potrivite pentru cititorul cel mai începător să citească cuvinte, să le recunoască.

Respectiv cărți care să fie potrivite pentru cititorul care acum prinde fluență: deja citește propoziții simple, dar are nevoie de cărți pe care să le poată citi cu relativă ușurință.

- Deci pregătire timpurie, cărți, sprijin din partea părinților.

- Sprijin pentru părinți, ca ei să ne poată sprijini.

- Ce altceva mai adăugăm în Solution Box?

- Nevoie de intervenție mai susținută și din partea întregii școli, nu doar a învățătoarei, pentru a aduce copilul la școală. Pentru că dacă nu-i acolo, n-ai ce să faci. Adică frumoase gândurile copiilor despre care vă povesteam pentru a merge în ajutorul colegilor lor, nici măcar asta nu e exclus, să ne ajutăm de copiii mai mari care să fie de ajutor în a aduce și copiii mai mici la școală.

Dar e nevoie de un efort susținut, pentru că e greu să câștigi încrederea părintelui, care la școală nu a fost foarte fericit. Să știe că al său copil, dacă frecventează regulat școala, va avea un viitor mai bun decât cel pe care l-ar avea dacă nu face acest lucru.

Deci încrederea în școală e de dobândit. Din păcate, nu e un dat. Să aibă încredere că îți cresc șansele de a avea un trai mai bun dacă mergi la școală și înveți să citezi și să scrii.