Alina are 14 ani și tocmai ce a intrat în ultimul an de gimnaziu la o școală cu clasele I-VIII din cartier. E încântată că peste puțin timp va avea o viață nouă, la un liceu din centru, cu colegi noi, profesori noi, și nimeni care să își amintească cum se vede ea acum: grasă.
De multe ori își amintește de rușinea din pauza mare când își scotea sandvișul pus la pachet, scanările de sus până jos și circul de la ora de sport, unde ea era atracția principală. Era singura care nu putea să se dea peste cap pe saltea. Amintirile neplăcute nu sunt doar din școala generală, ci se întorc la șase ani, când Alina a început să ia vizibil în greutate față de alți copii de vârsta ei. Se vedea grasă, doar că nu înțelegea ce e așa mare chestie. O prietenă a mamei ei o luase deoparte și începuse să-i explice că burta e ca o pungă și sticlele de plastic din pungă sunt mâncarea. Îi arătase cum punga se face mai mare cu fiecare sticlă de plastic pe care o vâră acolo, până când punga se rupe. Exercițiul de imaginație nu a făcut altceva decât să o enerveze pe Alina, pentru că știa deja de existența caloriilor și cum se depune grăsimea în corp, nu avea nevoie de amenințări extra. A simțit că ceva e în neregulă cu corpul ei, dar a rămas extrovertită în ciuda normelor sociale care-i aminteau de corpul ei diferit. Își dorea să slăbească, dar nu știa cum și rămânea frustrată pe ea.
Acum, în clasa a VIII-a, a început să vorbească pe mess cu mulți oameni. Printre ei, Andrei, un băiat cu care împărțea o pasiune pentru jocuri video și trupe rock. Andrei a devenit o parte importantă din viața Alinei, fiindcă vorbesc în fiecare zi, deși nu se cunosc în persoană. Cu doi ani mai mică, Alina abia așteaptă următorul an școlar, când va fi boboacă la același liceu cu el. E motivată să slăbească pentru întâlnirea cu Andrei și brusc, frustrarea s-a mutat pe propria persoană: trebuie să fie slabă, altfel Andrei nici nu se va uita la ea.
În 20 de săptămâni, Alina a trecut de la 82 kilograme la 64. Face sport regulat și mănâncă sănătos, deși și-a format greu obiceiul. Nu a mai fost bine, însă, când a vrut și nu a putut să coboare sub 64. De ce ar mai fi vrut să coboare? Deja nu mai era vorba de slăbit, ci de toate recompensele peste care a dat în lumea slabelor: atenție, popularitate, încurajări și aprecieri din toate părțile. Se simțea cea mai bună, avea controlul și toată lumea o plăcea. Pentru șase kilograme în minus, și-a planificat zile de înfometare, trei ore de sport zilnic, numărat aprig de calorii, dar n-a prevăzut nopți în care nu se putea opri din mâncat în fața frigiderului, rușinea, deprimarea, căderea părului, carențe de vitamine și faptul că dădea drumul la apa din baie ca să acopere sunetele vomitării provocate. Alina a devenit, fără să știe, bulimică.
Bulimia se caracterizează printr-o preocupare excesivă de imaginea corporală. Bulimicii pot fi foarte slabi, foarte grași sau cu o greutate normală, dar bulimia îi face să adopte cele mai stricte diete și programe de slăbit și apoi îi pedepsește cu mâncat excesiv, când corpul nu mai rezistă mult la privațiuni.
În episoadele de poftă incontrolabilă, bulimicii ajung să mănânce mult dintr-o dată pe un fond emoțional activat puternic de rușine și deprimare cauzată de pierderea controlului. Echilibrul se restaurează prin comportamente compensatorii care previn creșterea în greutate, cum ar fi utilizarea laxativelor sau diureticelor, exerciții fizice foarte intense sau inducerea vomatului. În bulimie, persoana se identifică cu forma corpului și greutatea corporală, iar gânduri precum Dacă nu sunt slabă, nimeni nu mă va plăcea sunt înrădăcinate adânc în minte.
E bine de știut că bulimia nu apare doar așa. Poate fi transmisă genetic, iar anumite trăsături de personalitate precum impulsivitatea pot fi un risc. Cu toate acestea, mediul contează foarte mult pentru predispoziție: obezitatea părinților, obezitatea înainte de declanșarea bulimiei, critici din partea familiei cu privire la numărul de kilograme, mâncat și forma corpului cresc șansele de dezvoltare a bulimiei.
*
Povestea Alinei e similara cu propria mea relație din trecut cu bulimia. Pe vremea aceea nu știam că are un nume. Știam doar că ceva nu e în regulă. A durat (doar) șase luni în cazul meu. Îmi amintesc că după ce am început școala, mediul nou și standardele ridicate ale liceului cereau din ce în ce mai multe din energia mea, lucru care mi-a disipat obsesia. Reușeam să nu mă mai identific cu kilogramele.
Dacă ar fi să mă gândesc ce ar fi prevenit relația mea deficitară cu mâncarea, probabil m-ar fi ajutat ca în trecut să fi avut un program mai organizat de alimentație, astfel încât să nu se fi strecurat mâncatul de plictiseală și iregularitatea meselor ca practică zilnică.
Ce pot face părinții?
Comportamentele părinților se oglindesc la copii și adolescenți, iar comportamentele alimentare nu sunt o excepție în acest caz. Ca părinte, dacă te regăsești printre familiile care nu au un stil de alimentație sănătos, nu e prea târziu să faceți o schimbare în acest context. Exemplul oferit, organizarea meselor, introducerea regulilor alimentare pentru toată familia, mâncatul împreună și educarea copiilor în ceea ce privește nutriția sunt câteva acțiuni care previn dezvoltarea tulburărilor alimentare pe viitor. Ce nu ajută este ignorarea problemelor de greutate, criticarea greutății, recompensele sub formă de mâncare sau mâncatul de plictiseală.
Cum poți recunoaște bulimia la adolescentul tău? Bulimia e ușor de ascuns față de ceilalți. Episoadele de tip binge-eating (mâncatul compulsiv) sunt declanșate pe fond emoțional, și au loc departe de ochii celorlalți. Dezvoltarea unei relații apropiate și deschise cu adolescentul poate ajuta în contextul în care cresc șansele ca adolescentul să se deschidă și să vorbească despre asta.
De asemenea, psihoterapia oferă suport adolescenților care se confruntă cu bulimia prin creșterea motivației, evaluarea riscurilor, înțelegerea tulburării și menținerea schimbărilor comportamentale ce susțin o alimentație sănătoasă.
Ce pot face adolescenții?
Break the pattern! Dacă știi pe cineva care se confruntă cu asta, sau dacă e vorba chiar despre tine, educă-te! Citește despre bulimie, cum funcționează, ce efecte are. Cunoaște-o, că să știi cum să o controlezi. Deși bulimia dă iluzia de control, ea controlează. Când ne dorim atât de mult acel control, ajungem să ne identificăm cu el. Când pierdem controlul, simțim că ne pierdem pe noi. O pereche de blugi nu ar trebui să ne dicteze starea emoțională decât dacă o lăsăm noi. Motivația care va ieși din acel moment aha!, faptul că în sfârșit nu va mai avea sens pentru tine comportamentul dictat de bulimie te va ajută să renunți la control și încet-încet nu va mai fi atât de important să numeri fiecare calorie.
Nu există o listă de pași care să te scape de bulimie, dar bulimia este externalizarea unor credințe despre mâncare și corp bine înrădăcinate în felul de a gândi al persoanei. Schimbarea felului de a gândi e un proces complex, motiv pentru care trebuie să înțelegem bine ce implică și ce efecte are.
Mă întorc totuși la sens, pentru că e important. Aș fi putut continua și eu să-mi fac rău, să vreau să slăbesc forțat, să mă abțin de la multe mese. Însă trecerea timpului și contextul m-au ajutat să las în urmă etapa bulimiei, care nu mai avea sens pentru mine. Dacă transformăm într-o metaforă, e ca și cum ne dăm cu capul de un perete și cerem pastile doctorului, ca să ne treacă durerea de cap. Dar doctorul nu-ți va da pastile pentru că înțelege că durerea vine de la loviturile de perete. Degeaba încearcă el să-ți explice, pentru că tu te vei opri din a da cu capul atunci când vei vedea peretele. Dar trebuie să-l vezi tu.
