Doi profesori ieșeni pregătesc de zece ani elevi fără posibilități să intre la Medicină. „Unii eroi nu poartă pelerine”

Doi profesori ieșeni pregătesc de zece ani elevi fără posibilități să intre la Medicină. „Unii eroi nu poartă pelerine”

Nina și Mircea Nedea, profesori de biologie, pregătesc de zece ani copii din medii defavorizate, care își doresc să ajungă medici, pentru a susține examenul de admitere la Facultatea de Medicină. Fac asta de zece ani și, în acest timp, echipa s-a îmbogățit și cu profesori de fizică și chimie. Cu toții s-au angajat la o misiune pentru țară, având în vedere că, anual, din universitățile de medicină românești ies puțin peste 14 mii de absolvenți, mai puțin de jumătate decât numărul celor care termină o specializare în afaceri, drept sau administrație. România este una dintre țările europene cu cel mai mare deficit de cadre medicale pe cap de locuitor - cu 2,9 medici la mia de locuitori. 

29.07.2021

de Cătălin Hopulele

„Am în mine sămânța asta pentru a fi medic”

„Am speranțe foarte mari și cred că este predestinat. Undeva în mine am sămânța asta pentru a fi medic bun și cred că Dumnezeu a făcut să ajung aici”. Olga nu-și mai poate stăpâni lacrimile care i se întâlnesc, coborând pe obraji, cu zâmbetul la care nu vrea să renunțe. Tatăl ei e „piețar” în Iași, vine zilnic din comuna Bălțați, și unul dintre cei mai vechi clienți ai săi i-a povestit despre un program în Iași care pregătește copii din medii defavorizate pentru a putea susține examenul complex de admitere de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași. „«Păi și fata mea vrea să dea la medicină», i-a spus tatăl meu, și așa a început totul”, își amintește Olga.

Acasă, în Bălțați, era unul dintre capii familiei - al treilea copil din cei zece ai familiei Olaru. Viața nu era neapărat grea, ci frumoasă, explică Olga, însă și-a dat seama că examenul vieții însemna să îndrăznească mai mult. S-a înscris în programul soților Nedea, s-a mutat la Iași ca să poată face pregătiri, a stat în chirie și a început să muncească full-time la McDonalds ca să se poată întreține. „Am spus că am nevoie de profesori, nu pot face altfel.”

S-a îndrăgostit de medicină din clasa a VII-a, pasiunea fiindu-i insuflată de profesorul de biologie care a venit să predea la ea în comună. Și tatăl ei a predat biologia, dar nu era specializat la fel de mult pe anatomie.

Foto: Olga, proaspăt admisă la Medicină

„Aveam multe cărți prin casă de anatomie și citeam, îi puneam profesorului întrebări. Tatăl meu a fost profesor de biologie, dar mai mult pe zona plantelor. Profesorul m-a inspirat foarte mult, m-a făcut să îmi placă foarte mult medicina”, povestește Olga, care acum ar putea deveni prima din familia ei care să îmbrace halatul alb.

Am cunoscut-o marți pe tânăra subțire și firavă, emoționată, încercând să-și găsească diploma pe care a primit-o pe scena din sala de ceremonii a Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași. Cu două zile înainte, duminică, susținuse examenul de admitere și cu o zi înainte a aflat că a intrat, dar încă nu apucase să-și îmbrățișeze părinții. Înainte să se gândească dacă să vrea medicină internă sau neurochirurgie, vrea să îi vadă pe ei. „Tatăl meu era foarte entuziasmat, și el, și mama, deși nu erau de față, tot ce voiam era să-i îmbrățișez. Vă spun, cred că pentru mine e predestinat să ajung medic”.

Înainte de a fi profesori, soții Nedea ar fi vrut să ajungă medici

„Îmi pare foarte rău să spun că în tinerețea mea, dacă aș fi avut un ajutor la fizică, eram cu siguranță astăzi medic. Dar poate nu eram mai bună decât sunt, astăzi, profesor. Uneori trebuie să credem că ne naștem cu un destin”, povestește Nina Nedea, profesor de biologie la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași.

În copilărie, soții Nedea au avut soarta multora dintre copiii pe care îi pregătesc acum. Și-au dorit amândoi să fi ajuns la Facultatea de Medicină, să devină doctori, dar situația materială din familie și lipsa unei pregătiri suplimentare pentru examenul riguros de admitere i-au descurajat. Au devenit profesori, amândoi de biologie, la două colegii mari din Iași - „Mihai Eminescu” și „Costache Negruzzi”.

În urmă cu 10 ani, când admiterea la universitățile de medicină și farmacie se dădea primordial din materia de biologie, s-au gândit la un sistem prin care să poată ajuta copiii din familii fără posibilități. Să realizeze sesiuni speciale de pregătire cu ei, să-i obișnuiască cu materia, să facă aprofundat lucrurile pe care nu le-ar fi putut face acei copii în clasă.

Proiectul lor a obținut finanțare de la Asociația „Alexandru Ioan Cuza” din Iași care continuă și astăzi să susțină financiar proiectul. Unul dintre cei doi fii ai profesorilor Nedea i-a ajutat să găsească o denumire și identitatea vizuală - SAPED - Studii Aprofundate pentru Elevi Defavorizați.

Foto: Profesoara Nina Nedea pregătește de zece ani elevi pentru examenul de la Medicină

S-au gândit și că selecția copiilor să fie făcută prin intermediul altor profesori de biologie. „În primul an am avut 49 de elevi. În primii patru ani în proiect am fost doar eu și soția mea, fiindcă examenul se dădea din materia de biologie, din cinci manuale din cele opt alternative existente”, povestește profesorul Mircea Nedea.

Ulterior, proiectul a crescut odată cu complexitatea examenului, care a impus o a doua disciplină, fie chimie, fie fizică. Doar că lucrurile nu au fost atât de simple precum și-au închipuit la prima ediție, în 2011, soții Nedea. După ce prima generație a susținut examenul, o parte dintre ei au intrat la taxă. O sumă greu de achitat pentru o familie modestă: 8500 de lei pe an. 

Pe vremea respectivă, fiindcă examenul se dădea dintr-o singură materie, indiferent de complexitatea sa, diferența între prima și ultima notă de la buget era uneori doar de câteva zecimi la sute de candidați. Astfel că au căutat finanțare pentru ca în primii ani de studiu să poată susține acei studenți cu plata taxei, care ar fi fost peste puterile familiei.

În anii 80, când cei doi soți ar fi putut să-și încerce norocul la admitere la Medicina din Iași, concurența era de 6,1 candidați. Astăzi sunt 4 candidați pe loc la Medicină Generală și examenul este în continuare unul solicitant.  

65 de rezidenți poartă pecetea școlii soților Nedea

În această săptămână, profesorul Mircea Nedea a făcut bilanțul proiectului, pe o hârtie cu corecturi și adnotări: 274 de copii înscriși, 132 selectați în urma unor teste inițiale care urma să le stabilească nivelul. Toți au intrat cu succes la UMF, 95 din primul an în care au dat examenul, restul în anii următori. Dintre aceștia au promovat deja 69 - 65 sunt rezidenți în diferite specialități ale medicinei, doi kinetoterapeuți și doi sunt asistenți medicali.

„Am plecat de la faptul că și eu, și soția mea, am fost copii foarte săraci, proveniți din familii foarte modeste din punct de vedere financiar. Am vrut să fim medici, dar nu am reușit; necesita o pregătire suplimentară, iar pe partea materială nu a fost posibilă pentru că orice pregătire suplimentare necesita bani”, crede profesorul Mircea Nedea. 

„Sunt copii foarte necăjiți, extrem de capabili, care nu trebuie să se piardă în aceste lucruri pământești. I-am recuperat zicem noi, ei s-au recuperat prin proiect” - profesorul Mircea Nedea

La ceremonia care a marcat absolvirea celei de-a zecea generații de tineri pregătiți în proiectului soților Nedea au fost invitați, ca vorbitori, reprezentanți ai fiecărei generații. Rezidenți cu diferite specializări, care au luptat cot la cot cu medicii în pandemie, sau studenți recunoscători a căror cea mai mare grijă e în continuare sesiunea. Au povestit despre colegii lor, care lucrează în țări străine, despre cum au fost ajutați să-și îndeplinească visele, dar au vorbit și cu drag despre profesorii care i-au îndemnat să facă acest pas.

Profesorul Mircea Nedea. Credit foto: Primăria Iași

„Prin dăruința dumnealor au trezit în noi, elevii de atunci, dorința de a ști mai mult. Datorită lor ne-am format nu doar ca viitori medici, ci și ca oameni. Uneori, cuvintele sunt prea mici pentru a cuprinde toată recunoștința noastră, de aceea le mulțumesc în numele colegilor mei și spun doar atât - nu toți eroii poartă pelerine”, a spus Daniela Sutu, medic rezident în anul al III-lea pe specializarea medicină internă la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon” din Iași.

10 la admitere la UMF

Reușita celei de-a zecea generații a fost încununată de Teodora Agraviloaie, care a intrat prima pe listă la Facultatea de Medicină din Iași, după ce a luat 10 la testul de admitere, singura notă maximă dintre toți cei peste o mie de candidați. Timidă, zăpăcită de toată atenția pe care o primește, tânăra zâmbește înfricoșată în timp ce-și croiește drum prin pădurea de mâini întinse care caută să o oprească pentru noi și noi felicitări. „Psihic mi-a fost cel mai greu, mă temeam pentru că am avut momente grele în ultima perioadă”, îmi povestește Teodora, după ce evadează din atenția zecilor de oameni veniți să o vadă. E recunoscătoare în special soților Nedea și spune că nu și-ar fi permis niciodată să plătească meditațiile care să o ajute să ajungă la acest nivel.

„Mă temeam fiindcă nu eram stăpână pe mine psihic, nu mai aveam încredere în mine. Dar am avut suportul necesar și am primit sprijin din partea profesorilor mei, cadre didactice excepționale. Încă nu realizez ce înseamnă să fiu singurul 10 la admitere, este mult pentru mine, mă bucur și sper să nu fie o presiune prea mare”, mai spune Teodora.

În spatele ei, Nina Nedea întâmpina o parte dintre invitați în așteptarea începerii ceremoniei și le răspundea tuturor cu ochii în lacrimi și vocea aproape stinsă. „Mă scuzați, sunt foarte emoționată”, le-a spus celor care o întrebau dacă se simte bine. Avea emoții, dar nu pentru eveniment, ci pentru copii.

Foto: Teodora și Olga, două dintre elevele profesorilor Nedea

„Am sperat și totdeauna am gândit că sigur vom avea și succes, dar nu ne-am așteptat la un succes atât de mare. Am pornit de la ideea că dacă vom reuși măcar cu unu-doi elevi este minunat, am fost sprijin pentru cei doi și putem merge mai departe. Dar iată că au fost mai bine de 100. Am convingerea că mulți dintre ei se vor apropia cu mult drag și compasiune de patul bolnavului”, spune profesoara Nina Nedea.

Zâmbește și spune că au devenit un fel de „bunicii de la Iași” pentru sute de copii și că îi așteaptă cu drag să se întoarcă pentru orice sfat sau problemă pe care o au. Are speranțe mari pentru toți, dar păstrează un colț aparte în inimă pentru Olga. „A luptat incredibil de mult, sunt convinsă că va ajunge un medic extraordinar, este un boț de aur cu multă însuflețire.”

Cătălin Hopulele

reporter

Reporter la „Ziarul de Iași” și corespondent la „Libertatea”. A învățat tot ce știe la „Opinia studențească”, din 2008, și de atunci uită câte puțin în fiecare zi.

CUVINTE-CHEIE

medicina umf iasi nina nedea mircea nedea