„Sistemul de învățământ de masă are deficiențe majore în asigurarea unui mediu școlar incluziv corespunzător pentru elevii cu dizabilități mentale/psihice, dar și senzoriale.” Este un fragment din raportul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
Acești copii au nevoie de accesibilizare fizică, de o adaptare curriculară și a metodelor de predare și evaluare, de asigurarea unei asistențe didactice specializate și pe lângă școală, ei au nevoie și de diferite terapii, mai arată raportul.
Dincolo de statistici, măsuri operaționale și planuri prea des nepuse în practică, am vrut să vedem ce înseamnă educația pentru copiii surzi. Școala9 a discutat cu doi specialiști care și-au dedicat parcursul profesional educației copiilor speciali. Marinela Axinte este responsabilă a Departamentului de Educație al Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR) și mamă a doi copii surzi integrați în învățământul de masă. Cosmin Costache este interpret în limbajul mimico-gestual în cadrul emisiunilor Teleșcoala, de la TVR, și Bogdan Anicescu este membru al Asociației Naționale a Surzilor din România.
„Bacalaureatul e o problemă de suprafață”
Pe Bogdan l-am cunoscut cu toții în pandemie, lângă guvernanți, interpretând mimico-gestual restricțiile asumate de aceștia pentru a traversa criza sanitară. L-am provocat pe Bogdan la un exercițiu prin care să reflecteze la următoarea întrebare: ce i-ai spune unui tânăr surd din România care a picat examenul de Bacalaureat, dar care își dorește foarte mult să meargă la facultate?
„Să nu permită dezamăgirii să-și facă loc în inima lui. Să nu se lase definit de un lucru pe care nu îl reușește la un moment dat, chiar și atunci când se simte pe bună dreptate discriminat. De multe ori, pornind de la un eșec, renunțăm la obiectiv sau o luăm pe un drum al neîncrederii, al așteptărilor minimale atât de la noi cât și de la ceilalți. Niciun elev surd nu trebuie să ajungă în această zonă emoțională”, a spus Bogdan.
Foto: Bogdan Anicescu. Credit: Facebook-ul personal
Acesta spune că sistemul românesc nu oferă șanse egale celor cu deficiențe de auz, iar „Bacalaureatul e o problemă de suprafață, în vreme ce intervențiile majore trebuie să se realizeze la nivelul fundației învățământului pentru cei fără auz.”
„Am cunoscut tineri surzi care au dat bacul de 4-5 ori până când au reușit ceea ce părea imposibil. Locul unde vrem să ajungem s-ar putea să fie mai departe, dar nu dincolo de posibilitățile noastre. Ar trebui să fie așa? Ar trebui să avem asemenea bariere, asemenea diferențe din start?”
Salută totuși Legea 27 adoptată în 2020 care recunoaște oficial limba semnelor ca limbă maternă a comunității surzilor, dar ar fi necesar un proiect național cu investiții serioase în educația acestor copii. „Îmi păstrez optimismul, raportându-mă la progresele ultimilor ani și sper că orice tânăr cu deficiențe de auz să simtă că, în ciuda acestor nedreptăți, are în continuare mingea la el în teren și poate fi un adult realizat și fericit, câtă vreme se cunoaște suficient de bine pe el însuși și nu se lasă doborât de obstacole”.
Marinela Axinte și Cosmin Costache au oferit o analiză profundă a sistemului, făcută din interior, și au venit și cu propunerile lor cu privire la îmbunătățirea școlilor speciale.
Școala9: Se vorbește intens despre o reformă a educației. Care ar trebui să fie zonele de reformă privind educația copiilor cu deficiențe, în general, cu deficiențe de auz, în particular?
Cosmin Costache: Reforma educației copiilor cu deficiențe de auz trebuie să aibă în vedere în mod imperios curriculumul, programele școlare, modalitatea de susținere a examenelor naționale, planurile-cadru de învățământ. Absolvenţii şcolilor speciale pentru deficienţe senzoriale susţin examenele naționale în aceleași condiții cu elevii absolvenți ai învățământului de masă.
În vederea respectării egalității de șanse, elevii cu CES beneficiază de o serie de drepturi suplimentare referitoare la crearea de accesibilităţi necesare susţinerii examenului în condiții optime (prelungirea duratei timpului de examen cu până la 2 ore, interpret în LMG (limbaj mimico-gestual) pentru elevii cu deficiențe de auz, multiplicarea subiectelor cu caractere mari sau subiect în limbajul Braille pentru cei cu deficienţe de vedere, persoana care scrie după dictarea elevului pentru cei cu tulburări de învățare-disgrafie, dislexie, discalculie ș.a.). Dar adaptarea procedurilor de examen în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței nu este suficientă pentru promovarea acestor examene naționale.
De exemplu, pentru elevii cu deficiențe de auz, este imperios necesar ca acestora să li se formuleze subiectele (aceleași de la nivel național) de către cadre didactice calificate în psihopedagogie specială și cunoscători de limbaj mimico-gestual astfel încât formularea subiectelor să fie în concordanță cognitivă cu vocabularul, topica, gramatica deținute de un elev cu deficiență de auz.
De asemenea, ar trebui ca fiecare elev deficient de auz, candidat la examenele naționale, să beneficieze de câte un interpret în LMG tête-à-tête care să transpună în LMG cerințele subiectelor și care să transcrie rezolvările transmise de elev.
Un alt aspect foarte important care ar trebui să vizeze reforma în educație pentru copiii deficienți de auz îl reprezintă planurile-cadru, recalibrarea lor, în sensul în care elevii cu deficiență de auz ar trebui să beneficieze de mai multe ore de curs din discipline care le dezvoltă competențe, atitudini și comportamente, abilități de viață, de lucru manual, artistice, de calificare profesională.
Cum lucrează educatorii pentru a-i sprijini pe acești copii speciali pentru examenele naționale? Ce impact au aceste borne în viața lor, cum decurge procesul de tranziție de la un tip de învățământ la altul (de exemplu, de la gimnaziu la liceu)?
Foto: Cosmin Costache
Marinela Axinte: Aproape toate școlile speciale din țara noastră au clase integrate începând de la grădiniță până la învățământ profesional, unele au chiar și liceu tehnologic. Procesul de tranziție cel mai greu de parcurs este de la învățământul special la integrarea în societate și pe piața muncii. Cei mai mulți dintre elevii surzi pleacă cu bagajul de cunoștințe lingvistice de limbă română la nivelul celor din clasa a III-a. Unii dintre ei rămân la același stadiu lingvistic pe care l-au dobândit anterior finalizării unui ciclu școlar.
Din nefericire, se menține de mulți ani un număr considerabil de mic de elevi care au reușit să ia examenul de bacalaureat. Subiectele de la examen sunt aceleași pentru toți indiferent dacă unii dintre ei au urmat programa școlară adaptată.
În timpul pandemiei, sistemul de învățământ s-a digitalizat brusc; de multe ori, fără pârghii instituționale viabile. Care au fost obstacolele cu care v-ați confruntat? Ce ar fi trebuit să facă Ministerul și nu a făcut?
Marinela Axinte: Chiar dacă pandemia ne afectează pe mulți dintre noi, a scos în evidență distorsiunile cauzate de imperfecțiunile sistemului online care necesită regândirea procesului de învățământ ce include nu numai transmiterea de cunoștințe ci și întregul sistem de acțiuni și operații derulate de cadrul didactic pentru a proiecta și desfășura lecția.
Copiii neavând simțul auditiv intact și-au dezvoltat alte abilități folosindu-se în cea mai mare parte a timpului de percepția vizuală. Labiolectura fără minimul de sprijin senzorial se desfășoară cu dificultăți deoarece foarte multe cuvinte pot fi asemănătoare sau pot să nu aibă sens pentru copil. Un singur cuvânt înțeles greșit poate schimba sensul contextual. În loc să învețe lecția propriu-zisă petrece un timp considerabil pentru codificarea și decodificarea informațiilor bazându-se pe intuiție. De multe ori rezultatele evaluării nu au fost cele scontate.
Copiii prezintă lacune mari neputând crea corelații între cunoștințele existente și cele noi. Pentru a-și putea dezvolta achizițiile cognitive au nevoie să li se predea pe limba lor. Limba semnelor este percepută vizual apoi transmisă prin gesturi în comparație cu limba vorbită care folosește canalul auditiv-vocal. În esență, cel mai important mijloc în desfășurarea procesului educaţional indiferent de conţinuturi, niveluri sau forme este comunicarea didactică. Învățământul special se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și este organizat în funcție de tipul de deficiență – mentală, vizuală, auditivă, motorie, asociată. Prin urmare aceste unități de școală specială oferă modalități diferite de instruire, tipuri diferite de servicii de intervenție specifice pentru fiecare categorie de copii. La copiii nevăzători, se pune accent pe instruirea folosind mecanismele de compensare, în acest caz, auzul este punctul forte al lor. În schimb, la copiii surzi, vederea le este exploatată la maxim, intenționat sau nu.
În prezent „școala pentru surzi” sau „școala pentru hipoacuzici”, denumirea instituțiilor căpătată încă din 1924 prin Legea Învățământului special și normal, nu mai funcționează exclusiv pentru copiii cu deficiențe de auz și vorbire transformându-se în „liceu tehnologic special” pentru toți copiii indiferent de tipul de deficiență pe care îl au. În acest fel au apărut bariere în relațiile interumane, copiii surzi nemaigăsindu-și locul printre colegii care au cu totul altă dizabilitate, cu care nu au în comun nici cultura, nici limba gestuală.
Cosmin Costache: Obstacolele cu care ne-am confruntat în cazul educației online au fost atât de natură logistică, cât și umană:
- pregătirea insuficientă sau chiar inexistentă în domeniul informaticii și tehnologiei a cadrelor didactice;
- lipsa ofertei de cursuri/ programe de învățare gratuite și formale în domeniul informaticii și tehnologiei pentru cadrele didactice;
- lipsa dispozitivelor electronice la unele dintre cadrele didactice și la o parte dintre elevii cu deficiențe de auz, mai ales a celor din mediul rural;
- dificultăți în suportul unora dintre elevi de către părinți (în special ai elevilor de la nivel primar, unde copiii nu au fost suficient de autonomi încât să se poată descurca singuri);
- lipsa materialelor didactice în format digital.
Ministerul ar fi trebuit sa asigure o bază de resurse digitale accesibile elevilor cu deficiențe de auz. Pentru acești elevi sunt necesare materiale concrete, vizuale, adaptate nevoilor lor de învățare.
Mulți politicieni vorbesc despre educație incluzivă - un concept abstract, care a tranzitat ca un fir roșu bunele intenții ale decidenților. Aș dori să spuneți cititorilor Școala9 dacă sistemul de învățământ românesc este cu adevărat incluziv. Care sunt măsurile urgente care trebuie asumate ferm pentru a garanta școlarizarea în bune condiții a tuturor copiilor?
Marinela Axinte: Conceptul de educație incluzivă este o idee care merită o atenție sporită în dezvoltarea de politici educaționale prin identificarea și eliminarea barierelor de orice fel și prin oferirea unei palete largi de servicii de calitate adecvate nevoilor fiecărui copil în parte. A accesa și a utiliza tehnologii și dispozitive asistive sunt condiții incontestabile ale unei incluziuni reale. Este un avantaj real apariția noilor tehnologii precum dispozitive de transcriere vocală de exemplu.
Dispozitivele intermediare care ar ajuta copilul cu deficiență de auz să asculte doar ce dictează profesorul există pe piață de mulți ani dar, din nefericire, sistemul de învățământ românesc este departe de a fi un model de educație incluzivă la nivel de Uniunea Europeană.
Dragii cititori Școala9, este foarte important să vă implicați efectiv în interacțiunea directă cu colegii așa-ziși „speciali”. Și ei sunt la fel ca voi, niște ființe sociale, au aceleaşi aspiraţii interioare, aceleaşi temeri, aceleaşi simţiri, trăiri şi nevoi.
Ca toți ceilalți, de altfel, aceștia preferă să vă concentrați pe abilități, pe ceea ce au mai bun, nu pe dizabilități, pe ceea ce nu pot să facă. Comunicați cu ei, îi invitați să lucrați împreună în echipă ca și cum ați face cu oricine altcineva, nu îi lăsați pe dinafară doar pentru că se simt stânjeniți ori vă este teamă că s-ar simți astfel.
Dacă întâlniți din întâmplare pe stradă câteva persoane care comunică gestual zâmbiți-le. Considerați acest mod al comunicării doar diferit ca și cum ar proveni din alte țări. Nu vă sfiiți să explorați lumea semnelor, să învățați câte ceva din Limba semnelor. Diversitatea și multiculturalitatea aduc mult mai multe beneficii decât provocări și pot contribui la dezvoltarea competențelor de comunicare, a aptitudinilor și la conturarea personalității prin unicitate.
Cosmin Costache: Câteva dintre aceste măsuri ar putea fi:
- furnizarea de cursuri/ programe de perfecționare de psihopedagogie specială pentru cadrele didactice din şcolile de masă;
- servicii de sprijin individualizate, eficiente și adaptate fiecărui tip de dizabilitate (deficiență de vedere, deficiență de auz, tulburări din spectrul autist, tulburări specifice de învățare etc.);
- completarea competențelor și abilităților tuturor cadrelor didactice prin formare iniţială şi continuă în domeniul educaţiei speciale;
- reducerea numărului de elevi din clase;
- o educație corespunzătoare în sensul informării, consilierii elevilor, cadrelor didactice, părinților în ceea ce privește acceptarea diversității, toleranța, reducerea violenței școlare și bullying-ului;
- creșterea numărului profesorilor de sprijin/itineranţi din școlile de masă (până la raportul de 1 la 1);
- un curriculum flexibil care să permită adaptările curriculare, metodologie specifică diferitelor tipuri şi grade de deficienţă, care să ofere posibilitatea de adaptare la nevoile fiecărui copil;
- materiale didactice individualizate, adaptate la nevoile de învăţare şi dezvoltare ale elevilor;
- specialişti în diferite domenii: sprijin în învăţare, terapii specifice de compensare şi recuperare la nivel primar, gimnazial, liceal, profesional;
- consiliere şcolară şi a familiei;
- dezvoltare profesională și personală pentru toate cadrele didactice.
Dincolo de planuri integrate, avem nevoie de resurse. Care ar fi resursele pe care le-ați lista fie primarului unei comune, fie ministrului Educației pentru a sprijini copiii cu deficiențe de auz să meargă la școală?
Marinela Axinte: Limba semnelor trebuie să fie o prioritate în orice demers al dezvoltării unui curriculum școlar centrat pe elev, pe nevoile și particularitățile sale. Deoarece surzii utilizează 2 limbi dintre care Limba semnelor pentru socializare și limba română pentru comunicarea cu oameni auzitori, bilingvismul este o abordare adecvată pentru copiii surzi în procesul educațional. Prin urmare, dacă nu sunt explorate modele și procese de educație bazate pe semnificații culturale se poate explica involuția ulterioară a persoanelor surde pe planurile personale și profesionale.
Cu sprijinul financiar pentru resurse materiale precum manuale școlare adecvate, tehnologii asistive, pentru resurse umane precum formarea profesională permanentă a personalului școlar implicit și a interpreților educaționali, este mult mai probabil să se realizeze o incluziune completă a copiilor surzi, viitori adulți, în societatea românească. Decât să fie destinatari pasivi ai sistemului de servicii de ajutor pot deveni cetățeni activi cu care facem schimb de experiențe, abilități sau idei pentru dezvoltarea și bunăstarea societății.
