Adolescentă fiind, pot spune că ador cititul, dar pasiunea asta s-a dezvoltat în timp. Până în clasa a 5-a urma să citesc, mi se părea plictisitor, era mai important și mult mai distractiv să ies afară să mă joc „rațele și vânătorii” cu ceilalți copii. Însă, în clasa a 5-a, profesoara noastră de română ne aducea în fiecare lună cărți de la editura Arthur și am zis să le acord și eu o șansă.
Astfel, prima carte citită de mine a fost „Danny, campionul lumii”, de Roald Dahl. O carte scurtă, de 200 și ceva de pagini, cu scris foarte mare și multe ilustrații, dar nu conta, eram mândră de mine că citisem în sfârșit o carte cap coadă, fără să mă plictisesc. După, am citit „Elias și spioana cărturarilor”, cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de literatură. Avea tot ce îmi puteam dori, acțiune, dragoste, dramă, mister, absolut tot. Eram atât de entuziasmată încât am citit în continuu până am terminat-o. Atunci mi-am dat seama că asta este una dintre pasiunile mele și că nu mă voi plictisi vreodată de citit.
„Cum îmi fac copilul să citească?” Pentru părinții care au dilema asta mi-am consultat colegele, Diana și Denisa, elevi în clasa a XI-a, de asemenea pasionate de lectură.
„Iubesc libertatea pe care mi-o oferă cititul și cunoștințele pe care mi le fac, iar aici nu mă refer doar la cunoștințele intelectuale, ci la oamenii pe care îi întâlneam atunci când mă puneam în locul personajelor. Am cunoscut personaje ce au trăit acum zeci sau poate chiar sute de ani, personaje din alte țări, care m-au făcut practic să trăiesc odată cu ele acțiunile”, spune Denisa.
Ce au citit în ultimul timp?
„«Quo vadis», de Henryk Sienkiewicz; am mai citit și o carte foarte interesantă despre memoriile unui neurochirurg, se numea «Să nu faci rău», de Henry March, «Cel care mă așteaptă», de Parinoush Saniee și «Nero, domnia Antihristului», scrisă de Max Gallo. Deci, după cum vezi, nu prea o țin cu un gen de carte, pentru că după ce citești o carte de dragoste, parcă ai nevoie de ceva științific, care să te scoată din starea ta de visare”, povestește Diana.
„Câteva din ultimele cărți pe care le-am citit sunt din sfere total diferite și mă refer aici la «Gânduri pentru vremuri grele», de Regina Maria, «Povestea unui orfan», de Pam Jenoff care face referire la viața din Holocaust și «Heart Bones», de Colleen Hoover. Încerc să descopăr cât mai multe sfere diferite ale literaturii”, spune și Denisa.
Pasiunea pentru citit a fetelor, ca și în cazul meu, nu a fost prezentă dintotdeauna. Aceasta a apărut imediat cu înaintarea în vârstă, când s-au lăsat influențate de cei din jur.
„Nu mă pot lăuda, spunând că am citit dintotdeauna. Am urât lectura până în clasa a 5-a, pentru că nu-mi plăcea să citesc, eu eram un copil hiperactiv, cititul presupunea pasivitate, să stau pe canapea, să citesc, mereu mă lua somnul și niciodată nu reușeam să termin o carte. Motivul pentru care m-am apucat de citit este că în jurul meu se vorbea mereu despre cărți, iar eu eram singura care nu avea habar”, este experiența Dianei.
„Nu am început de mică să citesc, am descoperit această pasiune mai târziu, când prin jurul meu circula o carte foarte mult «Absolut tot», de Nicola Yoon, ce m-a făcut să iubesc cititul prin acțiunile și personajele care au fost descrise în ea”, recunoaște Denisa.
Un truc pentru lectură
Adevărul este că toate am început să citim fie datorită anturajului, fie că un profesor „ne-a păcălit”. De exemplu, cu Diana a funcționat tehnica profesoarei ei de română care nu le-a băgat pe gât o carte dintr-o dată. Ci pe etape. Așa s-a întâmplat cu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu.
„Nu ne-a impus să o citim într-o perioadă de timp, adică de vineri până luni, ne-a spus să citim de vineri până luni primele 3 sau 4 capitole. După, de luni până miercuri următoarele nu știu câte capitole și tot așa. Am avut surpriza să văd că la final mai mult de trei sferturi de clasă chiar citise cartea, pentru că nu se simțeau atât de presați de timp și atât de plictisiți.”
Dramaturgul român Mihail Drumeș a fost cel ce s-a regăsit în preferințele ambelor fete atunci când le-am întrebat ce cărți ar recomanda, cu titluri precum „Invitație la vals” și „Scrisoare de dragoste”.
Alte recomandări au fost:
- „Când greierii plâng”, de Charles Martin
- „Adam și Eva”, de Liviu Rebreanu
- „Pe când eram o operă de artă”, de Eric Emmanuel Schmitt
- „Tatuatorul de la Auschwitz”, de Heather Morris.
Pe lângă literatura în proză, Diana și Denisa au propus și poezia, menționând nume ca Ion Minulescu, Ana Blandiana și Iv cel Naiv.
„La capitolul poeți, nu o să menționez Eminescu, Goga, Stănescu sau Bacovia, pe care oricum lumea îi are în programa de la bac, aș vrea să-l menționez pe Ion Minulescu, de care nu multă lume știe, dar care are niște poezii minunate, preferatele mele fiind de la el. Și mai este Iv cel Naiv, care chiar scrie bine, este contemporan și chiar scrie bine! Sunt poezii așa mai gingașe pe care eu le folosesc de obicei când vreau să declar ceva, respect, admirație, iubire...”, mărturisește Diana.
În final, am vrut să aflu părerea lor despre lecturile pentru școală, mai exact despre programa de la Bac și dacă este necesară o actualizare.
„Se pune în continuare exagerat de mult accentul pe aceleași cărți care plac oamenilor de generații și generații și nu atragem atât de mult atenția, nu aruncăm atât de mult privirea asupra cărților care sunt frumoase, contemporane și care sunt publicate de scriitori pe care îi putem întâlni pe stradă așa cum îi întâlneau unii pe Sadoveanu sau Eminescu”, susține Denisa.
„Sincer, programa de la Bac e puțin cam învechită. Sunt și opere frumoase, dar parcă prea ne limităm așa și vrem să păstrăm o tradiție care nici măcar nu-i tradiție, să dăm la Bac «Ion» sau «Moara cu noroc». Nu spun că nu e bine să cunoaștem operele astea, doar că sunt atât de multe cărți frumoase pe placul elevilor, pe care e păcat să nu le valorificăm”, este părerea Dianei.
