EXTRA Episodul 4: CineHub Tonitza

#1: isopatrusute | #2: Versus Magazine | #3: Lotul Național de Dezbateri | #4: CineHub Tonitza | #5: Homosapiens

După ce zece adolescenți pasionați de film s-au adunat într-un grup de WhatsApp și au decis să facă un club împreună, lucrurile au început să se complice. De la prima proiecție, când abia au primit permisiunea de a intra în școală, și până la ultima, pentru care au fost nevoiți să pregătească totul mult mai repede decât era prevăzut, greutățile nu au încetat să apară. Cum reușește o mână de adolescenți să nu renunțe și să continue să spere că filmul este o formă de artă care și educă publicul, nu doar îl ajută să se relaxeze?

Eli Văduva: Salut, eu sunt Eli Văduva și acesta este „Extra”, un podcast lunar produs de Școala9 despre cât de multe lucruri extra poți face atunci când ești elev. Dacă nu știi ce este Școala9, intră pe școala9.ro. Acolo vei găsi povești documentate cu grijă despre școală în care profesorii, părinții, dar și elevii se pot regăsi. 

Teodor Niculae: În 4 ani de liceu de arte plastice nimeni nu vorbește de film, ca fiind o artă. Nu știu ce cred băieții ăștia, dar…

Silvia Niculae: Adică eu habar n-aveam din cine îmi va fi compusă echipa asta pe care va trebui să o îndrum.

Ioana Pătrașcu: Și ne-au spus ceva de genul: că uite, continuați până ne gândim noi dacă vă închidem.

(Discuție la telefon)

Silvia Niculae: Doamne, Ioana, efectiv îmi vine să plâng la câte chestii am de făcut. 

Ioana Pătrașcu: Da, știu.

Silvia Niculae: Deci o să dau mail-urile. Deja am făcut postare pe Facebook. Dar trebuie să schimbăm grafica urgent și noi acasă avem un singur calculator.

Ioana Pătrașcu: Am schimbat-o eu.

Silvia Niculae: Ai schimbat tu grafica?

Ioana Pătrașcu: Acum e gata. Da.

Silvia Niculae: Doamne, perfect. Trimite-mi și cover-ul și afișul, efectiv.

Ioana Pătrașcu: Afișul? Ok.

Silvia Niculae: Și cover-ul neapărat. Trimite-mi-l urgent. Doamne, Ioana, ești un înger.

Ioana Pătrașcu: Bine, pa. 

Eli Văduva: Suntem pe 29 mai. Ascultăm o conversație pe care Silvia, o adolescentă de clasa a XII-a, o are cu Ioana, elevă într-a X-a. Amândouă fac parte din CineHub Tonitza, un club de film din Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București care a fost înființat acum mai puțin de un an. Motivul pentru care Silvia mai are puțin și plânge este că expoziția pe care o plănuise inițial împreună cu clubul pe 31 mai a fost mutată într-o altă zi. Și nu în oricare altă zi, ci pe 30 mai. Asta însemna că aveau mai puțin de 48 de ore să monteze expoziția și să găsească proiector și boxe pentru filmul pe care voiau să-l proiecteze la final. Dar ca să înțelegem cum a ajuns Silvia să dea disperată zeci de telefoane pe 29 mai, trebuie să ne întoarcem în timp. Mai exact la începutul clasei a XII-a, în toamna lui 2018. 

Teodor Niculae: Nu știu, cel puțin pentru mine, când am început să mă gândesc să fac un club de film, au fost doi factori. Primul a fost că în 4 ani de liceu de arte plastice nimeni nu vorbește de fim, ca fiind o artă, nu știu ce cred băieții ăștia, dar...cred că o fi încă propagandă, nu știu ce s-or fi obișnuit. S-or fi obișnuit că e doar așa, la mișto. La film te uiți ca să te relaxezi, nu ca să înveți ceva. Și al doilea a fost după tabăra de documentare creativă de la Anina cu One World Romania. Am aflat că Jo, unul dintre coordonatori, mi-a zis uite, noi avem programul ăsta și dacă aveți un laptop și un proiector, noi vă dăm filme și puteți să faceți o proiecție lunară. Dar trebuie semnate niște acte.

Eli Văduva: El este Teodor și a terminat clasa a XII-a în Tonitza. Deși a fost foarte entuziasmat la început de gândul că o să pună pe picioare un club de film, teancul de acte pe care trebuia să îl pregătească, de la procese verbale, liste și până la rapoarte, l-a descurajat. Își amintește că nu-și mai dorea atât de mult să încerce să aducă filme în școala lui, pentru că totul devenea mult mai greu de dus.

Teodor Niculae: Și Alexandra, care a auzit de ideea asta a mea, care era a X-a, nu?

Silvia Niculae: Da, da, da.

Teodor Niculae: La momentul respectiv. A venit la mine și mi-a zis: „Te-am auzit că vrei să faci clubul ăsta.” Și mi-a redat, așa, speranța și ne-am apucat să facem acte, am alergat și până la urmă am reușit să facem.

Eli Văduva: Așa a pornit clubul de film la drum, iar Teodor s-a trezit că era administratorul unui grup de WhatsApp de peste zece persoane. Zece colegi despre care nu știa înainte de asta că-și doreau să vadă filme și să învețe din ele. Exact așa cum își dorea și el. 

Ioana Pătrașcu: Eu nu știu ce-i cu mine, cum am ajuns acolo. Adică eu prima oară am aflat de posibilitatea unei prezențe de club de film de la Sahia, când au venit și ne-au prezentat niște proiecții și ne-au spus că uite, am vrea să facem un club de film aici. Și a venit o fată la mine, Alexandra, pe care nu știu de unde mă cunoștea, de unde știa că eu aș vrea, și pur și simplu mi-a cerut numărul de telefon și m-a băgat într-un grup de WhatsApp și m-am trezit făcând asta până acum.

Eli Văduva: Ea e Ioana și era clasa a X-a când s-a trezit în clubul de film, lucru care simte că a crescut-o mai mult decât a făcut școala. Și-a dorit întotdeauna să facă parte dintr-un club de elevi, în care să învețe despre munca în echipă, despre solidaritate și despre prietenie. Știe că dacă nu ar fi făcut parte din CineHub, probabil tot ar fi încercat să găsească un club. Teodor, care inițiase clubul, simțea că nu era destul de inspirațional și vocal pentru a fi un lider bun așa că a scos-o pe Silvia, iubita lui, în oraș, și i-a spus că are o surpriză pentru ea.  

Silvia Niculae: Eu nu știam de clubul ăsta de film. Mi-a zis Teodor la un moment dat, eram în mașină și îmi spune el: „Silvia, uite, eu am o surpriză pentru tine, dar nu ți-o spun.” Și am tras de el până ce mi-a spus-o.

Teodor Niculae: I-am zis „nu vrei să fii tu președintele clubului?” Ea e foarte empowering, așa. Eu sunt mai hmm... pe mine cad toate, dar ea e mai empowering. În mine se lovesc lucrurile și după aia ea le ia și le adună frumos.

Eli Văduva: Silvia a acceptat, chiar dacă nu-i cunoștea pe oamenii din club, pentru că...

Teodor Niculae: Să zicem că Silvia ar fi... e foarte legată de film și voiam să găsesc o modalitate prin care să o țin aproape de film și m-am gândit că asta ar fi cea mai bună modalitate.

Silvia Niculae: Eu pasiunea asta pentru film, cumva, mi-am descoperit-o foarte târziu. Printr-a XI-a, cumva, am realizat că eu vreau să fac film în viață și a fost, așa, ca un fel de revelație pentru mine, dar a fost o revelație foarte târzie, pentru că începusem meditațiile pentru admitere la arhitectură și toate cele. După aia am început să mă interesez unde aș vrea să dau la film. Am realizat că aș vrea să dau la film în Italia, în Roma.

Eli Văduva: Dar și-a dat seama că nu se poate înscrie, pentru că avea nevoie de diploma de Bacalaureat și încă nu dăduse examenele. Din cauza asta, Silvia a suferit foarte mult și a hotărât să dea la facultatea de arhitectură, iar la masterat să plece să studieze film în Italia. Așa a ajuns să fie și ea adăugată în grupul de WhatsApp al clubului de film. 

Silvia Niculae: Eu nu știam cine era echipa. Adică eu am fost băgată în grupul ăla de WhatsApp, cred că printre ultimii.

Teodor Niculae: Nu. Ultima. Îți spun eu sigur. 

Silvia Niculae: Ultima. Adică eu habar n-aveam din cine îmi va fi compusă echipa asta pe care va trebui să o îndrum și m-am trezit așa, efectiv, complet ieșită din context într-un grup de oameni pe care nu-i cunoșteam. Adică pe unii dintre voi nici nu vă văzusem pe holuri sau la baie, unde fetele se machiază. Cumva, trebuia să vă coordonez și a fost, așa, un foarte mare șoc, pentru că trebuia să găsesc o tactică foarte rapidă de implementare a unor idei, cât să meargă pentru toți. Și să meargă pentru toți cât să funcționeze și clubul. Și așa că am început să dau sarcini în cel mai simplu mod posibil. Adică hei, cine poate face un afiș până săptămâna viitoare? Cine poate scrie, nu știu, un proces verbal? Cine poate să mă ajute cu un text pentru Facebook? Chestii d-astea minime. Și am văzut ce funcționează mai bine pe fiecare dintre ei. 

Eli Văduva: Așa au reușit ca la două săptămâni de la formarea cubului să aibă prima proiecție, într-un subsol bine tencuit într-una dintre cele două clădiri din curtea liceului. Subsolul era și sala de consiliu profesoral, așa că le-a fost ușor să găsească în ea un proiector și boxe. Primul film pe care l-au proiectat a fost A Goat for a Vote, un documentar despre cum ne putem înțelege societatea dacă ne uităm la copiii ei. Dar, înainte ca filmul să înceapă să ruleze, membrii clubului s-au trezit că nu pot intra în subsol, pentru că personalul de curățenie nu le dădea cheile. În plus, în încăpere tocmai se făcuse o deratizare, așa că era un miros insuportabil. Așa a ajuns Silvia să sune directorul, care să vorbească cu angajatele de la curățenie, care să îi lase să intre în școală. Au reușit să facă asta și au proiectat filmul pentru 50 de persoane care s-au adunat să-l vadă. 

Teodor Niculae: În parteneriat cu firma de deratizare, că așa mirosea a din ăla de...

Ioana Pătrașcu: Da, mirosea a gândaci.

Teodor Niculae: ...gândaci. 

Eli Văduva: Dar ăsta nu a fost singurul obstacol de care clubul s-a lovit de-a lungul primului an de proiecții. Al doilea film pe care l-au proiectat a fost Basquiat, un film biografic despre viața artistului Jean-Michel Basquiat. Aveau 70 de oameni prezenți, alături de care au stat și la discuții în sesiunea de Q&A care urmează întotdeauna după vizionări.

Ioana Pătrașcu: La un moment dat ne felicitau și profesorii și erau așa fericiți. Până când ne-a scris un personaj, adică o persoană, o recenzie foarte urâtă atunci când am proiectat filmul „Basquiat” și de atunci profesorii nu ne mai susțin și directorul a fost foarte supărat. 

Eli Văduva: Atunci a primit și Silvia un telefon de la director, care i-a spus nervos că a primit un mail despre cum filmul Basquiat ar fi fost nepotrivit pentru un cadru educațional, având în vedere că în film apăreau droguri. Silvia atunci era...

Silvia Niculae: Extrem de panicată, pentru că am fost sunată de director. Noi nu știam de scrisoare. S-a dat scrisoarea, s-au întâlnit directorii ca să discute și cu mai mulți profesori și după aia am fost sunată. Și m-a sunat efectiv directorul, care era extrem de nervos și a zis că a primit scrisoarea asta, e-mail-ul ăsta și că imaginea liceului poate fi degradată și, mă rog, mai multe lucruri - și profesorul de atelier era acolo. Era și mai panicat decât mine. Mi-a explicat că este extrem de... că e o situație foarte aiurea, că cineva a dat un mail, că despre ce film e vorba, ce am făcut noi cu CineHub-ul și am stat așa, eram... și mă panicaseră extrem de tare, pentru că muncisem cu toții. Și știam cât muncisem ca să putem publica, să punem filmele, ca să obținem filmele, ca să avem drepturi de autor, căutând legile, efectiv, ale României, ca să știm că avem drepturi. Că putem să proiectăm filme în scop educațional, mă rog. 

Teodor Niculae: Și asta era a doua proiecție.

Eli Văduva: Directorul le-a cerut un dosar care să conțină lista de filme pe care le proiectaseră până atunci și pe care plănuiau să le proiecteze în continuare, liste cu numele membrilor și cu contactele lor, listele oamenilor care au venit la proiecții și procesele verbale de la fiecare proiecție. Un dosar gros pentru care Teodor a alergat mult timp. 

Ioana Pătrașcu: Și ne-au spus ceva de genul că uite, continuați până ne gândim noi dacă vă închidem. Și nu ne-au mai spus nimic după.

Teodor Niculae: De atunci am stat și ne-am gândit, am mers prin filme, căutam chestiile alea pe IMDB dacă sunt child-friendly sau... pentru că nu ști, te trezești cu un dirctor că zice gata. 

Ioana Pătrașcu: Și la un cadru cu o țigară te trezești că ți s-a spus ceva.

Teodor Niculae: Da, exact. Te trezești că zice gata, voi nu mai faceți clubul de film.

Eli Văduva: Dar CineHub Tonitza a continuat. Membrii au devenit însă mai atenți la filmele pe care le alegeau. Înainte de scandalul despre Basquiat, proiectaseră Call Me by Your Name, o poveste de dragoste între un adolescent și un bărbat matur, pentru a promova toleranța, însă acum se tem să mai încerce să promoveze lucruri cu care școala nu este de acord. Ei visează ca oricine este interesat să învețe despre cinematografie să poată veni la club și să se poată așeza pe scaune. De asta proiecțiile nu sunt deschise doar elevilor de liceu. O dată, își amintesc toți, la unul dintre filme au apărut în public două femei în vârstă. 

Silvia Niculae: Și au plecat cam pe la mijlocul Q&A-ului și eu m-am dus după ele, pentru că nu voiam să ratez chestia asta și voiam să le mulțumesc că au venit, pentru că e un foarte mare lucru să-ți faci curaj, ca un om care a trecut prin anumite experiențe, să vină într-un astfel de cadru, care este de liceeni efectiv. Și am început să vorbesc cu ele și mi-au spus că sunt pensionare și că au văzut evenimentul pe Facebook și că li s-a părut foarte interesant și că au vrut să vină. Efectiv de atunci tot am speranța că o să revină, pentru că noi vrem să facem cinematografia accesibilă tuturor. Noi nu avem neapărat grup țintă liceenii.

Eli Văduva: Pe 29 mai, înapoi în camera Silviei, clubul se lovea de al treilea obstacol. 

Silvia Niculae: Alo, bună ziua. Sunt Silvia Niculae. O să organizăm mâine evenimentul Cinehub, expoziția „Încotro”. Am vorbit cu Antigona despre asta și mi-a spus să vă contactez ca să vă întreb niște lucruri de care am avea nevoie pe partea tehnică. Ideea este că mâine o să avem, pe lângă expoziția, care va fi instalată acolo, o să avem și o proiecție de film din cadrul festivalului, filmul Ce mică-i lumea, care are 83 de minute. Ideea este că pentru proiecția de film noi nu avem nimic și ni s-a spus că putem găsi la dumneavoastră un ecran și un proiector și boxe. Aveți disponibil?

Silvia Niculae: Mi s-a zis că aveți un televizor acolo. Poate fi folosit?

Eli Văduva: Pentru că vizita Papei Francisc în România începea pe 31 mai, iar Muzeul Național de Artă Contemporană, locul unde clubul urma să aibă o expoziție cu lucrări ale tinerilor de peste tot din țară în aceeași zi, a anunțat că se va închide pe durata vizitei, membrii au fost nevoiți să construiască totul pe 30 mai, cu o zi mai devreme. 

Silvia Niculae: Noi am ținut încheierea festivalul AdDOC, care a fost un festival de film documentar care a avut loc în toate liceele din țară, mă rog în toate liceele...

Teodor Niculae: Nu în toate. În 30...

Silvia Niculae: Peste 30 de licee din țară, care a fost organizat de One World Romania: La Școală. Și noi am găzduit închiderea festivalului, când a trebuit să mutăm data cu o zi înainte, în condițiile în care deadline-ul fusese în ziua respectivă de trimitere a lucrărilor. 

Ioana Pătrașcu: Groaznic.

Silvia Niculae: Da. A fost efectiv un carusel de stres.

Eli Văduva: Pe lângă faptul că a fost nevoită să sune o mulțime de oameni și să se asigure că expoziția va avea loc, Silvia a trebuit să mai facă un lucru dificil.

Silvia Niculae: Am avut de ales între două chestii. Ori ajung la bal la timp, adică la 7 când începea balul, ori să ajung mai târziu, pentru că la 7 începea expoziția noastră. Și am tot stat așa să cântăresc lucrurile și am stat să mă gândesc de câte baluri voi mai avea eu parte în viața asta cu oamenii pe care i-am avut alături timp de 4 ani și de câte expoziții cu CineHub o să mai am eu parte în calitatea de, nu știu, președinte, coordonator. Și am stat să mă gândesc ce e mai important pentru mine și am realizat că CineHub și așa că aproape îmi ratam balul de tot, pentru că eram extrem de stresată. Am fost machiată în spatele ecranului proiector de către Mara cu bliț. 

Eli Văduva: După expoziția care a ieșit în cele din urmă bine, au proiectat filmul Ce mică-i lumea, iar la final, Teodor a rugat-o pe Ioana să spună câteva cuvinte, înainte ca el și Silvia să plece spre bal. Era deja ora 10. 

Teodor Niculae: Acolo Ioana a zis o chestie foarte frumoasă, care mie mi-a plăcut la sfârșit. Și o să o zic aici. A zis că faptul că sunteți aici, referindu-se la oamenii de acolo, care erau ceva, ne face pe noi să ne trezim mâine dimineață fericiți că am făcut ce trebuie bine.

Eli Văduva: Silvia și Teodor au ajuns la 11 la bal, unde s-au acomodat mai greu la început, dar apoi au început să danseze împreună cu ceilalți și să uite că au întârziat patru ore la ultima petrecere cu toți colegii de școală. 

Anul acesta, Silvia și Teodor o să plece la facultate și o să lase clubul pe mâinile colegilor mai mici, lucru care se simte diferit pentru fiecare dintre ei. 

Silvia Niculae: Eu am intrat în depresie când am terminat liceul. Cred că chiar din cauza asta. Adică nu neapărat din cauza faptului că termin liceul, patru ani din viață, oameni, nu. Din cauza faptului că efectiv nu o să mai fiu atât de implicată în CineHub. Adică e o gaură foarte mare în sufletul meu acum, pentru că sunt niște oameni de care m-am legat foarte tare. Foarte tare. Adică efectiv e ca o familie. Îți vezi rudele crescând.

Teodor Niculae: E greu, e greu, dar oarecum e frumos, că... mă bucur că...

Silvia Niculae: Eu abia am povestit cât de greu îmi e și cum am intrat în depresie și tu ești ceva gen: „e frumos”.

Teodor Niculae: Nu, e frumos, pentru că știu că munca mea acolo s-a terminat. Știu că o să vină alții care o să facă ce m-am chinuit eu să fac. E ca în familie. E ca și când i-ai lăsa ceva lui frati-tu, să zic. Na. Chiar dacă o să mai greșească, chiar dacă o să mai... unele lucruri o să le facă mai bine. Știi că măcar ai avut și tu acolo un 10% din formarea lui și că ai reușit să faci ceva cu clubul.

Eli Văduva: Silvia știe că nu o să poată sta deoparte de club, chiar dacă în locul ei Miruna, o colegă din CineHub, va deține titlul de președinte. Știe și că arhitectura o să o țină mai ocupată decât și-ar dori, dar nu vrea să lipsească de la nicio proiecție. Și ea și Teodor sunt mândri că fiecare membru al clubului a reușit să-și construiască un portofoliu de afișe pe care le-au lucrat pentru proiecții, că așa au reușit să exerseze mai mult decât o făceau în timpul orelor de grafică. 

Tot împreună speră să transforme CineHub în ceva mai mult decât un club de film dintr-un subsol de la un liceu de arte. Ar vrea ca CineHub să devină o caravană care să le vorbească tinerilor din toată țara despre cinematografie și cum poate ea contribui la înțelegerea lumii în care trăim. Își doresc să ajungă în orașele unde nu există un cinematograf și unde oamenii nu au intrat în contact cu filmele care nu există doar pentru relaxare.

Deocamdată, însă, vor să vadă cum va fi primit clubul în noul an școlar de profesori și directori. Ăsta ar fi următorul obstacol pe care clubul trebuie să-l treacă.

Podcastul „Extra” este produs de Școala9, un proiect editorial al DoR și al BRD GROUPE SOCIETE GENERALE. Identitatea vizuală a fost creată de Daniel Lupu, inginer de sunet este Octavian Coman, iar tema muzicală este compusă de Matei Bumbuț.