Prima discuție despre bani cu copiii începe, cel mai probabil, atunci când ei ne cer ceva și noi le răspundem: „nu avem bani”. Pentru copii este greu să înțeleagă acest „nu avem bani”, mai ales dacă suntem într-un supermarket și, după ce le spunem că nu avem bani, continuăm să umplem coșul cu alimente și produse de igienă personală.
Și atunci care este cea mai potrivită abordare? Ideal ar fi ca, atunci când copilul cere ceva ce nu putem să-i oferim, să răspundem „nu avem bani pentru jucării acum, pentru că trebuie să cumpărăm de mâncare, dar...”
După „dar” urmează un plan sau o promisiune, în funcție de valorile familiei voastre: putem pune jumate-jumate/poți trece pe listă pentru Crăciun sau ziua ta/poți lua din economiile tale sau poți economisi pentru asta.
Econom sau cheltuitor?
Odată ce copilul începe să facă economii, putem să identificăm destul de ușor ce tip de personalitate are copilul în relația cu banii. Dacă răspunsul la opțiunea „poți lua din economiile tale” este: „da, acum mergem și luăm banii” sau „îmi dai tu și îți dau acasă”, e clar că are personalitate de cheltuitor. Dacă spune: „ei, lasă, nici măcar nu mi-o doresc așa tare”, e limpede că înclină mai mult spre tipologia de econom.
Modelarea ambelor tipuri de personalități se face discutând despre echilibrul dintre nevoie și dorință. În fond, nu ne dorim să avem nici un copil risipitor, dar nici un copil zgârcit. Banii merită atât economisiți, cât și cheltuiți, dacă știm să ne și bucurăm de foloasele pe care le putem trage de pe urma lor.
Discuțiile despre nevoi versus dorințe pot fi purtate oricând intervine necesitatea de a cumpăra ceva pentru casă sau când copilul vă cere ceva. Nevoie înseamnă să cumperi încălțări noi când cele vechi au rămas mici. Dorință înseamnă să vrei o pereche de încălțări sport dintr-o colecție semnată de o vedetă doar pentru că toți ceilalți colegi au.
Setarea unui obiectiv
Copiii nu economisesc bani pentru zile negre. Poate că unii pun bani deoparte, doar așa, ca să-i aibă. Însă e mai ușor de format un comportament econom dacă își stabilesc un obiectiv, dacă au un scop pentru care economisesc. Fiica mea strânge acum bani pentru o excursie la Londra. Evident că nu va reuși niciodată să plătească integral excursia, dar e bucuroasă că a reușit să strângă în jur de 160 de lire, probabil echivalentul unui singur bilet de avion.
Faptul că are un obiectiv prestabilit a făcut-o mai responsabilă cu banii care i-au intrat pe mână și a cheltuit mult mai puțin decât ar fi făcut-o în mod obișnuit.
Gestionarea unui buget
Deținerea unor sume de bani nu-i face pe copii, în mod automat, să știe cum se gestionează. Atunci când sunt mici, lecțiile despre gestionarea unui buget se pot învăța cel mai bine în vacanță – cu familia sau în tabără. O sumă oferită la începutul concediului, pentru suveniruri și alte mofturi, îi va crea copilului posibilitatea de a învăța diferența dintre gratificarea instantanee și amânarea gratificării. Va cheltui totul în prima zi la tarabele cu chinezării și la bâlci sau va trece în fiecare zi pe lângă tarabe, alegându-și cu atenție pe ce să dea banii? Va da toți banii pe un suvenir în prima zi și apoi se va uita cu jind la altele și va cere mai mulți bani sau va sfârși prin a nu-și mai cumpăra nimic și a pune banii deoparte? Va crește mare și își va gestiona în mod eficient salariul sau va trăi din carduri de credit de la o lună la alta?
Și dacă tot vorbim de creditare...
Sunt creditele un rău necesar sau mai bine ne învățăm copiii să se ferească de ele? Zilele trecute am creditat-o pe fiica mea cu niște bani să-și cumpere o pereche de role aflate la reducere. M-am gândit că tocmai am învățat-o să ia credite sau să apeleze la descoperiri de cont. Așa că am discutat cu ea despre dobânzi și sumele uriașe pe care le returnăm băncii în plus față de ceea ce am împrumutat.
Dacă e vreun lucru asupra căruia sunt mai vehementă acum, acela e să ne învățăm copiii să se ferească de credite. Singurele care sunt un rău necesar sunt cele ipotecare pentru că, într-adevăr, foarte puțină lume își permite să cumpere o locuință cu banii jos. În rest, chiar cred că se poate economisi pentru majoritatea dorințelor noastre, dacă suntem suficient de răbdători și de dispuși să renunțăm la anumite plăceri pentru a atinge marele obiectiv.
Și totuși, de unde au copiii bani?
Majoritatea copiilor nu câștigă bani, deci de unde pot economisi? Fiica mea strânge din următoarele surse: cadouri de la rude cu ocazia sărbătorilor sau a zilei de naștere, bani de la colindat, bani din vânzarea unor haine sau jucării la târguri cu specific sau online, bani din vânzarea mărțișoarelor confecționate de ea, un procent din bursa de merit.
La noi în familie nu este agreată varianta remunerării pentru efectuarea unor treburi domestice. Noi considerăm că fiecare membru al familiei trebuie să-și aducă aportul la bunul mers al gospodăriei și asta implică și treburile casnice, prin urmare nu o plătesc dacă întinde rufele, dă cu aspiratorul sau spală vasele. În alte familii, se procedează așa pentru treburile pe care copilul le face în beneficiul tuturor – de exemplu, face curat în toată casa, nu doar în camera lui.
Nu încurajez recompensarea copilului pentru lucruri precum efectuarea igienei proprii, citirea unor cărți, făcutul lecțiilor sau a curățeniei din propria cameră. Lucrurile care țin de propria persoană trebuie făcute dintr-o motivație intrinsecă și nu pentru una extrinsecă.
În alte familii, copiii primesc alocația lunară de la stat sau au bani de buzunar. Momentan, nu am simțit nevoie de a-i da fiicei mele bani de buzunar, deoarece i-am asigurat pachețel pentru școală, cu tot cu sticlă de apă sau ceva dulce. Însă probabil că va trebui să încep cât de curând să-i ofer și mici sume săptămânale sau lunare, pentru a și le gestiona singură. În fond, nu ai cum să faci copilului educație financiară fără să-i pui la dispoziție și niște finanțe, nu?
În acest scop, m-ar ajuta părerile voastre. De când ați început să dați bani de buzunar, ce sume și la ce vârste și cam ce fac copiii voștri cu acești bani? Ce subiecte legate de educația financiară ați abordat până acum cu ei?
În loc de concluzie
Educația financiară nu ar trebui să se facă (doar) acasă. Deși există, la nivel național, un program de educație financiară avizat de Ministerul Educației, puține școli și cadre didactice sunt interesate să-l implementeze, în cadrul unor ore opționale, în ciuda faptului că manualele și caietele de lucru sunt gratuite.
Alte cărți și resurse care vin în sprijinul părinților:
- Educație financiară. Banii pe înțelesul copiilor, Ligia Goloșoiu
- La ce folosesc banii? Și toate întrebările pe care ți le pui pentru a-I cheltui cu cap, Emmanuel Tredez, editura Niculescu Kids, 2019.
- Școala banilor bine-crescuți, Cristina Andone, editura Univers, 2019
- Mărunțilă și Bancnoțilă, Roxana Bucur
- Bani isteți, copii isteți, Dave Ramsey, Rachel Cruze, editura Publica, 2015
Dacă mai aveți și alte sugestii de cărți sau material care pot fi folosite de părinți de copii pentru a aprofunda subiectul banilor, vă așteptăm cu ele în comentarii.
