Anastasiia Kamenieva va asocia întotdeauna perioada în care a început războiul în Ucraina cu cea a majoratului ei. A descoperit între timp și cum e să ai un loc de muncă, căci s-a angajat într-un ONG care îi sprijină pe ucrainenii refugiați în România. I-a ajutat, de pildă, pe participanții de la Festivalul Ideo Ideis, copii și adolescenți din țara ei natală, să se înțeleagă cu mentorii atelierelor de teatru. Anastasiia locuiește de peste șapte ani în București, unde s-a mutat cu familia după ce Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei. Se exprimă ca o nativă în română și, asemenea celor de vârsta ei, se gândește la facultate și la viitor.
Părinții unei grupe de la Grădinița nr. 18 din Bacău spun că s-au săturat să facă activități de pe fișe și să îi învețe pe copii lor poezii, după instrucțiunile educatoarelor. Vor ca educatorii să facă și întâlniri online cu copiii.
Traducătoarea și scriitoarea britanică Michele Hutchison a scris, împreună cu autoarea americană Rina Mae Acosta, volumul care a uimit și educat sute de mii de părinți din toată lumea. „Cei mai fericiți copii din lume” spune povestea lor, a două mame venite din cultura anglo-saxonă, care s-au trezit într-o societate care își crește copii cu metode care pot părea șocante. Metode care însă dau roade: ani la rând, Olanda, țara unde au ajuns cele două după căsătorie, s-a clasat pe primul loc în lume la starea de bine a copiilor și adolescenților. Am discutat cu Michele Hutchison despre libertățile și provocările educației olandeze, dar și despre ce ar putea face România mai bine să crească copii fericiți.