De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
O familie din Zalău vrea să meargă pe urmele unchiului mort în Al Doilea Război Mondial, în „marea încercuire de la Stalingrad”. Considerată una dintre cele mai sângeroase bătălii, armata română, în alianță cu Germania nazistă, a pierdut atunci zeci de mii de soldați. Înainte de tragedie, Vasile Har, un tânăr, de doar 24 de ani, fusese trimis să repună pe picioare o școală distrusă din satul Chisla-Salieva. Atunci localitatea se afla în Bucovina proaspăt alipită României, astăzi este în Ucraina. Scrisorile tânărului soldat absolvent al școlii de institutori sunt o pagină de istorie a unei comunități care încerca în vremuri grele să reinstaureze unclimat de normalitate și să-și readucă la școală copiii.
„La şcoală, am ştiut să răspund pentru că învăţasem deja aici”. În mijlocul uneia dintre comunitățile vulnerabile din cartierul Fabric din Timișoara, Asociația Merida organizează ateliere educaționale gratuite pentru copii. Ei învață de la engleză la cursuri de gătit, breakdance și gimnastică. Elena Tănase, fondatoarea asociației, crede că educaţia de calitate nu trebuie să fie doar pentru cei care își permit să o plătească.