Pe Daniela Elena Ionele, profesoară la Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” din Agnita, Sibiu, eșecurile au adus-o la catedra de astăzi. A picat admiterea la liceu și apoi la facultatea pe care și-o dorea. Însă nu regretă niciun pas de până acum. Coordonează proiecte Erasmus+ prin care elevii ei au putut să facă practică în Spania și Portugalia, iar anul acesta a devenit Profesor Merito, distincție oferită celor mai creative cadre didactice din țară. Dincolo de cum să lucreze la mașina de cusut, le explică elevilor de la școala profesională a liceului că n-au de ce „să se simtă mici” că învață aici.
Când a devenit profesoară, Camelia Constantea se aștepta să prindă un post într-o școală în oraș. A ajuns la sat, unde nu a găsit „școala bună” la care visa, ci un catalog care se tot împuțina. „Eram total ruptă de realitate”, spune profesoara. După mai bine de 20 de ani de predat în satul Viișoara, azi în fotoliul de director, Camelia nu s-ar mai duce la o școală de la oraș. Am discutat cu cea care în 2024 a câștigat premiul Profesorul Anului din mediul rural la categoria „Prevenirea abandonului școlar”, pentru a vedea ce soluții a identificat ca să-i aducă pe copii în bănci.
Un draft de proiect pentru planurile-cadru (scheletul de materii pe care le învață elevii) a fost publicat la începutul săptămânii de Edupedu. Discuțiile publice au alunecat repede spre ce ore dispar și de ce e important să rămână. La câteva ore după, Ministerul Educației a spus că nu este un document „asumat” și că de fapt, abia se află în procedura de a forma echipele pentru lucrul la alte planuri cadru. Fabiola Hosu, vicepreședintă a Coaliției pentru Educație, s-a uitat cu atenție la propunerile acelui proiect și a extras niște linii pozitive de care specialiștii ar trebui să țină cont atunci când schițează ce materii și câte ore trebuie să aibă în orar un licean.