Când biserica se transformă în școală

În Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Vaideiu se adună la slujbă sâmbătă de sâmbătă opt enoriași, cea mai în vârstă având 88 de ani. Deasupra unui pupitru pentru pastor, pe peretele alb e scris cu litere negre: „Eu vin curând”. După slujbă, enoriașii merg deseori la căminele de bătrâni din zonă ca să le distribuie alimente și vorbe bune.

Lunea, scaunele sunt înlocuite de bănci și sala se transformă în clasă pentru unii dintre cei 90 de elevi.

Ca să ajungi în satul Vaideiu din județul Mureș trebuie să te îndepărtezi de șoseaua care te aduce în comuna Ogra, să te avânți spre dreapta pe un drum neasfaltat și să te bucuri când e soare și noroiul e uscat. Din porumbul care se înalță de-a stânga și de-a dreapta drumului, sar căpriori nepăsători în fața puținelor mașini care urcă spre satul cu 147 de locuitori. Indicatorul care anunță că ai ajuns, a pierdut u-ul din numele localității.

Prima casă pe dreapta e a doamnei Vali, așa cum îi spun toți. Locuiește acolo cu mămica ei, s-o țină Dumnezeu sănătoasă, cum spune doamna Vali. Împreună, cele două au grijă de grădină, de gospodărie, de familiile din zonă care le cer ajutorul, de grădiniță, școală primară și gimnaziu. Gătesc pentru zeci de oameni în sezonul rece, iar vara distribuie conserve și neperisabile.

Vali Bordea e bronzată de la munca în grădină, are sprâncene negre perfect arcuite și ochi albaștri cu o lumină de om mulțumit. Are 50 de ani, dar pare cu cel puțin 10 ani mai tânără, e dreaptă și se mișcă rapid.  

Am ajuns la ea la poartă într-o dimineață de iulie ca să ne arate grădinița, școala primară și gimnazială pe care le-a amenajat din donații în clădirea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și în mai multe containere albastre din curte, acum șapte ani. Vali nu prea dormise cu o noapte în urmă căci exact când să se așeze la masă să mănânce o sunase o familie că li se stricase mașina prin noroaie pe un deal și s-a dus repede să-i ia de acolo. A lăsat și mâncare și somn și a ajuns acasă în miez de noapte. Cam așa e viața ei de când se știe. Nu spune nu, nu închide ochii când cineva are nevoie de ajutor.

Vali s-a născut în Vaideiu, iar când avea șapte luni, tatăl ei care era șofer pe salvare și mama, spălătoreasă la spital, au decis să se mute în Luduș, „ca să aibă copiii școală bună” și să scape de noroiul din Vaideiu prin care oamenii locului se deplasau pe catalige. Nu i-a plăcut niciodată mirosul de spital și n-a avut o viață ușoară, mai ales în tinerețea tatălui pe care acum îl pomenește ca pe un om drept și bun dar care era dependent de alcool și o lovea des pe mămica. Nu a uitat cum se ascundeau în spatele casei, iar ea se ruga la Dumnezeu să se oprească și se liniștea, aproape ca într-o transă. A iubit copiii de când se știe și mereu o ruga pe mama ei să adune orice copil murdar sau necăjit și să-l aducă la ei acasă.

„Acum știu că nu e de ajuns să oferi mâncare sau adăpost. Trebuie să oferi educație”.

Comuna Ogra din care face parte și satul Vaideiu are o rată a sărăciei care atinge aproape jumătate din locuitori. Familiile pentru care doamna Vali și-a dorit să facă o școală în satul natal au probleme nenumărate, de la părinți plecați în străinătate, la violență, copii rămași orfani, copii abandonați în spital, copii care stau în plasament la alte familii, subnutriți, izolați. Îi are pe toți în fotografii în calculatorul școlii, în foldere împărțite pe ani și clase și-i place să le răsfoiască și să le vadă evoluția. „Îți vine să urli când îi vezi. Slabi toți, cu bețe în loc de picioare. Unu i-au murit părinții, altul n-are casă. Alții o băteau și-și băteau joc de mamă până când o plecat și a lăsat copiii singuri și cu 10.000 lei datorie la bar. Cum aș putea să le cer taxă să plătească școala?!” Grădinița și școala ei deservesc astăzi peste 90 de copii. Vali se pune mereu în pielea lor și nu poate niciodată să se supere pe un copil mai agitat, mai neatent și nici pe cei care decid să abandoneze.

„Eu nu cred că aș fi supraviețuit dacă mama m-ar fi părăsit. Am 50 de ani și încă o iubesc pe mama ca atunci când eram mică”

Vali ne descuie grăbită fiecare sală de clasă și ne povestește că a primit recent vizita Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) pentru acreditarea gimnaziului. Aștepta momentul acesta încă din 2012 când a pornit școala pentru copiii din împrejurimi care rămăseseră fără școală în sat și ajungeau greu la cea din Ogra, mai ales iarna sau când ploua. Vara asta, patru copii au terminat clasa a VIII-a la școala din Vaideiu și trei dintre ei vor merge la liceu în Târgu Mureș. Una dintre absolvente e chiar fiica lui Vali, o brunetă cu ochi mari care o ajută uneori să catalogheze cărțile din biblioteca școlii. De la toamnă, școala Soli Deo Gloria (Glorie numai lui Dumnezeu) va primi finanțare pentru fiecare elev de la Ministerul Educației. Dar până atunci, mai pare o veșnicie iar telefonul doamnei Vali sună deseori, căci profesorii și învățătorii care nu și-au mai primit salariile din primăvară ar vrea să știe când vor fi plătiți.

Pereții școlii au la tot pasul afișe cu 12 reguli pe care toți elevii trebuie să le respecte. Prima este: „Îl onorăm pe Dumnezeu”. Misiunea școlii, așa cum apare enunțată și la avizier este să pună accent pe „formarea caracterului, promovarea principiilor morale și dezvoltarea unor obiceiuri de viață sănătoase”.

De afară se aud tunete și pornește o răpăială zdravănă. Vali oprește turul și se uită fericită pe fereastră: „Mulțumim, Doamne. Am așteptat ploaia asta”. 

E aceeași seninătate cu care i-a privit și pe inspectorii ARACIP cu câteva zile în urmă când îi plimbase prin cabinetul medical, clasele, toaletele și cancelaria școlii dar nu putea să le arate bugetul pentru că nu reușea să dea de contabilă. Au stat împreună la masă, au mâncat din legume din grădina ei și Vali le-a spus: „Știu că omenește nu merităm să ne dați acreditarea, dar Dumnezeu face minuni”. Aceeași seninătate cu care s-a apucat de facultate și și-a luat licența de învățător ca să poată fi titular și la nevoie să predea dacă rămâne fără personal. Aceeași încredere nebună cu care a anunțat în 2012 că deschide școală în Vaideiu și când a venit septembrie, încă nu avea nicio clădire, iar pe 15 septembrie la prânz au sosit tirurile care transportau containerele. Sătenii i-au dat dreptate când au văzut că se face într-adevăr școala: „este Dumnezeu, Vali”, i-au spus.

A avut emoții mari atunci, dar nu s-a îndoit că va reuși. „M-am autoeducat să nu mă las copleșită, ca să nu mă blochez. Mă bazez pe Dumnezeu, el a făcut totul”. Știe că unii săteni au fost sceptici la început, că ce poate să facă biserica adventistă sau ce treabă are cu școala, dar s-au convins că totul este pentru copii. Ei au rugat-o să facă și grădiniță, apoi să facă și gimnaziu și Vali i-a ascultat deși donatorii care o susțin au rugat-o să nu se complice, că va fi prea greu, Orice donație vine către școală, Vali o pune la salariile profesorilor, face plinul la microbuzul cu care împarte mâncare și cu care aduce copii din satele învecinate, repară ce e de reparat și cumpără fructe. Nu-și oprește nimic pentru ea și nu-i pare rău.

De când l-a descoperit pe Dumnezeu prin Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Vali nu se mai teme de nimic. „Nu mă poate opri nimic, doar să mor”. Era clasa a X-a când a aflat despre această biserică de la o mătușă cu care s-a dus la o slujbă la Mediaș și a decis să se boteze deși până atunci disprețuia celelalte culte. Era înainte de 1989 când era ilegal să tipărești în mai multe exemplare iar Vali și-a luat o mașină de scris cu care scria în șapte exemplare pasaje din Biblie, lega cărți broșate, tăia cu ghilotina și punea aracet. Familia ei e a fost extrem de dezamăgită când a decis să renunțe la școală pentru că în comunism școala era obligatorie și sâmbăta, adică exact când se desfășurau și slujbele bisericii adventiste. Vali spune că adora matematica și visa să se facă cercetător, dar Dumnezeu a fost mai important. „Și acum am impresia că nu știu ce mănânc când fac matematică. Mă umplu de endorfine”. După revoluție, Vali a fost voluntar la Crucea Roșie, apoi a lucrat într-un spital ca îngrijitor la curățenie. Prin departamentul de educație al Bisericii Adventiste a reușit ulterior să se înscrie la seral la liceu și să-și ia bacalaureatul. În 1997 a înființat în Vaideiu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și a ținut mereu în gând speranța că va face într-o zi și o școală. După ce în 2011 s-au închis trei școli din zonă, Vali a început să caute donații și susținători pentru viitoarea școală Soli Deo Gloria. Sora ei mai mare, care locuiește în Germania, despre care povestește că în copilărie stătea cu vaca pe șanț și scria poezii, a făcut un credit de 33.000 de euro și i-a trimis banii pentru achiziționarea containerelor. Apoi au curs donațiile de bani, cărți, mobilier, jucării pentru grădiniță, calculatoare, imprimante.

Vali spune că e o luptă să se împartă între dragostea pentru fiica ei și școala și comunitatea care-i cer tot. „Am multe puncte slabe și ăsta e unul dintre ele”. Nu i-a fost ușor nici când a văzut rezultatele la evaluarea națională pe care le-au obținut cei trei absolvenți de la Vaideiu: 5,15, 3,77 și 2,87. Știe însă că au avut emoții mari, că știau să facă mult mai mult de atât și că la școală, când au rezolvat împreună subiectele au făcut de note mult mai mari.

Rezultatele la evaluare nu sunt însă diferite de școala din Ogra până la care ar fi trebuit să facă naveta și copiii din Vaideiu, unde notele variază între 1 și 4.22. Vali își dorește mai mult de la școala și copiii ei dar nu are cum să facă abstracție de sărăcia și problemele complexe cu care se confruntă. Așa că oferă ceva ce alte școli din România nu reușesc: un spațiu sigur în care nu ești judecat dacă ești murdar, dacă nu știi, dacă ești obosit de muncă și ai vrea să dormi, dacă simți să plângi întruna pentru că ești singur sau pentru că ai fost lovit. Asta e cerința cea mai importantă pe care Vali o are de la educatoare și profesori: să nu excludă pe nimeni, să lucreze pas cu pas cunoscând copiii. Să-i iubească.

Până la toamnă, Vali trebuie să aducă profesori de sport și de română, să facă rost de bani cu care să plătească salariile restante și să spere că, o dată cu finanțarea de la Minister nu va mai rămâne în urmă cu plățile. O să înceapă anul școlar cu peste 90 de copii, mulți pentru spațiul pe care îl are acum și ar vrea să mai construiască un corp. Crede că ar putea fi posibil să reușească și asta până în septembrie, căci multe firme din Târgu Mureș au auzit de școala ei și au încredere să doneze. Iar dacă n-o să reușească, tot o să fie bine, căci „rămânem uniți în greutățile noastre”.