Săptămâna trecută, Comisia de învățământ din Senatul României a organizat dezbaterea „Profesionalizarea managementului școlar”, o dezbatere care s-a materializat printr-o listă exhaustivă de dorințe cu privire la profilul directorului ideal. Cum ar trebui să arate acest director ideal? Ce știe el să facă? Cum îl alegem? Îl numim, organizăm concurs?
Dacă organizăm concurs, cum reușim să facem asta în plină pandemie? Din punctul meu de vedere, revenirea la forma inițială a Legii educației naționale, care presupune organizarea concursurilor de către consiliile de administrație ale școlilor, concursuri la care să poată participa membri ai unui corp de experți atent selecționați în urma unor examene riguroase și exigente, este singura soluție viabilă pentru a ne asigura că vom avea directori performanți. Dar pur și simplu refuz să ader la narațiunea potrivit căreia managementul școlar este un one-man show, deoarece nu am auzit să se vorbească deloc despre cei care au pâinea și cuțitul în ceea ce privește organizarea școlii românești, cei pe care astăzi îi putem învinui pentru că avem toalete în curțile școlilor și nu avem unități de învățământ preuniversitar conforme pentru a avea avize ISU. Primarii. Mai noi și mai vechi.
Acum, când bugetul de stat este deja aprobat, administrația publică locală din fiecare unitate administrativ-teritorială se pregătește pentru adoptarea bugetului local, cel care va da finanțarea complementară destinată unităților de învățământ preuniversitar, acel tip de finanțare care asigură buna administrare a școlilor (investiții și reparații în clădiri, participarea la proiecte europene etc.
Fac un apel la toți elevii, studenții, părinții și profesorii nemulțumiți de cum arată școala lor: cereți dezbatere publică pentru bugetul localității voastre și mergeți acolo cu revendicări clare. Aveți dreptul să solicitați primarilor să aloce fonduri substanțiale pentru microsistemul educațional din comunitate, aveți responsabilitatea să conștientizați că, dacă tavanul școlii este pe cale să cadă peste voi în timpul orei de matematică, este vina primarului înainte de a fi a ministrului de pe Berthelot.
Trei lucruri pe care i le cer oricărui primar din România, indiferent dacă e primar de sat sau de oraș, indiferent de culoarea politică, acțiuni necesare pentru a zidi o comunitate educațională puternică, modernă, calitativă și mai ales morală.
Nici o localitate din România fără bibliotecă
Potrivit Eurostat, 93,5% dintre români cu cumpără nici măcar o carte pe an. Doar 16% dintre români declară că citesc cărți într-o lună, în timp ce 35% susțin că nu au citit niciodată vreo carte, arată studiul „Barometrul de consum cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în anul Centenarului Marii Uniri”, lansat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală.
Când întreaga societate se mută în online, pe Zoom și Meet, cunoașterea ajunge mai greu sau deloc în comunitățile dezavantajate, ce să mai vorbim despre acces la învățare pe tot parcursul vieții acolo unde nici măcar canalizare nu avem.
Am citit documente și strategii pentru dezvoltarea educației în ultimii ani, prea puțin s-a vorbit despre absenteismul de la lectură; alegem, de multe ori, să luăm drept soluție universală organizarea de cursuri sofisticate pentru elevi, profesori și părinți, programe cu finanțări nerambursabile compuse din conferințe și workshopuri, tratând cu ignoranță și superioritate cea mai simplă soluție dintre toate. Știința de carte!
Cea mai consistentă propunere pe acest subiect a fost făcută în 2018, de către fostul deputat PNL, Ovidiu Raetchi: este vorba despre inițiativa Pactul pentru Carte, care prevedea, printre altele, creșterea și actualizarea fondului de carte din bibliotecile școlare și acordarea a 50 euro pentru elevi, respectiv 100 euro pentru profesori, în vederea achiziționării de cărți și materiale didactice. După Raetchi, potopul, căci promovarea lecturii susținute nu pare a fi o preocupare pentru actuala coaliție de guvernare (de îndemnuri populiste și campanii frumoase pe Facebook am auzit, de măsuri concrete, prea puțin).
Duceți copiii la școală!
Primari din România, folosiți structurile din subordinea dumneavoastră și mergeți, din casă în casă dacă e nevoie, să duceți copiii la școală, să îi scoateți din sărăcie, să preveniți abandonul școlar chiar de la firul ierbii! Dacă un copil absentează în repetate rânduri, vă privește pe toți - întreaga comunitate trebuie responsabilizată și mobilizată pentru a duce copiii la școală. Bugetul local trebuie să prevadă, printre altele, fonduri de urgență pentru mese calde, haine, medicamente pentru aceste familii mult prea sărace pentru a își trimite copiii la școală. Cea mai mare rată a abandonului școlar din România în 2018 a fost înregistrată în Regiunea Centru, adică în zona Transilvaniei, și era de 5,2% în mediul rural și 3,7% în urban, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Nici nu vreau să-mi imaginez câți copii din această țară nu au încălțăminte pentru a merge la școală, dar primarul nu face nimic. Stă comod în birou, picior peste picior, așteptând lumină de la București și eventual și o căruță de bani.
Bani pentru cultură
Nu în ultimul rând, pe lângă bursele elevilor, care trebuie acordate tot de către autoritatea publică locală și care trebuie acordate în cuantumuri suficiente pentru a stimula performanța școlară, aș implementa, la nivelul fiecărei comunități, un sistem de vouchere destinate educației elevilor în afara școlilor. Aceste vouchere ar putea fi utilizate pentru acces la instituții de cultură din țară și din străinătate, cursuri intensive de învățare a unei limbi străine, cursuri pentru învățarea unui sport de masă sau sport de performanță, pentru achiziționarea cărților și a materialelor didactice sau pentru învățarea unui instrument muzical.
Este, din punctul meu de vedere, o alternativă reală la a oferi bani lichizi elevilor, o alternativă benefică pentru economie, de pe urma căreia, familiile mult prea sărace pentru a oferi elevilor oportunități de dezvoltare personală și de învățare experiențială vor fi cele mai câștigate.
În loc de concluzie, reiterez ce le-am spus parlamentarilor cu ocazia dezbaterii de la Senat: „toți puteți emite opinii cu privire la viitorul educației, prea puțini alegeți să faceți ceva în prezent”. Joi și vineri, când aveți zile de circumscripție, mergeți în localitățile sărace din județele pe care le reprezentați și vorbiți cu primarii despre ce fac ei, în urbea lor, pentru educație. Această acțiune, organizată cu simț de responsabilitate și discernământ, va fi mult mai de folos elevilor acestei țări decât orice declarație politică sau postare pe Facebook.
