Cristian Presură (49 de ani) este fizician, inventatorul senzorului optic din ceas care măsoară pulsul și cercetător la Philips Research Eindhoven (Olanda). Totodată, este autorul mai multor articole și cărți în limba română care au popularizat domeniul științelor exacte în România: Fizica povestită (Humanitas, 2014), O călătorie prin univers (Humanitas, 2019) și Care este diferența dintre un copil și un laptop? O călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe (Humanitas 2020).
Cristian Presură poate fi urmărit și pe canalul său de Youtube unde postează săptămânal videoclipuri în care explică fenomene din fizică ca pe o poveste, iar de două luni și interviuri despre ideologii politice.
Școala 9 l-a întrebat pe cercetător ce ar trebui să facă tinerii pentru a-și descoperi sensul existenței, unde greșește sistemul de învățământ în predarea fizicii, cum se raportează ca părinte la sistemul de învățământ din Olanda, dar și cum o societate poate ajunge la un acord inclusiv în privința predării educației sexuale.
Școala 9: În ultima carte vorbiți despre „o căutare personală“ pentru a înțelege sensul existenței dumneavoastră. Ce i-ați sfătui pe adolescenții care sunt la început căutării lor?
Cristian Presură: Adolescentul din România vede tot felul de oameni de succes pe internet, vrea să ajungă ca x sau y, dar sfârșește prin a nu face nimic. O cauză poate fi că adolescenții nu fac suficientă consiliere la școală privitor la ce îi pasionează, iar în funcție de asta, ulterior, să se orienteze pentru facultate sau pentru primul job. Totodată, nici piața muncii nu le oferă tinerilor perspective de dezvoltare.
Însă adolescentul trebuie să înțeleagă ceva fundamental: că poate reuși în viață doar prin educație și prin muncă. Altfel, se va pierde.
Am întâlnit aici, în Olanda, tineri români care au venit la scurt timp după ce au terminat liceul să lucreze în măcelărie pe un salariu de 1.200 de euro - din care câteva sute de euro îi cheltuiau doar pentru cazare. Mai trist mi s-a părut că acei tineri nu aveau niciun plan de viitor. Pentru ei conta doar să câștige bani cât mai repede. Din păcate, peste 3-4 ani tot acolo vor fi ca nivel de așteptări.
Acești tineri sunt rezultatul vulnerabilităților sistemului educațional și ale familiilor care nu au știut să le arate căile necesare de cunoaștere pentru a-și găsi un scop.
Dar, ca să revin la întrebarea dumneavoastră: i-aș sfătui să iasă câteodată de pe internet, unde adeseori divertismentul este ceea ce atrage. Să pună deoparte telefonul mobil pentru scurt timp și să-și imagineze cum ar vrea să arate viața lor peste 10 sau 20 de ani și cum plănuiesc să ajungă acolo. În acel moment o să-și dea seama: aoleu, dar ce multe am de făcut, de învățat și de experimentat.
Cum ați caracteriza sistemul educațional olandez?
În Olanda, toate disciplinele sunt importante și toți profesorii sunt exigenți. Notele care se iau la clasă sunt, de obicei, între 5 și 8 (5 este insuficient). Sigur că există și note de 9 și 10, dar acelea se obțin foarte greu. În felul acesta se pot diferenția mai bine elevii, spre deosebire de învățământul românesc, unde adeseori se dau note foarte mari care nu reflectă realitatea.
În ce măsură sunteți mulțumit, ca părinte, de învățământul olandez?
Sunt mulțumit, cu toate că nici sistemul olandez de învățământ nu este perfect. Nu știu dacă există vreunul perfect. De exemplu, la fel ca în România, și în Olanda programa de la fizică este foarte încărcată. De aceea, se trece destul de repede prin materie, fără să fie aprofundate suficient noțiunile respective, deși copiii au laboratoare și tot ce le trebuie.
Au fost situații în care copiii v-au adresat o întrebare la care nu ați știut să răspundeți?
Nu îmi aduc aminte, însă m-au criticat. Mi-au spus adesea: „Tată, noi te apreciem foarte mult. Tu ne-ai învățat despre lumea asta, ne-ai arătat galaxiile, ne-ai vorbit despre filosofie, dar nu ne-ai învățat un lucru fundamental pe care toți copiii din Olanda îl știu: nu ne-ai învățat cum să facem bani. La masa de seară, ne place că ne povestești ce ai mai citit tu, dar la masa olandezilor, părinții vorbesc și despre bani cu copiii lor: cum să economisească și în ce să-i investească “.
Ei mai râd de mine că neștiința asta mi se trage de la comunismul pe care l-am prins în România. Tot ce se poate, pentru că în tinerețe nu am deprins acest spirit capitalist. În schimb, olandezii au o puternică cultură comercială încă din secolul XV de când au început să facă comerț.
Am învățat să accept că uneori sunt depășit de situație și că unele lucruri copiii mei le știu mai bine decât mine.
Ați postat pe Facebook acum mai bine de o lună că se fac prea puține ore de fizică în școli și prea multe ore de Religie. Care au fost reacțiile? V-a surprins vreuna?
Cele mai multe reacții au fost alb-negru. Unii au spus că este bine să avem multe ore de Religie în școală deoarece credința face parte din viață. La cealaltă extremă, au fost cei care au spus că religia ar trebui eliminată din spațiul școlii pentru că suntem un stat laic.
Îngrijorarea mea era însă legată de propunerile de a scădea numărul de ore de fizică în programa școlară (decizia a fost amânată de către Ministerul Educației - n.r.). Dacă vom avea mai puține ore de științe, mi-e teamă că ne îndreptăm într-o direcție care nu știu dacă e de dorit. Dacă vrem să avem bunăstare și o economie competitivă la nivel mondial, trebuie să dezvoltăm cunoașterea științifică. Soluția nu este să scădem orele, ci să le facem mai atractive și mai eficiente pentru copii.
Cum împăcăm fizica și religia în sistemul de învățământ? Ar trebui să le integrăm pe amândouă?
Trebuie să împăcăm dorința unor părinți credincioși, cu nevoia societății, care așteaptă să ai măcar minime cunoștințe științifice și culturale pentru a activa pe o piață a muncii, dar și cu nevoia elevului de a se dezvolta psihic și a trăi într-un mediu pe care îl înțelege și la care contribuie. Actualmente, însă, societatea românească este dezbinată și e greu de găsit o soluție comună, acceptată de toți.
Aș prefera o soluție care este acceptată de toate părțile decât una impusă. Una care să aibă nu numai religie și știință, dar și informații despre drepturile cetățenilor și legile țării sau educație financiară.
E firesc să existe preferințe diferite, însă dacă chiar ar exista dorința unui dialog s-ar ajunge la un acord comun. Nu cred că ar trebui să marginalizăm niciuna dintre aceste poziții.
Problema sistemului de învățământ care nu vorbește pe înțelesul elevului este cauzată și de lipsa unui „contract social pentru educație “, după cum ați scris în aceeași postare?
Societățile moderne, așa cum le înțeleg eu, sunt construite din cetățeni care au dreptul să fie foarte diferiți între ei, respectându-se unul pe celălalt. Dar pentru a putea trăi împreună, toți cetățenii trebuie să ne punem de acord asupra unor idei comune.
Cât despre contractul social pentru educație, elevii, părinții, profesorii și ceilalți membri ai societății ar trebui să se pună de acord asupra valorilor și competențelor pe care le așteptăm de la copii după ce termină școala.
În practică, sigur că fiecare profesor, inspector școlar sau părinte face cât poate, dar eforturile acestea nu vor avea un impact macro, dacă nu avem o viziune concretă și coerentă la nivel național. Doar dacă stabilim un contract social pentru educație, vom putea progresa și construi o viziune pentru modul în care ne dorim să arate societatea peste 10 sau 20 de ani.
În privința educației sexuale pare că este și mai greu să ajungem la un acord. Cine ar trebui să intervină în această privință?
Mi se pare normal ca educația pentru sănătate care se face în școală să includă si educație sexuală, desigur adaptat vârstei elevilor. Tinerii oricum trăiesc într-o societate cu acces tot mai mare la informații și în care ei se dezvoltă tot mai repede. La aspectele biologice, ar trebui adăugate importanța problemelor relaționale, impactul în viața altor persoane și responsabilitatea consecințelor.
Astăzi, părerile pe acest subiect sunt foarte antagonizate. În acest caz, cred că este responsabilitatea politicului de a-și asuma această temă și de a găsi soluția potrivită, după ce se consultă cu toate grupurile reprezentative în societate.
O soluție pragmatică ce abordează îngrijorările cele mai mari ale fiecărei părți implicate este cea mai potrivită soluție.
