Băiatul care strânge bani pentru cei vulnerabili de când avea cinci ani

Băiatul care strânge bani pentru cei vulnerabili de când avea cinci ani

James Pătrașcu a alergat cu mama lui de mână pentru prima oară la un maraton în 2015, când avea doar cinci ani. De atunci, a continuat să facă bine societății. Astăzi este în clasa a VI-a și strânge bani pentru diverse campanii. Caritatea i-a devenit practic hobby. Prima dată a alergat pentru curtea grădiniței sale, apoi pentru incubatoare pentru nou-născuții din Sibiu, pentru Constituția României adaptată copiilor, pentru MagiCamp, tabăra copiilor bolnavi de cancer. James face parte din generația Alfa, cea a nativilor digital, preocupați de mediu, foarte creativi și potrivit unor voci, cea care va schimba lumea. 

10.09.2022

de Ema Tănase

James Pătrașcu s-a născut în Canada, dar mama sa, Daniela, a decis să își reia viața în România alături de el. Asta se întâmpla în 2010. Mărturisește că pe lângă valizele pline cu strictul necesar, femeia avea și o mare speranță de mai bine pentru generația următoare de români, generație din care făcea parte și James.

Și-a promis că-i va ușura drumul în viață, că-i va oferi un viitor frumos implicându-se direct în cauzele din jurul ei. Și-a dezvoltat spiritul civic, depășindu-și rolul de educatoare din fișa postului, care doar se duce la un serviciu și după ce închide poarta grădiniței, își vede de ale sale. 

A fost prezentă la toate protestele din Sibiu și București. S-a manifestat împotriva unor decizii politice, tăierii copacilor, n-a lipsit niciodată de la votare și chiar aduna semnături pentru candidați. 

Apoi au urmat maratoanele, la care a participat alături de fiul ei. Ideea a plecat de la o propunere primită de la o mămică pe care o avea la grupă în anul respectiv. 

„Am acceptat cu o oarecare reținere, având pentru prima dată acest rol și neștiind cum vor reacționa oamenii la tot acest proces de strângere de fonduri sau dacă eu voi trece peste jena «cerutului de bani». Cu atitudinea lui «fie ce-o fi», am  pornit pe drumul fundraising-ului din umbră”, povestește Daniela. 

Au alergat ca să transforme curtea grădiniței într-o grădină

Educatoarea și fiul ei fac parte din cei 30% dintre români care își dedică timpul liber unor cauze sociale sau de mediu. 

„James alergând pentru cauză și promovând-o la nivelul lui, eu apelând la tribul meu, la rețeaua binelui, care în opt ani de zile s-a conturat într-un nucleu care îmi dă mereu încrederea că vom reuși să atingem targetul”, adaugă aceasta.  

Având-o pe mama sa ca model, lui James i-a venit natural să se implice. Anul acesta, al optulea la rând, au alergat împreună pentru grădinița din Sibiu în care lucrează mama, o cauză înscrisă chiar de Daniela la Maratonul Internațional Sibiu, prin care promovează dezvoltarea sustenabilă.

În 2021, de exemplu, au alergat pentru „Grădina din grădiniță”, proiect încă de desfășurare, prin care vor să refacă spațiul verde și să combată poluarea fonică, pentru a reconecta copiii și comunitatea cartierului cu natura. „Până în prezent s-au plantat, cu ajutorul copiilor, părinților și cadrelor didactice, peste 40 de arbori, peste 50 de pomi fructiferi și copăcei cu rolul de gard viu”, spune Daniela.

„Oamenii mari îi spun vocație. Eu știu că e și iubire față de copii”

James Pătrașcu deja și-a conturat visul: vrea să aibă o afacere și cu o parte din profit să facă oamenii fericiți. „Am crescut printre cărțile pentru copii pe care mama mi le-a citit de foarte mic. Mi-a povestit despre Bianca Mereuță, cum dintr-o dorință de a dărui cărți a făcut o editură și o asociație să poată face bani pentru a dărui, mai ales acolo unde oamenii nu au, ca să le dea visuri, care pentru mine sunt tot una cu speranța de mai bine pentru copii”, povestește James. 

Fiindcă e atât de atent la ce se întâmplă în jurul lui, James și-a dezvoltat și spiritul critic. Nici mama lui nu a scăpat de observațiile sale. 

„Sunt și multe lipsuri în învățământ, începând cu hârtia igienică, digitalizarea și joaca. Mama e tot în sistemul de învățământ și adesea i-am reproșat că stă și la sfârșit de săptămână să pregătească materiale didactice în loc să se joace cu mine sau de ce mai lucrează ca educatoare, dacă e salariul mic”, povestește băiatul. 

„Încep să înțeleg de ce a rămas în învățământ. Oamenii mari îi spun vocație. Eu știu că e și iubire față de copii. Sunt tare haioși.” - James Pătrașcu

Și-ar dori de la societatea românească să aibă o mai mare grijă de cei vulnerabili. „E un sentiment de bucurie să faci bine. Mama a fost cea care mi-a vorbit mereu de importanța de a fi alături de ceilalți. Ea mi-a citit și din Biblie, m-a dus la biserică”, adaugă James.  

Tabăra copiilor bolnavi de cancer, cauza de suflet a lui James

Din participările la maratoanele caritabile i-a crescut și dragul de sport. Se antrenează aproape zilnic. Îi place să se implice în acest tip de activități și pentru că în fiecare an a reușit să strângă tot mai mulți bani. 

Prima dată, în 2015, a fost undeva peste 3.000 lei. În 2020, a strâns peste 15.000 lei pentru cauza Fundației Polisano. Anul trecut peste 20.000 lei tot pentru aceeași fundație. Anul trecut, înainte de maraton, un om i-a donat mamei sale diferența până la 20.000 lei, targetul pus de aceștia. 

„Cel mai mult am pus suflet pentru cauza MagiCamp, tabăra copiilor bolnavi de cancer. Nu mai știu ce sumă s-a strâns atunci, dar știu că de acei bani au putut merge șapte copii în tabără. Apoi cauza «Sus Inima», unde s-au strâns bani pentru ca oamenii cu cancer și aparținătorii lor să aibă unde să stea în Sibiu, câtă vreme trebuie urmat tratamentul la spital”, exclamă tânărul maratonist. 

La începuturi, era speriat de suma mare pentru care alerga și că nu va reușit să o adune, dar s-au alăturat și sponsori care au rămas fideli mamei lui James și lui.

Ema Tănase

profesor pentru învățământul preșcolar

Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o. 

CUVINTE-CHEIE

james patrascu copii altruism maraton caritabil strangere fonduri