Candidat la prezidențiale fiind, Iohannis a căutat să fidelizeze o porțiune îngustă, dar respectată din electorat: intelectualitatea și profesorimea din țară, cercetătorii, scriitori și, în general, oamenii literelor din cetate, cei care sunt recunoscuți în republică având un profil mai degrabă pro-occidental. Astăzi, președintele are toate șansele să își fi ostilizat deja această secțiune a electoratului, care nu poate găsi o explicație pertinentă pentru motivul de a-l menține în Guvern pe cel însărcinat cu transpunerea în normă a proiectului prezidențial România Educată: Sorin Cîmpeanu. Intelectualilor și profesorilor care au cerut retragerea proiectelor de lege și regândirea lor li se alătură peste 38 de mii de cetățeni care au semnat pentru demiterea acestui ministru din cabinetul Ciucă. Raportat la numărul aproximativ al persoanelor despre care știm că au contribuit la realizarea proiectului România Educată (cei 10.000 de cetățeni consultați), numărul celor care solicită demiterea lui Cîmpeanu este triplu.
„Sorin Cîmpeanu a luat acest demers legislativ pe persoană fizică”
Nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni faptul că, în ultimele zile ale consultării publice pe marginea proiectelor de lege România Educată, altădată diplomatul Sorin Cîmpeanu și-a pierdut cumpătul. Nu doar că a descris drept „grup de interese” inițiativa celor 100 de intelectuali care au criticat calendarul strâns al dezbaterii publice pe marginea noilor proiecte de lege, dar nu a avut vreo tragere de inimă să condamne public faptul că reprezentanți ai elevilor au fost scoși afară din sală la Constanța, la inițiativa inspectorului școlar general.
Față de jurnaliști a preferat o abordare arogantă, iar în dezbaterile organizate dreptul la liberă opinie a fost alterat, ministrul simțind nevoia să se justifice la fiecare comentariu realizat de un participant la dezbatere, ba chiar să îi și întrerupă pe profesorii și profesoarele care își prezentau propriile amendamente pe marginea textului de lege.
Toate acestea demonstrează faptul că Sorin Cîmpeanu a luat acest demers legislativ pe persoană fizică, iar în loc să construiască punți cu societatea civilă și angajații din sistem, a preferat să ardă toate podurile, multe dintre ele datând de pe vremea organizării grupului de lucru de la Cotroceni, în care reprezentanți ai tuturor stakeholderilor lucrau cot la cot pentru conturarea unor propuneri de reformă.
Chiar se vor mări salariile?
Singurii care au mai rămas, timid și nu la vedere, de partea ministrului, sunt reprezentanții sindicatelor. Ai fi zis că această susținere se datorează vreunei promisiuni de creștere a salariilor sau de profesionalizare a carierei didactice prin mecanisme concrete, însă nu este cazul.
Ni se promite, prin noua lege, faptul că profesorii stagiari vor avea un salariu de debut cel puțin egal cu cel mediu pe economie, însă este greu de crezut cum va putea Ministerul Educației să negocieze asemenea creșteri, atâta timp cât în acest an Educația a avut alocat cel mai mic procent din PIB din ultimii 30 de ani. La întâlnirea cu ministrul, sindicatele par să nu fi atins acest subiect.
În comunicatul lansat după întrevedere se arată că sindicatele s-au mulțumit să legitimeze propuneri precum cea a introducerii admiterii separate la colegiile naționale, una dintre cele mai controversate propuneri prezente în proiectul de lege.
O manevră de tokenism, adică un mod de a te folosi de organizațiile societății civile pentru a îți legitima propunerile și măsurile, fără ca acestea să fie într-adevăr legitime sau benefice pentru respectivul grup de persoane. Asta a încercat ministrul și cu organizațiile studențești, anunțând „rezultate fără precedent” în urma întâlnirii cu reprezentanții acestora.
Potrivit ANOSR, acest comunicat nici măcar nu a fost agreat cu reprezentanții tuturor organizațiilor: „comunicatul presupus a fi comun între Minister și organizații nu a fost nici măcar transmis ANOSR cu propunerea de a-l semna”, arată federația pe pagina de Facebook.
Ce nu s-a luat în seamă din proiectul „România Educată”
Două dintre propunerile prezente în proiectul România Educată, care nu au fost preluate în legea privind învățământul preuniversitar, vizează diferențierea alocărilor pentru formare profesională, dar și modificarea cadrului legal, în vederea facilitării finanțării unităților de învățământ de către autoritățile publice locale, suplimentar față de ce pot finanța deja (ex: susținerea financiară suplimentară a salariilor cadrelor didactice).
Oamenii președintelui, cei care au pus umărul la realizarea proiectului România Educată, par fie că au dispărut din peisaj, probabil toropiți de căldura lui august, fie că au acceptat ca principiile și măsurile pentru care s-au zbătut din 2014 să fie utilizate astăzi pentru a legitima adoptarea unor măsuri revoltătoare. Măsuri care să protejeze interesele unor grupuri restrânse, precum rectorii dornici să rămână la conducerea universităților până la sfârșitul vieții, profesorii meditatori din colegiile centenare și, în fine, plagiatorii care vor fi iertați, grație noului cadru legislativ.
Potrivit proiectului privind învățământul superior lansat în dezbatere publică de către Ministerul Educației, deținătorii titlului de doctor vor avea posibilitatea să renunțe la acesta; singura „pedeapsă” pentru cei care practică furtul academic va fi faptul că aceștia vor fi obligați să plătească integral cheltuielile cu studiul. Nu în ultimul rând, este destul de clară care este viziunea Ministerului Educației privind respectarea normelor de etică și deontologie profesională în cercetare, atâta timp cât în proiectul legislativ, la articolul 154, regăsim un articol precum: „Nu constituie abateri de la normele de etică profesională, prezentarea de date contradictorii, diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile de citare, diferenţele de interpretare a datelor precum și diferenţele de opinie”.
Faptul că erorile de citare nu vor mai fi considerate abateri de la etică profesională este un alt argument care demonstrează faptul că Ministerul Educației nu respectă raportul de viziune al proiectului România Educată, care afirma, printre altele: „Sistemul de educație le oferă elevilor un set de repere valorice, axiologice. Etica și integritatea sunt valori care se cultivă și se respectă pe tot parcursul educațional (p. 17).”
Jena societății civile
Se observă azi, mai mult decât oricând, o decuplare a viziunii de acum șapte ani care respingea ferm rectorii plagiatori, misecuvinismul Ecaterinei Andronescu, care refuza să se consulte cu partenerii sociali în luarea deciziilor cu importanță în sectorul de învățământ, mafiotizarea universităților și inspectoratelor școlare.
Toate acestea au fost trecute cu vederea într-o lege care protejează impostura, o altă temă de campanie rulată de candidatul prezidențial Klaus Iohannis, atunci când încerca să câștige voturi în fața lui Victor Ponta.
Deși sute de ONG-uri au luat parte la elaborarea proiectului prezidențial, astăzi oastea de strânsură din jurul lui Sorin Cîmpeanu pare mai vlăguită decât oricând. Nimeni nu pare să mai susțină modul în care raportul a ajuns să fie tradus în lege, tăcerea celor altădată promotori putând fi echivalată cu o jenă firească.
Jena societății civile, dublată de tăcerea președintelui Iohannis, vine oare din cât de contrariată este de atitudinea ministrului Cîmpeanu care se ia la trântă cu profesori, reprezentanți ai mediului academic și chiar ai societății civile pentru a-și apăra proiectele legislative?
Faptul că acesta a declarat, citat de Edupedu, fără nuanțe sau paranteze, faptul că Administrația Prezidențială se va pronunța pe marginea proiectelor de lege doar atunci când ele vor ajunge la promulgare, seamănă foarte mult cu o sfidare, una care ar trebui să îi dea de gândit actualului titular al funcției prezidențiale.
Unde sunt, deci, toți oamenii președintelui și de ce girează prin tăcere (un soi de aprobare tacită vecină cu indiferența) aceste abateri ale ministrului Sorin Cîmpeanu? Cum a ajuns ca mult-râvnitul consens social propovăduit de președinte la lansarea raportului prezidențial al României Educate să însemne, la doar câteva luni distanță, o abordare tipică a pumnului în gură, desprinsă parcă din vremuri de tristă amintire?
