Cum schimbă o toaletă o comunitate. „O fetiță se învoia și petrecea timpul la toaletă pentru că ăla era cel mai frumos loc pe care îl știa ea”

„A fost chiar foarte frumos. Ca într-un vis.” Andra e elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială din Motoșeni și nu se referă la vreo excursie în care a fost, nici la un spectacol de teatru. Vorbește despre momentul în care pentru prima dată a putut să vadă cum arată toaleta din interiorul școlii, un concept nou pentru ea și colegii ei.

Când cei de la Fundația Terre des Hommes (TdH) au venit în școală și i-au întrebat ce-și doresc cel mai mult pentru școala lor, Andra și colegii ei au răspuns în unanimitate: o toaletă nouă. 

Drumul spre WC-ul vechi, aflat pe un delușor din spate, era greu de străbătut în zilele de toamnă cu noroi și pe gheața iernii. Copiii cădeau de mult ori în drumul spre toaleta care nu avea uși și nici chiuvetă. De hârtie sau dezinfectant nici nu se punea problema.

Astăzi copiii mai dau târcoale fostei toalete doar fiindcă acolo e semnalul mai bun la telefon. Construcția se va transforma într-o magazie.

„Era foarte greu pe timpul toamnei să urcăm la deal pe noroi fiindcă intram cu toată mizeria pe hol. Nu aveam hârtie igienică, să avem să ne spălăm acolo, nu aveam nici săpun, nimic”, spune Andrada Gabriela. „Acum e foarte bine, nu mai mergem prin frig, prin zăpadă, trecem direct din clasă în baie”, o aprobă și Mihăiță.

Toalete pentru toate cele șase școli

România este singura țară europeană în care peste un sfert dintre gospodării au toaletele în curte. Așa că nu e de mirare entuziasmul pentru construcția unei toalete interioare pe care l-au întâlnit activiștii de la TdH în școlile din Bacău.

„Am întâlnit o fetiță în clasa a doua-a treia, cred, care în timpul orei se învoia foarte des și petrecea timpul la toaletă pentru că ăla era cel mai frumos loc pe care îl știa ea. Faptul că ea a văzut deja că așa ceva este posibil o va face să își dorească să aibă și pe viitor la casa ei o toaletă de tipul ăsta”, crede Alina.

Împreună cu colegul ei Marian Dămoc a făcut sute de mii de kilometri prin județ, de la o comunitate la alta, pentru a afla nevoile oamenilor. În trei ani au vizitat constant 37 de comune defavorizate unde au întrebat copiii ce-și doresc. Asta a fost regula principală, să implementeze proiectele pe care le vor în primul rând copiii. 

Au făcut terenuri de sport, locuri de joacă, au dotat laboratoare și au făcut toalete. „Într-o școală în care un director a învățat în școala aia și el știe că așa a învățat cu toaletă în curte, chiar dacă îi e mai bine cu toaleta în casă, nu se gândește că ar putea identifica o resursă să facă toaleta respectivă. Pur și simplu, câteodată trebuie să vină cineva din exterior și să-ți spună: da, poți!”, crede Alina azi, la finalul proiectului.

În unele sate, inițiativa lor a fost un moment de trezire pentru autoritățile locale. Cum a fost în Motoșeni, Bacău, o comună răsfirată, cu 16 sate și cătune, aflate la peste 10 kilometri distanță una de alta. Localitatea are cinci școli și o grădiniță. După experiența ridicării toaletei din școala Motoșeni, comunitatea locală a reușit rapid să acceseze bani de la Ministerul Dezvoltării și din alte surse și să facă toalete la interior în toate școlile.

Un teren de sport care adună comunitatea

„Realizarea unei toalete și realizarea unui teren de sport nu ar trebui să fie realizări cu care să ieșim în evidență, ar trebui să fie niște lucruri normale, niște lucruri firești care trebuiau să fie până acum făcute”, spune Adrian Mihăilescu, directorul Școlii Gimnaziale „Gh. Nechita” din Motoșeni. 

Povestește că, împreună, au construit și un teren de sport pe care copiii se adună și în weekend să joace. Inclusiv fetele joacă fotbal pe terenul nou. „Ca apărătoare, în poartă”, specifică Andra.

Alexandru este fotbalistul școlii. Cum nu poate să meargă la un club din Bacău, aflat la 80 de kilometri distanță de Motoșeni, e grozav pentru el să se antreneze ori de câte ori poate, la școală. „În fiecare zi când ajung la școală stau pe terenul de sport. Ajung la școală la șapte și un sfert și până la opt jucăm fotbal”, spune Alexandru.

Directorul școlii, pasionat și el de tenis cu piciorul, e bucuros că pot face sport la școală și alți oameni din comunitate. O reușită într-o comună în care nu există nicio altă variantă de petrecere a timpului liber. „Suntem față de orașul Bacău la 80 de kilometri, nu cred că mulți părinți își pot permite să își ducă copiii la film o dată pe lună sau la teatru. Sunt copii care nu au ieșit din comună, chiar mulți, și existența unui teren de sport a constituit o noutate și o atracție pentru ei”, mai spune Adrian Mihăilescu.

Cel mai mare regret îl au elevii care au terminat școala și nu mai pot profita de noile construcții. „Generația copiilor de clasa a opta, cei care acum sunt liceeni în clasa a noua, au fost foarte dezamăgiți că n-au putut și ei să se bucure măcar o lună, măcar câteva zile de terenul de sport și grupul sanitar la care și ei și-au adus contribuția”, își amintește directorul.

Mâncare, laboratoare, internet și piscină

Alina și Marian adună toți copiii într-un cerc, sparg gheața cu un joc și apoi discută despre ce s-ar mai putea face în comunitate. „N-avem limită de buget, de vise, totul e deschis. Avem un ditamai duhul și poate să îndeplinească orice!”, îi provoacă Alina pe copii. Mihăiță visează la o piscină, Andrada vrea un laborator dotat iar Andra ca toți oamenii să aibă mâncare și haine. Dintr-un colț, directorul le șoptește: „internet!” Ca multe alte școli din țară, mulți dintre elevii din Motoșeni nu au avut semnal ca să se poată conecta la școala online. Așa că întoarcerea la școală pe 8 februarie a fost o binecuvântare pentru toți.

„Există comunități unde nevoile erau deja superioare, copiii își doreau telefoane, tablete, laptopuri performante sau cărți. Altele unde nevoile sunt astea, de toaletă, de apă, de centrală”, spune Alina. 

„În unele locuri, dacă îi întrebai pe copii ce-și doresc, mulți spuneau o masă caldă”, completează Marian.

Nevoile sunt diferite în fiecare comunitate. La fel și modul de a le implementa. Alina și Marian au mers în comunități în care copiii nici nu știau ce să-și dorească. „Îi întrebam dacă au loc de joacă și ne ziceau că da. Doar că noi nu-l văzusem și i-am întrebat unde îl au: păi, pe câmp sau nu știu unde. Ei nu știau ce înseamnă un loc de joacă”, își amintește Alina.

În ultimii trei ani au devenit experți în achiziții publice și s-au izbit de multe dificultăți chiar și în construcția unei banale toalete. „Am văzut că nu e deloc ușor să lucrezi mai ales atunci când iei legea în brațe și o citești și vrei să o respecți. Am constatat că și oamenii care lucrează în domeniu, atunci când trebuie să respecte cu strictețe rigorile legislative, se lovesc de aceste bariere și durează mult ca timp și ridică și foarte mult costurile”, spune Marian Dămoc.

O toaletă la școală poate ajunge și la 80 de mii de euro

Au aflat că terenurile de sport pot ajunge până la 40 de mii de euro, iar în ceea ce privește toaletele, au fost situații în care din cauza terenului accidentat și documentației stufoase pentru schimbarea destinației unui spațiu dintr-o școală, s-a ajuns și la 80 de mii de euro. Uneori e nevoie ca niște oameni din afară, fără o platformă electorală în spate, să testeze aceste lucruri ca ceilalți să creadă că a costat cu adevărat atât. Oricum, cea mai mare problemă pe care au văzut-o la țară este lipsa de comunicare.

„Directorul de școală nu spune primarului că ar avea nevoie de o investiție, primarul e ocupat cu altceva, copiii nu sunt mai niciodată luați în calcul, părinții cu treburile lor. Toată lumea își vede de treaba ei și nimeni nu discută despre ce îi doare pe toți”, spune Alina.

În urma proiectului Shine și după toate lecțiile învățate, Fundația TdH a realizat un ghid în vederea echipării cu grupuri sanitare interioare a școlilor din mediul rural și sunt dispuși să ofere consultanță școlilor și primăriilor în acest scop.