Imaginează-ți că-i ceri partenerului tău de dialog „o țigară de foi”, pe care o consideri „mecanism eficient de apărare împotriva guturaiului”, dar la dialog se alătură treptat alți zece oameni, fiecare vorbind limbi străine diferite. Fiecare ascultător îi traduce vecinului său, în portugheză, germană, italiană sau franceză, până ce, la final, mesajul devine „cât costă un medicament pentru gripă?”. Morala? Este imposibil să traduci un text într-o limbă străină fără să intervii asupra lui, interpretând chiar și un singur cuvânt.
„Telefonul fără fir al limbilor străine” a fost un eveniment organizat pe 24 septembrie la Institutul Francez din București, în cadrul Săptămânii Europene a Limbilor Străine. Cu acest prilej, am întrebat-o pe Mirela Vișan, profesor cu zece ani de experiență la Institutul Francez, despre eficiența metodelor non-formale de predare.
Spre deosebire de orele de franceză din școli, la cursurile de la Institut greșeala nu este sancționată, iar învățarea vizează competențe și nu se bazează doar pe studiul gramaticii, pe verbe și pe adjective care, la fel ca în orice altă limbă, sunt dificile dacă sunt predate la grămadă. Profesorul nu este o autoritate, ci un coordonator care facilitează procesul de învățare, care îi motivează pe cursanți să descopere singuri și care se află acolo pentru a valida răspunsurile primite. Greșelile fac parte din procesul de învățare, evitându-se metode de corectare care să-l inhibe pe cursant. În plus, un profesor bun își ia notițe și aduce exerciții de consolidare prin care să remedieze greșelile în mod constructiv.
Din experiența sa, Mirela Vișan spune că surpriza cea mai mare pe care o au elevii care vin la Institutul Francez este că li se dărâmă miturile cum că franceza este grea sau că pronunția este imposibil de reprodus.
„Sunt elevi care vin la Institut după ce au studiat cinci ani de limba franceză la școală și sunt integrați în grupe de A1 sau A2, ceea ce este descurajant și trist”, spune profesoara.
(Conform Cadrului European Comun de Referință pentru Abilități de Învățare a Limbilor Străine – CEFR, A1 și A2 înseamnă utilizarea limbii la nivel elementar.) Tocmai pentru că, la școală, nu li se prezintă aspecte din viața cotidiană, nu se fac lecții despre gastronomie, muzică, cinema, sport, despre pasiunile reale ale tinerilor.
Aici, la o lecție despre adjectivele posesive, de exemplu, elevii vor asculta mai întâi fragmente autentice de dialog, unde adjectivele sunt integrate în context, și vor descoperi singuri regula, observând și înțelegând. Ei rețin, astfel, mult mai ușor decât dacă notează mecanic formele pe care le înșiră un profesor plictisit pe tablă. Aici nu intri în clasă și spui „astăzi vom învăța adjectivele posesive”.
Un alt handicap al predării limbilor străine în școli este lipsa exercițiilor de conversație. La Mediateca Institutului Francez, pentru a compensa acest gol, începătorii pot împrumuta cărți cu variantă audio, astfel încât să poată asculta în timp ce citesc, și benzi desenate – până și À la recherche du temps perdu, a lui Marcel Proust, poate fi citită sub această formă.
Pentru a facilita exercițiile de conversație, lucrul în grup și interacțiunea cu vorbitori care să aibă același nivel al limbii sunt, de asemenea, extrem de importante. La liceu, într-o clasă cu 30 de copii, se pot întâlni vorbitori cu niveluri foarte diferite, de la A1 (elementar) până la, uneori, chiar B2 (utilizare independentă, nivel intermediar) iar atunci când predarea nu poate fi centrată pe individ au de pierdut toți elevii.
Soluția? Metodele de predare ar trebui să privilegieze comunicarea și să transforme limba în cea mai importantă unealtă. Doar utilizând vocabular specific în context, stimulând creativitatea, ascultând fragmente autentice, interacționând cu vorbitori la fel de avansați și reactualizând continuu informația învățată, elevul poate dobândi competențele necesare, care să îl ajute în viața de zi cu zi.
