Editorial. Ce poate face un cadru didactic pentru a aduce elevii la școală. Două studii de caz

Suntem înconjurați de tehnologie, iar informațiile necesare sunt toate, „la un click distanță”: completăm formulare de înregistrare, beneficiem de servicii medicale și cursuri de perfecționare, rezervăm bilete la teatru, luăm notițe pentru a folosi, mai târziu, informația notată, folosim table interactive, practic, o parte din nevoile noastre sunt realizate prin click-uri. O parte. 

Privim scenariul în care nu avem instrumentele necesare care ne facilitează accesul la servicii, la posibilități financiare, la educație. Scenariul în care nu avem nici telefon, nici acces la informații. Scenariul în care munca nu se numește stres, ci nevoia de câștig rapid pentru supraviețuirea ta și a familiei. Acel scenariu asupra căruia am fost avertizați că „dacă nu te duci la școală..., dacă nu înveți... dacă faci absențe...”. 

Drept pentru care, ca motiv de rebeliune exprimată public, mai chiuleai câteva ore, dar nu te gândeai să abandonezi școala. Aveai pachet pregătit, temele erau verificate de un membru al familiei, lecțiile învățate mai mult sau mai puțin pe de rost de frica notelor, rechizitele mereu verificate și cel puțin câteva instrumente de scris în plus și un caiet de română sau matematică, neîncepute, „în cazul în care îți trebuie”. Puneai ghiozdanul în spate și plecai la școală, de cele mai multe ori pe jos fiindcă era aproape de casă. 

Dar nu abandonai! Ai fost avertizat că „dacă nu te duci la școală..., dacă nu înveți... dacă faci absențe...”. Cineva te-a motivat, sub orice formă, să nu renunți. Cineva a făcut asta. 

Într-un scenariu în care accesul la cursuri, la studii, la educație pare facil pentru un procent al populației, privim scenariul în care accesul la educație este un lux sau un moft pentru un alt procent. Privim scenariul în care nu există semnal GSM, „informație la un click distanță”, acela în care nu există venit financiar per membru de familie, scenariul în care educația înseamnă timp, bani, o scară socială deținută de cei mai influenți oameni ai unei comunități din zona rurală. Astfel, educația este echivalentă cu respectul față de persoanele care o dețin. Practic, educația devine un bun personal care îți oferă oportunități de dezvoltare. Ce se întâmplă în lipsa ei?

35.300 de elevi (2,1%) din ciclurile primar și gimnazial au abandonat școala în anul școlar 2018-2019. Cu un an înainte, numărul elevilor care au abandonat era de 28.000, la fel și cu un an înaintea acestuia.

Conform datelor INS, în anul școlar 2020-2021, perioadă afectată de pandemie și de situația critică a accesului la școala online, învăţământul primar şi gimnazial, precum şi antepreşcolar şi preşcolar au cunoscut cel mai mic număr de elevi înscrişi: procentajul pentru înscrierile din ciclul antepreşcolar şi preşcolar a fost de 15%, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământul primar şi gimnazial cu 45,5%, iar circa o treime în învăţământul liceal aproape 18%.

Ne-am interesat despre cauzalitatea și prevenirea creșterii absenteismului și abandonului școlar, direct de la cadrele didactice din cadrul programului Teach for Romania care ne-au vorbit despre realitatea de pe teren, din zonele vulnerabile ale țării.

Toată comunitatea participă la educație, uneori ademeniți cu palanețe

„Este important efortul pe care un profesor din mediul rural îl depune la clasă pentru a-i ajuta pe fiecare în parte să progreseze, având în vedere că meditațiile, cursurile suplimentare, afterschool-ul sau alte programe de îndrumare specializată nu prea există. Există, însă, dorința acestor elevi de a învăța și pentru asta eu sunt dispusă să investesc toate resursele pe care le am și să îi implic și pe ei în accesarea lor”, a spus Corina Boțoroga, învățătoare la școala din Căianu, Cluj. 

Așa a și făcut: a oferit posibilitatea implicării părinților în proiectele derulate împreună cu elevii, din dorința de a participa ca un tot colectiv la ecosistemul copilului. În anii de învățământ a observat cât este de important ca toți actorii relevanți din comunitate să fie implicați în acțiunile educative, încât să păstreze educația ca spirit liber prin care elevii să se exprime.

A luat naștere proiectul în care fiecărui elev i-a fost atribuit un părinte al celorlalți colegi. Rolul părinților era să le povestească copiilor despre un act de curaj dintr-o întâmplare personală, relevant pentru a-i determina și pe copii să aibă curaj. De rușine, copiii s-au fâstâcit la început, dar Corina le-a întocmit o fișă de interviu ca să își poată depăși emoțiile și s-au născut adevărate povești motivaționale!

Un alt proiect actual ce oferă comunității posibilitatea de a se implica este inițiat de Corina și Ioana Ghica, ambele eleve ale Corinei Boțoroga, sub numele de „Rețete din bătrâni”. Practic, elevii au colectat rețete tradiționale, autentice de la familii, proiect ce a fost extins către toată comunitatea: de la părinți la profesori, la director, la primar și la alte comunități din apropiere. Finalitatea proiectului va fi marcată de un atelier gastronomic în localitate și de apariția unei Monografii culinare a comunității. La atelier s-au înscris deja 50 de elevi care vor fi coordonați de socăcițele din zonă, femei care sunt bucătărese la evenimentele comunității, și părinți. 

Pe viitor, vor lua în considerare și organizarea unui festival de palanețe, delicioasa turtă umplută a zonei. Și această idee atrage tot mai mulți doritori. Uneori e nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil. 

Foto: Daniel Crișan, primarul din Căianu

Primăria s-a implicat în creșterea comunității

„Ne dorim mai mulți profesori implicați care să-i adune laolaltă pe toți din comunitate și să îi determine pe copii să vină cu drag la școală să învețe”, a spus Daniel Crișan, primar comuna Căianu, județul Cluj. 

Consideră că este important rolul unui cadru didactic în comunitate. Însă, la fel de important este și rolul pe care toți actorii relevanți din comunitate și-l asumă, iar aici, în Căianu, direcțiunea școlii, asistentul social, Primăria, profesorii par să fuzioneze cel mai bine împreună pentru a crea un ecosistem sigur în jurul elevilor. 

Determinarea de a-i aduce pe copii la școală trebuie să pornească și din familie, chiar dacă nu există nivel de educație înalt, copilul trebuie încurajat și susținut să meargă la școală. 

Pentru a facilita accesul, Primăria Căianu a creat condiții de a ajunge la școală, încât să nu mai existe absenteism „din cauza noroiului sau a drumului impracticabil”. 

Pentru a diminua absenteismul și pentru a preveni abandonul școlar, conducerea comunității și a instituției școlare au decis că vor mai angaja un asistent social și un psiholog: „este mare nevoie de acești oameni care să îi monitorizeze pe elevi și pe părinți. Vor facilita legătura cu fiecare dintre ei și astfel, să îi avem aproape și să intervenim acolo unde e cazul, în timp real. Poate așa schimbăm generații și mentalități întipărite în lipsa de șanse a copiilor la un viitor mai bun”, a mai spus primarul.  

Învățătoarea din Crețești, Ilfov, care își încurajează elevii să-și urmeze pasiunile

Când copiii sunt încurajați, potențialul lor este nelimitat, mai ales atunci când sunt validați, iar oportunitățile de dezvoltare ale copilului nu ajung să depindă de surse externe. 

Marco este un copil foarte talentat, pasionat de desen și de artă, iar cu ajutorul învățătoarei lui Mihaela Vlăsceanu, el a fost înscris la cursuri de pictură, făcând naveta din Crețești, Ilfov, până în București, 19 kilometri. 

Talentul lui este remarcabil, iar în momentul în care privim desenele lui, Marco afirmă foarte sigur pe el: „da, eu am făcut asta! Sunt foarte talentat de când eram mic”. Marco are 10 ani și clar, este tare mândru. Și el și mama lui care spune că datorită „doamnei Mihaela” el a căpătat încredere în el și a reușit să îl înscrie la cursul de pictură. A fost unul dintre factorii care l-au apropiat mai mult de școală, de Mihaela, și i-a oferit o direcție de dezvoltare. 

Mama lui Marco își dorește pentru copilul ei să continue cursurile de pictură pentru a dobândi mai multe cunoștințe și aptitudini către arte plastice, însă autobuzul din Crețești până în București nu are un orar la care familia să se poată adapta. 

„Nu avem cu ce să plecăm de aici către București, mai ales că eu am început să lucrez, iar programul de la muncă nu îmi permite să iau transportul la orele în care acesta funcționează. Îmi pare tare rău că știu că lui Marco îi plăcea la cursuri de pictură și vreau să mergem în continuare, să încerc să îi ofer oportunități”, a povestit mama lui, tare mulțumită că băiatului îi place mai mult la școală. 

De când e doamna Mihaela aici la noi la școală, Marco îmi povestește mereu cât e de frumos și e tare încântat de doamna! A început să și citească mai mult, i-am cumpărat cărți și îl văd cât e de interesat.

Energia pe care Mihaela a adus-o în comunitatea de la Crețești se vede și în relațiile construite armonios cu părinții, cât și în implicarea lor în școlarizarea copiilor, tare încântați că ai lor copii cer să vină la școală în fiecare zi, iar acest lucru este un mare câștig pentru viitorul familiilor.

Mihaela Vlăsceanu a fost susținută constant în activitățile ei de către colegi, de către direcțiunea școlii, de întreaga comunitate ca să reușească să aducă toți elevii la școală. Și au reușit împreună, construind un spațiu de siguranță în jurul copilului.

Uneori, profesorii fac mai mult decât să predea. Creează și oferă oportunități de creștere pentru fiecare copil pentru a-i descoperi potențialul maxim de dezvoltare, creează un spațiu sigur în care copiii vin cu drag la școală.

Alexandra Rucsăndescu este alumnă Teach for Romania, a fost învățătoare timp de 2 ani în județul Constanța, iar actualmente face parte din echipa de comunicare a organizației.

*Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori, învățători și educatori în școlile publice din România, în cele mai dificile comunități. Mai multe detalii aici.