Deși copiii iubesc limba engleză la grădiniță pentru că ea înseamnă cântece, jocuri și povești, ajunși la școală ei încep să simtă neputință și frustrare față de engleza scrisă. Stilurile clasice de predare le dau bucățele disparate dintr-un puzzle, în speranța că, prin memorare și repetiție, ele vor căpăta sens iar cei mici vor reuși să scrie și să citească. Jolly Phonics – o metodă britanică bazată pe fonetică – le oferă însă regulile și îi învață să decodeze limba, astfel încât să poată scrie și citi cu ușurință.
Silvana Șerbănescu, 40 de ani, predă de 18 ani engleza în mediul privat din București, iar de 6 răspândește prin Capitală și restul țării Jolly Phonics. Estimează că aproape 1.000 de profesori au fost formați prin acțiunile în care a fost implicată.
În 2012, 2014 și 2016 a participat la proiecte-pilot organizate împreună cu Ministerul Educației în mai multe județe din țară, prin care profesori de engleză de la clasa pregătitoare și clasa I au participat la cursuri Jolly Phonics, iar elevii lor au fost evaluați la începutul și spre finalul anului școlar, pentru a se înregistra progresul. Feedbackul, spune Șerbănescu, a fost foarte bun – de la copii, profesori, directori de școli și părinți – dar MEN a hotărât că nu poate implementa deocamdată metoda în programa pentru clasele mici. Din primăvara lui 2018, manualele Jolly Learning au fost însă autorizate ca auxiliare în școlile de stat
Școala9: Din experiența dumneavoastră, ce este cel mai dificil pentru copiii care încep să învețe limba engleză?
Silvana Șerbănescu: Am simțit în toți anii ăștia de lucru că lipește o verigă în curricula noastră. Că școlarilor li se cere direct să scrie și citească în limbă engleză, că li se cere să performeze fără să fie pregătiți în vreun fel.
Când am învățat eu limba engleză, ca să învățăm să scriem, profesoara ne punea să copiem un text de câteva ori. Ca să învățăm să citim, ni se citea textul și noi repetam aceeași bucată până când toți reușeam să o citim potrivit. Adică memoria era solicitată în toate actele astea. Ceea ce e nedrept. Copiii care au memorie bună vor reuși să scrie și să citească după orice metodă (copiii cu memorie bună reușesc la toate materiile). Dar au șanse mai puține cei care nu au memorie la fel de grozavă.
Cu Jolly Phonics, copiii învață că există o corespondență între litere/grupuri de litere și sunete. Învață, prin urmare, că limba funcționează ca un cod pe care ei îl pot sparge dacă stăpânesc corespondențele.
Româna este o limbă fonetică, dar engleza este un cod cu totul neregulat. Cele mai multe cuvinte în limbă engleză încalcă regulile. Noi încercăm să le facem accesibile copilașilor, încercăm să domesticim neregularitățile. Dar ca profesor știu că va fi totdeauna cel puțin o excepție la regula pe care o enunț. De exemplu, îi învățăm despre „i” lung. În primul an de Jolly Phonics le spunem povestea unui măgăruș care rage „ee-o, ee-o”. Ei învață că „i” cel lung din engleză se va scrie „ee”. În următorul an revenim și le spunem că există și un alt fel de a-l scrie pe „i” lung – „ea”. Facem diferența dintre see și sea. Dar într-un cuvânt precum steak, „ea” nu se citește „i”. Ca să-i ghidez pe copii și să le fac toate neregularitățile astea cât mai accesibile, introduc toate aceste alternative treptat.
Un alt exemplu: sunetul „ș”, care are o literă corespondentă în română, în engleză se va scrie prin asocierea a două litere: „sh”; în anul doi sau chiar trei de Jolly Phonics le spun că mai există cuvinte precum nation sau imagination în care sunetul „ș” se scrie „ti”.
În primul an, totul e o mare distracție – avem cele 42 de sunete din limba engleză, unele comune cu limba română, altele tipice limbii engleze. Pentru fiecare sunet există o poveste, un cântecel, activități centrate pe sunet. Spre exemplu, au o poveste a fetiței Emily pe care bunica o învață să coasă și, din întâmplare, se înțeapă, spune „ouch”, iar ei vor ști că „ou” se va citi „au” în cuvinte precum house, mouse, cloud sau couch.
Lucrurile sunt simple. Copilul învață că la baza aptitudinii de a citi trebuie să fie abilitatea lui de a da un sunet pentru fiecare literă pe care o vede și de a uni sunetele respective. Adică să poată să spună c-a-t – cat.
Am simțit că se schimbă felul în care copilașii percep actul de învăța. Odată ce avansezi în cod și introduci sunete, iar ei ajung să le stăpânească, de la un moment încolo sunt în stare să vadă rezultatele efortului lor. Ușor-ușor, metoda îi face independenți în ceea ce privește decodarea. Odată ce ei deprind corespondențele astea, vor fi în stare să lucreze practic pe orice manual.
Ș9: Metoda continuă și la copii mai mari?
S.S.: Metoda e gândită să acopere ciclul primar, dar depinde când începem. La modul ideal, Jolly Phonics se face în clasă pregătitoare-clasa I, ca toate elementele programului să fie valorizate cum trebuie. Odată ce copiii deprind cu Jolly Phonics o modalitate de redare a fiecărui sunet, de pe la clasa a II-a intervine programul Jolly Grammar, ca tiparele lor de scriere să se rafineze, ca scrisul lor să capete expresivitate. Îi învățăm pe copii punctuație, despre word webs, îi învățăm să folosească dicționare tezaur, sinonime, antonime, cu să folosească sufixe și prefixe. Sunt lucruri care nu sunt prevăzute de programa noastră. E un fel de gramatică vie, care are mult mai mult sens pentru copilași decât exercițiile clasice.
Verbul îl introducem văzând pe o carte ce se petrece într-un stup, în care fiecare albinuță e ocupată să facă ceva. Odată ce pomenim copiilor de verb, încercăm să fim în stare să-l folosim pentru a vorbi de o acțiune la prezent, trecut și viitor. (În curricula românească, past tense se introduce abia spre finalul clasei a III-a, dar eu am nevoie ca al meu copil să-mi povestească ce-a făcut weekendul trecut sau cum a fost pentru el vacanța de vară încheiată). Primează funcționalitatea limbii.
Ș9: Folosirea metodei presupune și folosirea materialelor?
S.S.: Nu neapărat. Noi folosim de la soft de tablă interactivă la marionete, cântecele, DVD-uri, cartonașe, activity books. Toate acestea sunt menite să facă misiunea profesorilor mai ușoară. Dar am văzut profesori care decid să spună povestea sunetului și să vină cu obiecte făcute manual de copii pe sunetul respectiv. Sau care aduc un sound box - pentru sunetul „s” aduc soap, scarf, spider, small dress.
Ș9: Faptul că desenele animate sunt dublate în română înseamnă o expunere mai mică a copiilor la limba engleză?
S.S.: Recomandăm părinților să le prilejuiască copiilor cât mai multe ocazii pentru audiție, mai cu seamă că trăim într-o lume globală, engleza nu mai este de mult a britanicilor. Trebuie să ne formăm urechea ca să înțelegem și să putem comunica în engleză și cu un indian, și cu un spaniol, și cu un britanic.
[Dublarea desenelor animate] este o pierdere, dar generația în care trăim le prilejuiește celor mici alte contacte, tehnologia suplinește pierderea asta. Copilașii ajung să aibă într-un alt fel acces la limba engleză, cum noi nu am avut. Băiețeii de 10-11 ani au un vocabular mult mai dezvoltat decât fetițele de vârsta lor pentru că joacă jocuri. E o bună modalitate de îmbogățire a vocabularului.
Dar cititul trebuie să devină principala modalitate de îmbogățire a vocabularului. Contextele noastre de comunicare la clasă sunt limitate. Cât vocabular accesăm în 45-50 de minute la clasă?
Încurajându-l pe copil și dezvoltându-i plăcerea de a citi, el va ajunge să citească pentru a afla lucruri. Trebuie să ne preocupe mai mult dezvoltarea abilităților.
Am întâlnit profesori care spun „am educat atâtea generații, am reușit să-i fac pe copiii mei să scrie și să citească”. Este de blamat atitudinea asta în care credem că dând bucățele de puzzle copiilor, sperăm că la un moment dat acestea vor căpăta sens. Cu ce cost reușim să îi facem într-un final să scrie și să citească? Cu prețul a câțiva ani de zile în care apare sentimentul de frustrare, de dificultate, de nonsens în rândul copiilor. Lucrurile pot fi făcute plăcut de la o vârstă fragedă, ca să ne bucurăm de tot timpul care le rămâne ca să devină cititori și scriitori expresivi în limba engleză.
