[Vara mea] Ștafeta

Poate că singurul mod de a face liniște între 10 copii care intră în șir indian pe terenul de sport, așa cum li s-a spus, și care au beretele maronii pe cap, așa cum li s-a spus, și care sunt gata să arate că sunt cel puțin la fel de buni ca cei dinaintea lor, e ca unul dintre plutonierii-majori din teren să strige: „Faceți liniște, că nu zic de două ori!”. Și fac.

Este penultima zi din tabăra de vară pentru cercetași organizată de Ministerul Apărării Naționale și gândită pentru adolescenți destul de curioși să afle ce înseamnă viața în regim militar: program strict, reguli de conduită și sancțiuni pentru încălcarea lor, dar și aptitudini de orientare în natură. Anul acesta, pentru a doua ediție la rând, 42 de copii cu vârste între 13 și 18 ani s-au adunat la cabana Forban a echipei CSA Steaua, în Predeal, printre brazi care completează verdele kaki de pe hainele lor – același fel de bluză și de pantaloni pentru toți. Unul dintre băieți are acum bluza scoasă din pantaloni, un mic semn de nealiniere.

Astăzi participă toți la o competiție de ștafetă în care pun în practică probele învățate: cum să tragă cu arcul, cum să folosească busola și harta, cum să facă un foc, un nod, cum să se târască pe coate. Sunt împărțiți în patru plutoane, iar acum e la rând plutonul 4. Plutonierul-major le spune ce urmează să facă, iar cei 10 fac cerc și șușotesc între ei pentru că tot ei trebuie să decidă cine se potriveștei mai bine pentru îndeplinirea fiecărei probe.

„Pe locuri, fiți gata, start!”. Ștafeta începe, iar încurajările vin în rafale de la cei de pe margine.

Andrei e din București, are 16 ani și trece în clasa a XI-a. Vocea răgușită i se aude de departe, e prezent în fiecare grup în care se râde și se fac glume și recunoaște că în toate zilele astea a făcut cele mai multe flotări – vreo 300 – dintre toți copiii – sancțiune pe care o primește oricine nu ascultă un ordin, cum ar fi să se prezinte la timp la înviorarea care începe dimineața, la ora 6:45. Colegii din pluton, însă, i-au mulțumit zilele trecute când, la un exercițiu de orientare prin pădure, el a găsit drumul cel mai scurt spre ieșire pentru că a folosit corect busola. Astăzi, în schimb, lucrurile par să stea diferit.

„Andrei, 0 puncte din 15!”, îi strigă plutonierul-major. Băiatul face ochii mari și întreabă ce a făcut. Nu își dă seama că printre instrucțiunile plutonierului-major pentru el era să mute o minge dintr-o parte în alta plimbând-o printre jaloane, iar el a uitat partea cu jaloanele. Andrei pufnește și se sprijină cu mâna de gardul metalic care împrejmuiește terenul. În jurul lui și fără el, echipa continuă ștafeta.

După minge și după trasul cu arcul, urmează proba focului. De ea se ocupă Ioana, o fată de 15 ani din Constanța, care chiar înainte de competiție repeta ce tipuri de foc există și cum se fac: scăriță, grătar, baraj, haiducesc și stea. Acum i-a picat cel tip stea. Adună bețele de lemn și le aranjează cum a învățat: în formă de stea, pentru ca fumul să fie rar și să nu fie văzut de departe. „Hai, Ioana, hai, Ioana!”, strigă și bat din palme colegii, care nu au voie să se ajute între ei, ci doar să se încurajeze.

În bătăile de palme ale colegilor, Ioana strigă și ea în timp ce așază bețele unul peste altul: „Așaa, așaa”. Dar fix când se îndreaptă toți spre următoarea probă, bețele cad. Ioana își dă ochii peste cap și aruncă brațele în jos, dezamăgită. Colegii nu mai au timp s-o încurajeze pentru că începe calcularea unui unghi folosind busola. Aici proba e victorioasă. Liviu, cel care a calculat azimutul (unghiul dintre poziția actuală și poziția în care o persoană dorește să ajungă), e din Galați și a împlinit chiar astăzi 18 ani. Deși nu își dorește o carieră militară pentru că vrea să lucreze în IT, e atent la fiecare probă și îi place să le explice și altora cum funcționează lucrurile – inclusiv în repaus, când le explică celorlalți câte tipuri de rock există și de ce nu toate sunt hardcore.

Munca în echipă a fost importantă în toate aceste zile. Copiii au lucrat împreună la fiecare exercițiu, iar sancțiunile le-au suportat tot împreună. De exemplu, când la masa de prânz dintr-o zi au întârziat doi copii, tot plutonul lor a trebuit să aștepte ca ceilalți să termine masa și abia apoi să mănânce și ei. Unii copii se înscriu în tabără ca să testeze experiența, în timp ce alții sunt hotărâți că domeniul apărării naționale e pentru ei și vor să dea admiterea la Academia Tehnică Militară, cum sunt și Andrei și Ioana. Tabăra e și un mijloc de promovare a carierei militare în rândul tinerilor, spune Mihaela Iliescu, locotenent-colonel și ofițer de proiect. Mulți se acomodează greu cu regulile și mai ales cu trezitul dimineața, dar în ultima zi, când copiii își iau la revedere, se lasă de fiecare dată cu lacrimi.

Înapoi pe terenul de sport, în ultima probă, o fată pune palma dreaptă pe un băț aproape cât ea de înalt, apoi capul peste palmă și se rotește de opt ori în timp ce trebuie să-și păstreze echilibrul. Ștafeta ajunge la final. Plutonul 4 părăsește terenul, iar câțiva copii încep să plângă, inclusiv Ioana, Andrei, dar și unii care nu au greșit probele. Plutonierul-major cere să se facă liniște și anunță că doar plutoanele 1 și 3 merg mai departe în finală. Lângă teren, în afara gardului, copiii din plutonul 4 s-au grupat în mulțimi mici în care se consolează unul pe altul, cu „nu e nimic”-uri și „asta este”. Mâine, în ultima zi de tabără, vor lua micul-dejun, vor avea festivitatea de premiere, iar apoi vor coborî cu autocarul în Predeal, unde se vor întâlni cu părinții și vor merge acasă.

Câțiva dintre ei se regrupează totuși lângă teren, în așteptarea ultimei competiții, lângă ceilalți copii care au început deja să încurajeze finaliștii de pe margine.