
Scrie pentru DoR și decatorevista.ro de trei ani. O fascinează viața de adolescent și frizurile scurte perfecte.

Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
Am vorbit cu profesori de istorie ca să aflăm cum predau revoluția din 1989, în contextul în care justiția și societatea încă dezbat ce s-a întâmplat acum 30 de ani.
Cadrele didactice, părinţii şi copiii din comuna Curcani, Călăraşi, fac front comun pentru a ţine pasul cu educaţia online. Ei învață împreună că tehnologia nu e cunoaștere, tehnologia este instrumentul cunoașterii. Aşa depăşite moral şi fizic cum erau, cu WC-ul în curte, cu clase arhipline, cu program în trei schimburi, şcolile şi grădiniţele nivelau, de bine, de rău, diferenţele dintre copii. De pildă, manualele veneau târziu pentru toţi, şi de la sate, şi de la oraşe. Și tot, teoretic, erau gratuite. Pe când Internetul nu vine la fel peste tot. Învăţarea online a subliniat cu roşu inegalitatea de şanse în ceea ce priveşte accesul la educaţie.