[Vara mea] Eurocălătorie

Ștefan Popa a plecat pe 15 august într-o călătorie ca să cunoască Europa. La 18 ani, este unul dintre cei 15.000 de tineri europeni care vara aceasta au călătorit gratuit cu trenul prin patru sau mai puține țări din continent, după ce a aplicat la prima ediție a programului #DiscoverEU. Ștefan a pornit atunci spre Viena, apoi în Nijmegen (Olanda), apoi în Praga, iar de acolo a revenit în țară pe 27 august.

„Vreau să îmi demonstrez mie însumi că mă pot descurca oriunde și indiferent de eventualele dificultăți peste care va trebui să trec”, a spus în ziua plecării. „Sunt nerăbdător. Vreau să văd pe propria piele ce face Occidentul așa de diferit față de România. Vreau să învăț despre istoria locurilor în care merg, vreau să le admir frumusețea și, mai ales, vreau să întâlnesc oameni noi care îmi pot oferi o viziune nouă asupra lucrurilor.”

Născut în Roman, județul Neamț, Ștefan va trăi din această toamnă în Olanda, unde va studia informatică la Universitatea Radboud din Nijmegen. Nu e prima oară când învață în altă țară: în liceu a petrecut un an de studiu în Statele Unite prin programul FLEX.

Între 15 și 27 august, cât a durat călătoria, a ținut un scurt jurnal despre călătoria cu trenul prin Europa, în care vorbește despre lucrurile pe care le-a descoperit, diferențele pe care le-a simțit și ce l-a făcut să se simtă european. Jurnalul a fost editat pentru concizie.

Ziua 2   

Deși era o cușetă înghesuită, oamenii care au stat cu mine [în trenul spre Viena] erau foarte prietenoși și super vorbăreți, așa că timpul a trecut foarte repede. A fost un drum greu și obositor, așa cum mă obișnuisem în România, totuși trenul a fost destul de OK și curat. Peisajele au fost de asemenea fermecătoare și știam acum de ce îmi va fi dor de țară atunci când voi pleca la facultate, pe lângă familie și prieteni. [Când am intrat în] gările din Ungaria, deja era altă lume. Arătau foarte bine îngrijite, păreau renovate, noi.

Zilele 3-4

Am ajuns destul de obosit în Viena deoarece nu am reușit să dorm prea mult, însă asta nu m-a descurajat din a vedea cât mai multe din oraș. Când m-am dat jos din tren am avut ceva emoții deoarece nu știam dacă mă voi descurca, însă aceste emoții au dispărut destul de repede deoarce totul era bine semnzalizat prin oraș, oamenii știau engleză și cu ajutorul clasicului Google Maps am reușit să mă orientez prin oraș. Am rămas surprins de taxiurile luxoase și curate și de faptul că, deși știau că sunt străin, nu încercau să mă fraierească la bani. După ce m-am cazat la hotel m-am dus să vizitez palatul Schönbrunn, deoarece era aproape și puteam merge pe jos. Am rămas mască atunci când am văzut frumusețea locului și cât de mulți oameni erau acolo, din toate colțurile lumii. Mi-a luat cam cinci-șase ore să văd cam jumătate din ce avea de oferit Schönbrunn-ul.

Am fost plăcut impresionat de faptul că am putut asculta un ghid audio în limba română. După aproximativ 100 de poze și ore bune de mers, am mers să văd o parte din centrul Vienei pe timpul nopții. Aveam o stație de metrou lângă locul de cazare, iar galeria echipei locale de fotbal a început să facă scandal fix acolo. Nu știam de ce sunt așa de mulți jandarmi prin zonă și de ce nu dau voie la lume să treacă. Mi s-a părut ironic faptul că s-a întâmplat asta chiar în acel moment, când eu mă aflam în Viena, la două zile distanță față de incidentele din București. Jandermeria austriacă a fost de nota 10. Și m-a uimit că m-am simțit în siguranță pe tot parcursul zilei, inclusiv noaptea și inclusiv în metrou.

A doua zi a fost o zi plină, am reușit să vizitez aproximativ 90% din ce mi-am propus: Palatul Belvedere, Palatul Hofburg, Opera Națională, Catedrala Sf. Ștefan. La final de vizită în capitala Austriei, am înțeles ce se poate face dacă există voință. Transportul în comun funcționează fără greșeală, cu puține întârzieri, având și o aplicație pentru a face mai ușoară căutarea traseului corect. Prețurile erau destul de OK, unele lucruri fiind mai ieftine ca la noi. Oamenii știau în mare parte engleza, fie ei turiști sau locuitori ai orașului. A fost o experiență super și mi-a arătat cum ar putea fi și la noi dacă s-ar arăta interes.

Ziua 5

Tot ce pot sa zic este wow. Știam că trenurile din vestul Europei sunt cu mult peste ale noastre, dar nu m-am așteptat la așa ceva. Am plecat din Viena pe la ora 9 și am ajuns în Olanda în mai puțin de 12 ore. Pe lângă calitatea șinelor care dădeau voie trenurilor de tip expres să atingă viteze de 300 km/h, condițiile la clasa a II-a din aceste trenuri erau mai bune ca cele de la clasa I de la trenurile CFR. În Olanda nu există controlor, deoarece călătorii trebuie să folosească biletul cumpărat pentru a face check-in și check-out, ca la metrou. Mi se pare un sistem eficient și ajută la reducerea fraudelor.

Zilele 6-10

Nu știu dacă pot explica în cuvinte ce face Olanda așa diferită. Deși în mare parte vizita mea a avut de-a face cu facultatea, am avut șansa de a-mi face câteva idei despre cum e viața aici și dacă mă voi integra sau nu. Răspunsul este da, voi reuși. Oamenii – mai ales studenții, fiind un oraș universitar – sunt foarte prietenoși și deschiși, însă și foarte direcți. De aceea când e vorba de ceva serios tratează lucrurile ca atare, însă când e vorba de distracție nu cred că am văzut oameni mai nebuni că olandezii.

Orașul arată super, ai câte ceva din orice și, indiferent că ești un petrecăreț sau un student care doar vrea să treacă cu brio, există mereu ceva de făcut. M-a surprins că au piste pentru biciclete absolut peste tot. Au până și autostrăzi pentru biciciclete, sau piste care conectează diferite orașe. În universitate toată lumea știe engleză și, chiar dacă uneori trec la olandeză, dacă îi rogi să îți explice despre ce au vorbit o fac cu mare plăcere. De asemenea, sportul la ei este foarte practicat, pe lângă mersul pe bicicletă. Transportul în comun este și el foarte bun. Aceste cinci zile mi-au arătat că Olanda chiar este o țară libertină și deschisă și cred că mă voi integra foarte bine aici.

Zilele 11-13    

Călătoria spre Cehia a durat cam 10 ore. Praga mi s-a părut de departe cel mai frumos oraș, nu degeaba mai este numit și Orașul de Aur. Toate clădirile au ceva din aur, fie ele mici detalii sau întregi modele și desene pe pereți. Poate și faptul că am avut o prietenă foarte bună drept ghid prin oraș a avut de-a face cu faptul că mi-a plăcut cel mai mult. Mi-a povestit foarte multe despre istoria Cehiei și a orașului, despre comunism și revoluție și despre cum stau lucrurile la ei acum. Țările noastre au trecut prin lucruri similare și chiar dacă și ei mai au multe de rezolvat, sunt cu mult peste noi. Ei nu se consideră parte din blocul vestic al Europei, însă ar trebui să vină la noi să vadă cum arată o țară din Est. Am rămas puțin dezamăgit: ei de ce au putut și noi nu putem? Cred că răspunsul stă în liderii pe care i-au avut după căderea comunismului. De asemenea, și la ei transportul public este foarte bine pus la punct și foarte folosit. Pe scurt, Praga m-a impresionat cel mai mult dintre toate celelalte locuri pe care le-am văzut. 

Nu îmi pare rău că am plecat în această călătorie. Mi-am demonstrat mie însumi că mă pot descurca de unul singur, mi-am mărit orizonturile și am descoperit multe lucruri noi. Dacă aș mai avea ocazia, aș mai merge o dată. 

La final, pot să zic că a fi european înseamnă să nu ai limite legat de unde poți să ajungi, să fii liber să mergi oriunde, să poți să ai oportunități, să fii deschis și să ai parte de diversitate. Mi se întâmplă des să văd că persoane apropiate mie, de exemplu, nu acceptă oameni din afara României șinu sunt destul de deschise față de lucruri care în Vest sunt normale.

[După ce termin studiile în Olanda] nu cred că vreau să mă întorc în România. Dacă e să prind ceva bun în România, poate mă întorc. Dar dacă prind ceva bun în afară, nu mă întorc.