Întoarcerea II. Școala de la noi și cea din Marea Britanie, prin ochii părinților care s-au întors în România

Luca și Ingrid Epure se pregătesc să plece acasă de la școală. E ora prânzului. Ea poartă un hanorac cu un iepuraș roz și fratele ei un trening negru.Ea are mască cu urși panda, el cu o maimuțică. Chiar cu masca pe față poți să-ți dai seama că sunt gemeni. De un an, au revenit acasă.

„Mie îmi place mai mult în România fiindcă fac mai mult sport”, decretează băiatul. Amândurora le place mai mult școala românească decât cea englezească pe care au mai testat-o de două ori până acum. „Acolo făceam oră de matematică, română...”, zice fetița. „Nu română! Engleză!”, o corectează Simona, mama lor. „Ieșeam în grădină 10-20 de minute la pauză”, completează Luca.

Sunt în clasa a doua acum. Au făcut grădinița în Marea Britanie, apoi clasa pregătitoare în România, clasa întâi în Marea Britanie și acum s-au întors iar acasă, speră pentru totdeauna. În Alexandria, Teleorman.

„Nu aveam un ghiozdan pe care să-l ia copilul în spate”

Au făcut naveta între țări la fiecare doi ani. Simona și soțul ei au decis că e mai bine să revină acasă în timpul pandemiei, dar s-au lovit de aceleași probleme de care au fugit și cu doi ani înainte. „Soțul tot caută de lucru aici și nu găsește. Este șofer pe tir și aici i se cere să plece peste hotare. Acolo pleacă dimineața și vine seara acasă. El ar vrea să se reîntoarcă. Dacă el face pasul, ne-ar trage și pe noi iar acolo”, spune femeia de 33 de ani, fără mult entuziasm.

De fiecare dată însă, oricât de greu a fost, au vrut să fie toți împreună. Copiii i-au înscris la Școala Gimnazială „Alexandru Colfescu” din Alexandria și cei mici nu mai vor nicio schimbare, le place la noi. Părinții văd însă diferențele și cel mai mult au fost șocați de faptul că peste hotare ai cu adevărat învățământ gratuit.

„Ca părinte nu te interesa absolut nimic, acolo scriau, acolo... adică noi nu aveam un ghiozdan pe care să-l ia copilul în spate, totul i se oferea de la școală. Copilul nu avea nevoie de nici măcar un creion de acasă. La sfârșit de săptămână li se trăgeau niște foi la xerox pe care le dădeau să le completeze”, povestește mama.

Copiilor le place că în România au ore mai puține, dar când e vorba de temele pentru acasă, nu sunt așa încântați. „Anul ăsta a fost puțin mai greu, au început online și îi ajutam eu. La matematică nu a fost problemă, dar la comunicare nu știau să scrie. Aici se scrie de mână, acolo nu se ține cont, puteai să faci o literă de tipar, două de mână”, mai înșiră femeia diferențele. În plus, școlile englezești au mai mult personal care să se ocupe de copii. „În clasa întâi, au avut un translator special pentru ei doi până au ajuns la nivelul celor din Anglia, au luat-o de la zero.”

Speranța Simonei și a copiilor este totuși să rămână să învețe în limba română. Pentru asta ar trebui ca soțul să-și găsească un loc de muncă bine plătit și Alexandria nu oferă prea multe variante.

Copiilor le place mai mult în România, dar nu am pe cineva cu care să-i las și nici nu sunt de acord să fac asta. I-aș traumatiza.

„Îi încurajează pe toți, nu-i țin sub linie”

Din Marea Britanie s-a întors și Alina Ștefan, care are un băiețel la grădiniță și o fată în clasa a șasea. Femeia a plecat imediat după bacalaureat, întâi în Spania și apoi în Marea Britanie. Astăzi, la 37 de ani, și-ar dori să poată rămâne în țară. „Tot ne-am întors acasă. Ziceam că e mai bine în casa mea, pe perna mea. Apoi s-a născut fetița și am văzut că nu răzbim și am plecat în Anglia. Fetița la grădiniță s-a integrat bine. La acea perioadă nu cred că erau doi copii români în toată școala”, își amintește femeia.

Romina, fata ei, a făcut clasele a doua și a treia în România, apoi au plecat din nou și au revenit în pandemie. Chiar dacă fata ei avea rezultate bune la școală, nu a reușit să-și facă mulți prieteni și nici Alina, care era casnică, nu-și găsea locul acolo. „Ne săturam. Soțul muncea, eu stăteam cu fata, nu aveam prieteni, nu socializam cu englezii. Imaginați-vă că nu cunoșteam părinții copiilor care erau cu Romina în clasă. Chiar dacă încercam să zic un Hello, probabil îmi răspundeau doar prima dată”, povestește Alina.

I-a rămas în minte însă imaginea profesorului englez, foarte dedicat să-i aducă pe toți elevii la același nivel, cel puțin. Dacă ar fi să comprime cum ar descrie școala din Marea Britanie, atunci ar zice clar „mai ușoară”. „Despre Adolf Hitler, de exemplu, se dădeau doar idei principale și nicidecum mult de scris. E mai ușor pentru orice nivel de copil. Cine poate mai mult, poate, dar îi încurajează pe toți, nu-i țin sub linie.”

Romina a venit la școală acum pentru prima oară fizic într-un an de zile, pentru vizita echipei Școala 9, fiindcă situația epidemiologică permitea ca elevii de gimnaziu să facă activități doar online. Cu online-ul i-a fost cel mai greu, dar preferă oricând România, chiar cu avantajele din afară. „În Anglia a fost mai ușor și nu ne dădea multe teme sau să învățăm atât de mult”, spune fata.

Temele pentru acasă reprezintă de fapt primul șoc pentru cei care revin din alte sisteme de educație. Liviu Candidatu, directorul școlii, crede că aici e provocarea profesorilor. „În afară nu au teme, foarte puțin au de lucrat, ceva care i-ar lua acasă o jumătate de oră. În rest, ei tot ceea ce fac rămâne în școală, nu au nici ghiozdan, nici cărți, acasă. Și în momentul în care ei vin aici și profesorul, învățătorul îi dă teme, aici apar problemele de adaptare”, crede directorul.

Familia Ștefan vrea să rămână de data asta definitiv în țară. România le-a dat o libertate greu de imaginat într-o țară în care mai bine de jumătate de an plouă, cum e Anglia. „Mă săturasem să o țin pe Romina în casă, sedentarism, are probleme cu greutatea, n-o vedeam să socializeze cu copiii, să aibă copii cu care să se întâlnească. Era pur și simplu închisă. Și atunci am zis că poate aici sunt copii români care o scot afară în fața blocului, în parc, e altceva”, a fost speranța mamei.

Foto: Profesoara de sprijin Floarea Șerban

Mulți nici nu-și înscriu copiii la școală

Obișnuiți cu valurile de elevi care revin în țară, în școala din Alexandria există și doi profesori de sprijin, care să-i ajute să se integreze mai ușor. Floarea Șerban face asta de ani de zile. „Nu cunosc limba foarte bine, apoi rămân în urmă față de materia școlară pe care o străbat profesorii și învățătorii la clasă. Dar ei sunt ajutați sistematic cu fișe de lucru pentru recuperarea cunoștințelor”, spune profesoara care face adesea și vizite la domiciliu. 

Părinții care aleg să-și înscrie copiii la școală pentru perioada în care stau în țară sunt o minoritate. Mulți cred că nu are niciun rost să-i dea la școală dacă stau în țară doar câteva luni. „Avem probleme cu cei care nu vin la școală, care nu vor să-și aducă copilul la școală pentru că el pleacă și totdeauna se gândește: păi, de ce să mai vină, doamnă, o săptămână, că eu tot plec și îmi iau și copilul cu mine. Pe unii i-am lămurit, pe unii nu i-am lămurit”, mai spune Floarea Șerban.

Foto: Inspector școlar în Teleorman, Raluca Beșleagă

Pandemia a adus și alte provocări în înscrierea acestor copii. Regulile spun că până sunt recunoscute documentele de studiu, copilul este doar „audient“ la ore și activitatea lui este trecută într-un catalog provizoriu. „Fiind înscris ca audient, acest lucru împiedică oferirea unei parole pentru a se conecta pe platformele educaționale. Din nou am apelat la amabilitatea cadrelor didactice și ne-au venit în ajutor, au existat ore de lucru suplimentar cu ei”, a explicat inspectorul școlar Raluca Beșleagă.

Copilul revenit în țară trece printr-o evaluare  a profesorilor, care va ține cont de dezvoltarea sa, de recomandarea părinților și perspectivele de evoluție. Dacă recomandarea este să fie înscris într-o clasă mai mică decât vârsta echivalentă și părinții nu sunt de acord, atunci se poate face înscrierea în clasa pentru care optează părinții, pe răspunderea lor asumată prin semnătură.

Citiți și:

Peste 8 mii de copii au revenit în pandemie din străinătate și s-au înscris în școlile românești

Născuți și crescuți în Italia, aduși de părinți să facă școală acasă. „Am învățat româna, am început să uit italiana”