Fiica mea, Adora (10 ani), își dorește foarte mult un iPhone 11 Pro. Anul trecut i-am luat un iPhone X, doar că 11 Pro are o cameră video mult mai tare decât X. Adora e pasionată de fotografie, are ochi buni pentru asta, o moștenește pe mama ei. Eu n-am talent fotografic, deși cu ani în urmă am încercat să am.
I-am promis Adorei că îi voi cumpăra un 11 Pro (și cu copiii nu te joci niciodată de-a promisiunea!), însă am rugat-o să (mă) mai aștepte puțin. Faza e că așteptarea asta a fost garnisită cu foarte multe cărți citite de ea, și asta pentru că una dintre condițiile pe care i le-am pus Adorei pentru a primi telefonul dorit, destul de scump, de altfel, e să citească. Ea citea oricum, dar peisajul social media (Tik Tok, Instagram, Snapchat) o mai fură uneori, așa că i-am pus în vedere să își facă un program zilnic de citit, măcar douăzeci-treizeci de pagini. În plus, ea știe că nu mă interesează să aibă la școală note mari la toate materiile, cum mă stresau pe mine părinții mei când eram elev, ci că tot ce îmi doresc e să citească zilnic. Cărți, în principiu, nu comentarii pe Tik Tok. Și să nu renunțe la dans, ceea ce știu că nu va face. Adora face dans contemporan la Centrul Național al Dansului București, a și fost distribuită într-un spectacol, îi place mult să danseze, însă i-am explicat că o să danseze și mai bine dacă citește, fiindcă lectura îți dezvoltă imaginația și oamenii talentați la dans dansează mai bine dacă au o imaginație bogată, în fine. Cred că a înțeles ideea.
Pentru că suntem prieteni, i-am spus Adorei că urmează să scriu acest text despre cum reușesc părinții, dacă reușesc, să îi facă pe propriii copii să citească, iar ea, râzând, a spus: „Păi, prin șantaj!”. „Exact”, i-am spus. Mă rog, poate nu e chiar un șantaj în sensul definiției din dicționar, ci mai degrabă un fel de condiționare: „Vrei să obții X (prin X se poate înțelege fie un obiect, fie o abilitate anume), trebuie să faci Y”. Chestia asta funcționează.
Și mai funcționează și exemplul propriu. Dacă copilul te vede pe tine citind, sunt șanse mari ca, prin mimesis, să citească și el. Nu poți să propovăduiești veganismul cu gura plină de sânge de la vita aia argentiniană. Din fericire, avem o casă plină de cărți, iar mie mi se întâmplă destul de des să citesc. ☺ Și nu mi-e deloc jenă să citesc de față cu copiii mei. Când avea vreo patru ani, l-am întrebat pe Sacha ce vrea să se facă atunci când va fi mare și el a spus:
– Vleau să mă fac scliitol și să îmi cumpeli o motoletă.
Apoi, după o vreme, am reluat subiectul.
– Sacha, mai vrei să te faci scriitor? l-am întrebat.
– Da, a spus el.
– Și ce vrei să scrii?
S-a uitat la mine descumpănit și a spus:
– Nu vleau să mă fac scliitol, dal nu găsesc altceva să mă fac.
Eu găsesc foarte relevant răspunsul ăsta al lui, apropo de imitație. El m-a văzut de multe ori scriind, așa că în mintea lui s-a înșurubat adânc această idee, că și el vrea să se facă scriitor. Mă rog, are tot timpul să găsească altceva, eventual o ocupație serioasă.
Dar să revin la lectură. Mi se pare foarte important ca cei mici să înțeleagă care e sensul lecturii, de ce e bine să citim cărți. O să dau un exemplu. Eu și copiii mei facem împreună, de pe la sfârșitul anului trecut, un podcast, Tănase Show. S-au strâns deja vreo douăzeci de episoade. În acest show de familie, intimist și profund privat, nu facem decât să povestim. Atunci când povestești, fie cu ajutorul cuvintelor, fie cu ajutorul vorbelor, ești mereu la mâna limbajului. Le-am tot repetat că, cu cât citim mai mult, cu atât cuvintele vin la noi mai ușor atunci când avem nevoie de ele. Practic, ei s-au aruncat în apă împreună cu mine și au înțeles pe pielea lor că nu poți să te menții la suprafață decât dacă stăpânești, cât de cât, un anume set de mișcări. Pentru a te menține la suprafața poveștii pe care vrei să o spui trebuie să stăpânești limbajul. Cum anume? Cu un vocabular bogat și cu o gramatică bună. Mă rog, e drum lung până acolo, ei sunt încă la început de drum. Sacha este mai mic decât Adora, are opt ani și abia a început să citească, dar amândoi au înțeles pe pielea lor, la microfon, că lectura are sens. Așadar, așii pe care îi am în mânecă ar fi activitățile pe care le fac împreună cu Adora și Sacha. Pe lângă podcastul TS, care e dată ceva mai recentă, mai sunt și poveștile pe care le facem noi împreună de ani de zile, fie cu ajutorul zarurilor cu imagini (story cubes), fie improvizând de la zero, plus conversațiile de peste zi și delirurile pe care le avem destul de des pe diverse subiecte.
Ce am mai observat că funcționează în zona asta: faptul că eu citesc toate cărțile pe care le citește Adora pentru școală, pe unele înaintea ei, pe altele după. Morpurgo, Sepulveda, Palacio și tot felul de alți autori au trecut de la unul la celălalt. Făcând asta ca părinte, contruiești noi punți, complicități, locuri comune și legături între tine și copilul tău. Ceea ce e foarte cool. Și, da, în curând o să îi cumpăr un iPhone 11 Pro, mai ales că pe vechiul ei iPhone X o să mi-l dea mie. ☺
Fotografii: Petrică Tănase
