România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.
La dezbaterea organizată în ultima seară a expoziției 100 de oameni pentru România de mâine am discutat despre egalitatea de șanse în educația, dar și despre nevoile celor mai importanți actori din învățământ: elevii, profesorii și părinții.
Părinții au început să strângă bani pentru a le cumpăra cadouri profesorilor. Dacă unii se orientează către daruri simbolice, flori sau bomboane, există încă mulți părinți care adună sute de lei. Asta, deși Codul de etică pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar și Codul Penal interzic astfel de practici. Printre părinții care au fost constrânși să dea bani se numără și o mamă care lucrează ca polițistă și al cărei „defect profesional” a făcut-o să identifice în această colectă o faptă de corupție.
