[Vara mea] Valea lui Andu

E în jur de 6 seara, iar pe prispa casei, Andu stă așezat pe scaunul de lemn al bunicului său și ține în brațe laptopul unde are salvate sute de poze din vacanțele petrecute la țară, la Valea Mare. Andrei, prietenul lui, stă pe unul dintre cele două fotolii în timp ce motanul Tomiță se plimbă leneș dintr-o parte în alta. Din când în când, Andu își mai îndreaptă privirea spre curte în speranța că s-a oprit ploaia și că poate pleca pe bicicletă alături de prietenul cel mai bun în plimbarea lor obișnuită de seară.

„Parcă s-a oprit”, spune când se ridică de pe scaun, iar apoi verifică pe o aplicație din telefon direcția norilor, să vadă cam cât va mai dura până se înseninează. Stropii cad în continuare, dar și-au mai rărit cadența, iar Andu e încurajat de razele de soare care se văd dinspre valea râului Cerna.

Andrei Marghescu, 19 ani, sau Andu, după cum îl cunosc cei apropiați, locuiește în cartierul Ghencea din București și e elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Grigore Moisil”, însă în majoritatea vacanțelor merge la Valea Mare, un sat dintr-o zonă de deal a județului Vâlcea, la care se ajunge pe un drum neasfaltat pe care microbuzele sau autocarele nu trec decât de vreo două ori pe zi. Apoi, de la drumul neasfaltat până în Valea Mare, mai sunt cam zece minute de mers cu bicicleta.

Ambii lui părinți sunt din Valea Mare, iar la București a ajuns să locuiască pentru că bunicul din partea tatălui era din Capitală. Andu povestește că se mai întâmplă să rămână acasă în unele vacanțe din timpul anului școlar, dar în cele de vară vine întotdeauna la Valea Mare, spre mirarea colegilor care îl întreabă deseori de ce preferă să stea aici. Nu simte lipsa festivalurilor de muzică la care merg cei de vârsta lui. În timp ce prietenii din lista de Facebook sau de pe Instagram puneau fotografii de la Neversea și Untold, Andu stătea pe prispa bunicii sau ieșea prin sat să facă poze. „Nu-mi place agitația.”

Își ia bicicleta și colindă văile și dealurile, iar toate fotografiile le publică pe paginile de Facebook și Instagram. Pasiunea pentru fotografie o are tot din dorința de a arăta lumii cât de frumos e satul lui. Deseori, chiar săteni care îi văd fotografiile din Valea Mare îl întreabă unde au fost făcute, pentru că nu recunosc locurile. „Dacă nu știți să căutați”, le răspunde Andu, care are o poveste despre o bicicletă stricată, câini de stână care l-au alergat sau căzături în urzici pentru aproape fiecare uliță și deal din zonă.

Cam de un an, are și un canal de Youtube, Andu Om, unde postează episoadele din vlogul lui, aventuri filmate în Valea Mare. Andu e conștient că „alții s-ar plictisi aici”, dar povestește că pe el Bucureștiul îl stoarce de energie și că vacanțele de vară ar fi pierdute dacă nu le-ar petrece în satul bunicilor și în împrejurimi – „nici cel mai al «moartii» om n-a umblat pe unde umblă ei”, după spusele bunicii Angela.     

Imediat ce ploaia se oprește, Andu și Andrei se grăbesc să scoată bicicletele din garajul din curte și ies pe strada pe unde rareori trec mașini. Andu poate fi recunoscut ușor după ghiozdanul negru cu însemnele echipei de fotbal preferate, Borussia Dortmund. Lângă el, Andrei e un puști de clasa a opta cu un zâmbet larg pe care îl poartă aproape tot timpul pe față. Pedalează repede pe asfaltul ud din care sar stropi de apă și se cațără neobosiți cu bicicletele pe pantele șoselei, cu aerul rece vuindu-le pe lângă urechi. Când se întâmplă să mai vină câte o mașină din urmă, se aliniază unul în spatele celuilalt pentru a-i face loc să treacă. Cunosc fiecare groapă și fiecare dâmb din drum, dar și ce râuri traversează peste podurile acoperite de pădure.

Atunci când nu colindă străzile pe bicicletă, cei doi își petrec timpul pe la fostul sediu al cooperativei agricole de producție (CAP), aflat chiar peste drum de casa bunicii Angela, sau joacă fotbal. La stadionul din sat, aranjat recent din dorința primarului, se ajunge ușor printre clădirile CAP-ului, pe care Andu și Andrei le-au pictat cu versurile artiștilor favoriți, Macanache, Omu Gnom, Nimeni Altu’ și alți rapperi români – „Așa e viața, n-o lua în serios că se complică”, stă scris cu majuscule albe pe unul dintre ziduri.

Stadionul e împrejmuit de un gard înalt, dar poarta legată cu o sârmă nu-i împiedică pe băieți să intre pe teren și să se așeze pe una din băncile de rezerve, pe care o verifică mai întâi să n-aibă vreun cuib de viespi. Andu povestește despre farmecul fotbalului jucat în picioarele goale, în timp ce Dahoud, un câine pe care l-a salvat în timpul inundațiilor de vara asta și al cărui nume vine de la un jucător al Borussiei „pentru că e urât”, îl mușcă în joacă de glezne.

La jumătatea traseului cu bicicleta, băieții se opresc în vârful unui deal cu iarba udă și înaltă până la glezne, de unde se vede Cerna șerpuind în vale. Rămân în picioare privind spre lanțul munților Parâng, care se vede în depărtare. „Acolo e Rânca și drumul Transalpina”, arată Andu de lângă o bancă de lemn pe care povestește că a fotografiat-o în toate cele patru anotimpuri. Înainte să plece, face un semn către o grămadă de gunoi aruncată în iarbă: „Asta nu suport”. Se supără de fiecare dată când vede că oamenii nu au grijă de zonă. Vara trecută, în timp ce se plimba prin pădure, a descoperit mai mulți arbori tăiați. I-a pozat și a publicat fotografiile pe Facebook și a etichetat câteva pagini care se ocupă cu protecția mediului. Cei de la primărie i-au cerut să șteargă postarea în care scrisese că el își dorește aer curat, însă n-a făcut-o.

Ce doi băieți revin la casa bunicii Angela când se lasă întunericul și se aprind stâlpii de iluminat din sat. Lasă bicicletele în garaj și merg pe prispa pe care în curând vin și trei fete, o parte din grupul care a copilărit pe ulițele din Valea Mare. Dacă e un lucru pe care Andu nu și-l dorește, acela e să crească și să nu mai poată sta la fel de mult în satul bunicilor.