„Astăzi vom discuta despre Babilon, a fost printre cele mai importante orașe din lumea antică și a luat ființă în a doua jumătate a mileniului trei, înainte de Hristos, pe malul Eufratului, în centrul Mesopotamiei”, explică Sara Borcea, elevă în clasa a VIII-a, cu intonație și cu ochii la cameră de parcă ar fi prietenă cu ea de-o viață. E cocoțată pe o bancă într-o sală de clasă fără alți elevi.
Povestește și despre clădirile renumite din oraș, și anume: Poarta zeiței Iștar, zeița dragostei, și Grădinile suspendate ale Semiramidei, realizate la ordinul împăratului Nabucodonosor al II-lea pentru soția lui. „Se vede că a iubit-o foarte mult”, intervine Sara cu emfază.
Pentru cine se întreabă ce oraș stă astăzi pe teritoriul Babilonului de acum mii de ani, răspunsul e Bagdad, capitala Irakului.
Sara e elevă la Școala Gimnazială Nr.1 din comuna Sohatu, Călărași, aflată la 46 de kilometri de București. Împreună cu alți zece elevi a realizat cele zece episoade ale proiectului video Copiii explică istoria. Ea și colegii din clasele V-VIII au prezentat până acum cu mici emoții lecții din programa pentru primul semestru dintr-a V-a. Aceste materiale au scopul să îi ajute pe profesori în susținerea lecțiilor și pe elevi să le priceapă mai ușor.
„Cel mai mult mi-a plăcut lucrul în echipă”, spune ea pentru Școala 9. Cu ocazia asta, a văzut lecțiile învățate la istorie acum câțiva ani dintr-o altă perspectivă, și-a amintit anumite lucruri, iar pe altele le-a aprofundat. „Atunci nu puneam accent pe ce putem învăța de la strămoșii noștri”, precizează eleva. Crede că și la orele de istorie de când era ea într-a V-a ar fi fost de ajutor astfel de resurse, pentru că înțelegi mai repede „când îți explică cineva de aceeași vârstă, nu doar profesorii, care câteodată explică mai formal”.
Lecția despre Epopeea lui Ghilgameș, un erou mitic, a fost favorita ei. A descoperit ceva ce o să țină minte multă vreme: că nu poți să-ți depășești condiția de muritor, nu poți avea o viață nesfârșită și ar trebui să te bucuri de ea oricât ar fi de scurtă. Nici nu e de mirare că această învățătură i-a atras atenția. Sarei îi place să încropească poezii și povești și ar vrea să devină scriitoare. Ea e, însă, o excepție.
Copiii din Sohatu se numără printre numeroșii elevi ai României care nu știu la ce să spere. „În București și în alte oraș ai tot felul de informații despre unde să-ți găsești calea – poți merge la cinema, la teatru, la un curs de dans. Într-un mediu în care nu există alternative, sunt șanse să nu știi la ce să visezi”, spune Eliza Zdru, unul dintre inițiatorii proiectului. „Le-am deschis o ferestruică, să vadă că există multe posibilități. Faptul că și-au dat seama e unul dintre motivele pentru care s-au implicat așa mult în proiect”.
„Noi, profesorii de istorie, nu prea avem materiale didactice”
Un curs al copiilor care explică istoria durează aproape șapte minute, iar în dreptul fiecăruia există un buton pentru descărcarea unor materiale didactice: o fișă de lucru, o lecție, o prezentare Power Point, dar și o schiță a lecției, care cuprinde ani și cuvinte-cheie.
Copiii din această comună, ca cei mai mulți din mediul rural, merg de la școală acasă și înapoi. Dincolo de orele de la clasă, rar au acces la proiecte de educație alternativă care să le deschidă ușa spre diverse hobby-uri și lumi. Numai unde ajung profesorii pasionați de profesia lor se întâmpla asta. Iar la școala din Sohatu a ajuns un astfel de profesor de istorie și educație socială, Ionuț Pirneci.
La ceva timp după ce a cunoscut-o pe Eliza, regizoare de film documentar, Ionuț i-a spus că i-ar plăcea să dezvolte cu elevii un proiect video în care cei mici să devină profesori pentru alți elevi, să vorbească pe înțelesul lor.
Ionuț, profesor Teach for Romania, (program care încurajează tinerii profesioniști să intre în învățământ și să predea în comunități vulnerabile, n.r.) locuiește în București, însă face naveta la Sohatu. „Noi, profesorii de istorie, nu prea avem materiale didactice”, argumentează el decizia de a porni fimările.
Elizei i-a plăcut ideea și și-a dorit să înceapă proiectul cât mai curând. „E o nevoie mare de materiale educaționale alternative. În ultimii ani, de când am copii, a început să mă intereseze problema educației”, spune ea.
Când era elevă în Constanța, Eliza reținea materia chiar și la fizică și matematică, la care recunoaște că nu era iscusită, dacă profesorii o prezentau sub formă de poveste, își amintește ea. De asta a lucrat la scenariu cu Ionuț Pirneci, astfel încât lecțiile să curgă în primul rând ca niște istorisiri reale despre orașe și oameni de acum 3000 de ani.
Echipa formată, în total, din șapte persoane a aplicat în primăvara anului trecut la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), care finanțează asemenea proiecte, și s-a numărat printre câștigători.
„De la emoții am început să și plâng”
În septembrie 2021, Eliza și Ionuț au intrat în cele patru clase de V-VIII și le-au vorbit elevilor despre proiect. Mulți și-au dorit să participe, dar nu toți părinții și-au dat acordul. Doar 11 copii l-au primit.
Eliza s-a descurcat bine cu cei care au apărut în fața camerei. Un aspect pozitiv pentru cei mici a fost că, în loc să o memoreze, au avut posibilitatea să citească lecția de pe un prompter achiziționat chiar pentru acest proiect. Cu unii a lucrat mai ușor, cu alții mai greu, însă a exclus castingul, i-a ales și pe cei care citeau mai lent, cu dificultate. A vrut să le ofere tuturor „o șansă”. Într-o comună cu 3200 de locuitori în care veniturile restrânse ale familiei îi țin deseori departe de posibilitatea de-a se dezvolta.
„Cu unii refăceam lecția de mai multe ori și nu aveam multe ore la dispoziție în care să stăm în școală, dar nici ei, nici noi nu ne pierdeam răbdarea”, mai spune Eliza. De obicei, se întâlneau după-amiaza, când terminau orele. „Nu a vrut nimeni să renunțe, au încercat până au reușit. Important e să le spui să aibă încredere în ei”. Prima zi de filmare a fost mai dificilă, apoi s-au obișnuit.
Emoții au avut toți, inclusiv Sara. „De la emoții am început să și plâng”, povestește ea. „Dar vorbitul în fața camerei m-a ajutat să-mi mai diminuez frica de a vorbi în fața oamenilor noi”.
Ca să-i încurajeze, Ionuț chiar a intrat de câteva ori în imagine să le sufle cum se pronunță cuvinte mai încurcate precum Nabucodonosor.
„Copiii s-au descurcat foarte bine, doar la început s-au concentrat mai greu”, își amintește Ionuț. Unii dintre ei chiar au găsit anumite cuvinte mai potrivite pentru cei de vârsta lor la unele lecții decât cele propuse de adulți. Din 2016, de când predă aici, consideră că proiectele extrașcolare sunt valoroase, căci le dezvoltă gândirea critică, abilitatea să lucreze în echipă și le oferă o încredere mai mare în ei.
Acum trei ani, a desfășurat cu elevii un proiect prin care au găsit soluții la probleme ale României precum stoparea poluării și reducerea traficului. Apoi, le-au prezentat în fața unui parlamentar chiar în Parlament.
Printre sătenii curioși
Să filmeze în pandemie a fost o altă provocare. Două săptămâni n-au mai avut acces în școală. În plus, trei episoade Ionuț le gândise cu interacțiune între copii: unul ar fi fost profesorul, ceilalți, elevii, care i-ar fi pus întrebări. Dar nu a mai fost posibil, în contextul valului al patrulea de COVID din toamnă, să filmeze trei elevi fără mască în aceeași clasă. Iar cu mască nu s-ar fi auzit clar replicile. La un episod, însă, s-au adaptat și i-au filmat separat, după care au montat video-ul astfel încât să creeze impresia unui dialog.
Rezultatul proiectului i-a încântat pe părinți, care și-au exprimat bucuria pe Facebook, spune Eliza, dar și pe profesori. Spre finalul proiectului au organizat online un training pentru cadre didactice și au vorbit despre cum pot folosi aceste lecții video la ore. S-au înscris 35 din întreaga țară, inclusiv din rural. Unii, de pildă, le-au inclus la teme pentru acasă.
Ultima zi de filmări, la sfârșitul lui noiembrie, a fost printre cele mai pline, căci au pornit camera în diverse colțuri ale satului, iar prezența echipei n-a trecut neobservată. Acolo, toată lumea se știe cu toată lumea și locuitorii au vrut să afle de ce cărau după ei camere de filmat.
Când au încheiat filmările, copiii i-au îmbrățișat pe Eliza și Ionuț și le-au spus că nu vor să se termine totul așa repede. Nu s-a terminat. E abia începutul: vor să aplice din nou la AFCN și să înregistreze lecțiile pentru al doilea semestru din clasa a V-a.
