Universitatea norvegiană care face ocolul Pământului, pe mare, în doi ani

Universitatea norvegiană care face ocolul Pământului, pe mare, în doi ani

În august, Universitatea din Bergen, Norvegia, a lansat la apă vasul-școală Statsraad Lehmkuhl în cadrul proiectului The One Ocean Expedition. Timp de 20 de luni, vor sfida răul de mare studenți, oameni de știință, profesori și entuziaști, de dragul iubirii pentru știință. Practic, vaporul devine o universitate în larg, cu diferite cursuri și cercetări despre viața marină și schimbările climatice. Căpitanul ambarcațiunii, Jens Joachim Hiorth, a povestit pentru Școala 9, când a prins semnal la telefon, ce înseamnă o zi pe vaporul-universitate.

14.01.2022

de Andreea Archip

Când nava Statsraad Lehmkuhl s-a apropiat de portul La Coruna, după ce a străbătut Canalul Mânecii, căpitanul Jens Joachim Hiorth a cedat 15 minute pe ceas pentru a povesti, la telefon, despre proiectul The One Ocean Expedition.

Deja avuseseră prima săptămână pe mare. „Prima zi a fost puțin dură pentru cei care nu mai fuseseră pe mare, dar apoi am avut vânturi bune și vreme însorită până acum, inclusiv de-a lungul Canalului Mânecii. A fost minunat. Sunt convins că toți membrii echipajului vor pleca de aici cu cele mai frumoase amintiri”, a spus entuziast căpitanul norvegian.

Cursuri și munci marinărești

În fiecare port, se schimbă echipajul. În portul La Coruna și-a luat la revedere de la echipaj americanul de 72 de ani David Gold, care voia de mic să facă o călătorie pe mare: „I-am spus tatălui meu că voi naviga pe o navă mare într-o zi. Visul mi s-a împlinit acum.”

De aici și până în Portugalia, doi studenți de la Institutul de Cercetări Maritime norvegian au avut misiunea de a vedea câți pești sunt în mare și ce vârstă au. Ar părea o muncă sisifică, dar în realitate, există tehnici și analize statistice care le face munca ușoară. De pildă, calculează cantitatea de pește pe care o prind pe traseu la anumite intervale și pot astfel estima câți pești sunt. Apoi vârsta unui pește care fuge prin infinitul oceanelor se poate determina la fel ca cea a unui copac prins bine în continent.„Urechea internă este organul echilibrului la pești. Dacă o desfaci în două, vei vedea cercurile anuale care îți spun ce vârstă are peștele, la fel ca la copaci”, explică cei doi tineri cercetători pe blogul proiectului. Acolo țin un jurnal de bord julesvernian unde se vede în fiecare moment unde se află vaporul și poveștile echipajului care se tot reînnoiește.

Până în Portugalia a mers și tânărul Bjørn Olav. De acolo se va întoarce pe bicicletă în Norvegia. Căpitanul Hiorth se bucură să aibă un echipaj pus pe aventură, fiindcă viața la bord nu e ușoară. Fiecare „marinar” are roluri zilnice bine stabilite pe punte, pe lângă activitatea de cercetare. Vasul lui se va transforma efectiv în universitate anul viitor, din mai până în septembrie.

„Echipajul de la Universitatea din Bergen va fi cu noi de la Valparaíso, Chile, până la Palau, în estul Filipinelor. Atunci vom avea la bord cursuri și seminarii o parte din zi, dar vor contribui și la muncile de pe navă. Toți studenții vor fi împărțiți în echipe și vor avea câte patru ore de supraveghere pe mare și apoi vor avea 8 ore la dispoziție pentru programul lor”, explică rutina căpitanul.

Cinci ani de pregătiri înainte de a fi dat la apă

Când nu este de serviciu pe punte, echipajul are timp de odihnă, masă și educație. De altfel, Lehmkuhl este dintotdeauna vas-școală. A fost construit în 1914 pentru flota germană pentru a pregăti marinari. Nu a putut fi folosit atunci din cauza Primului Război Mondial. După război a ajuns în Anglia și la scurtă vreme a fost cumpărat tot cu scopul de a fi navă de practică de Bergen. În ultimii ani, știința navigației a fost deschisă pentru oricine a vrut să învețe, fără să mai fie nevoie să se înscrie la o școală de profil. Așa s-a născut, de altfel, și ideea de a face turul lumii, cu zeci de echipaje diferite și cu program academic și de cercetare.

„Pregătirile au început în urmă cu cinci ani. Au fost mii de ore de pregătiri. Am pornit de la ideea de a călători în jurul lumii, dar în același timp tot adăugam îmbunătățiri tehnice navei ca să devină și mai sustenabilă”, mai spune căpitanul norvegian. Apoi au contactat diferite organizații și au căpătat notorietate astfel încât au obținut susținerea Națiunilor Unite care a inclus inițiativa în programul lor United Nations Ocean Decade.

„E minunat să poți să contribui la atragerea atenției asupra unei cauze atât de importante și asupra unor provocări imense cu care ne confruntăm astăzi la nivel global – schimbările climatice”, spune căpitanul care conduce de cinci ani vasul-școală.

Tineri, bătrâni și marea

Am mai avut timp de o întrebare: cum de a ales să își dedice viața mării? E surprins ca și cum nimeni nu l-ar mai fi întrebat asta. După școala generală s-a înrolat pur și simplu cadet pe o navă și apoi a început să facă și studii în domeniu. „A fost o combinație de interes, muncă și puțin noroc. Apoi a devenit prea târziu să mă răzgândesc”, glumește căpitanul.

De când ne-am luat la revedere, ambarcațiunea norvegiană a ajuns la New York, cu opriri în Port Royal, Jamaica și în alte porturi din Spania și Portugalia. Din Las Palmas la Curaçao, de pildă, au avut la bord 109 învățăcei de zece naționalități, cu vârste de la 14 la 81 de ani. Printre ei, un bunic de 81 de ani cu nepotul său de 27. „E frumos să ne facem noi amintiri împreună, mai ales că navigăm împreună de 27 de ani”, a spus bunicul Gorm.

Apoi după ce au trecut de Miami au descoperit că au primul caz pozitiv de Covid. Au împărțit repede vasul în două regiuni și când au ajuns la New York au testat tot echipajul. Înainte de Crăciun au primit vestea cea bună: echipajul nu mai are niciun caz pozitiv și își poate continua călătoria.

Până în aprilie 2023, nava va vizita 36 de porturi și va străbate 55 de mii de mile nautice. Doritorii pot încă să rezerve un loc pe un segment de drum, prețurile pornind de la 30 de mii de lei. 

Foto: One Ocean Expedition

 

Andreea Archip

editor coordonator

Cel mai mult pe lume îmi place să fiu reporter. Nu știam asta când am dat la Facultatea de Jurnalism la Iași, dar am avut fler. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, am fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și la Libertatea. Îmi place să fiu pe teren, să vorbesc cu oamenii, să filmez, să montez, să documentez, să scriu. 

CUVINTE-CHEIE

universitate pe mare universitate bergen one ocean expedition universitate vapor protectia mediului unesco