E o treabă măreață – nu lumea, ci iluzia protecției. O văd cum mă gâdilă pe la încheieturi cu ventuzele sale - anxioasă luni, furioasă marți, epuizată miercuri. Așa că îi torn un pahar înalt cu apă, pe care îl țin cu ambele mâini, exact ca un copil care învață să bea, și îl gust încet.
Ne conectăm repede cu frica și furia, mai ales când suspină în brațele noastre. Ne dezmeticesc din legănatul valurilor și uite așa, uneori, devenim cu un strop mai conștienți de sine și de ceea ce ne animă. Dar zilele sunt oceane de informație - emoții, gânduri, fapte; ale mele, ale tale, aproape la fel și, totuși, atât de diferite. Oceane pe nisipul cărora ne așteaptă comorile pe care am vrea, de fapt, să le protejăm cu orice preț, atunci când pericolul ne cheamă la cârmă. Valorile și credințele noastre. Cum ajungem la ele? Trebuie să fie și o altă cale decât să așteptăm sau să invocăm furtuna.
Mă întorc în paharul cu apă, unde volumul de informație este mai puțin copleșitor. Privesc lumina cum se destinde în cilindrul limpede, simt grosimea sticlei între degete, mă minunez de volumul pe care cerul vorbelor îl conține. Atenția m-a cuprins. Acum o prind eu pe ea și o chem pe vas. Unde e comoara?
În timpurile pe care le trăim, poate părea mai realizabil ca oricând să izolezi și să iluzionezi siguranța copilului între pereți privați și virtuali. Propunerea mea, atât pentru mine, cât și pentru fiecare părinte care va citi în continuare, este să creăm o lume în care să vrem să fim - părinți, copii, rude și vecini - conștienți și implicați.
O lume, nu o iluzie, în care să ne conectăm cu noi înșine și unii cu ceilalți nu doar prin frică și furie. Adică, pledoaria mea este că a sosit momentul să antrenăm abilitatea de a fi Atenți-cu-A-mare.
Nu spun că acum nu suntem atenți. Cu siguranță încercăm să fim atenți când facem lucruri importante sau cu un element de noutate. Însă este o atenție orientată preponderent înspre exteriorul nostru, dirijată de un ritm pe care îl fredonăm ca melodia de la radio – o melodie pe care nu am căuta să o ascultăm niciodată, dar căruia îi știm toate cuvintele pe de rost. Când zic Atenție-cu-A-mare, zic indubitabil și intenție.
Iar intenția este despre și din interiorul tău, un aranjament instrumental unic pe care doar urechea ta îl discerne în trafic. Atenția-cu-A-mare este un gest de intimitate față de propria persoană, o formă de intimitate care îți permite să dezvolți apropieri sociale și emoționale armonioase, mai ales cu cel mai important om din viața ta. Cel pentru care ai fi dispus să inventezi nebănuite pentru a-l ști bine, sănătos și la fel de frumos, are nevoie, de fapt, ca tu să îți oferi momente de atenție conștientă. Pentru ca el să devină un adult capabil să navigheze impredictibilul, are nevoie de un părinte Atent la propriile profunzimi și comori.
Mai beau câteva guri de apă. Cu fiecare înghițitură, cobor cu picioarele pe pământul sigur și îl număr cu tălpile ca fiind unul, același. Cum să îl învăț pe copil despre Atenție-cu-A-mare?
Sunt nenumărate de despicat când vorbim despre formarea Atenției. Și, totuși, câteva idei se disting întotdeauna, indiferent de vârsta copilului, antrenamentul părintelui sau calitatea curentă a relației dintre cei doi.
1. Spațiul sigur: Mă refer la un spațiu relațional în care copilul poate să devină Atent astfel încât să își exploreze emoțiile și să observe interdependențele dintre acestea, gânduri și comportamente, fără teamă sau rușine. Cum începi să conturezi acest spațiu? Povestește despre experiențele tale din papucii eternului-învățăcel. Mai știutor, dar nu atotștiutor, un om care se întreabă despre sine și lume. Încurajează întrebările copilului tău despre gânduri și emoții. Adresează-i întrebări deschise dintr-un loc de pură curiozitate și blândețe. Nu forța copilul să răspundă la întrebările pentru care nu se simte pregătit. Modelează răspunsuri oneste și imperfecte la întrebări dificile. Nu transforma momentul într-un interogatoriu. Și nu insista pe răspunsuri pe care tu le-ai desemna corecte. Atenția, conștientizarea de sine și emoțiile nu sunt șabloane – le trăim și le exprimăm diferit, ceea ce menține misterul procesului de autocunoaștere până la adânci bătrâneți. Din fericire.
2. Exersarea consecventă: Practicile pentru antrenarea Atenției includ băutul încet al unui pahar cu apă, meditația ghidată sau respirația profundă, printre cele mai populare. Dar ele se pot extinde pentru a cuprinde orice activitate pe care individul este dispus să o realizeze cu deplină disponibilitate de a se observa și a se conecta cu lumea sa interioară. De subliniat este că aceste practici nu trebuie să dureze mult, însă au nevoie de repetiție pentru a dezvolta conștientizarea de sine.
3. Rutina Atenției: Pentru a ajunge la o repetiție firească și nu mecanică, identificați care sunt practicile pe care le puteți integra de-a lungul unei zile. De considerat, mai ales, momentele de la începutul și sfârșitul zilei, și momentele în care oboseala și îngrijorarea pot agita apele personale și ale copilului. De exemplu, dacă știi că plecatul de la bunici este dificil, se prea poate ca o rutină înainte de plecare, în care copilul devine Atent la ce a fost pe durata vizitei și la ce poate face până la următoarea, să îl sprijine să își conștientizeze și să își gestioneze emoțiile. Rutina de la bunici poate fi sub formă de joc de păpuși, desen ghidat sau chiar o discuție, în funcție de vârstă, preferințe și moment.
4. Alfabetizare emoțională și corporală: Cu fiecare strop de intenție și Atenție, vei descoperi alături de copilul tău că vocabularul emoțiilor este mult mai amplu decât cel pe care îl folosim în mod uzual. Fiecare emoție mare (frică, furie, fericire, uimire, dezgust, tristețe) are numeroase și surprinzătoare nuanțe. Învățând să le numim împreună, experiențele se diversifică și relația copil-părinte devine mai profundă prin noua claritate a comunicării. Alături de cuvintele pe care ni le însușim, prin practica Atenției-cu-A-mare ne conectăm la propriile corpuri – la cum emoțiile se cuibăresc în diferite unghere ale sale, și la cum, mișcându-ne, putem transforma frica dintre umeri în curajul din piept.
5. Părintele Atent: Nimic nu este mai clar și mai convingător decât un părinte care acționează. Dacă vrei să formezi o rutină a Atenției pentru copilul tău astfel încât să devină un adult care își trăiește valorile și își gestionează emoțiile, va trebui să îi arăți cum vorbește, cum gândește și cum acționează un astfel de om. Zi de zi. Alături de ceea ce faci, este important să împărtășești din propriile procese de conștientizare cu copilul. Să gândești cu voce tare. Prin verbalizarea experiențelor emoționale și raționamentelor fundamentate de valori, îi oferi perspective valoroase asupra modului în care conștientizarea de sine poate fi aplicată în situații diverse.
6. Disciplina digitală: Este ultimul punct, deși pentru fiecare idee anterioară am putea deschide o paranteză amplă despre cum tehnologia ne poate sabota atenția-cu-a-mic și Atenția-cu-A-mare. Știu că știi despre impactul expunerii la ecrane, poate ai auzit și de fenomenul „creier TikTok”, așa că nu vreau decât îți amintesc: copilul tău are nevoie de tine să stabilești perioade de timp fără telefon/tabletă/laptop/televizor pentru întreaga familie. Cu cât este mai mare rezistența, cu atât este mai puternică nevoia.
În final, oricât de impredictibil mă alint că este, știu că este și inevitabil. Pe mare, câteodată, căpitanul pierde harta, proviziile ajung peste bord, și busola se sparge. Nisipul pare de neatins și ventuzele unui mitic kraken trosnesc catargul. Ce facem când curenții parcă se împotrivesc Atenției? În acele momente, oceanul va fi îmblânzit doar de Compasiune. Pentru acest nou cuvânt cu literă mare, vreau să vă prezint pledoaria în următorul articol. Până atunci, vă invit pe malul unui pahar cu apă, să ne minunăm împreună de poveste...
