
Interesată de semiotică, de nevăzut, oameni, non-oameni, nonsens, coduri și sisteme.

La nici o săptămână de la atacul armat într-o școală din Texas, SUA, imaginile cu ministrul de Interne Lucian Bode înconjurat de copii cărora li s-au prezentat puști și pistoale mi-a ridicat o întrebare: este în regulă ca cei mici să fie în prejma armelor? Da, România nu e SUA, dar universul copiilor de azi e mai apropiat de cultura americană decât ne închipuim. Jocurile violente, armele de jucărie și cu atât mai mult armele adevărate au efect asupra felului în care copiii se raportează la pericole, arată cercetările științifice.
„Când intri în clasă, trebuie să îți lași toate problemele în afara ei.” De câte ori vi s-a spus asta? De câte ori ați transmis acest mesaj? Să nu ne spuneți că nu ați auzit niciodată acest îndemn. Este unul dintre cele mai vehiculate mesaje despre statutul și misiunea profesorului, care se concentrează pe beneficiarii educației, elevii, ceea ce este, până la un punct, normal, firesc. Dar există, credem noi, și un firesc al întoarcerii privirii înspre profesori, care par a fi transformați, de acest mesaj, în niște mecanisme ușor de programat și atât. Or, lucrurile nu sunt așa de simple. Nu sunt deloc simple.
Vă amintiți vremurile de altădată, când, în dimineața de 1 ianuarie, împodobeam o crenguță cu flori de hârtie și cu acest accesoriu le uram părinților și celor cunoscuți să trăiască, să îmbătrânească – și nu oricum – ci ca un măr, ca un păr... Vă amintiți vremurile când ni se ura să fim tari ca piatra, iuți ca săgeata? Nu știm dacă se mai merge astăzi cu sorcova și dacă da, cât anume din semnificațiile ei sunt păstrate; s-ar putea să se fi golit de esență și să fie doar un pretext pur comercial. Dar în aceleași vremuri de altădată, se spunea că dacă rămâi nesorcovit nu-ţi va merge bine tot anul, așa că în prima zi a anului, atunci când am început să scriem articolul pe care îl veți citi miercuri, ne-am gând că v-am putea sorcovi noi, așa, ca să vă/ne meargă bine în 2022.