Cronică. „O familie aproape perfectă” nu e doar povestea familiei lui Tudor Platon, ci și un pretext să îți privești propriile tăceri. Uneori, ceea ce primim de la ai noștri nu e moștenirea pe care am vrea-o, dar e cea care ne face să fim atenți la ce dăm mai departe.
Părinții își fac viză de flotant sau își închiriază apartamente ca să poată să își înscrie copiii în școlile mai bine cotate. Asta duce la supraaglomerarea lor. De pildă, în 1500 de școli din țară, 800 de mii de elevi învață în două schimburi. Există și 26 de școli în România în care se învață în trei schimburi. Jurnalista Școala 9 Florinela Iosip i-a întrebat pe reprezentanții partidelor politice prezenți la dezbaterea Societății Academice din România, dacă ei consideră că părinții ar trebui să aibă libertatea de a alege școala pentru copiii lor.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.