„Și tu, ca profesor, poți să te duci acolo”
Recomandă peace cornerul și la cursul pe care îl susține despre starea de bine a copiilor în școală. „Am văzut în școli din Marea Britanie, de exemplu. E colțul acela de liniștire, de calmare. Poți să îl ai în clasa ta, ca profesor, ca învățător, dar și în școală, să ai o cameră de relaxare, de liniștire.”
Mai mult decât atât, un peace corner, explică experta în educație, nu e o cheltuială mare pentru o școală. Poți să-l faci în spatele clasei, cu scaune comode sau perne și elevul să găsească aici cărți, reviste, un loc unde „să aibă un răgaz să-și gestioneze emoțiile și să reflecteze de ce este în starea asta de nervozitate”.
„Și tu, ca profesor, poți să te duci acolo”, e de părere Tîrcă. „Am și eu momentele mele ca profesor, ca învățător, când sunt nervos, am o problemă acasă și nu am toată energia necesară și mă duc și eu acolo, uneori.”
O „sală de reflecție”
Peace corner sau „sală de reflecție”. Ideea la bază e aceeași și vine și din partea elevilor.
„Statutul Elevului ar trebui să pună accent pe bunăstarea emoțională și pe colaborare, nu pe sancțiune și izolare. Nu avem nevoie de o sală de detenție, ci de o școală în care elevul să se simtă ascultat, înțeles și sprijinit”, crede Miruna Comănescu, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Vrancea.
Foto: Arhivă personală.
Ea spune că într-o „săli de reflecție”, elevii ar putea să meargă, din proprie inițiativă, atunci când au nevoie de o pauză emoțională, „nu ca o pedeapsă, ci ca un sprijin real”. Eleva spune că avem nevoie de mai mult sprijin psihologic în școli, să investim în consilierea elevilor și în formarea cadrelor didactice pentru a gestiona cu empatie situațiile dificile.
Doru Căstăian: Elevul „să poată vorbi cu cineva în care are încredere”
Doru Căstăian crede că nu îi poți cere unui copil care este „probabil într-o stare de nervozitate, de surescitare, de agitație extremă”, să completeze fișe sau să citească, așa cum indică Ministerul.
O primă soluție, crede el, este ca elevul, odată scos din colectiv, „să poată vorbi cu cineva în care are încredere”, așa cum este psihologul școlar, de pildă, „cineva care să-l ajute să-și înțeleagă mai bine starea și să-și gestioneze mai bine comportamentul.”
Foto: MERITO.
În școlile din România, însă, avem un consilier la 740 de elevi, asta după ce, în februarie 2023, Ministerul Educației repartiza la nivel național 1.200 de noi posturi de consilieri școlari, potrivit ultimului raport privind starea învățământului preuniversitar.
Ce înseamnă „îmbrăcăminte indecentă”
O altă soluție pe care o vede profesorul ține de regulamentele școlare. Cele actuale prevăd uneori „lucruri inaplicabile”, care sună „de bun simț”, dar care nu sunt aplicate sau sunt aplicate doar parțial.
Dacă ai, de exemplu, într-un regulament, o prevedere de genul «nu se admite îmbrăcămintea indecentă în școală», fără să precizezi exact ce înseamnă «îmbrăcămintea indecentă», asta nu este decât o ambiguitate în formă care o să genereze abuz în fond. În momentul acela orice profesor poate să decidă că un anumit elev e îmbrăcat indecent.
Nici precizările explicite, cum ar fi lungimea fustei considerată a fi „decentă”, nu ar funcționa. „Genul ăsta de precizare e inaplicabilă în fond, pentru că nu poți să te apuci să măsori lungimea fustei într-un anumit moment.”
Crede că o măsură etică care ar funcționa este să existe în școli „regulamente realiste, care să fie făcute cu cap și care să se aplice cu adevărat”.
După redactarea și impunerea unor astfel de regulamente, ar fi nevoie ca inspectoratele să înțeleagă medierea dintre părinți și școli. În cazul reclamațiilor, spre exemplu, inspectoratele ar trebui să sprijine școlile în impunerea unor regulamente, mai degrabă decât „în sensul relaxării regulamentului până în momentul în care dispare conflictul”.
„Nu trebuie să uităm că o școală este un mediu social complex în care nu există doar elevi. Dacă vrei să ai o școală corectă, organizată, disciplinată, etică, sănătoasă din punct de vedere organizațional, trebuie să te asiguri că absolut toată lumea respectă regulamentele și codurile interne ale acelor școli. De foarte multe ori lucrurile nu sunt astfel”, atrage atenția profesorul.
O soluție din Marea Britanie
Andrei Bărbos, profesor de biologie la bază, astăzi coordonatorul Laboratorului de Literație de la Școala nr. 161 din București, a fost într-o vizită de lucru în Reach Academy, de la periferia Londrei, din Feltham. Acolo, profesorii se concentrau exclusiv pe predare, fără să gestioneze și problemele de comportament ale elevilor. Dacă un copil deranja ora, intervenea imediat un expert în gestionarea comportamentelor, o persoană dedicată acestui tip de situații, care discuta cu elevul respectiv.
Foto: Arhivă personală.
Elevii școlii pe care a vizitat-o în Londra provin din familii cu venituri medii spre scăzute și mulți sunt imigranți, povestește profesorul. Filosofia școlii este că fiecare secundă contează, de asta, adaugă Bărbos, „este foarte bine gândit tot ce se întâmplă în fiecare moment în care copiii sunt în școală”.
Și pentru că fiecare secundă contează, atunci când din 30 de elevi, unul face ceva indezirabil, la școala din Londra îi este atrasă atenția, în primă fază, iar apoi este scos din clasă și merge la persoana care este responsabilă de managementul comportamentului, cea care „înțelege ce s-a întâmplat, de ce s-a comportat copilul așa și decide care este cel mai bun management al acelui comportament”.
„Nu se creează un context în care copilul este pedepsit, ci în care vrei să înțelegi ce se întâmplă și ce poți să faci în legătură cu asta. E total diferit și are rezultate total diferite.”
O urmare poate fi că elevul trebuie să scrie un eseu în care să analizeze ce s-a întâmplat și să vină cu el la școală. Mai mult decât atât, părinții sunt „foarte implicați în managementul comportamentului copiilor”, după cum povestește profesorul.
Accountability ca la școala din Dubai
Ionuț Deaconu a lucrat ca supraveghetor într-o școală din Dubai și avea 6-7 clase în grijă.
Înainte de sosirea în Dubai, a primit materiale legate de metodele de intervenție și pașii care trebuie urmați în cazuri de indisciplină și, odată ajuns acolo, a urmat o perioadă de pregătire de aproape o lună, în care a învățat exact cum trebuie să procedeze.
Foto: Arhivă personală.
Clasele școlii din Dubai aveau o mică fereastră prin care supraveghetorii verificau ce se întâmplă la ore. Dacă un copil deranja ora, era chemat afară și discutau. Dacă discuția nu îl liniștea, părintele era sunat și copilul vorbea direct cu el.
Dacă nici așa nu exista o schimbare, urma detenția în pauza mare. Apoi, detenția după ore. Iar în cazuri mai grave, elevii erau chemați la școală sâmbăta să studieze.
Ca supraveghetor, „nu ai voie să atingi un copil cu absolut nimic, dar absolut nimic, nici măcar să pui degetul”.
În Dubai, părinții semnau un contract la început de an, în care erau informați asupra consecințelor și nu veneau să ia apărarea copiilor când greșeau. Când elevul era sancționat, de exemplu, trebuia să rămână după ore pentru că a lovit un coleg, părintele susținea măsura. „Puteți să-l țineți până mâine dacă e nevoie”, i s-a spus odată.
„Educație fără disciplină nu se poate. Trebuie un pic de ceea ce ei numesc acolo accountability, adică tragerea la răspundere. Pentru orice faptă pe care o facem există consecințe. Fapta bună, consecințe bune, fapte negative, consecințe negative. Asta îi pregătește pe copii pentru viața de mai târziu în societate. Că nici ca adult nu poți să faci orice.”
Erau cinci supraveghetori într-o școală cu aproximativ 1.500 de elevi și, povestește Deaconu, „erau frecvent discuții că nu reușim să acoperim toate zonele”.
Toate zonele erau, însă, acoperite de camerele de supraveghere, iar înregistrările erau puse la dispoziția părinților dacă apăreau incidente. Nu era oră în care să nu scoată minim un copil din clasă.
După experiența din Dubai, Ionuț ar recomanda „niște vizite ale Ministerului la niște școli din afară. Să meargă în țările nordice, să vadă cum fac oamenii aia scoală, cum se organizează, efectiv să participe la ore și să ia lucrurile bune de acolo”.
Abordare punitivă VS. abordare restaurativă
Asociația Școala Încrederii, o asociație neguvernamentală, fondată în 2020, crede în înlocuirea sancțiunile disciplinare cu practici restaurative care să construiască o cultură a empatiei. Pentru asta, în cadrul programelor lor îi învață pe profesori metode alternative care îi ajută să se conecteze mai bine cu elevii și să gestioneze situațiile dificile fără a recurge la măsuri punitive, așa cum este sala de studiu.
Într-o abordare punitivă, „dacă aș vedea în pauză doi elevi care au început să se împingă, m-aș duce acolo și aș întreba cine a început?/de ce vă bateți?/Ia mâna de pe el! și probabil că aș și presupune cine a început, folosindu-mi prejudecățile, și l-aș certa pe unul dintre ei care să zicem că e mai energic. Deci eu dacă-i cert, deja am început pedepsa.”
Într-o abordare restaurativă, în schimb, profesorul va căuta „să înțeleagă ce s-a întâmplat”, explică Mihai Zoican, director de program la Școala Încrederii.
„Sustenabil și prosocial e să îl înveți pe elev cum să repare, cum să navigheze stimulii și provocările din lumea asta, într-o manieră în care toată lumea să aibă de câștigat.”
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.
1/2
