Are deja 35 de ani de experiență în educație și predă cu aceeași bucurie științele într-o școală din Erlangen, Germania ca atunci când a intrat în învățământ. Îl entuziasmează când vede în ochii copiilor „strălucirea aia când le pică fisa”.
Formarea și-a făcut-o în sistemul australian, începând din anii ‘90, unde a avut acces la unii dintre cei mai mari oameni de știință din domeniul educației. Astăzi vine în România și oferă training profesorilor.
Am vorbit cu Constantin Lomaca la podcastul REZOLVAT despre răspunsurile la problemele complexe din sistemul românesc, cum ar fi nivelul alfabetizării științifice și matematice. Ce ar funcționa și ce nu la noi în formarea unor generații care să gândească analitic și critic?
Școala9: Ați plecat de destul de multă vreme din țară. Erau anii ‘90, destul de tulburi, cu mineriade în București, trecusem printr-o revoluție. Și dumneavoastră v-ați trezit în Australia, luând-o de la capăt și încercând să intrați în sistem. Cum a fost acel moment pentru dumneavoastră?
Constantin Lomaca: Eu n-am fost în învățământ 2Embedaddexpandmore-dots Embed codeîn România. Mama mea a fost profesoară, doi dintre bunici au fost învățători. Am zis că dacă tot o să iau viața de la început, atunci să intru în învățământ. Dar n-am făcut-o imediat, am mai băjbâit, am mai făcut tot felul de cursuri, până mi-am dat seama că eu pierd timpul, deci hai să intru în învățământ.
M-am înscris la o universitate, Universitatea Tehnologică din Sidney, și am făcut un an full-time, orele erau concentrate în trei zile ca să pot să lucrez două zile, să mai am bani să trăiesc.
Full-time psihopedagogie, cursuri de psihologie, de sociologie și de didactica științelor, pe fiecare știință separată, cu practică în două seturi de câte 10 săptămâni.
- Era cu mult diferit învățământul acolo decât erați dumneavoastră obișnuit?
- Nu știam cum e ca profesor în România. Bănuiam, dar nu știam decât ca elev. La început, unul dintre lucrurile care m-au surprins a fost libertatea care li se dădea copiilor, pe care atunci nu o înțelegeam. Mi se părea că e o totală lipsă de disciplină. Câteodată erau lăsați prea mult liberi și se crea un haos și profesorul nu mai știa ce să facă. Dar de multe ori era controlată.
Ăsta a fost unul dintre lucrurile pe care sper că le-am învățat destul de repede.
Apoi, era atenția care se dă fiecărui copil, fiecare este important.
M-au surprins discuțiile dintre profesori. Eu n-am știut atunci că în România nu prea discută profesorii între ei în timpul săptămânii, la școală. Acolo se făcea asta tot timpul.
- Și v-ați trezit dintr-o dată că trebuie să faceți naveta la câteva sute kilometri?
- Am făcut la început, da. Că am vrut să lucrez full-time, n-am vrut să fiu suplinitor. Și am avut noroc de soția mea care m-a sprijinit în toate.
Plecam lunea dimineață pe la 1-1.30, conduceam 7 ore ca să ajung la prima oră. Acolo aveam o casă pe care o împărțeam cu alt profesor și mă întorceam vinerea când terminam orele. Plecam la 3-4 de la școală ca să ajung până la miezul nopții la Sydney. Făceam asta săptămânal.
- Predați biologia la liceu?
- Mi-au dat biologia prima dată, pentru că acolo se predau amestecat până la clasa zecea. Aici unde lucrez, în Germania, acum sunt amestecate doar până la opta. Era la țară, departe. Eu, care nu prea făcusem biologie, stăteam până noaptea ca să-mi pregătesc lecțiile, punct cu punct, nu era internet, nu era ChatGPT, nu era nimic ca să-ți dea planul de lecții. Luam din cărți, mi le făceam, cum să le explic, cum să le spun, când îmi dădeam seama că n-am noțiuni de bază, mă duceam înapoi, mai citeam biologia de-a șaptea, de-a opta.
Ce am învățat iarăși acolo este să încerci să anticipezi întrebările copiilor. Chiar dacă ai experiență, acum e altă poveste, dar să-ți dai seama copilul foarte bun ce fel de întrebări ți-ar pune sau copiii mai puțin pregătiți ce fel de nedumeriri au și să știi cum să le răspunzi.
Nu pretinde niciodată că știi. Asta era cel mai important. N-am pretins niciodată că știu când n-am știut. Și le spuneam, uite, nu sunt sigur, vă spun mâine. Mă duceam acasă, mă pregăteam și le dădeam răspunsul a doua zi.
Cum modela știința educației școala din Australia
- Și apoi v-ați mutat în Sidney și ați prins gustul predatului…
- M-am mutat în Sidney. Am prins gustul din timpul practicii pedagogice pe care am făcut-o la o școală extrem de dificilă din Sidney. Nu știu dacă sunt în București, cred că nici în Ferentari nu e așa dificil. Ce înseamnă dificil? Copii care intrau și îți lua 10 minute ca să începi lecția, că jucau baschet în clasă, am avut copii care fumau în timpul orei, fete care alergau de colo-colo și nu știai ce să faci. Dar nici afară nu le puteai da, că cine stă cu ele în afara clasei?
Vorbeam cu accent și pe mine mă complexa asta atunci. A fost foarte dificil. După primele două săptămâni am zis: ce naiba fac eu aici? Tot ce planificai, 20% ieșea la sfârșitul lecției. Și eram foarte la pământ, dar am avut un mentor extrem de bun. Și el mi-a zis: „ce ți-ai propus? Ia uită-te în caietele lor, cât au făcut din ce ți-ai propus. Uite ce ai atins.” Și m-a încurajat și mi-a dat acea încredere că pot să am un impact. Și am ajuns să am o relație cât de cât cu acei copii după cinci săptămâni.
- V-ați dus către cercetători, către știința educației. Care au fost lucrurile edificatoare pe care le-ați scos din studiile pe care le-ați întâlnit acolo, de la oamenii pe care i-ați cunoscut?
- Într-un fel, avantajul într-o țară de limbă engleză este că ai acces la publicații mai ușor, în sensul că le citești direct, la prima mână, nu mai stai să le mai traducă cineva, intră repede în sistem, pentru că are interes și ministerul să se știe despre ele.
Și pentru mine, interesul ăsta mi-a crescut după ce la nivel de clasă, să zic așa, mi-am tot atins obiectivele. Am fost și șef de catedră, și șef de curriculum și am zis că vreau să înțeleg mai mult. Și am avut marea șansă să ajung de vreo trei ori la niște conferințe la Melbourne, al lui Jay McTighe, cel cu planificarea inversă, understanding by design. Prelegerile lui pot fi extraordinar de plictisitoare, dar densitatea conținutului, calitatea conținutului este uriașă.
Le zicea australienilor, care sunt atât de buni și au rezultate bune internaționale, că acesta nu este un curriculum, este o înșiruire de obiective care nu sunt legate între ele. Trebuie să încercați să le legați între ele. Și nu le puteți lega între ele decât dacă vă duceți la sfârșit, la ce fel de elev absolvent vrem să avem. Ce fel de absolvent vrem să avem, să o luăm în sens invers.
Ăla a fost primul impact. Partea bună a fost că și directoarea de atunci era foarte interesată.
Ca să faci schimbări, trebuie să ai conducerea de partea ta. Nu poți tu, chiar dacă ești, cum eram eu, director de curriculum, să faci singur sau ca profesor simplu, nici atât.
A apărut și John Hattie și în 2013 am fost la prima lui conferință la Brisbane, am și prezentat ceva acolo. Și așa am mai aflat de Hattie și de studiile lui din 2012-2013.
Și după aceea, iarăși - că trebuie să mai ai și noroc în viață - am avut șansa de a-l cunoaște chiar personal pe Ron Ritchhard, cel care a scris despre gândirea vizibilă. Deci una este învățarea vizibilă a lui Hattie, una este gândirea vizibilă a lui Ron Ritchhard.
Este o lucrare scrisă prin 1991, o lucrare de doctorat care se leagă de partea asta, vizibilitatea învățării, unde ei analizează, pe matematică, pas cu pas cum se produce învățarea, ce spune profesorul și imediat ce face elevul. I-au urmărit pe copii, i-au monitorizat. Deci de aici a început înțelegerea procesului de învățare, pas cu pas. Și, cunoscându-l pe el, atunci am aflat despre tot felul de activități prin care poți îmbunătăți sau antrena gândirea critică și analitică.
În limba engleză, gândirea critică, critical thinking, este, de fapt, gândirea analitică pentru noi în limba română și gândirea analitică e aceea care se uită pe unde n-au mers lucrurile. Și atunci prefer să folosesc termenul combinat - gândirea critică și analitică.
A treia șansă pe care am avut-o, am făcut și un curs, m-am acreditat pentru filosofia pentru copii cu un filosof australian, Phil Cam, care e foarte interesat de educație, predă și acum la universitate. Și acolo m-am adus la celălalt nivel. Cum poți, prin discuții, să creezi o atmosferă în care copiii să se simtă deschiși, să-și exprime ideile, să-i aduci înapoi către un scop, să dezvolți abilități de gândire, mișcări de gândire, le zice. De aceea am avut șansa să cunosc și direct și indirect acești oameni și încet-încet le-am adus pe toate împreună.
Și după aceea am zis, bun, acum hai să intru și în Premier League, și am făcut un curs de doi ani online, ăsta a fost cu webinarii, pentru Bacalaureatul internațional. Consideram eu că este un sistem foarte riguros și pe orizontală și pe verticală. Și acum sunt convins că așa este.
Provocările învățământului nemțesc
- De 20 de ani, ați venit mai aproape, în Europa, ați ajuns în Germania, cu alte provocări, clase foarte diverse, multiculturale. Care au fost lecțiile pe care vi le-au oferit clasele din Germania într-un moment în care dvs. aveați deja o maturitate profesională?
- Primul lucru de care-mi aduc aminte e că toți copiii mă întrebau dacă am capsator. De ce? Toți aveau dosare unde-și aranjau foile. După aceea am aflat că și în case, germanii au fiecare dosarele lor în bibliotecă, fiecare cu organizarea lui.
Pe urmă, trecând la lucrurile mai aproape de pedagogie, am învățat cum e să lucrezi cu copiii care nu au ca primă limbă limba de predare. La știință este interesant să înțelegi că nu îți răspunde bine că nu știe sau că nu stăpânește limba. Dar cum faci să afli cât a înțeles cu adevărat și să creezi evaluări pe parcurs și formative, sumative, ca să-ți dai seama ce înțelege cu adevărat.
- Dar ca șef de catedră de științe, care sunt provocările? Cu ce probleme vin profesorii de la catedră către dumneavoastră?
- Depinde de unde vin. Dacă vine dintr-un sistem mai controlat, gen Europa de Est sau India, Japonia sau China, ei sunt obișnuiți să fie mult mai structurați, sunt bine pregătiți în meserie, dar au probleme în relaționarea cu elevii și răbdarea de a înțelege ce este în spatele elevului. Știu că asta poate fi percepută ca „până când, câte șanse să-i dau?”. Dar trebuie să găsești echilibru. Asta e una dintre provocări.
Din sistemul britanic este interesant, cei cu care lucrez sunt foarte bine pregătiți cam din toate punctele de vedere. Numai că sistemul britanic în ultimii ani, pentru că aveau rezultate slabe, profesorii au devenit foarte controlați. Și câteodată vreau să le dau mână liberă și nu știu cum să facă, că ei nu sunt obișnuiți așa. Trebuie, iarăși, găsit un echilibru între a lăsa omul să fie și creativ ca profesor.
Avem discuții tot timpul, noi putem să intrăm la ore unii la alții când vrem.
- Fără să fie considerat că este luat în vizor?
- Fără să fie considerat că este luat în vizor. Pentru curtoazie îi spui „vreau să vin și să văd ceva” sau „spune-mi semestrul ăsta când vrei să vin și la ce oră ca să mă uit la ce”. Și nu pui nimic în scris, stăm de vorbă 10 minute la sfârșitul orei despre ce a fost, ăsta e feedback-ul. Vrei să punem și în scris? Punem și în scris. Plus că ușile sunt deschise.
Iar directorii chiar pot intra oricând, pot oricând să stea cât vor la oră și pleacă.
Despre colaborare în cancelarii
- Cum colaborează profesorii între ei? Vine și din cum e structurat astăzi sistemul, pentru că e tare greu un profesor de biologie care poate predă astăzi Ochiul să se înțeleagă cu profesorul de fizică care de-abia peste trei luni ajunge la lecția de Optică.
- Nu poți să ai rezultate bune sau copiii să progreseze la fel dacă nu colaborezi. În România, deocamdată e complicat pentru că, nefiind săli suficiente, nu au unde să stea profesorii mai mult decât orele pe care le predau. Și acum sunt convins că așa e în multe școli - nu peste tot.
Unde să stea profesorii? Eu îi întreb, câte ore stați la școala? 3-4 ore. N-au unde să stea încă 3-4 ore să colaboreze. Dacă le-ai crea un cadru, un birou, o masă, niște sertare, un computer la școală, să-și facă treburi de școală la școală. Când se duc acasă, să stea cu copiii și cu familia.
Am și întrebat la nivel înalt: când se va învăța în România într-un singur schimb ca în toate școlile din Europa, cel puțin, din Vest? După aceea, poți să le ceri profesorilor să stea mai multe ore la școală. Am făcut și în Australia asta, și în Germania. Într-o anumită zi, când au plecat copiii sau chiar le dădeam drumul mai devreme cu o oră, noi ne întâlneam și lucram la planificări, de exemplu, sau la evaluare. Deci ăsta e al doilea aspect, să pui întâlnirea în program.
Al treilea aspect ține și de pregătirea profesorilor, de calificarea dublă. Până și germanii în ultimii ani, că erau între cei mai conservatori, au introdus calificarea dublă. Deci să fii profesor și de fizică și de chimie, și de biologie și de chimie, măcar două să ai.
- De ce e important?
- Pentru flexibilitate, pentru orar. Poți să predai și pe una, și pe alta. Nu mai vorbesc de faptul că poți aduce elemente dintr-o materie și din alta.
Și dinamica, când se mută oamenii de la o școală la alta. E mult mai ușor să găsești de lucru dacă ai două sau chiar trei specializări.
Ce se face bine la gimnaziu
- Am văzut că până la clasa a patra avem rezultate destul de bune la științe, matematică, potrivit testărilor TIMSS, după care în gimnaziu, unde copiii au mai mulți profesori și pierd legătura strânsă cu acel singur cadru didactic, rezultatele încep să scadă, treptat până la clasa opta.
- Au fost excepțional de bune rezultatele, eu n-am înțeles de ce n-au apărut toți miniștrii să se laude cu asta. Trebuie folosit momentul să te lauzi cu chestia asta, să fii pe locul 6 în Europa, înaintea Finlandei și multor altor țări.
Dar trebuie și să te uiți ce a fost acolo, cu generația respectivă, să vezi la ce fel de întrebări au răspuns copiii. Trebuie văzut cei care au făcut așa bine anul trecut cum vor face când vor fi în clasa a 8-a. Și atunci îți dai seama dacă mergi în jos sau nu. Poate că s-a întâmplat ceva în ultimii 4-5 ani la primar în plus de ce era înainte și lucrurile merg mai bine acolo.
Cu siguranță că gimnaziul e o problemă. E natural să fie un pic mai dificil și din cauza vârstei. Întrebarea e cât de mult te duci în jos și cât de mult îi îndepărtează pe copii de educație și îi face să renunțe. Evaluarea Națională de la clasa a 8-a face ca în școli lumea să se concentreze numai și numai pe română și matematică.
Nimeni nu poate contesta treaba asta, că am fost în zeci de școli și am văzut sute de profesori. Și celelalte materii devin mai puțin importante.
- E și asta o explicație pentru faptul că la categoria de 15 ani, la PISA, avem rezultatele pe care le avem? Faptul că îngustăm zona de interes spre materiile de examen doar?
- Cred că da. Și pentru se perpetuează un anumit gen de examen care nu are legătură cu aplicabilitatea. Este competența 6 din programa de matematică care explicit se referă la aplicabilitate.
Profesorul spune că nu a avut timp să o facă, nu prea se dă nici la examen. Deci partea care se evaluează la PISA nu se face.
- Dar de ce este atât de important să ducem științele într-o zonă practică?
- Păi, nu trebuie să construiască poduri, autostrăzi, case? Inteligența artificială o să facă lucruri, dar tot trebuie să ai oameni care să înțeleagă aceste lucruri. Totdeauna trebuie să încerci să rezolvi probleme care vin sau care s-ar putea să apară, să fii pregătit pentru lucrul ăsta. Asta e aplicabilitatea.
- Există lucruri universale pe care, ca profesor, le poți aplica în pedagogia ta, la clasă, indiferent de materie?
- Hai să o iau de la partea psihologică, pentru că asta e la fel de importantă, dacă nu mai importantă.
Trebuie să ai și în conștient și în subconștient, în modul cum te comporți și în tot ce faci, respectul pentru copil, demnitatea copilului. Indiferent de unde vine, indiferent din ce familie, indiferent de cum se îmbracă, indiferent de cum arată, indiferent de orientări, de tot felul, nu contează. Deci trebuie să ai respect pentru el. Și când zic respect, îl tratez ca atare.
Dacă el se comportă într-un anumit fel, e altceva, există consecințe. Deci asta trebuie să o ai clar în tine, că fiecare este important. Și după aceea treci la etapa următoare.
E important să ai sprijinul întregii școli, că degeaba faci la o materie dacă nu faci la alta.
Pe urmă, când intri direct la clasă, trebuie să ai cât de cât o metodă, o structură a lecției. Sunt multe feluri de a avea lecții bune, niciodată nu vreau să dau rețete, dar ce este esențial este să o ai structurată, să știe spre ce se îndreaptă.
Să fii corect în evaluare! În toată lumea, indiferent de cultură, de zonă geografică, toți spun fairness - să fie corect. Copilul, în momentul în care simte că nu este tratat corect, se desprinde emoțional. Și sunt lucruri câteodată de nuanțe mici.
Uite, chiar acum două zile l-am mutat pe un băiat care este unul dintre cei mai buni la mine în clasă. Vorbea, nu știu ce a avut în ziua respectivă, bănuiesc că a băut niște sucuri cu zahăr. Și i-am atras atenția o dată, a doua oară l-am mutat. Și am observat reacția celorlalți. S-au bucurat că l-am pus la punct și pe ăsta care învață bine. Faptul că învață bine, dacă el se comportă ca cei care deranjează ora mai des, nu înseamnă că nu îl pedepsești.
Îi dai nota la chimie pe chimie, nu pe comportament. N-are legătură una cu alta. Îi dau nota pe câtă chimie știe. Dacă îi dau o notă pe altceva, spun că îi dau o notă pe altceva.
Profesorul trebuie să învețe de cât mai tineri, cu atât mai bine, că problemele tale personale nu le duci la clasă, nici indirect, nici subconștient.
- Dar cum poți să faci asta? Ai sprijin?
- Chiar dacă n-ai sprijin, evident că cu sprijin e mai bine, dar tu ești acolo pentru copii. Noi suntem angajați pentru copii, noi suntem plătiți pentru meseria asta. Se vaită profesorii peste tot, dar e totuși o profesie în care primești bani ca să te duci și să faci ceva. Îl ajuți pe copil să învețe ca să aibă și el o viață demnă, cum am avut și noi când am fost elevi. Deci obligația mea este să fiu în clasă pentru copii.
Un continuum pe literație
- Noi la podcastul REZOLVAT ne uităm la soluții. Ce soluții vedeți la nivel macro pentru creșterea nivelului alfabetizării matematice și științifice la copiii români?
- La nivel macro, aș crea un fel de colaborare între gimnaziu și primar, să se ducă toți profesorii de la gimnaziu să vadă cum e la primar. Cred că ar avea multe de învățat. Pe partea pedagogică, pe relaționare cu copiii, pe felul în care se fac anumite lecții, ce fac ei pentru copiii care sunt un pic mai în urmă. Că nu le e ușor nici lor. E clar că ceva bine în general se întâmplă.
Ar trebui extrasă expertiza acolo unde este și încurajată să se întâmple la gimnaziu. Dacă aș putea, m-aș concentra câțiva ani buni numai pe gimnaziu.
Pe lângă asta, profesorii ar trebui să stea la școală mai mult, dar ca să stea la școală mai mult trebuie să aibă spațiu. În ariile curriculare ar avea loc aceste dezbateri și discuții profesionale, luată fiecare unitate de învățare și să spun care sunt prioritățile.
Apoi, de exemplu, să fie creat un continuum pe literație, în Australia avem asta. Eu am mai zis pe aici, cine vrea să facă să ajutăm. Deci un continuum pe literație de la clasa pregătitoare, până la clasa a 12-a.
Că sunt bani acum. Nu vorbesc de salariile profesorilor, vorbesc că sunt bani în educație care se dau. La voi se fac mai multe cursuri decât în toate țările pe care le știu la un loc. Toată lumea se duce pe la cursuri tot timpul, simpozioane, conferințe. Cineva le plătește, sunt de undeva banii ăștia. Hai să facem un continuum pe literație, unul pe etică, pentru că acum, în profilul absolventului, este și componenta de competență etică. Cum dezvoltăm atitudinea aceasta socială, să avem cetățeni responsabili, care să nu mai poată fi mințiți, să trăiască într-o disonanță cognitivă.
Programele școlare. La matematică există, anumite programe s-au mai îmbunătățit. La fizică sunt destul de bune, programa de fizică de gimnaziu e făcută binișor. La chimie e destul de binișor.
Cum dezvolți competențele? Că se tot discută despre competențe, dar multe dintre ele, fiind competențe, sunt transdisciplinare. Numai la primar se face transdisciplinaritate. În limbajul internațional, de la gimnaziu încolo se cheamă interdisciplinaritate. Pentru că e greu să faci transdisciplinaritate.
Apoi, este competența de gândire critică și analitică. Să zici: toată școala anul ăsta la clasa a 7-a ne concentrăm pe cum explici. Pare simplu, dar nu e așa. Zic mereu: ia întrebați pe oameni pe stradă să explice ceva. Jumătate îți descriu, nu îți explică. Nu știu diferența între a descrie și a explica. Cum scrii relația între cauză-efect? Și o repeți asta la toate materiile.
Echipa de proiect:
Jurnaliști: Cristina Radu, Andreea Archip, Raluca Cristea
Ilustrații: Simina Popescu
Imagine: Sorin Grigoreanu
Montaj: Bogdan Pîrlea
