Cum vorbim despre dezinformare la școală

Ne trezim dimineața, deblocăm telefonul și deja suntem în mijlocul unei conversații mondiale care poate nici nu ne privește direct. Și totuși o privim, pentru că dacă a ajuns la noi în feed, înseamnă că este relevantă pentru noi. Titluri, opinii, capturi de ecran, TikTok-uri, explicații pentru evenimente complexe reduse la 30 de secunde date pe repede înainte vin peste noi ca un torent care nu poate fi oprit. Iar dacă asta este rutina, normalitatea, atunci s-ar putea să ne fie mai greu să ne dăm seama că există o problemă. În aglomerația asta permanentă, tentația de a găsi rețele rapide și de a folosi etichete este mare. 

Cuvântul „dezinformare” este un cuvânt ciudat. Este prea larg pentru a fi definit clar (cu toate că foarte mulți oameni și foarte multe instituții au încercat), dar este și prea încărcat pentru a fi folosit în discuții relaxate. Dezinformarea este aruncată mereu în curtea altuia – tot timpul altul dezinformează.

În teorie pare simplu: o bătălie mitologică între adevărat și fals, bine și rău. Dar, în realitate, trăim într-un spațiu plin de nuanțe, interpretări proprii, diferențe culturale și sociale. Uneori nici măcar nu este vorba despre dezinformare, ci pur și simplu de dezacord: oameni care pornesc de la premise, valori sau așteptări diferite și ajung, firesc, la concluzii diferite. Cercetări recente arată că multe dintre problemele pe care le atribuim dezinformării (polarizarea, erodarea încrederii, tensiunile sociale) apar, de fapt, din cauza diferențelor de perspectivă, nu neapărat a calității informațiilor. Iar în aceste zone gri, identificarea dezinformării devine inevitabil subiectivă pentru că depinde de unde privești și ce aștepți de la informația respectivă.

Profesorii în prima linie a „războiului”

În toată discuția despre „lupta cu dezinformarea”, profesorii ajung adesea prezentați ca niște apărători ai adevărului, ca și cum școala ar trebui să funcționeze ca un front de război. Dar profesorii nu sunt soldați și nici nu ar trebui puși în postura asta. Rolul lor nu este să identifice „inamici”, să patruleze internetul sau să stabilească liste cu surse bune și surse rele. Liste de acest fel transformă educația într-o formă de control, care este incompatibilă cu formarea pe termen lung. 

În realitate, dacă privim la rece, profesorii ar trebui să fie modele de comportament informațional. Elevii nu au nevoie ca adulții din viața lor să urmărească aceleași conturi, să consume aceleași video-uri sau să fie la curent cu toate trendurile. 

Ei au nevoie de altceva: să vadă la cineva matur cum arată prudența, cum arată îndoiala sănătoasă. Acea competență greu de atins, dar despre care se vorbește mult în spațiul public –  gândirea critică –, nu se naște din a ști totul despre tot și a avea toate răspunsurile la îndemână. Ea se naște din a pune întrebări, cât mai multe întrebări. Asta e o diferență uriașă. 

Iar aici apare provocarea reală: gândirea critică nu este o teorie pe care o înveți pe de rost și gata, gândești critic. E mai degrabă ca un mușchi care are nevoie de antrenament constant. Și tocmai în punctul acesta se deschide diferența dintre ceea ce li se cere profesorilor să facă și resursele reale pe care le au la dispoziție.

Folosim media în fiecare zi. O stăpânim intuitiv, o integrăm în rutină, iar asta creează o iluzie de competență. În psihologie, are un nume: iluzia profunzimii explicative. Avem impresia că înțelegem ceva doar pentru că îl utilizăm zilnic. În realitate, când începi să explici cum funcționează algoritmii, AI sau ecosistemul de platforme digitale, realizezi cât de multe lucruri nu stăpânești.

„Știu că le folosesc, dar nu știu dacă aș putea să explic cuiva ce se întâmplă, de fapt”. Începutul tuturor discuțiilor despre educație media pleacă exact de aici: din onestitatea de a recunoaște că avem nevoie de ajutor. 

Nevoile reale din școli: ce spun profesorii

Când îi întrebi pe profesori ce le lipsește ca să discute despre media la clasă, răspunsurile sunt surprinzător de coerente. În primul rând, vorbesc despre lipsa de încredere în propriile competențe media și că simt că nu pot pune în cuvinte mecanismele din spatele conținuturilor pe care le consumă elevii lor. 

Apoi vorbesc despre nevoia de materiale bune, explicații sigure, mentori, exemple de activități. Au nevoie de o hartă, o structură, o direcție, un cadru. Vor instrumente care să le permită să ducă discuțiile mai departe cu elevii, fără să se simtă expuși. 

Iar faptul că unii își pot formula atât de clar lipsurile spune ceva important: profesorii nu pornesc de la zero. Unii au o bază solidă și ce le lipsește nu este dorința, ci infrastructura, cineva care să pună lucrurile în ordine, să explice mecanismele, să ofere resurse, să le confirme că sunt pe drumul cel bun. 

Mediawise Teacher: când profesorul se schimbă, se schimbă și clasa

Profesorii știu sau intuiesc ce le lipsește. O spun în chestionare, în discuții informale, o spun la ateliere: au nevoie de resurse și de sprijin, și dacă sprijinul nu vine sub forma unei noi liste de obligații, cu atât mai bine. Tocmai de aceea, un program util nu este unul care vine cu rețeta, cu totul de-a gata. Un program de educație media este un spațiu în care profesorii pot învăța să gândească critic împreună, pe limba lor și în propriile lor ritmuri. Nu există soluții magice pentru educație media, dar există programe care reușesc să dea formă acelor nevoi despre care profesorii vorbesc de ani de zile. 

Mediawise Society s-a născut pentru a răspunde acestei nevoi de a contribui la dezvoltarea unor strategii de predare a educației media relevante pentru contextul socio-cultural în care trăim, care pune dezvoltarea și antrenarea gândirii critice în centrul procesului de predare și învățare.

Profesorii sunt partenerii ideali pentru a face acest lucru realitate. Mediawise Society dezvoltă acțiuni de formare, mentorat și de community building în educație media digitală pentru această comunitate de cadre didactice prin Mediawise Teacher, un program de formare continuă și mentorat, pornit și pilotat în comunitatea Digitaliada cu susținerea Fundației Orange. 

Profesorii selectați au luat parte la formare intensivă de 60 de ore, structurată în sesiuni față în față, online sincron și asincron și mentorat personalizat pe parcursul creării de materiale didactice și al predării educației media la clasă. Programul este construit pe concepte-cheie de bază în educație media - reprezentare și limbaj media, publicuri, instituții media - și pune în centrul formării și mentoratului reflecția critică, utilizarea conștientă a media și integrarea transdisciplinară a educației media la clasă. (Vom relua cursul din toamnă și vom anunța atunci modul de înscriere pentru noua sesiune.)

Profesorii nu sunt invitați doar să afle lucruri noi despre mecanismele informației și culturii digitale în care trăiesc și interacționează, ci să le înțeleagă și să le traducă ei înșiși în activități didactice concrete, relevante pentru experiențele cu media ale elevilor lor.

Apoi, prin acțiunile de community-building, toți profesorii Digitaliada și at large au avut acces în fiecare lună a anului trecut la webinare Mediawise de educație media digitală (en. digital media literacy), care explorează subiecte de actualitate – inteligența artificială, cultura digitală a tinerilor, dezinformarea etc. - și la resurse educaționale deschise - planuri de lecții, sugestii de activități, ghiduri și materiale didactice etc. - gândite să poată fi adaptate ușor la realitatea fiecărei clase.

De la consumator de conținut la interpret al sensului

În Mediawise Teacher, profesorii din școli, orașe și contexte complet diferite spun aceleași lucruri. Iar când auzi aceeași idee repetată spontan, începi să fii atent nu doar la ce s-a predat, dar și la ce anume a făcut diferența. 

Dacă un profesor ajunge să-și schimbe felul în care își vede rolul, din consumator de conținut în interpret al sensului, atunci jumătate de luptă este câștigată. La cursurile Mediawise Teacher, mulți profesori povestesc că au reușit exact asta: au transformat gândirea critică dintr-un concept vag într-un reflex care apare în mod natural atunci când se uită la ce circulă în feed.

Un alt efect vizibil este recâștigarea încrederii profesionale și personale. E un lucru eliberator să descoperi că și alți profesori se confruntă cu aceleași întrebări, că nu trebuie să știi tot despre cultura digitală a elevilor și că e perfect firesc să întrebi, să ceri lămuriri. Faptul că există o comunitate reală de oameni care continuă să discute, să ceară sfaturi, să schimbe activități, cântărește enorm. Această continuitate face ca învățarea să nu se oprească odată cu programul.

Ce poate face un profesor înainte de ora de curs

Educația media începe cu pași mici, dar constanți. Nu e nevoie de un manual complet și nici o listă de surse „sigure”. După două ediții Mediawise Teacher, în urma observațiilor, discuțiilor și exercițiilor din clasă, câteva practici s-au dovedit a fi utile și ușor de integrat în activitatea de zi cu zi:

1. Pune întrebări înainte de a oferi răspunsuri. O știre, un TikTok, un eveniment pot deveni un exercițiu dacă profesorul întreabă: „Ce observi? Ce nu e clar? Ce lipsește?”.
2. Lucrează cu feed-ul elevilor. Elevii reacționează mai bine când discuți despre conținutul cu care deja interacționează.
3. Normalizează „nu știu”. Este una dintre cele mai sănătoase lecții de gândire critică. Dacă nici algoritmii, nici AI-ul nu pot explica tot, nici noi nu trebuie să pretindem asta.
4. Analizează diferențele de perspectivă. În multe situații, conflictul poate să vină din premise sau perspective diferite, iar elevii pot învăța din acest tip de dialog.
5. Folosește tehnologia ca mediu de reflecție, nu doar ca instrument.

Normal, aceste practici sunt doar o parte din educația media și nu pot înlocui un parcurs construit în timp. Ele funcționează cel mai bine într-o abordare transversală, integrată în discipline diferite și adaptată contextelor reale de la clasă. Aceste soluții sunt, de altfel, dintre cele vizibile în prezent, dar ele vin cu limitările lor: fără un cadru coerent de competențe media transversale care să fie construit progresiv, de la ciclul primar până la liceu, învățarea rămâne fragmentată și dependentă de inițiativa fiecărui profesor. Tocmai de aceea pașii mici contează ca un punct de plecare, dar nu pot înlocui o soluție sistemică susținută și asumată prin politici publice.

Gândirea critică nu are scurtături, dar are un loc de unde poate începe

Nimeni nu devine expert în media peste noapte – nici profesorii, nici elevii. Nici nu e cazul să devenim experți. Există însă programe și comunități care oferă cadrul în care competențele media pot crește în mod real ca reflex, ca mod de a privi și înțelege lumea.

La finalul zilei, nu există o listă de reguli care să protejeze elevii de tot ce circulă online. Există, însă, adulți care pot modela un mod de a privi informația: cu răbdare, cu întrebări, cu îndoială sănătoasă și cu disponibilitatea de a reveni asupra propriilor opinii. Iar profesorii pot fi unii dintre cei mai buni ghizi pentru asta. 

Flavia Țăran și Nicoleta Fotiade sunt formatoare Mediawise, specializate în educație media, cultură digitală, studii media și culturale și comunicare.